de Amira Hass
Fiecare nou articol
despre dominarea israeliană asupra palestinienilor este o expresie a credinței
în înțelepciunea cititorilor. Că în curând ei vor ajunge la concluzia că
violența fizică, militară și birocratică cu care îi tratăm pe palestinieni nu
doar că este o violare a legii evreiești cu care ne-am mândrit dintotdeauna – „ce
ție nu-ți place altuia nu-i face” – dar este și o amenințare față de viitorul
nostru al tuturor.
Această scriitoare
speră că, în înțelepciunea lor, cititoarele femei se vor scutura până la urmă
de naivitatea lor maternă și își vor încuraja fiii lor soldați să refuze să
distrugă casele și corturile palestinienilor, să le astupe puțurile, să le
spargă ușile în miez de noapte și să tragă asupra pescarilor din Gaza. Această scriitoare
speră că, în înțelepciunea lor, cititorii se vor elibera de problemele
cotidiene și vor pune capăt politicilor suicidare ale statului și guvernelor
lor. Iar dacă asta durează de 50 de ani, sau, de fapt, de 70, e pentru că nu am
reușit să relatăm toate faptele.
Iată aici, de
exemplu, două asemenea întâmplări printre sute de alte întâmplări care nu au
ajuns în ziarele de săptămâna trecută, fie din lipsă de spațiu, fie din lipsă
de mâini care să scrie:
Miercuri dimineața
devreme, opt vehicule militare blindate au invadat strada Rukab din Ramallah. Soldații
israelieni au dat buzna în birourile Institutului de Politică, Informație,
Dezvoltare și Sănătate, o organizație non-guvernamentală care promovează
politici guvernamentale mai bune pentru categoriile defavorizate, cum ar fi
femeile, tinerii și persoanele cu dizabilități. Soldații au spart ușile și au
confiscat casete video, carduri de memorie de la camerele de supraveghere,
hardurile computerelor și diverse documente. Au distrus calculatoarele și alte echipamente,
au spart ferestre și au făcut găuri în pereți. Doi tineri care au protestat în
timpul incursiunii au fost împușcați și răniți.
În aceeași zi, unui
activist al unor organizații implicate în lupta populară, nearmată, Salah
Hawaja, i s-a extins perioada de detenție pentru interogare suplimentară. A fost
arestat pe 26 octombrie și a fost reținut de atunci de serviciul de securitate
Shin Bet și i s-a refuzat dreptul la un avocat în majoritatea acestei perioade.
Potrivit procesului
verbal al acestui caz, la audierea pentru a doua reîntemnițare pe 9 noiembrie,
el i-a spus judecătorului unui tribunal militar din colonia Petah Tikva,
maiorul Yaron Ben Yosef: „Doctorul poate dovedi că am durere de spate și umăr
și că acum trei zile mi-a amorțit brațul stâng din cauza durerii și durerea mi
s-a dus în piept. De duminică nu m-au lăsat să dorm. Interogatorii stăteau
acolo lângă mine, ca și când m-ar fi păzit...scopul lor este să nu mă lase să
dorm. Majoritatea interogatorilor m-au întrebat mai mult dacă îmi place să-mi
văd nevasta dezbrăcată. Unul dintre interogatori m-a întrebat: „Câți ani are
fiul tău?” Am spus: 18. Ei mi-au spus că se va duce să lucreze pentru Israel,
că se va face colaborator.
La audierea pentru
a treia reîntemnițare, pe 16 noiembrie, procesul verbal dezvăluie că avocatul
apărării Lea Tsemel l-a întrebat pe anchetatorul poliției sgt. Maj. Radi Khatib
(care a apărut în instanță de partea acuzării): „El susține că există un interogator
de origine rusă care își spune Satan Gordon și că acesta îl abuzează și fizic. Puteți
spune dacă este adevărat?” Khatib a răspuns: „Nu știu. L-a interogat un
anchetator pe nume Gordon dar nu am văzut ceea ce descrie el.”
Dar nu – nu din
cauză că faptele au rămas neraportate ocupația a ajuns să triumfe în
detrimentul înțelepciunii.
Fiecare editorial și
articol legat de dominarea israeliană asupra palestinienilor este o expresie a
dezamăgirii reînnoite față de inteligența cititorilor. Nevoia de a explica în
400 de cuvinte că jaful e jaf și că abuzul e abuz, că răul e rău și că minciuna
e minciună este o admitere a ratingului scăzut înregistrat de fapte. Narcisismul
naționalist, spălarea pe creier în școli și la televizor și determinarea,
impulsul de a păstra roadele jafului și de a-l justifica depășesc înțelepciunea
și logica. Așa stau lucrurile de 50 de ani, sau, mai degrabă, de 70 de ani.
Deci până și cei
dedicați activității politice pașnice, includerii femeilor în programe de
sănătate și conștientizării ca parte a luptei, a rezistenței, sunt priviți ca ținte
potrivite pentru armata noastră și pentru soldații noștri și pentru
interogatorii noștri care se ocupă cu privarea de somn. Torturează și le face
plăcere, se bucură de statutul și de puterea pe care o au. Inventează acuzații
împotriva lui Hawaja despre un contact cu un agent străin pentru a-l îndepărta
de pe calea luptei populare și a transmite un mesaj altora: vom găsi
întotdeauna modalități prin care să vă incriminăm și o să vă torturăm până o să
recunoașteți ceea ce vrem noi să recunoașteți.
Într-adevăr, este o
contradicție în a opune înțelepciunii jaful și răul. Vor exista cei care vor
spune că este o aroganță să faci un asemenea contrast. Dacă 50 de ani sau, de
fapt, 70 de ani de jaf rentează, probabil că este înțelept să-l susții și să-l
încurajezi. Dacă i-am deposedat pe palestinieni vreme de 70 de ani, le-am ocupat
spațiul și i-am spintecat ca popor și nu ni s-a întâmplat nimic îngrozitor,
este un semn al înțelepciunii poporului nostru.
Războaiele și
sângele vărsat și durerea sunt insignifiante dacă în schimb primim grămezi de
pământ, viței de aur și asistență militară de la Barack Obama. Și noi, cei care
credem în înțelepciunea regulii de „a nu face altuia ceea ce ție nu-ți place”,
suntem cei care ne-am pierdut direcția și judecata.
Da! Parcă aud deja
comentariile pe internet : „Noi suntem cei deștepți iar voi nu sunteți doar
trădători, dar sunteți și proști.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu