duminică, august 05, 2007

Copiii palestinieni sunt supuşi abuzurilor şi torturaţi în închisorile Israelului (de Saed Bannoura)



Un raport eliberat de organizaţia Defense for Children International (DCI), numit “Copii după Gratii”, constată că în timpul anului 2006 şi prima jumătate a anului 2007, imensa majoritate a copiilor arestaţi de către forţele israeliene au fost întemniţaţi.

Doar 3 până la 5% dintre copiii răpiţi au fost eliberaţi pe cauţiune în timpul procesului.

DCI notează de asemenea că peste 99% dintre copiii judecaţi şi-au mărturisit vinovăţia şi că o infimă minoritate din cei care şi-a pledat nevinovăţia au fost în cele din urmă găsiţi vinovaţi şi condamnaţi.

Organizaţia specializată în drepturile omului se sprijină pe articole din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului pentru a sublinia că cei acuzaţi au dreptul de a fi consideraţi inocenţi până sunt dovediţi vinovaţi.

DCI mai spune că cei înteminţaţi mărturisesc acuzaţiile aduse împotriva lor după lungi perioade de interogatoriu, care au loc înaintea judecării în tribunal.

Raportul include mărturii personale ale copiilor expuşi abuzurilor fizice şi sexuale în mâinile armatei israeliene şi tratamentul brutal în timpul lungilor perioade de interogare. Iar la sfârşitul procesului de interogare copiilor li s-a cerut să semneze hârtii, în ciuda faptului că nu ştiau ce semnează.

Poziţii de stres

Un copil, Raşed Radwa, îşi aminteşte că era bătut în timp ce a fost legat la ochi. A fost apoi ţinut în poziţii de stres timp de 10 ore în frig. Apoi i s-a cerut să semneze hârtii în ebraică iar când a refuzat, interogatorul l-a izbit cu capul de masă.

Raportul afirmă că “Personalul poliţiei israeliene, al Armatei israeliene şi al Serviciului Secret israelian fac arestări şi interogări ale copiilor palestinieni în fiecare zi. Arestările şi interogările care urmează au loc în afara oricăror reguli, proceduri sau legi transparente, conferind personalului militar israelian puteri largi în această fază.”

Ordinul nr. 378 al armatei isreliene stabileşte că un copil palestinian poate fi reţinut de un soldat israelian obişnuit, de rang inferior, sau de un poliţist timp de 96 de ore. După care, copilul poate fi reţinut pentru interogare timp de 8 zile. Perioada de detenţie poate fi extinsă de un judecător sau de armată pentru 90 de zile, după care, de un judecător al curţii de apel pentru încă 3 luni.

Tortură

DCI notează că “un aspect central al fazei interogării este utilizarea unor anumite tipuri de tortură şi tratament agresiv. Declaraţii făcute de copiii palestinieni întemniţaţi în puşcării israeliene ilustrează multitudinea de metode utilizate”.

Raportul subliniază articolele Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului care statuează faptul că nimeni nu trebuie să fie supus torturii.

Assem Lufti Abdel Lattif Khalil evocă experienţa sa de tortură în mâinile soldaţilor israelieni. A fost bătut şi pus în poziţii de stres în ploaie. A petrecut 40 de zile într-un centru de interogare.

Un copil de 15 ani a declarat că a fost abuzat sexual şi bătut în mod repetat în zone sensibile ale corpului.

DCI afirmă: “În ansamblu, efectul acestor practici este eroziunea şi dispariţia virtuală a drepturilor acuzaţilor palestinieni în timpul fazei de arest şi interogare. Un copil palestinian în arest şi în interogatoriu nu are dreptul la tăcere, dreptul la consultarea imediată şi liberă a unui avocat, dreptul de a-şi cunoaşte drepturile în arest şi interogatoriu, dreptul de a nu fi lovit, abuzat sau torturat, dreptul de a avea contact cu un membru al familiei sau cu o persoană care să-l sprijine, dreptul de a fi considerat nevinovat.”

Cf. sursa în limba engleză.

37 de comentarii:

geomarz spunea...

Ingrozitoare imagine. Primul impuls a fost sa trec mai departe ca sa nu mai vad disperarea din ochii copilului.
Pe urma m-am intors.
Repet, igrozitoare imagine.

emma.enescu spunea...

acesti baietandri pubertari sunt manipulati de hamas din frageda pruncie. invata sa urasca israel si sa devina "martiri" pentru o "palestina libera" (adica in acest context pentru utopia). ce pacat ca oamenii aceia cumsecade nu reusesc sa iasa de sub puterea demagogica a liderilor. dar cum ar putea defapt. cine invata sa urasca si sa omoare , fara indoiala nu se va folosi de buchetul de flori.

p.s.imi amintesc cand a murit "cezar-ul" maximo lider-ul yassir arafat , in contul lui avea un + de aproape 1 miliard euro. bani europeni. dar poporul palestinian traia inca de pe acele vremuri intr-o mizerie lucie. sotia raposatului "martir" rezida in paris in hotel de 5 stele. halal kampf pentru libertate.

Radu Iliescu spunea...

@emma.enescu

Ai uitat sa informezi publicul cititor ca Yasser Arafat a murit pentru ca era homosexual si avea SIDA. Te rog eu mult, nu rata faza asta.

Am inteles ca pe Ismael Haniyeh vor sa-l lichideze israelienii. Pacat. Daca ar avea rabdare vreo 20-30 de ani, ar muri si asta homosexual si bolnav de SIDA...

emma.enescu spunea...

vaaai, dar cat esti de stronzzo radu iliescu . te flatam putin daca spuneam ca chaled mashal si hanija ( o fi bine ? ) sunt niste baieti draguti si bine intentionati, varsand lacrimi dintr-un ochi pentru saracii palestinieni?

ai putea fi ceva mai obiectiv si sa nu amintesc de "sharmant" ca ma ia cu nervozitate.

p.s.primul peacemaker chaled m. traieste in afara autonomiei si priveste "intristat" cum israelis ai bombardeaza pe palestineser adica nemernici torpedeaza... organizatia filantropica hamas dupa ce acestia arunca in sderot cu confetii !

emma.enescu spunea...

ah si inca ceva R.I. : arafat a trait destul de mult, mai mult decat merita. dar o multime de copii palestineser, nu au ajuns sa implineasca 18 ani. si de ce ? una din explicatii ar fi, ca nici unu` din puternicii "font-man-i" pentru palestina, nu au curajul sa "explodeze pe cont propriu pentru o cauza nobila" !!!si doi, prin al-aksa-brigade ( mana prelungita a lui fatah) la fel, hamas si islamische jihad ... nu sunt completamente tampiti sa arunce bani pe medicina si proiecte sociale, caci, se intelege a respecta prioritatile si directivele venite din teheran si damascus. aprovizionarea cu qassam este o keste destul de "piperata".

p.s.amicul tau raposat arafat este singurul terorist cu un nobelpreis pentru pace. cred ca splendoarea aia de barbat, nasrallah(frontman-ul de la hizballah) este palid de invidie.

Radu Iliescu spunea...

Ti-am citit cu interes teoria. Deci Hamas strica lucrurile in Palestina. Si Arafat. Si Brigazile al-Aqsa.

Nu ma enervez. Nu te injur. N-am cum. Nu te poti supara pe o scama rasarita nu se stie cum pe un costum. Scama... o arunci, si gata.

Cu comentariile tale nici atata nu fac. Au si ele rostul lor.

emma.enescu spunea...

hmmm... nu conteaza !scama zici? mai bine decat un carlig de rufe ca tine !!! urmareste acum, ce a izbutit hamas in ultimele luni. die israelische ofensiva incepe abia acum. mai, mizantropule, daca iti este mila de un popor ca si palestineser ... ai responsabilitatea minima de a fi impartial.

si linge-ma in dorsala ! hihihi ... nici eu nu m-am enervat !!! raspunsurile tale "sunt si ele bune la ceva ! te pa maaaaai..

emma.enescu spunea...

ahhhhh ..si lasa-ma sa profit de unica ocazie pana cand esti inca "jentlemen laic" caci ti-am citit comm-urile pe alte bloguri si ma tem teribil ca vei incepe sa ma "depilezi" .... egal ! iti amintesti ce s-a intamplat cu p.l.o. in sud-lebanon ? am o senzatie ca israelis vor face din nou o actiune de "cliniiig " . sa nu iti lacrimeze cumva si celalalt ochi pentru amarati de palestineser , ca ma faci sa primesc depresie .

p.s.care ochi iti lacrimeaza defapt ?

p.s.s.pacat ca pampalaii astia de la mossad nu lucreaza eficient , altminteri, nu am avea asa numitele colateral "damej" !!!

emma.enescu spunea...

si ultimul meu comentariu pe blogul tau instigator la antisemitis si plin de venin.cum i-ai lasat in afara pe "arhitectii" terorismului. chaled m., nasrallah, assad, ahmadinijad ... si ai amintit doar de dansul "raposatul" .

faptul ca chaled inca traieste tre` sa-i spuna, mutumesc lui könig hussein von jordanien(raposatul) dupa fiasco-ul pe care si l-a permis mossad.

p.s.cum a-ti uitat de münchen 1972? cum a-ti uitat de anul 1982 cand hizballah si "decoperirea epocii de selbsmordattentate?" daca nu te-ai numii iliescu as crede ca esti membru la hamas ! vaaai tie romanule ! si lui sadam i-a fost teama de revolutiosgarde si mullah``s !

maaaai , tu esti "hevimetal" !sa ti se ia cetatenia romana , nu o meriti . sunt atatea probleme in romania , atatia copii , batrani si amarati si tu te lasi platit de dusmanii unei societati civilizate!

p.s.sa-ti pice o caramida rosie in cap!

machiavellian spunea...

Ce indemnuri frumoase la pace, emma!

emma.enescu spunea...

eu am fost infuriata si desigur am "galopat" putin in ton . insa, daca amicul tau extrem de scabios si provocativ ar recunoste cat de distructiv si contraproductiv este terorismul nu doar pentru israelis, cu atat mai mult pentru palestineser ...as fi fost de-a dreptul fermecatoare si piiiis in acelasi timp.

emma.enescu spunea...

si in privinta "ultimului meu comentariu" tin sa te anunt ca m-am razgandit. asadar , am hotarat sa te terorizez dupa bunul meu plac si cand consider de cuviinta in mod verbal. imagineza-ti cuvintele mele drept qassam rachete din gaza spre sderot .
poate imi iau chiar arbaleta .

p.s.de ce nu te muti in imparatia iranului . esti cultivat ai un bagaj vast in cultura islama si daca m-ai inveti si fazi-dialect , vei putea propaga projectul "peace" al mullah`s direct de la sursa .

iti doresc o indigestie cat un ramadam !

emma.enescu spunea...

uite , radu, faptul ca m-ai atacat din nou, de aceasta data pe blogul ioanei, m-am reintors.nedorind sa "strepezesc" ospitalitatea primitoare a gazdei , ma gandeam sa te interpelez aici pe domeniul tau "revolutionar". daca tot te-am declarat in acesta dimineata drept target-ul atacurilor mele teroriste in maniera "linguala"( pro-israelis fiind se intelege ca ma incadrez in aceasta "minoritate" )as dori sa iti dau un sfat:

l-ai amintit pe maestru omar (c)hayyam .pai, daca tot esti atat de angajat pentru o palestina libera , de ce nu incerci sa imprimi un teanc considerabil cu versurile poetului si sa le arunci/raspandesti prin golful persic ( drept manifeste) .este foarte probabil sa converteasca mai unul , mai altul terorist profesionist ... spre lirism . ulciorul ...de egzemplu, pe mine m-a dezarmat. ei bine ? daca pe mine , atunci ma intreb de ce nu si pe amicii tai hamasieni ? incerca-i pesemne sa ixplici intr-o alta "dezordine de idei" ca trebuies create "adevarate palatforme de comunicare" ? ori mese(j)ul tau este un altul ?

Phosphoros spunea...

Emma ... e atat de greu sa te abtii de la mutilarea limbii romane? O siluiesti pana la refuz cu ortografia-ti mirobolanta. Un pic de respect, don'soara, ca nu suntem la piata unde poti sa scrii tot felul de porcarioare. Poti sa spui ce-ti doreste sufletul mataluta, dar da o forma cat de cat "kosher" scriiturii tale. Sau sa inteleg ca matale pui greselile de ortografie intentionat, ca sa dai un inteles "remez" vorbelor tale?

emma.enescu spunea...

insurgiam: de tine ma ocup ceva mai tarziu . esti una bucata plina de de "grandoare". take care ! stii, doar ca citesc diverse "insemnari".

p.s.si kaballah ? ah ...ti-o sevesc eu in alt ritm.

Phosphoros spunea...

Emma, draga mea, habar nu am ce "insemnari" citesti matale, dar amenintarile de genul asta nu isi au nici un rost. Eu nu am intervenit in tematica discutiei de aici si nici nu voi interveni, caci nu ma pricep. Eu iti atrageam atentia asupra siluirii ortografice si gramaticale a limbii romane.

Cat despre Kaballah, nu e prea in regula sa o studiezi, doar esti femeie ;) Ma refer la punctul de vedere traditional, sa nu existe neintelegeri.

emma.enescu spunea...

si phosphoros ? inceteaza in zeitatea-ti imaginara sa ma sufoci cu limbajul grandilocvent. te inteleg a fi ..hmm..cati ani zice-i ca ai? no`shpe ani ? deci entelejent genug si cu multa experianta .

p.s.si iti vei cere scuze pentru mojicia pe care , imprudent ti-ai permis-o.

Phosphoros spunea...

P.S.: esti sigura ca nu esti Mihnea Georgescu? Numai el mai ameninta in maniera asta.

Phosphoros spunea...

Ai halucinatii? Ce mojicie? Daca imi dovedesti ca am fost mojic, imi voi cere scuze. Nu imi sta in fire sa fiu mojic cu don'soara. Dar, pana una alta, te rog sa incerci sa scrii corect.

emma.enescu spunea...

eu nu studiez kabballah ! amenintari ? ai priceput gresit. mai degraba ma refeream la o retour-kutsche !!!

emma.enescu spunea...

spune-mi bitte ... si voi vedea ce se poate face .

p.s.reciteste-ti comentarilul first..si banuiesc ca o fire atat de gentila , pricepe unde a facut gafa !

Phosphoros spunea...

Habar n-am. Nu observ nici o gafa.

Phosphoros spunea...

Retour ... ce? Vezi daca te poti limita la a te exprima intr-o singura limba. Ma scot din pepeni frazele impanate cu tot felul de cuvintele si furculisioane nelalocul lor. In rest, numai bine.

emma.enescu spunea...

acum radu ca ai fost intr-o oarecare masura "bine intretinut" ai putea avea marinimia de a inlatura comentariile (cel putin ale mele -si aceste in totalitate) nefiind sachbezogen. nu de alta dar nu doresc sa lezez o cauza atat de nobila pentru care te lupti din rasputeri in idealismu-ti inegalabil.

te merci

p.s. cat despre tine sonnengott - rae sau esti astazi aton- prefer contrar pricipiilor mele (atunci cand sunt provocata) sa te ignor pana iti vei cere scuze.
cam atat !

Phosphoros spunea...

Ignora-ma pana imi cer scuze. Asa trebuie sa faci. Pana imi cer eu scuze, trecem in urmatoarea Mahayuga. Ba nu, ce Mahayuga? In alta Kalpa. Iar astazi nu sunt nici Ra si nici Aton, malitioaso, ci insusi Mithras, Deus Sol Invictus. Cine stie cine oi fi maine?

Radu Iliescu spunea...

@ emma

Cateva raspunsuri pentru teoriile tale si sugestiile pe care le-ai facut aici:

Daniel Barenboim
Felicia Langer
Ilan Pappe
Abraham Burg
Tanya Reinhart
Amira Hass
Gideon Levy
Gilad Atzmon
Uri Avnery

Cauta fiecare nume in parte pe acest blog, si citeste. Nu are rost sa discut ceva special cu tine, in conditiile in care de cand l-am pornit, acest proiect a acumulat cateva mii de pagini de raspunsuri. Eu mi-am facut temele, fa-le si tu pe ale tale...

Anonim spunea...

asadar pe blogul tau esti moderat in ton , folosesti insa blogul ioanei pentru a te putea plia in splendoarea-ti de idiot dezgustator.
emma enescu

Anonim spunea...

sper ca te simti ceva mai barbat acum dupa ce m-ai facut (ieri) k.o. ...ah nu! sa jignesti o femeie nici macar nu trebuie sa "barbat" un stativ ieftin de haine ajunge.

emma enescu

Anonim spunea...

si daca iti inchipui ca m-ai redus la tacere doar prin faptul ca marlanul din tine cunoste jargonul tiganiadic, apoi esti tu acel soricel mic.

secundo : esti un propagandist odios.exemplele tale sunt desigur triste , insa sa demonizezi israelul in acest fel de parca ar fi condus de gestapo, este o nesimtire si te face un simpatizant al violentei. in fiecare tara democratica se incalca uneori drepturile omul. pentru aceste cazuri exista justitie, presa libera si humanrights. dar ia du-te ah sa ma folosesc de vocabularistica ta "matale" in tarile islamice cu vize pentru america si fluturele in mana , vei vedea ca unul nu te v-a refuza .
si m-ai spune-mi cate tari bogate arabe le-au acordat palestinienilor azil politic. ha? doar jordania , libanon si siria . aceste fiind saracacioase.
realitatea este ca arabii folosesc palestina doar pentru propaganda lor , impotriva a tot ceea ce este democratic. scrii sute de pagini si te impiedici de probleme care nu sunt de rezolvat cu insemnarile tale , care au fost de toate jurnalele serioase din toate colturile lumii deja publicat.

p.s.israelis s-au retras din gaza . ce au facut arabii prima data? au distrus tot ce au construit israelis in atatia ani de ocupatie. barbarie se mai numeste in terminologia "iujuali" . pai, daca sunt sarac nu imi arunc mobiliaru` pe geam doar ca il urasc pe proprietar. cilivizatia se doreste a invata .

spre intr-adevar sa ai rosu in gat caci tipetele isterice de ieri mi-au lezat auzul.

Anonim spunea...

EMMA ENESCU - uitasem sa iscalesc !

p.s.arschloch ! he

Anonim spunea...

si daca esti un barbat cu verticalitate, imi blochezi id-ul decent si nu folosesti alte bloguri spre a-ti imprastia testosteronul.

emma enescu

Anonim spunea...

de la acest comentariu nu ma pot abtine de cateva zile . deci , titlul ...este atat de lacrimogen si lipsit de credibilitate(nu in totalitate -pentru a fi fair) deoarece - "colaboratorilor" de peste hotare le este cunoscuta strategia marketing-(efectul). ma refer in exclusivitate, la vanzare-deci-profit.also, un asemenea titlul, este ales de un "VERLAG" (editura) . interesant ar fi sa indemni cititorul pe un link , unde sa realizeze ca tot acest profit lacrimogen este canalizat intr-un fond-stiftung-pentru locuitorii autonomiei. stiftung-urile sunt controlate de fisc . asadar , actiunea ta, radu si "trupa" redactionala, ar fi cu mult mai transparenta si nu antisemita si de ordin propagandist,daca ai putea aduce facte. actiunea ta fiind una cu caracter umanitar nu un bine camuflat "conflict" de interese.

aceiasi emma enescu ca si pe celalalt blog al tau

p.s.fotografia- este in opinia mea, expresia unei acceptante a violentei(terorismului) impotriva statului israel. la fel si comentariile tale pe altermedia. subiective - dintr-o latura privita.
bine ai proceda daca mi-ai urma sfatul si te-ai acredita in palestina ca jurnalist. iar de-ai fost "life" - si scrii lucrurile acestea drept convingere - eu voi tacea de acum inainte ca un mausoleum.

Anonim spunea...

aaaa...si rau nu ar fi de-ai publica o fotografie asemanatoare cu cea a palestinei lacrima mea, doar versiunea usor modificata:

cecenia lacrima mea -plus - drapelul rusiei.
ma gandeam -ca daca tot ai o imina si un suflet cat o galaxie ...ar fi pentru fiecare dintre noi o motivatie sa "luptam"...pentru o lume mai "dharma" , nu crezi ?

p.s.vaaaaaaaaai ...dar cati au oua de fier sa se puna cu o "rusie-democrata"? ...poate TU-intamplator ?!

emma enescu

Anonim spunea...

si faptul ca nu mai trec pe la machiavelian si phosphoros-blogs- sper sa nu iti creeze inhibiti -caci acolo te-ai dezlantuit in toate nuantele tale de "tip cult" - a da, si mi-ai trimis si baietandri ca lucian vasile si stefan musat "peste mine".
( ma simt jignita ca esti ardelean ) . dar anonimul tau de pe "careeste blog" ...este o compensatie, nu-i asa ? iar blogul ioanei nu al abuzezi in viitor . a fost doar un scurt intermezzo !

emma enescu

Anonim spunea...

pana luni ai scapat insa pretentia mea este urmatoarea:

daca pe bookblog-sari de la islam la budism si hinduism pseudo-religios - atunci am pretentia sa plasezi doua articole despre :

1.dalai-lama -nobelpreisträger pentru pace - tibetul ocupat de 50 de ani de catre china -china comunista-brutala si mizantropa. scrie ceva despre o natie pe cale.si tibetaba nu au teroristi -

2.500 milionane hindus- care treiesc sub minimul de existenta -a caror ameliorare a durerilor si suferintelor este doar : EXODUS -prin suicid-atat de saraci fiind ,fara apartenenta unei caste , care este in hinduism cel putin pentru inmormantari,extrem de important!

pliz ! este singura ta sansa sa iti salvezi integritatea -doar daca ai avut-o vreodata. deci 1,5 milionen palestineser raportat la minimul 1 miliard oameni supusi tinanaiului.

luni vine - genocidul AFRICA !!!

iti dau ragaz si pe urma iti fac cunostinta DEFAKTO - cu america latina si urmarile pseudo-guevaaristilor in el salvador- guatemala-columbien-mexico.

emma enescu

p.s.esti sigur ca ai o vocatie pentru jurnalism???

ben_gal spunea...

Este vorba de torturi aici.
Ma intreb cite din relatarile de mai sus sunt minciuni si cite adevarate. E vorba de chestii ce se pot dovedi, caci daca raspunsul este afirmativ de ce Statul Israel nu este dat in judecat?
Nu am auzit de vreun proces si conclud ca povestea este rodul imaginatiei.

Aymeri spunea...

Sper ca dna. Emma Enescu, care nu stie ca `mai` din `mai spune-mi` se scrie legat, vrea sa spuna ca dl. autor e familiarizat cu limbajul eroilor lui Budai-Deleanu, si nu se refera la altceva prin sintagma `jargon tiganiadic`..., pe care, cu bunavointa Domniei Sale, o puteti propune Academiei Romane spre a fi introdusa in DEX.