sâmbătă, noiembrie 05, 2016

Diplomație sau luptă armată? Facțiunile palestiniene privesc spre viitor


Militanții Jihadului Islamic Palestinian în orașul Gaza. Foto: Wissam Nassar/Flash90


de Ronit Marzan


Pe 21 octombrie anul acesta, liderul Jihadului Islamic Palestinian (PIJ) Ramadan Shalah a ținut un discurs marcând 29 de ani de la fondarea mișcării. Discursul lui Shalah a semănat cu cele ținute de el în trecut, dar contextul istoric și geopolitic s-a schimbat. Douăzeci și trei de ani au trecut de la eșecul Acordurilor de la Oslo și schimbări au loc pe scenele palestiniene, arabo-musulmane și internaționale. În lumina acestor lucruri, Shalah a putut să abandoneze întrebarea ce se va întâmpla după plecarea președintelui palestinian Mahmoud Abbas și să treacă la întrebarea mai presantă: ce se va întâmpla după pierderea Palestinei?

PIJ, format în anii 80, a fost unul dintre incitatorii Primei Intifade. Dar a fost marginalizat după semnarea Acordurilor de la Oslo și vreme de mai bine de 20 de ani a fost o mișcare militară agitată care a distrus orice armistițiu cu care nu a fost de acord. Nu și-a dezvoltat o bază regională, nici nu a participat la alegerile pentru consiliul local sau pentru consiliul legislativ palestinian, însemnând că s-a exclus de pe scena politică palestiniană.

În pragul de a se găsi pe sine și mișcarea sa într-un nou aranjament politic cu Marwan Barghouti președinte palestinian și Khaled Meshal prim ministru, Shalah caută să se întoarcă la gloria trecutului. În timpul cuvântării sale, Shalah a enumerat câteva etape: anularea ambelor Acorduri Oslo și recunoașterea Israelului; crearea unei noi Organizații pentru Eliberarea Palestinei; o aliniere strategică a tuturor grupărilor palestiniene (dintre granițele Liniei Verzi, din Cisiordania și Gaza și din diaspora) pentru o luptă comună, armată; și întărirea mișcării de boicotare a Israelului. El a criticat dur și regimurile arabe pentru abandonarea luptei palestiniene de eliberare și pentru normalizarea relațiilor cu Israelul.

Între timp, trei tendințe amenință să împingă problema Palestinei în afara agendei arabe și globale, care ar putea genera o resetare strategică a luptei palestiniene. Prima este reprezentată de tentativele regimurilor din Turcia, Iran și Qatar de a smulge rolul conducerii regionale din dominația guvernelor arabe „seculare” slăbite și de a salva Palestina de israelieni. A doua este lipsa atenției din partea actorilor pricipali ai comunității internaționale, din cauza crizelor regionale și globale mai presante. Înjunghierile și ocazionalele rachete trase dinspre partea palestiniană și ocupația din partea israeliană pălesc în comparație cu problemele mai arzătoare – destul de ad litteram.

A treia tendință este criza de guvernare a Autorității Palestiniene în teritorii și neîncrederea continuă a liderilor politici din Cisiordania și Gaza, cu implicații clare, așa cum au fost evidențiate de un recent sondaj de opinie efectuat în teritoriile ocupate. Această realitate crește colaborarea dintre grupurile societății civile din teritorii; la începutul anului, s-a format un nou grup, autointitulat „Activiștii naționali pentru încheierea dezbinării”. Această mișcare, care a reunit personaje renumite din grupările naționaliste seculare și islamiste, a fost privită cu suspiciune de către PA. Aceste parteneriate bazate pe interese mutuale sunt un fenomen recurent, care apare în timpul crizelor politice de pe scena palestiniană.

Bătălia publică din interiorul Fatah și Hamas în legătură cu cine îi va lua locul lui Abbas ca lider al PA și cine îi va lua locul lui Meshal ca lider al Hamas, precum și implicarea altor actori arabi în chestiune, indică dependența tot mai mare a palestinienilor de actorii regionali. Mahmoud Abbas, Khaled Meshal, Ismail Haniyeh, Mahmoud al-Zahar, Mousa Abu Marzook, Jibril Rajoub, Mohammed Dahlan și chiar și  Marwan Barghouti din închisoare bat la porțile liderilor arabi, islamiști și naționaliști deopotrivă. Încercarea lor de a obține ștampila unei aprobări a rolului lor actual sau viitor de conducători este cea mai tragică expresie a unei conduceri palestiniene care s-a deteriorat după moartea lui Yasser Arafat și acum se află în punctul cel mai de jos. Într-adevăr, pretendenții la coroana palestiniană au fost forțați să caute ajutor în exterior pentru a se desemna liderii aceluiași popor care s-a săturat de ei.

Shalah și-a drapat discursul în culorile naționalismului palestinian și al religiei, folosind terminologie jihadistă în încercarea de a aduce un suflu proaspăt într-un popor pasiv, confruntat cu întrebarea „ce se va întâmpla după Palestina”. Abbas, prin comparație, adoptă metoda diplomației și a politicii, alegând calea discursurilor la UN, avansarea inițiativei franceze de pace, participarea la funeraliile victimelor atacurilor teroriste de la Paris sau la înmormântarea lui Șimon Peres, un risc politic semnificativ.

Ce va face o populație palestiniană disperată? Va rămâne la calea lui Abbas, care încă nu i-a fost de vreun folos nici cu Israelul, nici cu comunitatea internațională? Sau va urma chemarea lui Shalah pentru a reseta conflictul și a adopta încă o dată lupta armată împotriva Israelului?



Niciun comentariu: