vineri, iunie 03, 2016

A venit timpul înlăturării stigmatului negocierilor cu Hamas?


       Mișcarea islamică de rezistență Hamas


de Diana Alghoul

Pentru mulți ani, a negocia cu Hamas a fost privit ca un concept tabu în cadrul inițiativelor de pace israeliano-palestiniene. Acum zece ani mișcarea de rezistență Hamas câștiga alegerile legislative palestiniene în Gaza și de atunci, civilii au avut de suferit din cauza blocadei și a războaielor ce au făcut ca toți copiii gazani cu vârsta de 8 ani sau mai puțin, să nu cunoască altă realitate zilnică decât aceea a războiului și a consecințelor dezastruoase ale acestuia. ONU a estimat că în ritmul acesta, Fâșia Gaza va deveni nelocuibilă în mai puțin de patru ani.

Gaza s-a transformat într-o catastrofă umanitară după ultima ofensivă israeliană în 2014. Prinși între agresiunile Israelului și ale Egiptului, locuitorii Gazei au rămas fără apă, mâncare sau posibilitatea satisfacerii altor nevoi elementare. 97% din apa Gazei nu este potabilă, în condițiile în care tot mai mulți gazani trăiesc sub limita sărăciei, fiindu-le imposibil să-și permită apa îmbuteliată. Asediate de violența politică, spitalele nu mai au medicamente și pacienții nu își pot primi tratamentele de care au nevoie.

Toate aceste lucruri au fost făcute în numele așa zisei siguranțe a Israelului și pentru a forța locuitorii Gazei să aleagă între ceea ce premierul israelian Benjamin Netanyahu numește „Hamas sau pace”.
Pentru Netanyahu și aliații săi, a negocia cu Hamas reprezintă o aprobare a țelului mișcării de rezistență de a obține un stat Palestinian de-a lungul granițelor dinainte de 1948. Carta Mișcării Hamas respinge unul dintre termenii de bază ai acordurilor de la Oslo: soluția celor două state. Dacă ne raportăm la procesul Oslo am putea spune că o administrație politică ce nu recunoaște Israelul nu poate fi considerată ca făcând parte dintr-un proces de pace, însă trebuie să luăm în calcul că și actualul guvern al Israelului este tot o administrație politică ce nu crede în soluția celor două state. În timpul campaniei sale electorale de anul trecut, Netanyahu s-a exprimat foarte clar spunând că „nu va exista un stat Palestinian” dacă el va fi ales.

În ciuda acestor lucruri, un număr din ce în ce mai mare de oficiali vestici și israelieni susțin necesitatea discuțiilor cu Hamas. Într-un interviu pentru Al Jazeera, Efraim Halevy, directorul Mosadului până în 2002, a subliniat nevoia imperativă a unui dialog cu Hamas. Acesta a menționat că generali de top ai Israelului consideră că prezența mișcării Hamas în Gaza este „cea mai bună situație pentru Israel” deoarece nu există alternativă în afara anarhiei.

În timpul ofensivei israeliene asupra Gazei în 2014, politicieni din întreaga lume au făcut apel în favoarea negocierilor cu Hamas. Printre aceștia s-a numărat fostul lider al partidului Democrat Liberal Britanic Nick Clegg, care a insistat asupra guvernului israelian să înceteze măcar blocada și să găsească o altă modalitate de a ține în frâu mișcarea Hamas fără a induce o catastrofă umanitară în Gaza.

Fostul reprezentativ diplomatic al UE pentru pacea în Orientul Mijlociu, Tony Blair, a mediat discuții secrete între Hamas și Israel pentru a pune capăt blocadei în Fâșia Gaza în august, anul trecut. Aceste acțiuni dovedesc o schimbare în percepția față de Hamas. Lumea începe să nu mai privească mișcarea ca pe o organizație teroristă, anarhică și imprevizibilă și începe să realizeze că este vorba despre o forță politică influentă.

Fostul președinte american Jimmy Carter și fosta doamnă președinte a Irlandei Mary Robinson au scris un articol pentru Foreign Policy cerând o schimbare a atitudinii față de Hamas. „Totodată, Statele Unite și UE ar trebui să recunoască faptul că Hamas nu reprezintă doar o forță militară, ci și o forță politică”, explicau aceștia. „Hamas nu se va evapora doar pentru că așa își doresc unii, nici nu va coopera în a-și da demisia.”

Doar înlăturând stigmatul ce planează asupra dialogurilor cu Hamas, dialoguri care oricum au loc în secret, va exista o modalitate legitimă pentru atingerea scopurilor strategice de scurtă durată și a celor umanitare de a curma suferința oamenilor din Gaza.

Fostul consilier al lui Blair, Jonathan Powell, care a jucat un rol crucial în negocierile de la Belfast în procesul de pace din Irlanda de Nord, este unul dintre vechii susținători ai negocierilor cu opoziția militară, chiar dacă aceștia refuză să se întâlnească față în față, mai mult din motive umanitare. „Cu cât încetarea focului durează mai mult, cu atât va fi mai greu sa te reîntorci la ucis oameni,” scrie acesta în cartea sa „Talking to Terrorists”.

De la a nega posibilitatea existenței unui stat Palestinian până la a refuza coabitarea cu palestinienii deoarece „este imposibil de trăit cu cancerul”, este mai mult decât clar că guvernul israelian nu este dispus nici măcar să privească palestinienii ca pe niște ființe umane, darămite să le acorde autonomie.

De partea sa, Hamas crede că deși „există momente de-a lungul conflictului când negocierile cu dușmanul sunt necesare”, poziția pe termen lung față de negocieri a mișcării de rezistență este că negocierile ce „servesc interesele celui puternic, nu și ale celui slab” vor fi respinse, după cum a declarat Khaled Meshaal, liderul Hamas.

Este important de recunoscut următorul lucru : chiar dacă mișcarea Hamas ar fi distrusă, câtă vreme condițiile care au dus la susținerea mișcării există, rezistența palestiniană va fi imposibil de strivit.

Este clar că palestinienii nu au uitat de Naqba din 1948 sau de Rezoluția 194 a Consiliului UN care le dă dreptul de reîntoarcere. Dimpotrivă, palestinienii de acasă și din exil continuă să deplângă catastrofa din 1948, care încă are un efect semnificativ asupra vieților lor. Crimele petrecute înainte, în timpul și după formarea statului Israel devin tot mai cunoscute comunității internaționale, deci și mai greu de uitat.

Câtă vreme drepturile legale și umanitare ale palestinienilor nu sunt recunoscute și împlinite, mișcările palestiniene de rezistență vor continua să existe, chiar dacă Hamas ar fi să fie înfrântă.

 

Niciun comentariu: