luni, mai 23, 2016

ZELOȚII FLUTURĂ STEAGUL UNEI REVOLUȚII TĂCUTE ÎN ISRAEL

de Jonathan Cook





Într-o mișcare surpriză, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu l-a destituit săptămâna trecută din funcție pe ministrul apărării, Moshe Yaalon. Retrăgându-se din toate funcțiile politice, domnul Yaalon avertizează: „Elemente extremiste și periculoase au pus stăpânire pe Israel.”

Parțial se referea la succesorul său în funcția de ministru al apărării, Avigdor Lieberman, liderul partidului de extremă-dreapta Yisrael Beiteinu, ale cărui răbufniri deja consacrate includ amenințări cu bombardarea Egiptului și decapitarea cetățenilor palestinieni neloiali.

Dar, în aceeași măsură, ceea ce condamnă domnul Yaalon este acel extremism mai aproape de casă și anume cel din interiorul partidului domnului Netanyahu, partidul Likud. Fostul ministru Yaalon intenționează să facă o pauză de politică, după spusele sale. Ca o ironie corespunzătoare, cel care a fost anunțat a-i prelua funcția de MK (Membru al Knessetului) din partea Likud este Yehuda Glick, colonistul fanatic al cărui scop este distrugerea moscheii Al Aqsa din Ierusalim și înlocuirea acesteia cu un templu evreiesc, lucru care ar dinamita întregul Orient Mijlociu.

Analiștii israelieni au punctat faptul că prin includerea lui Lieberman, guvernul va deveni cel mai extremist din istoria Israelului – din nou.

Prim-ministrul francez Manuel Valls, care și-a început sâmbătă vizita oficială în zonă, se va lovi, cel mai probabil, de un zid inexpugnabil de ostilitate guvernamentală față de încercarea propunerii unui plan francez de pace privind conflictul israeliano-palestinian.

Mai puțin remarcată a fost preluarea graduală și paralelă a instituțiilor de securitate ale Israelului de către cei ce îmbrățișează ideologia coloniștilor – cunoscuți în Israel drept tabere naționalist-religioase.

Niciunul dintre aceste lucruri nu este întâmplător. De două decenii coloniștii au avut ca țintă instituțiile-cheie ale Israelului. În timpul celor șapte ani de guvernare sub Netanyahu, procesul a fost accelerat.

Naftali Bennett, liderul partidului colonist de extremă-dreapta Jewish Home și ministru al educației, se lăuda recent că partidul naționalist-religios, deși reprezentând doar 10% din populație, deține „poziții de conducere în toate sferele de interes ale Israelului.”

Unul dintre succesele domnului Bennett este numirea lui Roni Alsheikh în funcția de șef al poliției israeliene, anul trecut. Acesta este un vechi rezident al Kiryat Arba, una dintre cele mai violente colonii de pe teritoriile ocupate.

Cea mai recentă campanie a forțelor de poliție, „Believing in the police” a fost creată cu scopul recrutării mai multor zeloți. În spatele programului se află politicieni-coloniști care i-au numit pe palestinieni „suboameni” și și-au manifestat simpatia față de cei care au omorât prin incendiere o familie palestiniană, inclusiv un bebeluș, vara trecută.

Și celelalte agenții de securitate suferă transformări. Naționaliștii religioși dețin în momentul de față multe din funcțiile de conducere ale serviciului de securitate internă Shin Bet și ale Mossadului, agenția de informații externe a Israelului.

Și în cadrul armatei, coloniștii sunt ultra-reprezentați în corpurile de ofițeri și unitățile de luptă. De mai bine de zece ani rabinii domină educația corpurilor armatei.

Dar, în ciuda acestor tendințe, elita seculară tradițională a Israelului – în mare parte de extracție europeană -  s-a menținut cu încăpățânare în vârful piramidei funcțiilor de conducere ale armatei.

Prim-ministrul Netanyahu este puternic iritat de controlul acestora. În două momente importante i-au stat în cale. Atunci când a încercat să răstoarne acordurile de la Oslo în anii 90 și când a încercat să bombardeze Iranul acum câțiva ani.

Într-o tentativă de a le îngrădi influența, Netanyahu a încercat să-l promoveze pe Zionistul religios Yair Naveh ca șef al armatei anul trecut, dar a fost împiedicat de mai sus-pușii.

Însă numirea lui Lieberman în funcția de ministru al apărării ar putea marca un punct de cotitură.

Dintr-o anumită perspectivă, pericolul este mai mic decît sugerează amenințările hiperbolice ale domnului Yaalon. De zeci de ani, generalii seculari au fost responsabili de un proces de ocupație care a strivit drepturile palestinienilor și i-a închis în cutiuțe din ce în ce mai mici. Acești generali au fost la fel de cruzi precum funcționarii religioși ce îi vor înlocui.

Dar reverberațiile acestei revoluții tăcute nu trebuie ignorate.

Vechile elite au huzurit în kibuțuri, marile comunități rurale cooperatiste colective caracteristice Zionismului social-democrat și socialist ale Israelului, construite pe ruinele sutelor de sate și orașe palestiniene epurate etnic în 1948.

După războiul din 1967, generalii kibuțurilor au exportat bucuroși același model de jaf la scară industrială a pământului palestinian teritoriilor ocupate.

Dar obsesiile lor legate de securitate erau esențialmente înrădăcinate în Israel, unde se temeau că vor fi trași la răspundere pentru crimele din 1948 de pe urma cărora au profitat. Coșmarul lor stăruitor este dreptul de întoarcere al proprietarilor autentici pe pământul acum numit Israel – refugiații palestinieni, ridicându-se astăzi la cifre de milioane.

Prioritățile taberelor religioase sunt diferite. Pământurile pe care aceștia le apără cu mai multă fervoare nu sunt în Israel, ci în Cisiordania și Ierusalimul de Est. Aici trăiesc mulți și aici sunt pământurile sfinte care sanctifică lăcomia lor teritorială.

Răspândirea acestui zelotism în cadrul armatei a deranjat elementele mai liberale ale acesteia. În ultimii ani, au apărut mai mulți „informatori” (whistleblowers) din cadrul unității 8200 de informații militare, printr-un grup numit Breaking the Silence.

Filmul recent al execuției unui palestinian rănit sever de către un medic al armatei, Elor Azaria – și sprijinul public copleșitor pentru acesta în Israel – nu a făcut decât să intensifice aceste tensiuni. Luna aceasta, adjunctul șefului de stat-major al armatei israeliene, generalul Yair Golan, a comparat Israelul cu Germania nazistă. În vreme ce domnul Lieberman este cel mai vocal susținător al lui Azaria.

Scopul naționaliștilor religioși este fățiș: înlăturarea ultimelor opreliști din calea ocupației și construirea unui glorios Mare Israel prestabilit de puterea divină deasupra unei societăți palestiniene obliterate.

Acest lucru înseamnă că nu există speranța unei rezolvări pacifiste a conflictului Israelului cu palestinienii -  doar dacă nu cumva este precedată de un tumultuos război civil între evreii religioși și evreii seculari ai Israelului.

Jonathan Cook este un jurnalist independent din Nazareth.

 

sâmbătă, mai 21, 2016

Dincolo de materialitatea spațiului: Ierusalimul de Est, Kufr ‘Aqab și politicile suferinței cotidiene

 de Doaa Hammoudeh, Layaly Hamayel, Lynn Welchman


Este o soluție temporară la problema reședinței noastre...zona ar putea deveni Cisiordania oricând și nu știm ce vom face în cazul ăsta. Faptul că este separată de Ierusalim prin zid și faptul că Israelul permite asemenea ‘ashwa’iyat (lucru lăsat la voia întâmplării) înseamnă că va fi izolată de Ierusalim într-o zi. Iar asta ar presupune să nu mai pot locui cu familia mea.
 - Kareem, 33

Suntem ca oile, prin politicile și legile lor ne împing încolo și încoace după cum doresc. Noi nu controlăm încotro se vor îndrepta viețile noastre. Kufr ‘Aqab va rămâne așa cum e pentru că nu vor ca toți palestinienii de acolo să migreze înapoi în Ierusalim. Anchetatorul mi-a spus că Kufr ‘Aqab este spațiu de depozitare pentru Israel, ca o magazie pe care o păstrezi pentru a nu ține în casă toate vechiturile de care nu ai nevoie.
 - Ismail, 38

                    Zidul de separație și punctul de control Qalandiya, lângă Ierusalim

Spre sfârșitul lui octombrie 2015, data scrierii acestui articol, presa israeliană comunica afirmațiile recente ale lui Benjamin Netanyahu asupra luării în considerare a revocării statusului de reședință al palestinienilor din Ierusalimul de Est care trăiesc în partea estică a zidului de separație. Netanyahu pretindea că rezidenții acestor cartiere „nu își îndeplinesc îndatoririle de rezidenți, deși se bucură de privilegiile pe care Statul Israel le acordă.”

duminică, mai 15, 2016

NAKBA: POVESTEA NESPUSĂ A UNEI CATASTROFE CULTURALE


Nakba, cuvânt care tradus înseamnă realmente catastrofă, reprezintă pierderile, deposedările și nedreptatea istorică suferită de poporul Palestinei, prin expulzarea forțată din casele și de pe pământurile natale de către armata israeliană și milițiile Zioniste. Nakba este comemorată de către palestinienii de peste tot în fiecare an, pe 15 mai. În această zi, ne amintim de perioada în care aproximativ 800.000 de palestinieni, la vremea respectivă însemnând 67% din totalul populației, au devenit oameni fără adăpost și/sau refugiați fără țară. Astăzi, la comemorarea cu numărul 68, se estimează că 7 din cele 11 milioane de palestinieni de pe glob încă sunt refugiați, deci aproximativ două treimi din poporul palestinian.

Organizația pentru Eliberarea Palestinei (PLO) susține că fără soluționarea justă și multilaterală a calvarului refugiaților palestinieni, ceea ce include recunoașterea pierderilor și a suferinței acestora, orice noțiune viabilă de pace în zona de conflict, va rămâne evazivă.

Ca adăugare la pierderea bunurilor materiale însumând casele, terenurile, livezile, crângurile, aurul, banii și alte valori, Nakba marchează și o catastrofă culturală pentru poporul palestinian, o pagubă uriașă din care acesta încă se luptă să-și revină.

SOCIETATEA PALESTINIANĂ ȘI ECONOMIA: NEGAREA CONTINUĂ A POSIBILITĂȚII

de Sara Roy

Articolul de față analizează schimbările economice, politice și sociale apărute în Cisiordania și Fâșia Gaza după începerea Procesului Oslo din 1933. Materialul argumentează că Acordurile de la Oslo au facilitat controlul Israelului asupra teritoriilor palestiniene ocupate cu sprijinul Autorității Palestiniene, rezultând prejudicii care au dus la acumularea unor deznădejdi și furii colective care într-un final au explodat în ceea ce avea să fie Intifada al-Aqsa.

În seara de 15 noiembrie 1988, în punctul culminant al primei Intifade palestiniene, Yasser Arafat a declarat Stat Palestinian în Cisiordania și Fâșia Gaza, la cea de-a nouăsprezecea sesiune a Consiliului Național Palestinian în Alger. Cu această declarație poporul palestinian recunoștea formal Statul Israel și, mai important, poporul palestinian renunța la revendicările de 78% din Palestina. Pentru palestinieni, acest uriaș și dureros compromis însemna decuplarea trecutului de prezent, renunțarea la un vechi vis pentru unul nou și nesigur. Cu toate acestea, în taberele de refugiați și orașelele din Fâșia Gaza, oamenii se manifestau cu mare bucurie. Fiecare suflet din Gaza părea a fi lipit de un radio sau televizor.

Mă aflam în Gaza la vremea respectivă, unde am locuit, cu ceva întreruperi, pe parcursul primei Intifade. Când a fost făcută declarația, prietenii mei au sărit în sus, țipând de bucurie. Oamenii plângeau, dar nu pentru cele la care renunțaseră, ci pentru ceea sperau să obțină. Copiii dansau, băteau din palme și cereau ciocolată. Adăpostul cu două încăperi al prietenilor unde stăteam era prea mic pentru a cuprinde oamenii și emoțiile lor. În ciuda pericolelor aventurării afară în timpul interdicției nocturne, atunci când riscai o pedeapsă până și pentru deschiderea unui geam, toată lumea a țâșnit afară, plonjând în întunericul dens al taberei. Oamenii se felicitau și se îmbrățișau. Unii începuseră să cânte. Spre uimirea mea, nici armata israeliană nu a făcut nimic pentru a le opri sărbătoarea. Soldații se uitau, nevenindu-le să creadă.

joi, mai 12, 2016

CONCEPÂND „PĂMÂNTUL LUI ISRAEL”:Agitprop în slujba construirii Națiunii

de Khelil Bouarrouj


                                   Fondul Național Evreiesc, circa 1950


Izbânda materială și culturală a Zionismului este o demonstrație a axiomei îndelung trâmbițate de partizanii acestuia: arabii or avea ei drepturi pe pământ dar numai evreii au dreptul asupra pământului. Fiecare mișcare are nevoie de propaganda sa, iar Zionismul a fost maestrul colonist al marketing-ului. Cu siguranța că francezii în Algeria și britanicii în India nu au ridicat agitprop-ul la rang de artă așa cum Zioniștii timpurii au reușit să o facă. De vreme ce puterea lor copleșitoare era suficientă pentru a-și instaura dominația, nici Franța și nici Marea Britanie nu au căutat să-și redeseneze proprietățile coloniale întru totul ca pe niște împărății reînviate, legând trecutul și prezentul. Lipsindu-le puterea tangibilă, Zioniștii au trebuit să câștige un război ideologic înaintea celui de pe pământ. Propaganda lor avea așadar două linii: o narațiune biblică a unei „reîntoarceri” evreiești pe Pământul Sfânt, potrivită sensibilităților protectorilor vestici; și pentru a atenua grija minoră, în caz că era una, că Zionismul ar putea vătăma comunitățile indigene existente în Palestina, trebuiau să prezinte pământul ca fiind un deșert pustiu a cărui colonizare nu ar prejudicia nicio ființă umană - totul rezumat de celebrul slogan „un popor fără pământ pentru un pământ fără popor”.

miercuri, mai 11, 2016

CEL MAI BUN PRIETEN AL ANTISEMITULUI

de Jonathan Cook



                    Nazareth


A fost o declarație la care nimeni nu s-ar fi așteptat din partea adjunctului șefului de stat-major al armatei israeliene. În discursul pe care l-a ținut cu ocazia Zilei Naționale a Comemorării Holocaustului, generalul Yair Golan a comparat direcția politică actuală a Israelului cu cea a Germaniei de la începutul anilor 1930, când se instala nazismul la putere.

În Israelul de astăzi, a spus acesta, pot fi recunoscute „fenomenele de revoltă care au apărut în Europa...Nimic nu e mai ușor decât să-l urăști pe cel străin, nimic nu e mai ușor decât să stârnești spaimă și să intimidezi.”

Furoarea cauzată de remarcile lui Golan a călcat pe urmele unei reacții similare în Marea Britanie, ca urmare a afirmațiilor făcute de fostul primar al Londrei, Ken Livingston. Acesta a menționat că „Hitler a susținut Zionismul în mod practic” în 1933, când naziștii au semnat un acord de transferare, permițându-le astfel câtorva evrei germani să emigreze în Palestina.

marți, mai 10, 2016

POLITICI IDENTITARE, RASISM ŞI CONFUZIE


                                               
Introducere de Gilad Atzmon: Ian Donovan pare a fi ultimul gânditor al Stângii. Pe alocuri nu sunt de acord cu o parte din ideile sale. Cu toate acestea, spre deosebire de majoritatea oamenilor ce se asociază cu acel decăzut club politic, Donovan pare a se angaja într-o analiză consistentă şi riguroasă. Ce urmează este o bună trecere în revistă a actualei situaţii a evreilor de Stânga. 




                   


Source: https://socialistfight.com/2016/04/17/identity-politics-racism-and-confusion/ 

De Ian Donovan. 

Ideea că Tony Greenstein, evreul de stânga din Brighton suspendat recent din Partidul Laburist sub pretextul „antisemitismului” trebuie să demonstreze că nu este „antisemit” ar trebui să fie una absurdă. Faptul că un vechi activist evreu de stânga precum Greenstein ar trebui să se simtă obligat să-şi „dovedească” antisemitismul este un semn de iraţionalitate şi demenţă a atmosferei politice din interiorul şi în jurul Partidului Laburist, cu conducerea partidului aflată sub presiune extremă din partea vânătorilor de vrăjitoare Zionişti.

Nu putem să nu ne întrebăm câţi membri de culoare ai Partidului Laburist se confruntă cu suspendarea sau expulzarea pe motiv de rasism împotriva negrilor sau câţi dintre cei cu moştenire genetică de origine chineză s-ar trezi faţă în faţă cu suspendarea pentru bigotism anti-chinez? Dacă s-ar întâmpla aşa ceva, Partidul Laburist ar deveni subiectul mişto-urilor, nu al unei controverse politice serioase. Faptul că acest lucru este luat în considerare în interiorul Partidului Laburist este datorat numai şi numai nonsensului iraţional colportat de Zioniştii rasişti din interiorul şi exteriorul Partidului Laburist, cum că cei care nu susţin proiectul Zionist sunt motivaţi de antisemitism (rasism îndreptat împotriva evreilor) iar evreii care fac asta sunt aşa numiţii „self-hating Jews”. Dar în absenţa oprimării, acuzaţiile de ură de sine - „self-hatred” (care dacă ar fi existat ar fi izvorâtă din oprimare interiorizată) sunt ele însele o mizerie rasistă, negând oamenilor cu origini evreieşti dreptul de a alege o formă non-Zionistă de identitate evreiască sau pur şi simplu de a respinge identitatea evreiască întru totul, ca modalităţi de a se opune acelei virulente forme rasiste a identităţii evreieşti întruchipată de Zionismul politic.

miercuri, noiembrie 24, 2010

Conferinta: Palestina - Rana Sângerândă a Umanităţii



Fundaţia Centrul Cultural „Islamul Azi” are onoarea de a vă invita Sâmbătă, 27 Noiembrie 2010, între orele 1300 - 1700, la Conferinţa „Palestina – Rana Sângerândă a Umanităţii” ce va avea loc la Sala de Conferinţe a Hotelului Bucharest City.

Vor expune în prezenţa dumneavoastră:

Dl. Prof. Univ. Dr. Anton Caragea - Directorul Institutului de Relaţii Internaţionale şi Cooperare Economică
Dna. Prof. Univ. Dr. Mioara Roman - Specialist în Cultura şi Civilizaţia Arabă
Dl. Ahmed Faruk Unsal - Preşedintele Asociaţiei MAZLUMDER - Asociaţia pentru Drepturile Omului şi Solidaritate pentru Oamenii Oprimaţi, Avocat, Specialist în Drept Internaţional şi Drepturile Omului;
Dl. Kenneth O'Keefe - Activist pro-Palestinian;
Dl. Cihad Özdemir - Avocat, Specialist în Drept Internaţional şi Drepturile Omului;
Dl. Nur Choudhary - voluntar international;
Dl. Hassan Ghani - corespondent Press TV News;

Această conferinţă realizează în scopul de a prezenta, din pespective diferite, marile probleme cu care se confruntă palestinienii şi criza umanitară din Gaza.

marți, iunie 01, 2010

Un loc special în Iad/ Al doilea război cu Gaza: Israel a pierdut pe mare


Deja nu mai apărăm Israelul. Noi apărăm acum blocada, care se transformă în Vietnamul Israelului.

De Bradley Burston

Un război spune unui popor adevăruri groaznice despre sine. De aceea este atât de greu să asculți.

Eram determinați să evităm să aruncăm o privire onestă asupra primului război din Gaza. Acum, în ape internaționale și după ce am deschis focul asupra unui grup de ajutoare umanitare și de activiști internaționali, luptăm și pierdem al doilea război. Pentru Israel, în final, acest Al Doilea Război din Gaza ar putea fi mult mai costisitor și mai dureros decât primul.

Când au intrat în primul război din Gaza, la sfârșitul anului 2008, armata israeliană și liderii politici sperau să-i dea o lecție Hamasului. Au reușit. Hamas a învățat că cea mai bună metodă de a lupta cu Israel este aceea de a lăsa Israelul să facă ceea ce a început să facă în mod normal: scandal, greșeli, lipsă de cooperare, să se înfurieze.

Nu numai Hamas, ci și Iran și Hezbollah, au învățat din timp că propriul embargo al Israelului asupra Gazei condusă de Hamas era cea mai sofisticată și cea mai puternică armă pe care ar fi putut să o lanseze împotriva statului evreu.

Aici în Israel, încă nu am învățat lecția: deja nu mai apărăm Israelul. Acum noi apărăm blocada. Blocada în sine devine Vietnamul Israelului.

Eram, bineînțeles, conștienți că se putea întâmpla așa. Duminică, când purtătorul de cuvânt al armatei a început să vorbească despre flotila umanitară pentru Gaza din punctul de vedere al unui atac asupra Israelului, membrul Knessetului Nahman Shai, purtătorul de cuvânt șef al IDF din timpul Războiului din Golf din 1991, a vorbit public despre cel mai mare coșmar al său, o operațiune în care trupele israeliene, în raid pe flotilă, ar putea deschide focul asupra activiștilor, ajutoarelor umanitare și laureaților Nobel.

Membrul Knessetului din partea partidului Likud, Miri Regev, care și el a condus odată Departamentul Purtătorului de Cuvânt al IDF, a declarat luni dimineață că cel mai important lucru în momentul de față este de a rezolva rapid cu raporturile negative din mass media, astfel încât să dispară.

Dar nu nu vor dispărea. Una dintre nave este numită după Rachel Corrie, ucisă în timp ce vroia să bareze calea unui buldozer al IDF în Gaza, acum șapte ani. Numele și povestea ei au devenit de atunci un paratrăsnet pentru activismul pro-palestinian.

În marșul nostru treptat ca de leming, al nebuniei în relațiile noastre cu Ankara, o putere regională de o importanță crucială și care dacă ar fi fost luată în seamă, ar fi putut ajuta la prevenirea Primului Război din Gaza, poate cel mai amenințător lucru acum este faptul că am ajuns periculos de aproape de a declara efectiv starea de război cu Turcia.

„Acesta va fi un incident de mari proporții, mai ales cu turcii”, a declarat Benjamin Ben-Eliezer, ministrul cabinetului, care este cel mai conștient de relațiile Israelului cu lumea musulmană.

Explicăm, de nenumărate ori, că noi nu suntem în război cu populația din Gaza. O spunem de fiecare dată pentru că noi înșine trebuie să o credem, tocmai pentru că în sinea noastră nu credem acest lucru.

Era o vreme în care se putea spune că nu cunoaștem decât momente de război. S-a terminat. Acum nu mai știm nimic. Și iată încă o problemă pentru a înfrâna discuțiile cu Hamas și Iran: ei ne cunosc mult mai bine decât ne cunoaștem noi înșine.
Ei știu, așa cum sugerează și cântecul despre războiul din Liban ( „Lo Yachol La'atzor Et Zeh”) ,că noi, neputând să ne vedem clar, nu mai suntem capabili să ne oprim.

Hamas, ca și Iran, a ajuns să știe și să beneficieze de pe urma toxicității politicilor interne ale Israelului, care este mai mult decât pregătită să ipotecheze viitorul de dragul unui moment de calm aparent.

Ei știu că în disperarea noastră de a ne proteja propria noastră imagine, vom evita să modificăm politici care pur și simplu au adus ajutor și consolare inamicilor noștri, mai ales Hamasului, care asediul din Gaza a îmbogățit-o prin taxe de tunel și a înrădăcinat-o prin ura îndreptată împotriva Israelului.

Trebuie spus că pentru mulți de dreapta va fi o bucurie liniștită în tot ce se va întâmpla atunci când totul va izbucni. „V-am zis noi”, vor începe croncănelile. „Lumea ne urăște indiferent de ce facem. Așa că mai bine continuăm cu construitul [a se citi: ‚a coloniza Cisiordania și Ierusalimul de Est’] și a ne apăra granițele [ a se citi: ‚a întări Hamasul și în final a ne răni singuri prin refuzul de a ridica blocada din Gaza’].”

Hamas, Iran și israelienii și diaspora de dreapta știu că acesta este un test de o enormă importanță pentru Benjamin Netanyahu. Fixat pe ideea de a face lumea să fie cu ochii pe Iran și la amenințarea pe care o reprezintă pentru populația din Israel, Netanyahu trebuie să recunoască că acum lumea este atentă la Israel și la amenințarea pe care o reprezintă pentru populația din Gaza.

Sursa: Haaretz,
http://www.haaretz.com/blogs/a-special-place-in-hell/a-special-place-in-hell-the-second-gaza-war-israel-lost-at-sea-1.293246

Freedom Flotilla (de Carlos Latuff)

Lumea condamnă raidul Israelului asupra convoiului umanitar pentru Gaza




Oameni din întreaga lume au protestat împotriva atacului condus de Israel asupra convoiului umanitar care se îndrepta spre Gaza, atac care a lăsat activiști pro-palestinieni morți la bord și mai mulți răniți.

Freedom Flotilla (Flotila Păcii), un convoi din șase nave care transporta sute de activiști, lideri politici și jurnaliști din toată lumea, încerca să livreze în jur de 10.000 de tone de ajutoare de bază ca mâncare, medicamente și materiale de construcții, în încercarea de a rupe blocada israeliană asupra Gazei.

În timp ce Israel a declarat că activiștii cu bate și cuțite au fost primii care au atacat trupele înarmate atunci când aceștia au ajuns la bordul navei, organizatorii flotilei au precizat că trupele israeliene au fost primele care au deschis focul.
Totuși, există o înțelegere unanimă de-a lungul globului, și anume că atacul a fost nedrept de disproporționat.

Ban Ki-moon, șeful Națiunilor Unite, a declarat că este „șocat de raporturile cu crime și răniți” și a cerut o investigație completă asupra acestui incident.
Mai multe țări au cerut întrevederi urgente cu privire la abuzul de forță al Israelului.

Reporterii Al Jazeera, Nour Odeh și Nadim Baba, prezintă reacțiile liderilor politici și a oamenilor de rând de-a lungul globului.

Al Jazeera, 31 mai 2010

Cel putin 10 persoane omorite de Israel in apele Marii Mediterane

Un comando israelian a luat cu asalt un convoi de nave ce transportau ajutoare umanitare indreptat spre Gaza.

Cel putin 10 de activisti internationali aflati la bord au fost ucisi, incidentul provocand o criza diplomatica. Palestinienii vorbesc de un adevarat „masacru” la bord.

Sfârsitul violent al unei tentative sustinute de organizatii umanitare din Turcia a determinat o reactie de protest care a depasit granitele Orientului Mijlociu.

Flotila, care isi propunsese sa ajunga in Gaza saptamina trecuta, incerca sa sparga blocada Israelului din Fâsia Gaza, fiind formata din 6-9 nave, cele mai mici fiind iahturi.

Navele transportau aproximativ 600 de persoane si 10.000 de tone de provizii, despre care se afirma ca sunt ajutor umanitar.

Marina israeliana a interceptat navele in zorii zilei de luni în largul Marii Mediteraneene, soldatii luand cu asalt navele si coborand din elicoptere.

Nu este clar insa cum au fost omorati 10 activisti, conform rapoartelor armatei israeliene. Mass media israeliana vorbeste despre 19 persoane decedate.

Varsarea de sânge stârnit protestele stradale si iritarea guvernului în Turcia, singurul aliat musulman al Israelului din regiune.

Ankara a chemat ambasadorul israelian comunicandu-i ca presedintele turc Abdullah Gul a cerut pedepsirea vinovatilor.

Uniunea Europeana a cerut o ancheta, iar Franta si Germania au declarat ca sunt "in stare de soc". Organizatia Natiunilor Unite a condamnat violenta împotriva civililor în apele internationale.

Versiunea oficiala a marinei israeliene este ca soldatii au fost intampinati cu focuri de arma si cutite când au ajuns la bordul navelor, inclusiv a unui feribot care arboreaza pavilionul turc. Marina israeliana a acuzat activistii de confiscarea a cel putin doua pistoale de la personalul navei.

Israelul încearca sa mentina blocada navala a Fasiei Gaza de trei ani si in acelasi timp sa evite varsarea de sânge, care ar aduce problema si mai mult in fata comunitatii internationale.

"Va fi un mare scandal, fara nici o îndoiala" a declarat pentru Reuters Israel a Comertului ministru Binyamin Ben-Eliezer.

Pe de alta parte presedintele palestinian Mahmoud Abbas s-a grabit sa declare: "Ceea ce a comis Israelul la bordul flotilei Libertatea a fost un masacru". El a declarat trei zile de doliu oficial pentru morti.

Ministrul israelian adjunct de externe, Danny Ayalon, a acuzat activistii de violenta si i-a etichetat inamici ai Israelului si aliati ai organizatiilor teroriste Hamas si al-Qaida. Daca ar fi reusit, a declarat el, ar fi deschis o cale de contrabanda de arme catre Gaza.

Într-o declaratie, armata israeliana a afirmat ca cinci soldati au fost raniti in incident, fara sa afirme insa cat de grave sunt ranile acestora sau sa dea detalii.

Bruiajul semnalelor navei de catre armata israeliana si cenzura militara a impiedicat raportarea stirilor despre incidentul petrecut in largul Marii Mediteraneene.

Canalele TV turcesti au aratat militari coborand de pe franghii si luptand cu un barbat inarmat cu un bat.

Pe de alta parte canalele israeliene au aratat un material video infatisand un activist care incerca sa înjunghie un soldat.

Alerta maxima, negocierile de pace sponsorizate de Obama spulberate

Fortele israeliene au fost în stare de alerta ridicata pe Gaza, frontierele siriene si libaneze, precum si în jurul Ierusalimului, in teritoriile ocupate din Cisiordania si in zonele din nordul Israelului, unde o mare parte din populatie este araba.

Oficialii israelieni au negat rapoarte conform carora un lider islamist arab a fost ucis in incidente.

Palestinieni suparati s-au adunat in Ramallah, în apropiere de un punct de control catre Ierusalim, inchis de Israel.

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu se afla in Ottawa. Oficialii israelieni au declarat ca se gândea sa anuleze o reuniune la Casa Alba, programata marti.

Incidentul a aparut cand administratia Obama parea ca reusise sa convinga ambele tabere sa reinceapa tratativele.

Siria, inamic traditional al Israelului care gazduieste liderii exilati ai miscarii Hamas, a cerut o întâlnire de urgenta a Ligii Arabe. Liga araba, cu sediul in Cairo, a condamnat actiunea Israelului pe care a numit-o "act terorist". Presedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a numit-o "inumana" si a afirmat ca sunt dovezi de slabiciune a statului evreu.

Mai îngrijorator pentru Israel, aliatii sai occidentali nu au aratat nici ei prea multa simpatie fata de actiune. Guvernul turc, singurul aliat israelian in regiune "a protestat energic." Incidentul a marcat un nou minim al relatiilor deja incordate cu Ankara.

"Israelul va trebui sa sufere consecintele acestui comportament", o declarat Ministerul turc de Externe.

Aproximativ 300 de demonstranti au scandat sloganuri anti-israeliene langa consulatul israelian din Istanbul. Guvernul israelian a recomandat turistillor israelieni aflati în Turcia sa ramâna în hotelurile lor.

Grecia, care avea si ea cetateni la bordul convoiului, a oprit un exercitiu naval comun cu Israelul si l-a convocat pe ambasadorul israelian la Atena. Irlanda, care si ea avea cetateni implicati, a declarat ca a fost "profund îngrijorata".

Oficialii ONU responsabili pentru situatia din Gaza, au declarat: "Suntem socati de rapoartele de omoruri si vatamarea oamenilor aflati la bordul unor vase care transporta provizii pentru Gaza, aflate aparent în apele internationale. Noi condamnam actele de violenta si facem apel la incetarea acestora..."

"Astfel de tragedii pot fi complet evitate daca Israelul ia aminte la apelurile repetate ale comunitatii internationale si va pune capat blocadei contraproductive si inacceptabile din Gaza."

Pe de alta parte din Fasia Gaza in ultima perioada au fost trase mii de rachete spre Israel, cauzind numeroase pagube si pierderi civile.

Convoiul a pornit din apele internationale in apropierea Ciprului, duminica, în ciuda avertismentelor de interceptare din partea marinei israeliene.

Scapata de sub control

Israelul a sperat ca va încheia operatiunea fara varsare de sânge si a pregatit corturi cu aer conditionat la Ashdod pentru detinuti.

Purtatorul de cuvânt al lui Netanyahu, Mark Regev a declarat: "Am facut oferte repetate cerand aducerea ambarcatiunilor in portul Ashdod, de unde am fi trimis incarcatura umanitara catre populatia din Gaza."

Greta Berlin, un purtator de cuvant al organizatiei Free Gaza care a organizat convoiul, a declarat: "Cum ar putea ataca armata israeliana civilii in acest fel? Ei cred ca daca pot ataca palestinienii asa, pot face acest lucru cu toata lumea?"

Aliatii occidentali ai Israelului au criticat embargoul care a izolat 1,5 milioane de oameni in Gaza, despre care statul evreu afirma ca are drept scop prevenirea livrarilor de arme de la organizatia terorista Hamas.

Turcia si statele arabe au fost extrem de critice la atacul Israelului asupra Fasiei Gaza efectuat cu 18 luni în urma, în care au murit 1400 de palestinieni.

Natiunile Unite si puterile occidentale au cerut Israelului sa usureze restrictiile pentru a preveni o criza umanitara si pentru a permite reconstructia de dupa conflict. Israelul afirma isna ca hrana, medicamentele si echipamentele medicale sunt introduse in Gaza în mod regulat.

http://epochtimes-romania.com/articles/2010/05/article_82229.html