Cronologia Libanului

1943: Libanul, sub mandat francez din 1920, accede la independenţă în 22 noiembrie.

1946: Evacuarea trupelor franceze.

Mai/septembrie 1958: Război civil. Preşedintele Camille Chamoun, acuzat de atitudini pro-occidentale în politică de către naţionaliştii arabi, cheamă în sprijinul său pe americani, care debarcă în iulie. Trupele americane se retrag după alegerea la preşedinţie a generalului Fuad Chebab.

1969: “Acordurile de la Cairo” legalizează prezenţa refugiaţilor palestinieni în taberele din Sudul Libanului.

1970: După sângeroasele înfruntări din timpului lui “Septembrie negru” în Iordania, Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei a lui Yasser Arafat se repliază în Liban. Israelul, confruntat cu atacurile şi infiltrările comandourilor palestiniene, multiplică raidurile de represalii.

1973: Lupte între palestinieni şi armata libaneză.

13 aprilie 1975: Începutul războiului civil. Miliţiile creştine se înfruntă cu forţele de stânga şi musulmane, sprijinite începând cu ianuarie 1976 de palestinieni.

6 iunie 1976: Intervenţia armatei siriene, la chemarea formaţiilor creştine surclasate de forţele palestino-progresiste. În octombrie, întâlnirile la nivel înalt de la Riyad şi Cairo decid trimiterea unei Forţe Arabe de Disuasiune, compusă în majoritate de sirieni.

16 martie 1977: Liderul druz Kamal Jumblatt, şef al Partidului Socialist Progresist, este asasinat în proximitatea unui baraj sirian.

Martie 1978: Israelul ocupă militar Sudul Libanului până la fluviul Litani. Rezoluţia 425 a ONU cere retragerea israeliană. Desfăşurarea Forţei Interimare a Naţiunilor Unite (Finul). Israelul se retrage parţial în iunie, lăsând în loc miliţiile creştine ale lui Saad Haddad.

Iulie: Bombardarea cartierelor creştine din Beirut de către armata siriană după un schimb de alianţă, Damascul apropiindu-se de forţele palestino-progresiste.

6 iunie 1982: Israelul invadează Libanul şi asediază Beirutul (operaţiunea “Pacea din Galileea”).

Sfârşitul lui august – începutul lui septembrie: Arafat şi 11.000 de combatanţi palestineini evacuează Beirutul. Aproximativ 400.000 de palestinieni rămân în taberele de refugiaţi.

14 septembrie: Asasinarea preşedintelui ales Beşir Gemayel. Israelienii intră în Beirutul de Vest o zi mai târziu.

16-18 septembrie: Masacru în taberele de refugiaţi palestinieni de la Sabra şi Şatila: cel puţin 1.000 de morţi. Un raport oficial israelian va stabili responsabilitatea directă a miliţiilor creştine ale Forţelor Libaneze (FL) şi indirectă a trupelor israeliene.

22 septembrie: Alegerea lui Amin Gemayel la preşedinţie.

17 mai 1983: Acord de pace libanezo-israelian, care va fi abrogat de autorităţile libaneze.

August-septembrie: Relansarea războiului civil. Miliţiile creştine abandonează muntele Şuf druzilor lui Walid Jumblatt.

23 octombrie: Atentate contra cartierelor generale american şi francez ale Forţei Multinaţionale (FM) din Beirut: 241 americani şi 58 francezi ucişi. FM se va retrage la începutul anului 1984.

Noiembrie-decembrie: Lupte în nord între loialişti şi dizidenţi palestinieni, susţinute de Damasc. Arafat şi câteva mii dintre partizanii săi, încercuiţi în Tripoli, părăsesc ţara.

Martie 1984: Prima dintr-o serie de răpiri de ostateci occidentali.

Mai-iunie 1985: Primul “război al taberelor” între combatanţi palestinieni şi miliţiile şiite ale Amal (pro-siriene).

Iunie: Israel se retrage, dar menţine o forţă în sud pentru a susţine Armata Libanului de Sud (ALS) a lui Antoine Lahad.

28 decembrie: Acorduri la Damasc între miliţiile druze, şiite şi creştine. Înfruntări intercreştine după refuzul de a le ratifica a lui Gemayel.

Februarie 1987: 8.000 de soldaţi sirieni sunt desfăşuraţi pentru a pacifica Beirut-Vest. În iunie, primul ministru Raşid Karame este omorât într-un atentat şi înlocuit cu Selim Hoss.

Martie 1989: Generalul Michel Aun, în fruntea unui guvern format din militari creştini, nerecunoscut de către musulmani, lansează un “război de eliberare” împotriva Damascului.

22 octombrie: Acorduri interlibaneze la at-Taif (Arabia Saudită), care stabilesc un nou echilibru între comunităţi şi definesc cadrul prezenţei siriene.

22 noiembrie: Asasinarea noului preşedinte René Moawad, înlocuit de Elias Hraui.

Ianuarie-martie 1990: Război intercreştin între FL şi trupele generalului Aun, critic al acordurilor de la at-Taif. În octombrie, ca urmare a unei ofensive siriano-libaneze, acesta este îndepărtat de la putere şi se refugiază în Franţa. Sfârşitul războiului care a făcut în 15 ani mai mult de 150.000 de morţi.

22 mai 1991: Tratatul siriano-libanez “de fraternitate şi de cooperare”, care oficializează rolul preponderent al Siriei.

Octombrie 1992: Rafic Hariri formează un guvern şi lansează reconstruirea Beirutului.

Iulie 1993: Bombardamente israeliene fără precedent din 1982: 132 de morţi.

Aprilie 1996: Operaţiunea israeliană “Strugurii mâniei” destinată să zdrobească potenţialul militar al mişcării şiite Hizballah: 175 de morţi, în cea mai mare parte civili.

24 mai 2000: Israelul se retrage din Libanul de Sud, punând capăt la 22 de ani de ocupaţie. Hizballah ocupă zona.

Octombrie: Noul guvern al lui Hariri, câştigător al alegerilor legislative.

Iunie 2001: Prima retragere parţială a trupelor siriene, urmată de altele.

2 septembrie 2004: La iniţiativa Parisului şi a Washingtonului, adoptarea rezoluţiei 1559 reclamând plecarea trupelor siriene şi dezarmarea miliţiilor.

3 septembrie: Amendament constituţional prelungind cu 3 ani mandatul preşedintelui Emile Lahud (ales în 1998), în ciuda avertizărilor internaţionale. Criză politică.

20 octombrie: Demisia lui Hariri, căruia îi succede Omar Karame.

14 februarie 2005: Rafic Hariri este asasinat. Opoziţia acuză regimurile libanez şi sirian.

28 februarie: Demisia sub presiunea străzii a lui Karame. Gravă criză politică.

3 aprilie: Acord Siria-ONU asupra retragerii trupelor siriene “cel mai târziu în 30 aprilie”.

19 aprilie: Nagib Miqati formează un cabinet restrâns.

26 aprilie: Sfârşitul oficial al prezenţei siriene în Liban.

7 mai: Întoarcerea generalului Aun după 15 ani de exil.

2 iunie: Asasinarea jurnalistului Samir Kassir, unul dintre conducătorii revoltei anti-siriene, colaborator la Le Monde diplomatique.

20 iunie: Fuad Siniora este ales prim-ministru al Libanului. A fost sprijinit de grupul prezidat de Saad Hariri, Mişcarea pentru Viitor, majoritară în noua adunare legislativă.

21 iunie: Ex-şeful Partidului Comunist Libanez, Georges Hauwi, un apropiat al opoziţiei anti-siriene, este asasinat într-un atentat cu maşină capcană în Beirut.

27 iunie: Ministrul muncii a anulat interdicţia care îi viza de 22 de ani pe palestinienii din Liban (între 200.000 şi 350.000 după Naţiunile Unite), privitoare la exercitarea a aproximativ cinzeci de meserii din sectorul privat. Această decizie intervine în momentul în care un mare număr de muncitori sirieni (sute de mii) au părăsit ţara, cu puţin înaintea retragerii trupelor siriene.

12 decembrie: Asasinarea lui Gebran Tunei, deputat şi director al cotidianului An-Nahar.

11 ianuarie 2006: Kofi Annan numeşte procurorul belgian Serge Brammertz în fruntea comisiei de anchetă asupra asasinării lui Rafic Hariri, înlocuindu-l pe Detlev Mehlis.

26 mai: Israelul îl asasinează în Liban pe un conducător al Jihadului islamic palestinian, Mahmud al-Majzub, omorât împreună cu fratele său într-un atentat cu maşină capcană.

28 iunie: Operaţiunea “Ploaie de vară” în Gaza. Armata israeliană invadează teritoriul palestinian.

12 iulie: Israelul lansează o operaţiune de mare anvergură împotriva Libanului, în aer şi pe apă, ca urmare a unei ambuscade a Hezbollahului care a ucis 6 soldaţi israelieni şi a capturat alţi doi.

Cf. sursa în limba franceză.