SUA șterge mișcarea extremistă evreiască Kahane de pe lista organizațiilor teroriste

Rabinul Meir Kahane

Departamentul de Stat al SUA a notificat Congresul că va scoate de pe lista neagră a organizațiilor teroriste străine cinci grupări, printre care și mișcarea teroristă evreiască Kahane (Kach), întemeiată de rabinul Meir Kahane.

Dar cine a fost acest personaj?

Rabinul Meir Kahane a crescut în Brooklyn, într-o atmosferă familială dominată de ura anti-arabă și anti-musulmană cultivată de tatăl său care primea în casă sioniști fanatici, ca Ze’ev Jabotinsky, fondatorul organizației teroriste Irgun și mentorul teroristului de pe vremea Mandatului Britanic, Menachem Begin. Jabotinsky făcea parte din ramura revizionistă a sionismului, aripa mai militantă a mișcării, ce insistase că sioniștii laburiști erau prea pasivi în încercarea lor de a întemeia un stat evreiesc pe întreg teritoriul Palestinei istorice. 

În 1968, Kahane, comparat de unii cu un lider Ku Klux Klan, înființează JDL (Jewish Defence League), pe care însuși FBI-ul avea să o declare organizație teroristă, după o serie de atentate în Statele Unite și în străinătate și implicarea în hărțuirea diplomaților străini, musulmanilor și chiar evreilor care nu gustau ideologia sa extremistă. În plus, pentru că la vremea aceea scria pentru publicația ortodoxă The Jewish Weekly, a inundat spațiul public cu povești despre negrii și portoricanii care terorizau evreii în Manhattan și care aveau să provoace un nou Holocaust. 

Prin anii ’70, acesta și-a îndreptat atenția asupra evreilor din Uniunea Sovietică, misiunea sa fiind de a influența structurile sovietice din SUA pentru a determina națiunea comunistă să le permită evreilor să emigreze în Israel (lucru interzis la vremea aceea). Astfel că, prin anii ’70 și ’80, membrii JDL au organizat o serie de acte de terorism, inclusiv plantând o bombă la Carnegie Hall, unde cânta o orchestră sovietică. Însă membrii comunității evreiești din Moscova s-au declarat revoltați de eforturile organizației JDL, care ataca pe oricine se opunea naționalismului evreiesc radical. 

În 1971 Meir Kahane a fost dat în judecată de statul american pentru violarea legii privind controlul armelor din 1968, a pledat vinovat, a fost eliberat condiționat, iar la 2 luni distanță el și familia sa emigrau în Israel. Aici pune bazele unui partid politic JDL-Israel, pe care îl redenumește rapid Kach. În primă fază, ura lui se îndreaptă împotriva comunității israeliene de culoare, dar se reorientează cu repeziciune asupra arabilor palestinieni. Platforma sa politică prevede zero cetățenie israeliană pentru non-evrei și expulzarea arabilor din țară și din toate teritoriile controlate de Israel. De asemenea, își dorea să interzică intermariajul și relațiile sexuale dintre evrei și non-evrei. O reclamă a partidului Kach din 1981 avertiza că evreicele sunt seduse de arabi și propunea închisoarea cu până la 50 de ani pentru orice arab ce întreținea relații sexuale cu o evreică. În plus, cerea și suveranitate evreiască asupra Muntelui Templului (esplanada unde se află moscheea Al-Aqsa).

În 1982, în urma tratatului de pace dintre Israel și Egipt, Israelul cade de acord să redea Peninsula Sinai Egiptului în schimbul păcii. Un grup de adepți ai lui Kahane refuză să evacueze o colonie din Sinai, susținând că mai degrabă își iau viața decât să plece. La intervenția prim-ministrului Menahem Begin, Kahane se implică și negociază cu aceștia, ceea ce a dus la o creștere a popularității sale în Israel. Drept urmare, în 1984 ajunge în Knesset, în parlament. 

Pentru Kahane, statul Israel a fost creat de Dumnezeu pentru a-i pedepsi pe non-evrei pentru tratamentul rău aplicat poporului ales. Așa că, atunci când evreii îi rănesc pe non-evrei, îi fac un serviciu lui Dumnezeu, ca parte din pedeapsa Sa pentru cei care L-au batjocorit și disprețuit pe Dumnezeul Israelului. Deoarece se aflau acum într-o stare de război ordonat de Sus, evreii devotați erau obligați să lupte de partea lui Dumnezeu împotriva gentililor, iar cei care nu se ridicau la înălțimea misiunii deveneau niște ținte legitime în acest război cosmic. Acestea sunt idei desprinse din cartea sa, ”The Jewish Idea”. 

Retorica rasistă din Knesset cuplată cu acțiunile violente întreprinse pe străzi împotriva palestinienilor au dus la eliminarea partidului Kach din parlament în 1988, pe motiv că politicile sale de extremă-dreapta erau anticonstituționale. În 1990, la 2 ani după ce îi este interzisă prezența în parlament, este asasinat în New York, de un cetățean egiptean deghizat în evreu ortodox. 

Israelul s-a constituit ca un proiect rasist încă de la conceperea sa. Proiectul sionist presupunea încă de la origini excluderea populației arabe. Dar aceste politici au devenit tot mai radicale, ura față de arabi și palestinieni ținând loc de patriotism, contopindu-se cu identitatea israeliană. Iar ideile extremiste ale unuia ca Meir Kahane au prins rădăcini în Israel și moștenirea sa politică este încă vie. La 4 ani după moartea sa, unul din adepții săi, care a făcut parte din JDL în Brooklyn, Baruch Goldstein, intră cu o mitralieră în moscheea Ibrahimi din Hebron, ucigând 29 de palestinieni care se rugau și rănind încă 125 până când supraviețuitorii aveau să îl omoare în bătaie. Chiar și în ziua de astăzi există mulți evrei, în special în rândul settlerilor religioși, care îl venerează pe Baruch Goldstein ca pe un erou. Monumentul dedicat lui a fost dărâmat în 1999, dar epitaful rămâne: „Și-a dat viața pentru poporul lui Israel, pentru Tora și pentru pământul său.” Admiratorii săi din Israel și diaspora încă se perindă la locul îngropăciunii sale, rugându-se și sărutând piatra de mormânt. 

Mulți israelieni și-au botezat copiii Baruch, în onoarea sa și unii, așa cum este parlamentarul Itamar Ben-Gvir, membru al Knesset-ului din partea partidului de extremă-dreapta Otzma Yehudit (în traducere Puterea Evreiască) au portretul asasinului agățat pe pereții caselor. E drept, Itamar Ben-Gvir a acceptat în 2020 să dea jos poza din sufragerie, doar pentru că actualul prim-ministru, Naftali Bennett a declarat că nu poate corupe dreapta israeliană prin asocierea cu cineva care expune pe peretele casei sale fotografia unui astfel de personaj. Dar este evident că gestul lui Itamar Ben-Gvir este făcut numai din oportunism politic, nu derivă dintr-o renegare bruscă a celui a cărui memorie o cinstea, în acest fel, vreme de atâția ani. El rămâne în adâncul sufletului kahanist, cum o dovedesc și acțiunile sale. Recent, prim-ministrul Naftali Bennett i-a interzis accesul la Muntele Templului, pentru că își făcuse un obicei din a-și face apariția acolo, în rândul settlerilor agitatori care agresau palestinienii musulmani ce mergeau să se roage în moscheea Al-Aqsa, pentru a ține discursuri incendiare. De asemenea, el a activat mulți ani ca avocat, specializându-se în a-i apăra și achita pe evreii acuzați de atacuri împotriva palestinienilor. În cel mai cunoscut caz al său i-a apărat pe doi settleri care au incendiat casa familiei Dawabsheh din satul Duma, omorând astfel părinții și un bebeluș de 18 luni. 

Iar tragicul adevăr este că mulți israelieni gândesc la fel ca răposatul Kahane, chiar dacă nu o spun cu voce tare. Ideile sale extremiste au pătruns mainstream-ul evreiesc. De Ziua Ierusalimului sau cu ocazia altor sărbători evreiești, israelienii organizează parade și mărșăluiesc scandând „moarte arabilor.” Sioniștii religioși fac adesea incursiuni la Muntele Templului, agresând musulmanii care se roagă, tot mai multe voci cerând reconstruirea celui de-al treilea Templu în locul moscheei Al-Aqsa. Xenofobia lui Kahane și logica superiorității evreiești popularizate de el se manifestă de ani de zile în moduri tot mai sângeroase și mai brutale. 

Iar printre rabini există destui care propovăduiesc același tip de retorică rasistă, inflamatorie, care nu are nimic în comun cu iubirea de aproape. Rabinul Ovadia Yosef, fostul rabin șef sefard al Israelului spunea că scopul gentililor (non-evreilor) este să-i slujească pe evrei, de aceea le dă Dumnezeu viață lungă, așa cum îi dă și măgarului ca să te poți folosi de el. Despre arabi declarase că nu poți face pace cu șerpii, iar de musulmani zicea că sunt proști și la fel de urâți ca religia lor. Cu toate acestea, a fost venerat de evreii religioși, iar când a murit, a avut loc cea mai mare ceremonie funerară din Israel, cu aproximativ 800.000 de participanți. 

Dar e un lucru adevărat pe care l-a spus Meir Kahane. În cartea sa din 1968 ”Uncomfortable Questions for Comfortable Jews” fanaticul rabin spune că Israelul în forma sa actuală este schizofrenic. Că este imposibil să fie și un stat democratic și unul evreiesc în același timp. Iar aici avea dreptate. Ce democrație este aceea care exclude pe oricine este de altă etnie și religie decât cea evreiască? Care discriminează prin legi, sistem juridic și forța pumnului populația nativă a pământului, cea care a rămas pe loc după o serie de expulzări și campanii de epurare etnică? Israelul a ales de mult: el s-a vrut de la început un stat doar pentru evrei, doar că acum nu se mai ferește să o declare. În 2018 Knesset-ul a aprobat o lege care înscrie în Constituție caracterul exclusiv evreiesc al statului Israel, întărind privilegiile de care se bucură cetățenii israelieni, legitimând excluderea cetățenilor palestineni din viața politică, culturală, socială, împământenind discriminarea, rasismul și inegalitatea sistemică.