duminică, ianuarie 08, 2017

Timp palestinian în mâini israeliene


Ore în șir, în fiecare zi, la fiecare poartă a zidului de separație, la fiecare punct de control, la fiecare punct de inspectare a vehiculelor, viețile palestinienilor sunt suspendate în timp ce așteaptă ca soldații israelieni să îi lase să treacă.




de Amira Hass

Murmurul ce se ridică deasupra porții din zidul de separație arată că fermierii au venit în ciuda ploii. În jur de 30 s-au adunat în baraca de tablă și țigările aprinse le luminează fețele în întuneric. Tineri și adulți dintr-un număr de sate din zonă au ajuns dimineața, la ora 4:45. Poarta din zidul care îi desparte de pământul lor se va deschide la ora șase. Au vrut să-și păstreze un loc bun în coada ce se va forma. Într-o zi senină, șirul muncitorilor este mult mai lung.

Poliția militară sosește doar cu câteva minute peste ora șase. Noroc chior. Uneori ajunge mult mai târziu. Soldații pășesc încet către poartă. Un soldat îl apără pe celălalt, care deschide primul lacăt și apoi întârzie cu cel de-al doilea. Le spun fermierilor să se apropie în grupuri de câte cinci. Frigul le îngreunează mișcările în timp ce țin poarta, permisele și cărțile de identitate. Apoi o femeie soldat aflată într-o cabină de pază la un nivel mai înalt le verifică permisele într-un computer. Apoi se deschide poarta mare să treacă tractoarele și camioanele. Nu este mult de lucru în zilele ploioase, poate preț de două-trei ore. Totuși, poarta se va mai deschide numai la 1 după amiaza. Vor trece în jur de patru ore în care fermierii nu vor face nimic, doar vor aștepta să se deschidă poarta pentru a se putea întoarce acasă. Așa este în fiecare zi. La toate porțile.

Bărbatul care așteaptă o mașină la 4:30 dimineața într-o curbă a drumului din satul Ein Arik muncește în Israel. Destinația sa este punctul de control Ni’lin. Odată ce trece prin toate barierele rotitoare și prin toate porțile electromagnetice, el și încă o duzină de muncitori vor aștepta pe partea cealaltă timp de două ore. Au ajuns devreme deoarece preferă să piardă acele ore așteptând, dar scăpând de înghesuiala din interiorul punctului de control și de riscul de a pierde mașina spre muncă la ora 7. Așa este în fiecare zi. La toate punctele de control.

Este ora 1 după amiaza pe drumul ce duce spre tribunalul militar Ofer. Câțiva tineri așteaptă lângă o poartă fără nume. Câteva remorci, o mașină cu plăcuțe de înmatriculare israeliene, un steag israelian și un turn de control se află în spatele porții. Soldații le-au spart casele în miezul nopții și le-au înmânat o citație în vederea unei „conversații” cu Șin Betul. Așteaptă de la ora 8 dimineața. Așa este în fiecare zi. La toate structurile Șin Bet din Cisiordania.

Linia de luminițe roșii înaintează încet, centimetru cu centimetru, în întunericul dinspre punctul de inspecție al vehiculelor de la punctul de control Beit El. Unii șoferi au renunțat și au ieșit din linie. În loc să avanseze cu un metru pe minut, vor face un ocol de 25 de kilometri, croindu-și drum prin câteva sate pentru a ajunge mai mult sau mai puțin în același punct. Măcar există iluzia alegerii și a controlului asupra timpului propriu. La punctul de control, prin contrast, timpul este o entitate obedientă, sub comanda a trei soldați înarmați. Unul dintre ei, dintr-un mini-turn de control, semnalează că trebuie să păstreze o distanță de 3 metri față de mașina care este verificată. Țeava puștii intră în câmpul vizual al șoferilor. Al doilea soldat verifică actele de identitate. Al treilea, lângă el, îndreaptă țeava puștii către șoferi.

Soldatul ia cartea de identitate a celui căruia i se permite să se apropie. O examinează, i-o arată soldatului de lângă el. Acesta se uită prin ea, îi răsfoiește paginile. Se uită la șofer. Mai aruncă iar un ochi prin cartea de identitate. Așa se derulează întreaga zi și asta se întâmplă zi de zi, cu excepția Sabatului. La fel este și la celelalte puncte de control.

Nu e nevoie să fii economist ca să îți dai seama cât pierde economia și fiecare familie din cauza acelor mii de ore (și litri de combustibil) pe care palestinienii le irosesc zilnic din cauza Israelului. Nu e nevoie să fii sociolog ca să înțelegi procesul prin care structurile sociale, caracterul și relațiile se fărâmițează, se scindează și se distrug, se erodează. Nu e nevoie să fii psiholog ca să îți fie clar că orele furate lasă în urmă reziduurile oportunităților ratate, ale umilirii și ale frustrării.

Și nu e nevoie să aștepți deschiderea arhivelor naționale într-un alt secol ca să găsești acolo ordinul numărul 1 al IDF-ului: Răpiți-le timpul. Răpiți-le viața. Și motivarea: Cu cât timpul lor se află mai mult în mâinile noastre, cu atât mai puternic îi vom controla.



Niciun comentariu: