sâmbătă, noiembrie 26, 2016

O lecție de istorie: ce a învățat ISIS de la IRGUN?



Există o ironie în această enigmă: în Siria, ISIS are graniță cu statul israelian; „statul islamic” imaginat de ISIS include zone desemnate Marelui Israel (Eretz Israel).


de prof. William A. Cook


„Când va fi scrisă istoria primei jumătăți a acestui secol (20) – scrisă cum se cuvine – va fi recunoscută drept cea mai stupidă și mai brutală din istoria civilizației.” (Sir Thomas Beecham)

Întipărită în observația lui Sir Thomas Beecham este ipoteza că civilizațiile avansează, că omenirea înaintează spre niveluri superioare ale inteligenței pe măsură ce elimină superstițiile antice care i-au blocat pe strămoșii noștri în acte barbare, că va îmbunătăți condiția umană datorită creativității sale în aplicarea cunoștințelor științifice, poate chiar că, în timp, va reuși să înțeleagă singura realitate latentă a progresului uman care va duce cu adevărat la împlinirea acestei ipoteze, toate sunt una într-un univers comun sau toți suntem blestemați.

Am văzut, secolul acesta, cum superstiții străvechi comit acte sălbatice atunci când călăi cu glugi decapitează ființe umane, îndeplinind o răzbunare dușmănoasă împotriva unui om perceput ca dușman. Ne place să credem că acesta este un act retrograd aparținând unei stări inferioare a secolelor trecute, fiindu-ne astfel ușor să-l condamnăm ca sălbatic și necivilizat. Dar nu este așa.

Există un corolar nerostit inserat în citatul din Beecham ce explică observația sa – „dacă e scrisă cum se cuvine” – dacă istoricul nu ia în considerare adevărul ascuns, acela omis de pe listele „acceptate” ale civilizațiilor contemporane, adevărul evitat, adevărul controlat, atunci percepția cetățeanului va fi ghidată de ignoranța determinată de forțe dincolo de controlul său, de cei aflați la putere. Aparența societății avansate, civilizate, este adesea doar atât, o aparență mascată așa încât să dea forma dezvoltării intelectuale drapate în așa-zisa splendoare a progresului modern – haina elegantă, costumul la patru ace al progresului, dar nu realitatea acestuia.

Atunci de ce, în starea noastră avansată din punct de vedere intelectual, ne crispăm în fața comerciantului ISIS care inflamează mintea vestică prin recreerea răzbunării sălbatice din secolele trecute? Ceea ce știe comerciantul ISIS este puterea din spatele mesajului – imaginea cumplită concepută de un agresor imun la noțiunea de justiție. Este un act comis de un agresor voluntar care sfidează sistemele politice și juridice ale civilizațiilor „avansate”, sisteme pe care noi le considerăm realizările și împlinirile noastre. Și mai este și atitudinea, atitudinea arogantă, ostentativă de a ști că poți acționa sfidând în totalitate vestul și controlul acestuia asupra statelor din Orientul Mijlociu.

Acum 66 de ani, la mijlocul secolului 20, niște oameni „civilizați” și-au consolidat bandele clandestine de sute și mii de teroriști pentru a forța Marea Britanie să părăsească Palestina înainte de expirarea Mandatului, pentru a grăbi construirea Israelului prin forța armelor, ucigând soldați și polițiști britanici. Irgun Zvai Leumi, Stern și Hagana erau niște organizații paramilitare evreiești, cea din urmă având să fie precursoarea armatei oficiale a Israelului după întemeierea statului.

În 1944, Irgun Zvai Leumi, condus de un proaspăt emigrant evreu sosit în Palestina, Menahem Begin, fostul conducător al organizației Betar în Polonia, viitor prim ministru al Israelului între 1977-1983, a început o campanie violentă teroristă, dinamitând birouri militare, atacând posturi de poliție, asasinând ofițeri britanici. Deghizați în soldați și polițiști britanici sau în muncitori arabi, membrii Irgun-ului devalizau depozite ale armatei puterii mandatare, jefuiau bănci, rețineau ostatici.




Atât Hagana (cu aripa sa militarizată Palmach) cât și Irgun impuneau depunerea unui jurământ care, printr-o liposucție intelectuală înlătura conștiința individului și transforma persoana într-un robot al bandei. (pentru jurământul Irgun a se vedea Kati Marton, „A Death in Jerusalem” și pentru jurământul Hagana - Cook, „The Plight of the Palestinians”)

Iată jurământul pe care îl depuneau membrii organizației Irgun:

„Jur solemn să fiu pe deplin credincios organizației Irgun Zvai Leumi, comandantului său și scopurilor sale și sunt gata să sacrific orice, chiar și viața mea, punând Irgun mai presus de orice, mai presus de părinții mei, de frații mei, surorile mele, familia mea...până când vom obține un Israel suveran. Așa să-mi ajute Dumnezeu.”

Acesta este un jurământ pe viață, un legământ față de o idee întruchipată de ceea ce spune comandantul că este bine sau rău, fără a lua în considerare drepturile altei ființe umane. Poate este potrivit să-l cităm acum pe liderul grupării Stern, Avraham Stern, ale cărui crezuri au determinat acțiunile celor ce se supuneau straniei sale concepții în legătură cu locul Israelului în lume: „Noi suntem atinși de nebunia regatului (nu a democrației, aș observa)...poporul evreu este ca niciun alt popor...Țara sa este Pământul lui Israel, cu frontierele așa cum i-au fost promise lui Avraam în Biblie – întinzându-se de la Nil la Eufrat.” Stern, când a fost prins de poliția britanică și de soldați în februarie 1942, a fost împușcat când încerca să scape. Ironic în lumina condamnărilor de astăzi ale martiriului islamic, acesta a devenit un martir pentru cauza Zionistă și a fost sărbătorit ca atare. (OferAderet. “The ‘cruel revenge’ that helped drive the British out of Palestine.” Haaretz 8/7/2012).


                                       Monument dedicat teroriștilor Irgun


În contextul supunerii oarbe a teroriștilor Irgun față de ideea „libertății” Israelului ca drept unic, determinat de ei ca drept unic și al devotamentului grupării Stern față de pământul oferit seminției evreilor, „regatul” determinat de Dumnezeul lor și al absolutismului jurământului Haganei, acceptarea britanică a unui stat guvernat de lege era o anatemă, un impediment ce trebuia distrus cu orice preț. Nu exista lege în afara legii lor, nu exista niciun drept în afara dreptului lor, nicio obligație decât cea hotărâtă de ei. Iar obligația lor era statul evreiesc al Marelui Israel, Eretz Israel, precursorul statului islamic al Irakului și al Siriei.

Niciun polițist, niciun soldat, niciun arab, niciun locuitor al Palestinei nu știa cine avea să fie ținta acestor atacuri sau unde vor avea loc execuțiile; teama cuprinsese întreg ținutul. Autoritățile britanice erau neputincioase în fața acestor acte sălbatice și nemiloase. Zilnic apăreau în ziare povești despre polițiști și soldați asasinați, poduri bombardate, drumuri distruse, trenuri deraiate și jefuite, infrastructuri făcute inoperabile. Lista este nesfârșită; dar descrierea acestor fapte nu se poate măsura cu cruzimea actelor. E o descriere detaliată a ceea ce a învățat ISIS să facă.

Două exemple sunt suficiente. În 1947, Stern a atacat și a deraiat un tren care transporta civili și trupe și toți cei care au supraviețuit accidentului au fost împușcați. Apoi a urmat un atac al teroriștilor Irgun asupra închisorii Acra în mai, închisoare unde se aflau 460 de arabi și 163 de evrei. 41 de evrei au evadat și au primit arme. Gruparea a pus mine de-a lungul drumurilor ce duceau spre Acra și au bombardat al doilea batalion de parașutiști. Majoritatea evreilor din închisoare erau membri ai organizațiilor Irgun și Stern.
                                                     
Nerușinarea acestor acte ilustrează grafic cruzimea acestor forțe, disprețul total față de viețile nevinovate și față de lege, într-un refuz total de a permite sistemului juridic să opereze. Împușcarea supraviețuitorilor accidentului de tren provocat de ei definește mintea deformată a celor supuși comportamentului irațional al Irgun-ului, dacă rațiunea sau sănătatea mintală este bazată pe conștiența individului. Acești oameni nu aveau niciun drept să se înhame la asemenea distrugeri, să nege și să sfideze structurile stabilite de alții, dar aroganța credinței în justețea cauzei lor anihila drepturile oricui altcuiva, că era copil, mamă, fiică, soț, tată sau fiu.



Câțiva dintre atacatori au fost uciși de britanici și trei au fost arestați: Yaakov Weiss, Meir Nakar și Haviv Avshalom. Au fost condamnați la moarte prin spânzurare.

„Imediat ce au fost declarate sentințele, Irgun a răpit doi sergenți britanici, Marvin Paice și Clifford Martin, pe care i-a ținut prizonieri amenințându-i cu moartea în cazul în care sentințele erau duse la îndeplinire. Cei trei teroriști au fost spânzurați pe 29 iulie iar a doua zi, trupurile lui Paice și Martin au fost descoperite atârnând de un eucalipt dintr-o livadă a guvernului, de lângă Nathanya. Când căpitanul D.H. Galatti s-a dus să dea jos trupurile, o mină a explodat rănindu-l pe ofițer la față și umăr. Corpul spânzuratului a fost spulberat în bucăți. Atunci au descoperit britanicii că întreaga zonă era minată. Ulterior s-a descoperit că cei doi fuseseră spânzurați cu două zile înainte să fie descoperiți și că e posibil să fi fost omorâți înainte ca sentințele să fi fost duse la îndeplinire.” (Horne, ”A Job Well Done”)



Încă o dată forțele Stern și Irgun și-au dovedit brutalitatea răpind la întâmplare doi oameni nevinovați. Erau oameni de sacrificiu, simple consumabile folosite pentru a se răzbuna pe guvernul mandatului. Dar acțiunile sălbatice merg mai departe, nu se rezumau la a răpi doi nevinovați, plasau și explozibil asupra lor așa încât cei trimiși la locul faptei sau cei care din milostenie îi dădeau jos cei spânzurați și mutilați să fie aruncați în aer. Niciun fel de compasiune, niciun fel de preocupare față de demnitatea celor morți, niciun fel de iubire față de semeni, nimic care să le salveze sufletul dacă aveau așa ceva, doar mândrie egoistă și ego distructiv. Cine îi conducea pe acești teroriști? Menachem Begin, un viitor prim ministru israelian și câștigător al Premiului Nobel pentru pace alături de președintele egiptean Anwar Sadat. Begin a mărturisit într-un interviu că decizia sa de a-i spânzura pe cei doi sergenți a fost o „răzbunare crudă” față de autoritățile britanice; două cuvinte de îngropat alături de Paice și Martin pentru a potoli durerea părinților și a familiilor lor. (Ofer Aderet,Aug. 7, 2012. Haaretz)


În dimineața zilei de 22 iulie 1946, explozia puternicei încărcături de dinamită – introdusă de un grup terorist aparținând Irgun-ului a aruncat în aer hotelul King David din Ierusalim. Hotelul găzduia în acei ani sediul administrației britanice a Palestinei. În hotel nu se aflau doar funcționarii civili și militari ai administrației centrale, ci și diferite persoane venite din afară cu diverse treburi. Cinci etaje dintr-o aripă a clădirii s-au prăbușit instantaneu; de sub dărâmăturile lor au fost scoși 90 de morți – englezi, evrei și arabi – precum și zeci de persoane grav rănite.




Pentru teroriști, controlul Marii Britanii asupra Palestinei era controlul unei puteri străine asupra proprietarilor săi de drept, evreii (ciudat, pe ei nu se considerau străini). Confruntarea era una a ideologiilor: guvernarea legii determinată de Liga Națiunilor cu convențiile UN, declarațiile și acordurile acceptate de membrii organizației versus un regat tribal sau în cazul ISIS un Califat, cu reguli impuse de niște ordine venite de Sus. În ambele cazuri progresul societății civilizate așa cum este determinat de vest nu este văzut ca progres; mai degrabă aceste două forțe consideră că guvernarea vestică este lipsită de asertivitate, că îi lipsește absolutismul de a impune obediența, o absență a credințelor din moment ce toate sunt tolerate și niciuna nu este impusă tuturor. De asemenea, pentru ei sistemul juridic restricționează puterea statului de a-și urmări scopurile cu agresivitate când dreptul său de a dicta nu ar trebui să fie contestat sau pus la îndoială.

Ce a învățat ISIS?

ISIS știe cum să acționeze. Fiecare recrut trebuie să se dedice cauzei Califatului sau va fi amenințat cu moartea. Deoarece cruciada lor este una a crezului absolut, nu există excepții de la regulile comandanților care decid cine sunt dușmanii, care este comportamentul ce trebuie adoptat și care sunt metodele de atingere a scopurilor. Aceștia determină și felul în care își etalează puterea în fața dușmanului prin imagini grafice care șochează și paralizează, de altfel, doctrina militară americană „sock and awe” citată de Donald Rumsfeld cu ocazia invadării Irakului și a bombardării oamenilor nevinovați din Bagdad se baza pe aceeași dominare rapidă, șochezi dușmanul și până se dezmeticește l-ai și lovit. Gândiți-vă că ocupația americană și opresiunea poporului irakian, devastarea Afganistanului și colaborarea cu Israelul la distrugerea palestinienilor alcătuiesc o imagine contemporană a Palestinei ocupate de guvernul mandatar britanic, pământ care, așa cum considerau la modul absolut Begin, Stern și Ben Gurion, aparținea evreilor. Nu există acum preocupări democratice pentru drepturile individului mai mult decât erau atunci pentru drepturile lui Paice și Martin sau pentru cele ale oamenilor din tren. Nu este un loc al toleranței dar pentru atingerea scopurilor se va declara exact opusul.

Astăzi, realitatea ce a creat statul Israel din vintrele intelectuale ale fanaticilor ne oferă oportunitatea de a înțelege o problemă politică acută cu care se confruntă națiunile din Orientul Mijlociu și cele care alcătuiesc Națiunile Unite. Existența ISIS pare, la suprafață, a fi un fenomen nou; nu este. El s-a născut din emoțiile sufocante ce clocoteau în mii de arabi care au îndurat zeci de ani de umilință și colonialism vestic deoarece vestul a găsit în resursele naturale ale pământurilor arabe combustibilul necesar pentru a-i face să meargă mașinăria economică. A fost un drept pe care vestul l-a acceptat ca pe un drept absolut, de necontestat. La început acest lucru s-a făcut prin prezența fizică a forțelor armate în țările colonizate; apoi s-a făcut prin controlarea prinților sau dictatorilor ce guvernau zonele respective. Prinți sau dictatori de obicei numiți cu scopul de a fi marionetele vestului. Întotdeauna lucrul acesta s-a făcut pe spatele popoarelor.

Pentru a confrunta această oprimare era nevoie de altceva în afară de forța militară. Acea forță a început să fie vizibilă în anii ce au urmat după 1939 în Palestina și se ridica din cenușa țărilor devastate de SUA și de al cincizeci și unulea stat al acestora, Israelul. Înainte de 1948 și de „Declarația de Independență” a noii națiuni din Palestina, Statele Unite nu apăreau în țările arabe ca un colonizator, o națiune care le amenința existența sau modul de viață. Odată cu întemeierea Israelului, odată ce agresiunea sa a început să sclipească pe dunele de nisip ale Palestinei, apoi ale Sinaiului, apoi ale Libanului și apoi ale Siriei, odată ce a devenit evident că Israelul este un loc diferit cu o agendă diferită, sau, cum spunea Ariel Sharon, „Noi nu ne facem griji în legătură cu America, noi conducem America și America o știe”, oamenii au realizat că se aflau sub controlul celei mai mari mașinării militare existente vreodată, condusă de o mentalitate cu totul diferită de a lor.

ISIS este un pericol la adresa JSEI (Jewish State of Eretz Israel) tocmai pentru că este motivat de același tip de crez ce i-a făcut pe Zioniștii moderați să accepte absolutismul dreptului lor divin asupra pământului altora după mii de ani de absență. În acest proces, ei au forțat guvernul britanic să-și abandoneze tentativa de a controla puterea absolută ce rezida într-un devotament personal față de o forță care i-a ales pe ei, să-I facă voia Sa. Înainte ca guvernul britanic să emită un „Document Alb” care să restricționeze imigrația evreiască în Palestina în 1939, au fost Zioniști care au acceptat un import lent și constant de evrei care să trăiască lângă cei ce trăiau deja acolo. Într-adevăr, inițial, Agenția Evreiască a acționat în acest fel, în colaborare cu guvernul mandatar. Din 1939, forțele fanatice ale organizațiilor Irgun, Stern și Hagana, nerăbdătoare să-și creeze statul lor, au început să instaureze o domnie a terorii care a făcut ca Palestina să devină incontrolabilă. În consecință, Agenția Evreiască a fost silită să accepte realitatea concretă („the facts on the ground” cum le place americanilor să se exprime astăzi), adică existența actelor teroriste împotriva guvernului britanic sau să le condamne și să-și trădeze camarazii evrei care „luptau pentru libertatea Israelului”. Aceasta a ales să „condamne”, dar nu i-a trădat niciodată. De fapt, tot ce a făcut a fost să întoarcă privirea în partea cealaltă, profitând de pe urma actelor teroriste.

Înșelătoria ca strategie:

Într-o telegramă din partea Secretarului de Stat britanic trimisă pe 11 mai 196 Înaltului Comisar din Palestina, marcată „nr. 2131. Secret. Important”, apar următoarele:

„...Următorul este un text al unei declarații făcute de Secretarul Colonial în Casa Comunelor:

Consiliul Zionist Interior declară că mișcarea Zionistă a respins dintotdeauna și continuă să respingă vărsarea de sânge și actele teroriste ca instrument al luptei politice. Stindardul Zionismului trebuie să fie pur și nemânjit. Consiliul Zionist Interior denunță fără rezerve vărsările de sânge comise de grupurile de teroriști care sfidează disciplina națională și astfel se exclud din rândul comunității organizate. Aceste acte pângăresc lupta poporului evreu și îi distorsionează caracterul; întăresc forța oponenților Zionismului și a dușmanilor poporului evreu. Consiliul cere Yishuv-ului să izoleze aceste grupuri și să le refuze orice sprijin și asistență.”

Această condamnare din partea liderilor evreiești nu a schimbat cu nimic realitatea. Terorismul a continuat dar Agenția nu a făcut nimic pentru a-l opri. Ceea ce este de subliniat aici e devotamentul total al Agenției Evreiești cauzei creării statului Israel indiferent de consecințele politice și morale ale scopului.

Înșelând binefăcătorul:

Nimic nu evidențiază mai mult realitatea și sensul „Molohului Zionist” ca „Memorandumul Diviziei de Investigație Infracțională” al lui Sir Richard C. Catling, document TOP SECRET din 31 iulie 1947.

Scopul acestui memorandum este de a furniza probe documentate ale felului în care instituțiile naționale evreiești din Palestina și oficialii acestora au luat parte la actele de revoltă, violență, incitare și alte infracțiuni împotriva legii din Palestina...Grosul memorandumului se referă la anii din timpul războiului și de după.

Memorandumul lui Catling începe cu încercarea de a înțelege „încâlcita structură politică, economică și socială evreiască din Palestina”. Se menționează, printre altele, că „raportul Comisiei Regale din Palestina din 1937 înțelegea că Agenția nu este un corp de guvernare; poate numai să sfătuiască și să coopereze în anumite domenii. Dar aliată cu Vaad Leumi (Consiliul Național Evreiesc) și beneficiind de loialitatea majorității evreilor din Palestina, exercită, fără îndoială, atât la Ierusalim cât și la Londra, o influență considerabilă asupra comportamentului guvernului.” Frustrarea lui Catling vizavi de controlul evreiesc asupra politicii britanice din Palestina este evidentă. „Această organizație puternică și eficientă ține practic locul unui guvern care există cot la cot lângă guvernul mandatar.”

Ceea ce nu spune Catling în acestă frază dar demonstrează în memorandum este că Agenția Evreiască și organizațiile sale afiliate erau în război cu autoritatea UN în Palestina, guvernul mandatar britanic al Palestinei. Memorandumul cuprinde informații detaliate asupra personalului din organizațiile evreiești. O importanță deosebită este acordată puterii partidului Mapai (partidul laburist) deoarece controla poziții-cheie și deci controla Yishuv-ul și îi dirija politicile. „Ben Gurion declara că ‘într-o comunitate evreiască de 600.000 de oameni sunt mai mult de 170.000 de muncitori organizați, bărbați și femei…’ Dovezile arată că acești muncitori organizați sunt penalizați dacă îndrăznesc să se opună ordinelor arbitrare ale instituțiilor naționale.” Guvernul mandatar britanic bănuia de multă vreme că aceste activități subversive nu țineau doar de bande precum Stern sau Irgun Zvai Leumi (Organizația Națională Militară). Dovezile furnizate de acest memorandum clarifică faptul că „instituțiile naționale evreiești sau oficiali ai acestora au pus cadrul legal și organele acestuia la dispoziția organizațiilor paramilitare. ”

Memorandumul merge mai departe. Notează că Agenția Evreiască prin organizațiile sale controlate a trimis emisari și instructori peste hotare pentru „a trezi sentimente Zioniste în rândul comunităților evreiești, pentru a pune presiune pe problema palestiniană, pentru a organiza emigrări ilegale și a se implica în spionaj.” Ca rezultat al investigațiilor s-a făcut o listă a domeniilor activităților subversive întreprinse de Agenția Evreiască împotriva guvernului mandatar britanic:

1. Păstrarea unei armate secrete și a unui sistem de spionaj.

2. Contrabanda, furtul și manufacturarea armelor.

3. Imigrație ilegală.

4. Violență și nesupunere civilă.

5. Revoltă și propagandă ostilă.

6. Încălcarea drepturilor civile ale cetățenilor Palestinei.

Pe scurt, Zioniștii controlau Agenția Evreiască, Yishuv-ul și subminau autoritatea legală din Palestina. Memorandumul mai demonstrează și determinarea conducerii Agenției de a submina aceeași națiune care îi oferise mijloacele stabilirii unui „cămin național” în Palestina prin Declarația Balfour.

„Dacă soluția lor este anti-Zionistă (referire la Documentul Alb), atunci rezistența noastră va continua, se va răspândi și va deveni și mai puternică...Rezistența noastră este responsabilă de crearea unei noi probleme în țara aceasta – problema britanică, problema securității britanice în Palestina și problema aceasta va fi rezolvată doar de soluția Zionistă. Ar fi bine ca soluția Zionistă să fie proclamată în recunoașterea justeței muncii noastre din Palestina. Noi nu amenințăm. Vrem doar ca intențiile noastre să fie cunoscute.”

Tupeul exprimat prin această afirmație, care, de fapt, declară război deschis împotriva guvernului britanic mandatar, este confirmat de următoarele cuvinte:

„Nu vom accepta statutul de minoritate pe propriul nostru pământ, fie că minoritatea este de 33% sau de 49%...Nu vom accepta o independență simbolică într-un stătuleț nesemnificativ care nu ne va oferi șansa de a dezvolta toate resursele țării și a de a crea aici un refugiu sigur pentru toți evreii care doresc să vină în Palestina. În toate crizele trecute și până acum, întotdeauna arabii au acceptat tacit realitatea pe care am creat-o aici și și-au exprimat opoziția numai față de crearea noii situații. Dacă ar fi puși acum în fața faptului împlinit al statului evreiesc, l-ar accepta și pe acesta până la urmă.”

Observați absolutismul acestor comentarii: „rezistența va continua”, „crearea unei noi probleme”, „problema securității britanice în Palestina”, „această problemă va fi rezolvată numai de soluția Zionistă”, „dezvoltarea resurselor țării”, „arabii întotdeauna au acceptat tacit realitatea pe care am creat-o aici” și „ar accepta și asta până la urmă”. Nu exista alternativă în afara cuceririi totale a pământului Palestinei indiferent de existența unui popor indigen sau a unui guvern prezent.

Nu este scopul acestui articol să discute toate particularitățile acestui memorandum, dar este important să oferim o înțelegere a ceea ce dezvăluie aceste documente despre condițiile existente între 1941-1948, despre terorismul evreiesc din Palestina cu care a trebuit să se confrunte guvernul britanic mandatar. Iar ceea ce dezvăluie este o mentalitate setată pe acapararea întregului pământ al Palestinei, indiferent față de intenția Declarației Balfour, de responsabilitățile guvernului mandatar britanic autorizat până în mai 1948, de rezoluția UN 181 care stabilea granițele conform partajării Palestinei pentru două state și indiferent față de drepturile populației indigene asupra pământurilor și caselor acesteia. De asemenea, aceste documente ne permit să observăm procedeele folosite de Zioniști pentru a-și atinge scopurile, inclusiv violența, nesupunerea civilă, înșelătoria și încălcarea drepturilor umane ale evreilor, palestinienilor și britanicilor din Palestina.

Există o ironie în toată această poveste: în Siria, ISIS are granița cu statul israelian; „statul islamic” așa cum este imaginat de ISIS include zone desemnate închipuitului stat al Eretz Israel. O bătălie a crezurilor se întrevede în Orientul Mijlociu cu ambele părți dedicate pământurilor lor garantate de Dumnezeu, ambele conduse de oameni ce cred cu fanatism în justețea cauzelor lor, ambele determinate să o împiedice pe cealaltă să izbândească. Remarca dureroasă a lui Sir Thomas Beecham ce condamna secolul 20 la prostie și barbarie s-ar putea să fie depășită de prostia și barbaria secolului 21, așa cum au prezis cărțile vechiului și noului testament, cu forțele Satanei deghizate în Yahweh, zeul brutal al războiului, luptându-se cu Saklas nebunul, zeul neroziei, celălalt sine al lui Yahweh, în valea lui Meghido.



Niciun comentariu: