luni, noiembrie 28, 2016

Nerozia unui manifest




de prof. William Cook


„O lume liberală, ca orice altă lume, este un lucru impus și oricât noi ne-am dori noi, cei din Vest, să fie impus de o virtute superioară, el este, în general, impus de o putere superioară.” (“Superpowers Don’t Get to Retire: What Our Tired Country Still Owes the World,” Robert Kagan)

Această frază din manifestul neoconservator al lui Kagan arată ca un rahat împrăștiat într-o hazna. Izvorăște  dintr-o chakră de bază, excesivă și nesăbuită, care a abandonat totul cu excepția instinctului de autosupraviețuire. Îi lipsește inteligența și înțelegerea, un concept supraviețuind într-un trib izolat, fiind ghidat numai de teama de starea permanentă de victimă. Ce putem înțelege din acest gunoi?

Nu avem nevoie să înțelegem, îl putem vedea cu ochii noștri manifestându-se, îi suntem martori. Israelul înveșmântat în drapelul american, jucându-se cu armele de distrugere în masă ale Americii, protejat de investiția în „Domul de fier” a plătitorului american de taxe si defilând cu impunitatea ce derivă din veto-ul Americii exercitat în favoarea sa, ne dezvăluie două națiuni care își impun „puterea superioară” în fața unui popor lipsit de apărare, fără milă, fără compasiune, fără conștiință, un act nepăsător de barbarie necivilizată deloc diferit de cele ale mongolilor și vizigoților din timpurile străvechi.

Afirmația lui Kagan este o frază simplă, „O ordine mondială este impusă de o putere superioară”. Nu avansează prin justiție, își bate joc de justiție; nu ia în considerare moralitatea, râde de moralitate; nu reflectă drepturile oamenilor de peste tot, doar drepturile sale; este regula celor care pot și a celor cărora nu le pasă decât de ei; este condusă de o teamă patologică generată de starea de victimă deoarece ei știu că puterea lor depinde de distrugerea altora și așadar de teama că își vor infecta victimele cu aceeași mentalitate dezgustătoare care îi ghidează pe ei. Ce este o ordine mondială „liberală” dacă acțiunile sale abandonează întreaga capacitate umană de a căuta dreptatea în favoarea puterii, dacă guvernează fără a ține seama de cei guvernați, dacă omoară fără un proces civilizat aferent? Ce e altceva decât barbarism? De ce am considera-o virtute superioară? Și a cui virtute superioară am urma-o? De ce să ne încurcăm în argumente? Puterea și numai puterea este determinantul virtuții.

Da, nu avem nevoie să înțelegem, nu e nimic de înțeles sau de interpretat, manifestarea e sub ochii noștri. Bein Hanoun, Deir Yassin, Kafr-Qasim, Marwahin, Hebron, Gaza, Rafah, Jenin, Liban, Sabra și Șatila, Siria, Palestina iar și iar și iar, din 1947-48 și până acum.

Răul nu cunoaște moralitate; nu își aduce aminte de cel slab sau oprimat; nu recunoaște niciun drept în afara celor pe care le impune; îi condamnă pe cei care nu sunt de acord cu el, fără vreo preocupare pentru dovezi sau adevăr; neagă orice fărădelege deoarece doar acțiunile sale determină ceea ce este bine; nu are rușine; nu acceptă vreo vină; pledează ca nevinovat, caută să se deghizeze în victimă și îi blestemă pe cei care îi condamnă crimele.

Franz Kafka a prezentat un portret malefic al unei asemenea țări în „Colonia penitenciară”. Scrierea poate fi privită ca o metaforă pentru Israelul de astăzi, în mod ironic, din vreme ce Kafka a scris-o din poziția de evreu. Ofițerul și călăul se desfată descriind caracteristicile mașinăriei de tortură a statului pe măsură ce aceasta inscripționează în pielea victimei crima de care se face vinovată și pe durata acestui proces agonizant află și osânditul acuzația care i se aduce, deși, până în acel moment în care grapa i-a terminat de gravat sentința pe spate, osânditul nu fusese acuzat de nicio crimă. Kafka știa ce însemna să fii evreu într-o lume lipsită de compasiune.

Așa este astăzi în Israel; statul, prim miniștrii săi hotărăsc ce este bine și rău, ce constituie o crimă și cine este vinovat; nu e nevoie ca un individ sau un stat (cum e Libanul) să aibă drepturi. Sau cum e poporul palestinian. Israelul și numai Israelul hotărăște ce este terorismul, el și numai el sfidează legea internațională și rezoluțiile UN cu impunitate, el și numai el alege cuvintele care îi vor descrie acțiunile determinând felul în care întreaga comunitate globală îi înțelege acțiunile. La fel este și în Colonia Penitenciară. Toți trăiesc cu teama de călău, atât coloniștii cât și ocupații. Câtă vreme acea teamă poate fi păstrată, Colonia poate supraviețui sub regimul său brutal. Dar timpul o ajunge din urmă. Un vizitator, un explorator este adus pentru a observa cum operează Colonia și maniera sa „civilizată” de execuție. Exploratorul ascultă explicația detaliată a ofițerului pe măsură ce acesta justifică politicile și procedurile Coloniei Penitenciare, dar remarcă realitatea barbară și medievală a Coloniei și a tratamentului acesteia față de cetățenii ei și față de cei pe care îi condamnă la execuție. (Astăzi, noi suntem exploratorul care observă călăul la muncă)

Kafka notează cu o înțelepciune și pătrundere psihologică remarcabilă că statul nu se va schimba până când nu își va accepta propria vină, până când nu va înțelege că purtarea sa se bazează pe principii ce erodează umanitatea, oarbe la realitatea egalității umane și autodistructive, deoarece se sprijină pe superstiție și teamă. Odată cu recunoașterea aceasta, ofițerul și călăul instalează mașinăria de tortură și ofițerul se leagă de pat. Pe măsură ce mașinăria începe să lucreze, exploratorul vede dinții grapei cum îi inscripționează pe spate sentința, „Fii drept.”

Răul există în deziluzia ce se naște din ignoranță și alienare, ingrediente necesare într-un stat al „demonocrației”. Pacea este posibilă atunci când sinceritatea proliferează și când oamenii înlătură barierele care îi izolează și îi separă unii de alții.

Vom învăța vreodată din trecut? Va înțelege Kagan vreodată că vorbește numai în numele frăției sale exclusiviste care poate, pentru o vreme, să-și impună voința în timp ce distruge familii din Orientul Mijlociu conform planului neocon de a redesena pământul pe care aceste familii umblă și trăiesc? Vor înțelege ei vreodată intensitatea durerii care vine dintr-o astfel de mentalitate golită de empatie față de cei care se ghemuiesc în spatele pereților în timp ce obuzele cad? Poate proza neînfrumusețată a lui Joseph Conrad reușește s-o spună de-a dreptul, fără smalț, fără poleială, doar adevărul gol-goluț:

„Erau cuceritori, și pentru asta îți trebuie numai forță brută...adică ceva cu care nici nu-ți vine să te lauzi când o ai, căci forța asta e doar un accident datorat slăbiciunii altora. Înhățau ce puteau de dragul a ceea ce se găsea. Era pur și simplu jaf prin silnicie, crimă josnică pe scară largă. Și oameni care se năpusteau orbește...așa cum pare foarte potrivit pentru cei care dau piept cu întunericul. Cucerirea pământului, care înseamnă, în general, răpirea de la cei cu pielea diferit colorată și cu nasul ceva mai turtit decât al nostru, nu e un lucru prea frumos când îl privești mai de aproape...” („Inima întunericului”)

Astăzi, neoconii sunt cuceritorii, mare parte din ei evreii așkenazi din vechiul imperiu kazar a cărui nobilime s-a convertit la iudaism în anii 800, cei care găsesc alinare în supraviețuirea pe spinarea altora, o motivație înrădăcinată în chakra cea mai de jos, cea care se hrănește din instinctul încastrat în posesivitate, cea care nu caută să comunice cu restul ființei și care nu vrea să trăiască în armonie într-un univers comun. Este doar o chestiune de timp până când puterea lor se va diminua și forța altora îi va cuceri.

Unde este pacea oferită acum 67 de ani când statul Israel și-a declarat independența? Unde este democrația mult trâmbițată, singura democrație din Orientul Mijlociu, care recurge la „puterea superioară” pentru a controla poporul din Palestina, al cărui pământ l-a furat? Unde este obligația de a se supune legii internaționale și convențiilor Națiunilor Unite așa cum a semnat și a promis că o va face înainte de a fi acceptat ca membru ONU?

Ce înseamnă atunci cuvântul „liberal”?


Niciun comentariu: