Un palestinian aduce mărturie din Gaza. Cuvinte culese de Silvia Cattori în 27 iulie 2006.
Khaled trăieşte în precaritatea unei tabere de refugiaţi din Gaza. Mărturiile sale sfâşietoare au fost traduse în mai multe limbi. Azi, vocea sa, de obicei amabilă, este plină de revoltă şi de o mare oboseală.
Silvia Cattori: Bombardamentele armatei israeliene au făcut deja mai mult de cinci sute de victime şi mii de răniţi în câteva săptămâni în Gaza şi în Liban. Autorităţile Israelului nu au nici o consideraţie umană?
Khaled: Acum soldaţii ne bombardează din toate părţile, din cer, cu tancuri postate în nordul frontierei Gazei. Este foarte angoasant. În fiecare zi suntem aruncaţi în durere infinită din cauza morţilor şi a răniţilor noştri. Ieri, tirurile israeliene au făcut 25 de noi victime şi mai mult de 70 de răniţi printre locuitorii cartierului al-Şijaeeya şi al-Şa’af, la estul oraşului Gaza, şi în cartierul Jabalyia au bombardat o casă situată la 100 de metri de casa mea.
S.C.: Va fi necesar să plecaţi?
Khaled: Armata israeliană a avertizat pe unul dintre vecinii noştri că trebuie să plece. Între casa lui şi a mea nu este decât o casă.
S.C.: Dar ce vrea să obţină Israelul prin aceste carnagii şi distrugeri repetate ? Care este scopul său final ? Să vă terorizeze ca să vă facă să vă abandonaţi definitiv locurile, aşa cum au făcut-o la Rafah?
Khaled: Toate acestea n-au început acum. Din 1948, israelienii urmează acelaşi plan ca să se debaraseze de noi : ei îl numesc "transfer". Odată terorizează şi masacrează aici, altă dată în alt loc. Este o crimă numită "epurare etnică". Scopul lor este să ne facă să plecăm ca să pună mâna pe pământul nostru sub pretextul creării unor "zone de securitate". Cum nu sunt proteste demne de acest nume, soldaţii Israelului au undă verde pentru a continua indefinit.
S.C.: Scopul este deci să vă terorizeze prin masacre din ce în ce mai înfiorătoare şi, odată panica instalată în inimile voastre, să vă vadă, ca în 1948, fugind în masă ? Dar unde puteţi să fugiţi acum? Spre Egipt?
Khaled: Pentru ei este important să facă totul una cu pământul în Fâşia Gaza. Prea puţin contează dacă trebuie să ne arunce în mare. Acesta este planul lor. Aşa au fugit trei sferturi din palestinieni în 1948. Dar cred că niciodată israelienii nu vor mai reuşi să ne facă să abandonăm acest refugiu.
S.C.: Trebuie să fiţi dezamăgiţi de rezultatul conferinţei de la Roma, unde strigătul primului-ministru libanez, cerând instaurarea unei încetări a focului, n-a fost auzit. A fost acest lucru resimţit în Gaza ca o undă verde dată Israelului pentru a-şi continua masacrele?
Khaled: Occidentul a lăsat întotdeauna guvernele israeliene să masacreze şi să distrugă aşa cum doresc. Numai gradul de brutalitate variază. Drepturile omului sunt violate de statul Israel în văzul întregii lumi, cu sprijinul Statelor Unite, şi organizaţii ca Amnesty International tac, europenii tac şi ei, aşa că noi, victimele, trebuie să facem eforturi. De fiecare dată când Consiliul de Securitate supune la vot o rezoluţie care critică acţiunile Israelului, Statele Unite apelează la dreptul de veto şi împiedică astfel condamnarea Israelului. Pentru noi, situaţia de acum nu este inedită. Occidentul condamnă rezistenţa noastră. Hamas şi Hizballah, indiferent de ce credeţi, sunt onoarea popoarelor arabe. Israel vrea să ucidă singura forţă care-l sfidează şi care ne onorează. Pentru noi, ceea ce se petrece în Gaza şi acum în Liban, este teribil. Dar, chiar dacă ceea ce suferim este înfiorător mai mult decât a fost vreodată, trebuie ca Europa să ştie că niciodată nu ne vom abandona autorităţile reprezentate de Hamas.
S.C.: Nu vă imaginaţi că batalioanele de tancuri [israeliene] vor penetra în interiorul Fâşiei Gaza?
Khaled: Este deja un fapt. Au intrat în nordul Gazei, sunt aproape de Jabalyia. Numai doi kilometri ne separă. Se poate ca, dacă intră în Jabalyia, să trebuiască să suferim un masacru ca în Sabra şi Şatila.
S.C.: Ceea ce înseamnă că vă simţiţi complet lipsiţi de apărare în faţa acestei armate antrenate?
Khaled: Militanţii încearcă să ne protejeze, să nu-i lase pe soldaţii israelieni să intre în cartiere, dar nu au mijloace să-i împiedice. În Liban, militanţii Hizballah pot să se bată împotriva lor, căci există munţi şi zone puţin populate. Dar aici suntem înghesuiţi unii în alţii şi, dacă cineva vrea să scape, să meargă dintr-un loc în altul, nu este posibil. Sub obuzele lor nu este loc sigur. Nu avem altă alegere decât să rămânem în casele noastre şi să sperăm că Dumnezeu ne va proteja.
S.C.: Faptul de a nu putea scăpa crează un sentiment al închiderii încă şi mai opresant?
Khaled: Da, ne simţim prizonieri. Fâşia Gaza este cea mai mare puşcărie din lume.
S.C.: Autorităţile voastre au făcut apel la organizaţii umanitare?
Khaled: Nici un reprezentant al unui ONG, al ONU, al altor guverne, n-a făcut niciodată nimic concret pentru noi. Suferim din ce în ce mai mult şi proiectele lor de pace sau de ajutor umanitar nu servesc decât la întărirea poziţiei Israelului. Ultimul exemplu este conferinţa de la Roma. Puteţi vedea zilnic sângele copiilor noştri curgând. Cui îi pasă? Poate că, în cazul poporului libanez, sunt obligaţi să acţioneze, dată fiind importanţa distrugerilor comise de Israel. Dar, pentru ceea ce suferim noi aici în Gaza, aţi auzit Crucea Roşie sau alte organizaţii pentru drepturile omului protestând? I-aţi auzit acuzând Israelul de crime de război? Amnesty [International] calificase atentatele sinucigaşe drept crime împotriva umanităţii în 2003. Amnesty tace atunci când este vorba despre Israel.
S.C.: Militanţii voştri sunt deci total neputincioşi când este vorba să stopeze batalioanele de tancuri israeliene ?
Khaled: Da. Nu pot face nimic decât să mimeze rezistenţa.
S.C.: Dar, atunci când bombardamentele încetează, ceea ce se vede sunt mai ales femei şi copii masacraţi. Populaţia trebuie să se simtă într-o stare de abandon şi de panică indescriptibilă, mai ales copiii...
Khaled: Este nevoie ca toată lumea să denunţe aceste crime odioase împotriva nevinovaţilor. Or, statele arabe tac şi ele şi, atunci când deschid gura, o fac pentru a sprijini poziţia Statelor Unite. Copiii noştri sunt deja traumatizaţi de mult timp. Au comportamente care ne neliniştesc. Armata israeliană duce un război împotriva militanţilor care-şi iau responsabilitatea de a ne proteja. Conducătorii guvernului sunt foarte ameninţaţi şi trăiesc în clandestinitate. Nici ei nu sunt apţi să lupte cu puşca împotriva unui tanc.
S.C.: Speraţi că acest potop de obuze va înceta în curând?
Khaled: Israelul nu se va opri curând. Nu se va opri decât dacă unul dintre aceste masacre duce la proteste masive. Abia atunci, armata israeliană se va retrage puţin, aşteptând calmarea protestelor, şi apoi aceste masacre vor reîncepe.
Cf. sursa în limba engleză.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu