Neobosit militant pentru o pace negociată cu palestinienii încă din 1967, scriitorul israelian de stânga Michel Warschawski este convins că intervenţia militară în Liban a fost pregătită cu mult timp înainte. Într-o convorbire telefonică de la Ierusalim, fondatorul Centrului de Informare Alternativă (CIA) analizează strategia politico-militară israeliană în Liban.
Le Courrier: Numeroşi comentatori justifică atacul israelian asupra Libanului prin dreptul Israelului la apărare. Ce credeţi despre acest pretext?
Michel Warschawski: Acest argument dă impresia că beligeranţele au început odată cu răpirea, în urmă cu o lună, a doi soldaţi israelieni de către Hizballah. Este o perspectivă cam scurtă. Israelul este în război împotriva Palestinei şi ameninţă Siria. În ce priveşte Libanul, suverabitatea acestei ţări nu a fost niciodată cu adevărat recunoscută de către Israel. Aviaţia israeliană îi survolează frecvent teritoriul, comandourile israeliene recurg la expediţii punitive pe acelaşi teritoriu, iar flota israeliană răpeşte cetăţeni libanezi în apele lor teritoriale. Israelul deţine de asemenea trei prizonieri de război libanezi. Şeikh-ul Hassan Nasrallah prevenise în mai multe rânduri că avea de gând să captureze soldaţi israelieni pentru a avea o monedă de schimb în scopul obţinerii eliberării prizonierilor libanezi. Israelul ocupă şi teritoriul fermelor Şebaa pe Înălţimile Golan, revendicate de Liban.
Le Courrier: Capturarea de soldaţi israelieni de către Hizballah nu face parte dintr-o strategie mai vastă a Iranului şi a Siriei?
M.W.: Nu cred. Era vorba de unul din numeroasele conflicte de frontieră. Nu văd ce interes ar avea Iranul şi Siria să ia iniţiativă, ştiindu-se în colimatorul americanilor.
Le Courrier: Tocmai, poate pentru a devia atenţia americanilor asupra Libanului?
M.W.: Această strategie ar fi extrem de riscantă, căci ar deschide calea unei extinderi a conflictului, pe care nu o doresc nici Iranul şi nici Siria. Aceasta din urmă vrea, dimpotrivă, să lanseze negocierile cu Israelul, mai cu seamă în problema Înălţimilor Golan, ceea ce guvernul israelian refuză.
Le Courrier: Hizballah este independent sau mânuit de la distanţă de Iran?
M.W.: Nici una, nici alta. Este vorba mai degrabă de relaţia pe care o au Statele Unite şi Israelul. Susţinerea politică şi militară a aliatului le este indispensabilă. Hizballah nu este o marionetă a Iranului, dispune de o largă autonomie. Dar nu ar fi răpit soldaţi israelieni dacă ar fi existat o interdicţie iraniană în acest sens. Sugerez lecturarea declaraţiilor Şeikh-ului Nasrallah. Vorbeşte cu claritate, cu o mare coerenţă, şi nu-şi ascunde intenţiile. Avem azi impresia că discursul fundamentalist a trecut în tabăra occidentală, ascultându-l pe George W. Bush şi pe Ehud Olmert, şi că islamiştii au devenit cei mai raţionali. Nasrallah este confruntat cu obiective politice şi nu “civilizaţionale”, în timp ce Tel Avivul şi Washingtonul se află în plină gargară de “ciocnire a civilizaţiilor”.
Le Courrier: Care este strategia guvernului israelian în Liban?
M.W.: Cred că o ofensivă se pregătea de mult timp, în coordonare cu Statele Unite. Scopul a fost deschiderea unui al doilea front în ceea ce ei numesc “lupta împotriva terorismului”, chiar a “popoarelor teroriste”. Dar această ofensivă este disproporţionată. Există în ea o brutalitate iraţională. Este un fel de beţie a puterii. Pur şi simplu nu pot accepta că “mititeii”, Hamas, Hizballah, sau Libanul, îndrăznesc să le râdă în faţă.
Le Courrier: Armata israeliană omoară în mod deliberat civili?
M.W.: Nu, dar a avut loc o schimbare în maniera în care se percepeau victimele civile. În timpul războiului din Liban, în urmă cu douăzeci şi cinci de ani, Israelul considera că pierderile civile semnificau un eşec al operaţiunii. Nu mai este cazul azi. Bombardăm o localitate ştiind în mod deliberat că vor fi numeroşi morţi civili. Washingtonul consideră că a patra Convenţie de la Geneva nu mai este aplicabilă.
Le Courrier: Ce speră Israelul distrugând principalele elemente ale infrastructurii Libanului?
M.W.: Este vorba pur şi simplu de orbire. Ideea Israelului, veche precum colonialismul, este de a face în aşa fel încât libanezii să nu mai iubească Hizballahul, să-l blameze pentru ceea ce s-a întâmplat ţării. Or, istoria demonstrează că în 100% din cazuri rezultatul acestui tip de strategie este exact contrariu. Ducând un război împotriva populaţiei şi a simbolurilor Libanului, Israelul transmite mesajul contrariu a ceea ce dorea. Populaţia simpatizează şi mai mult cu Hizballah. Pentru prima dată, se poate vedea stimă pentru Hizballah chiar în cartierele creştine ale Libanului. Logica israeliană este militară, nu politică: “Îi lovim, îi lovim, până la urmă vor pricepe.”
Le Courrier: Rezoluţia americano-franceză votată de Consiliul de Securitate are şanse să restabilească pacea?
M.W.: Este mult ameliorată. La început, era vorba despre o rezoluţie de concepţie americană, căreia i se raliase Franţa, şi care viza dezarmarea Hizballahului prin trimiterea unei forţe de intervenţie internaţionale. Un proiect care ar fi declanşat în mod invariabil un război de guerrilă în Liban, condus de numeroase grupuri, şi care ar fi aruncat ţara în haos. Azi, se vorbeşte mai degrabă de o forţa de interpunere între părţile aflate în conflict. Şi o bună parte a clasei politice – contrariu americanilor şi israelienilor – consideră Hizballah ca fiind un partid la putere, cu care se poate negocia. Nu o organizaţie teroristă, ci o mişcare de masă susţinută de o mare parte a populaţiei. Hizballah este gata să ajungă la un acord privind fermele Şebaa şi prizonierii politici, şi îl va respecta. Eventuala lui dezarmare nu va putea interveni decât mai apoi, ca urmare a unui proces de dialog intern libanez asupra dezarmării miliţiilor diferitelor partide.
Confer versiunea în limba engleză.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu