joi, ianuarie 26, 2017

Raportul israelian asupra războiului din 2014 împotriva Gazei este o diversiune înșelătoare




de Gideon Levy

Raportul controlorului general al statului, Joseph Shapira, asupra performanței cabinetului de securitate sau comitetul ministerial al afacerilor privind securitatea națională înainte și în timpul operațiunii Protective Edge este o diversiune înșelătoare. Dezbaterea publică ce are loc acum este o simplă perdea de fum ce acoperă crimele reale ale asaltului, care nu sunt criticate de nimeni și nu interesează pe nimeni.

La fel cum Fondul Național Evreiesc a plantat păduri peste ruinele satelor arabe în 1948 pentru a-și acoperi rușinea, așa și raportul acesta camuflează oribilele ucideri în masă și distrugerea Gazei, în timp ce îi permite Israelului să pretindă că se autoexaminează și își cercetează războaiele. Acesta este un raport neimportant și dezbaterea sa este o fugă iluzorie de detaliile precise.

Și grotesca luptă de cocoși ce se dă între generalii și politicienii israelieni estompează esența. Iar esența este că Israelul a comis un atac nejustificat, criminal, asupra populației lipsite de apărare din Gaza și până acum nimeni nu și-a asumat responsabilitatea pentru acest lucru și nimeni nu a fost judecat pentru aceste crime. O societate cu ceva imperative morale s-ar fi ocupat de această problemă, nu de ce a spus nu știu cine nu știu cui în cabinetul de securitate. Un controlor onest s-ar fi adresat și el aspectului esențial, în loc să se refugieze, ca de obicei, în locurile lașe de pe marginea problemei.

Pe bune, ce e de examinat în afară de numărul ședințelor cabinetului de securitate la care s-a folosit în mod explicit cuvântul „tunel”? Forțele de Apărare Israeliene au ucis 366 de copii, 180 de bebeluși, 247 de femei și 117 bătrâni – e ceva aici care merită criticat? Nu. IDF-ul a distrus 18.000 de locuințe și a lăsat 10.000 de oameni fără acoperiș deasupra capului, dintre care jumătate încă se mai târăsc printre ruine, dar important este ca noi să știm cine a fost în favoarea aruncării în aer a tunelurilor subterane și cine nu.

Naftali Bennett a vrut „cai în galop”, nu „boi leneși”; Yoav Gallant, războinicul operațiunii Cast Lead din 2008/9, care știe una-alta despre comiterea crimelor de război și brutalitatea neinhibată și care într-o lume normală ar fi fost condamnat cu mult timp în urmă, se plânge acum despre „ezitarea în folosirea forței.” El ar fi ucis mai mulți oameni. Doar așteptați până își îndeplinește visul de a deveni ministrul apărării. Aceasta este dovada faptului că lucrurile au luat-o razna rău de tot – Moshe Ya’alon este vocea morală în comparație cu Gallant și prim-ministrul Benjamin Netanyahu este un pacifist comparat cu Bennett.

Un controlor curajos ar fi investigat, de exemplu, bombardările îngrozitoare, mai ales cele întreprinse de forțele aeriene israeliene, ale caselor din Gaza. B’tselem, adevăratul controlor de stat în domeniul său, a verificat 70 de cazuri de bombardamente în timpul operațiunii Protective Edge. Familii întregi au fost nimicite în felul acesta, cu un total de 660 de oameni uciși, aproape toți dintre ei nevinovați și lipsiți de apărare.

Unde este controlorul care va cerceta cine este responsabil pentru uciderea familiei Abu Jamea în interiorul casei sale din Bani Suheila pe 20 iulie 2014? Douăzeci și patru de membri ai unei singure familii au fost omorâți. Și cum rămâne cu cele nouă femei ale familiei Al-Kisas din orașul Gaza, din ziua următoare – cine le-a pecetluit soarta și cu ce drept? Și cei 14 membri ai familiei Abu Jabbar din tabăra de refugiați Al-Bureij, o săptămână mai târziu? Și cei 34 de oameni omorâți în bombardarea clădirii A-Dali din Khan Yunis, inclusiv membrii familiei Abu Amar care fugiseră pentru a-și salva viețile în grădinița de la parter, gândindu-se cu inocență că IDF-ul nu va bombarda preșcolari?

Pentru Bennett și Gallant aceste vieți nu au fost de ajuns, dar sângele lor nu strigă suficient de tare încât cineva să le investigheze morțile? Nu este această ucidere în masă suficient de înfricoșătoare încât cineva să fie judecat?

Fără a minimaliza pericolul pe care îl reprezentau, oare tunelurile și puțurile erau singura problemă?

Au trecut doi ani și jumătate. Israelul s-a reîntors la rutina lui confortabilă și relativ sigură, dar în Gaza oamenii încă își ling rănile. Aproximativ 50.000 de oameni au rămas fără case, mii sunt schilodiți pe viață și nu au niciun loc unde să fie îngrijiți și există o suferință în masă acolo. Israelul ar trebui să se întrebe, nu are nici măcar un dram de vină pentru toate astea?



Niciun comentariu: