vineri, noiembrie 25, 2016

Israel: eternul 1984




de Stanley L. Cohen


Vreme de decenii, Israelul s-a lăudat că este singura „democrație” din Orientul Mijlociu, un stat în care drepturile oamenilor nu vor putea și nu vor fi prizonierele capriciilor autocratice ale monarhiei, ci niște partenere ale unui proces electoral liber și robust care să garanteze nu doar implicarea semnificativă a celor guvernați ci și posibilitatea de a contesta politicile de stat.

Încă o dată, evenimente recente au dovedit că acesta nu este decât un mit pervers...retorică goală...depășită în obrăznicie numai de lauda Israelului de a poseda „cea mai morală armată din lume”, chiar dacă numărul copiilor palestinieni din cimitire și închisori e mai mare ca oricând.

Recent, Hagai El-Ad, israelian și evreu, directorul executiv al organizației israeliene pentru drepturile omului în teritoriile ocupate B’Tselem, a vorbit în fața Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite solicitând acțiunea de urgență a acestuia împotriva coloniilor ilegale ale Israelului.

Din aproximativ cele 1400 de cuvinte ale discursului domnului El-Ad, un paragraf anume rezumă viața a milioane de oameni prizonieri ai unei democrații pentru care ziua este noapte, durerea plăcere. Zdrobitoare, în ciuda conciziei, puterea și durerea acestor cuvinte ar putea face parte din pledoaria de deschidere a unui procuror într-un tribunal somat să tragă la răspundere Israelul pentru crimele sale.

„Ce înseamnă, de fapt, să îți petreci 49 de ani, o viață de om, sub ocupație militară? Când violența erupe sau când niște incidente anume captează atenția globală, putem întrezări câteva aspecte ale vieții sub ocupație. Dar în restul timpului? Cum rămâne cu celelalte multe zile „obișnuite” din cele 17.898 de zile de când durează ocupația militară? A trăi sub ocupație militară înseamnă în principal violență invizibilă, birocratică, zilnică. Înseamnă să trăiești sub un regim nesfârșit al permiselor, care controlează viața palestiniană din leagăn până în mormânt: Israelul controlează registrul populației; Israelul controlează permisele de muncă; Israelul controlează cine poate călători în afară și cine nu; Israelul controlează cine poate intra din afară și cine nu; în anumite sate, Israelul face liste cu numele oamenilor care pot vizita satele respective sau cu numele celor care au voie să cultive câmpuri și care dintre câmpuri. Israelul poate refuza să emită permise; permisele trebuie reînnoite mereu. Cu fiecare respirație, palestinienii respiră ocupație. Dacă ai făcut o mișcare greșită îți poți pierde dreptul la liberă circulație, modalitatea prin care îți câștigi pâinea sau chiar posibilitatea de a te căsători și de a întemeia o familie cu cel pe care îl iubești.”

Într-o societate democratică, aceste comentarii, deși poate controversate, nu ar constitui o revoltă. Într-un stat deschis, sănătos, aceste cuvinte ar oferi, cu siguranță, motive pentru pauză și reflecție...dar nu i-ar anula cetățenia garantată prin naștere celui ce le-ar rosti, nu l-ar pune în pericol pe cetățeanul liber, îndreptățit să-și susțină guvernul pentru politicile pe care le consideră juste și să-l condamne pentru cele pe care le consideră tiranice. E un lucru pe care Israelul nu a reușit să-l adopte sau să-l învețe în cei 50 de ani de când subjugă militar milioane de oameni a căror singură crimă este aceea de a se fi născut palestinieni pe un pământ ocupat, împânzit peste tot cu semne care spun „accesul permis doar evreilor”.

La puțină vreme după discursul puternic al lui El-Ad în fața unui organ responsabil cu asigurarea libertății și a drepturilor fundamentale pentru toți cetățenii, s-au dezlănțuit mișcări de protest în rândul elitelor politice israeliene pentru a reduce la tăcere asemenea cuvântări „subversive”. Așa încât, președintele coaliției de guvernare David Bitan, membru al Knessetului din partea partidului Likud a luat primele măsuri de represalii, anunțând că ia în considerare depunerea unui proiect de lege care să anuleze cetățenia israelienilor care acționează împotriva țării lor în organizații internaționale. Potrivit lui Bitan, „acțiunile lui El-Ad în fața Consiliului de Securitate sunt o violare flagrantă a datoriei pe care cetățenii trebuie să o aibă față de țara lor, așa că ar trebui să se ducă să-și caute altă țară în care să fie cetățean.”

Alarmant, ar putea spune cineva; nu, chiar deloc...e doar încă un pas din șirul nesfârșit al pașilor zilnici pe care îi face un guvern neîntrecut când vine vorba de control autocratic, dictatorial al fiecărei fibre a libertăților cetățenilor săi, mai ales a capacității lor de a avea acces și a face schimb de informații fără frică de răzbunare.

Multe se știu și se ignoră despre mii de civili palestinieni care au fost agresați și măcelăriți de mașinăria militară israeliană în Palestina ocupată, fie că e vorba de Gaza sau de Cisiordania. Într-adevăr, întinderile Gazei unde au loc omoruri sau aleile străzilor lăturalnice ale Ierusalimului unde au loc execuții nu mai ocupă decât un spațiu mic sau o notă de subsol în știrile de seară într-o lume ocupată cu crimele mai recente. După 70 de ani de măcel, crimele din Palestina au devenit o banalitate, fac parte din cotidian.

Am devenit indiferenți față de realitatea miilor de prizonieri politici palestinieni care lâncezesc în închisori, mulți dintre ei stând ani după ani, unii cu zecile de ani, în celulele detenției administrative ale închisorilor politice...fără a fi acuzați de ceva, fără a fi apărați de un avocat, fără a beneficia de un proces, torturați în feluri care fac spiritele ce încă rătăcesc prin celulele acum goale ale celebrei Robben Island a Africii de Sud să răsufle ușurate că suferința lor a fost curmată rapid prin execuții ordonate de stat, catalogate drept „sinucideri”.

Închiderea stațiilor TV și a redacțiilor de știri palestiniene sunt lucruri obișnuite...dar nu mai ieșite din comun decât atacurile israeliene asupra jurnaliștilor palestinieni care au depășit de mult numerele din trei cifre și nu dau semn să se diminueze. Centrul Palestinian pentru Dezvoltare și Libertatea Presei (MADA) are dovezi că aproape 400 astfel de atacuri au loc în fiecare an. Deși numărul exact al jurnaliștilor palestinieni uciși sau răniți de Israel în ultimii zece ani nu poate fi știut cu exactitate, există dovezi că 17 și-au pierdut viețile doar în Gaza, în timpul bombardamentelor din 2014.

Zeci de jurnaliști și bloggeri palestinieni au fost arestați și închiși pentru că au violat vagi coduri administrative care în mod tipic se rezumă la aplicarea unor interdicții nedefinite precum „incitarea”. Dareen Tatour, o poetă de 35 de ani, cetățean arab-palestinian al Israelului, a fost arestată și plasată sub detenție administrativă sub acuzația de a fi incitat la violență prin poeziile sale pe care le-a postat pe Facebook, poezii care îi elogiază pe cei ce luptă împotriva dominării israeliene. La fel, arestată și acuzată de incitare a fost și Anas Khateeb, în vârstă de 19 ani, din cauza postărilor ei pe Facebook ce conțineau afirmații alarmante de tipul „Ierusalimul este arab” și „Trăiască Intifada.”

Recent, jurnalista palestiniană Samah Dweik a fost eliberată din închisoare unde a petrecut șase luni din cauza unei acuzații de incitare, acuzație venită în urma unor comentarii legate de ocupația israeliană pe care le-a postat pe Facebook. Pe durata detenției sale, în mare parte, familia sa nu a avut voie să o vadă sau să ia legătura cu ea. În afară de ea, peste 20 de jurnaliști palestinieni au fost închiși recent de Israel sub acuzații de incitare, pe lângă sute de alți activiști sau bloggeri palestinieni care au fost arestați sau acuzați pentru că au postat opinii politice despre ocupația israeliană sau rezistența palestiniană pe rețelele de socializare. Dweik a fost eliberată la puțin timp după ce Israelul și Facebook au făcut o înțelegere de a „colabora ” la monitorizarea postărilor palestiniene.

Treptat, nu doar palestinienii cad victimele politicii israeliene de reducere la tăcere a „disidenței” sau de a controla natura și dimensiunea informației disponibile cetățenilor săi...evrei și arabi deopotrivă. De exemplu, nu cu mult timp în urmă, ministrul apărării Avigdor Liberman l-a confruntat pe directorul postului de radio al armatei după ce radioul a transmis un documentar despre viața poetului național palestinian Mahmoud Darwish, spunând că asemenea materiale nu ar trebui să tulbure transmisiile israeliene.

În ceea ce nu poate fi numit decât un efort sistematic de a controla ceea ce citesc și scriu jurnaliștii și cetățenii, accesul și schimbul de informație, transmiterea opiniilor informate esențiale pentru public și dialogul democratic despre politicile actuale și viitoare ale Israelului, mașinăria de cenzură a acestuia a devenit elementul de bază al viziunii statului cu privire la ceea ce este acceptabil să fie exprimat și ceea ce reprezintă incitare.

Așa încât, Israelul a început să ceară giganților social-media ca Facebook sau Twitter să aibă un cuvânt de spus, dacă nu chiar să controleze ce postări primesc aprobarea de a pătrunde în fluxul de idei și dezbateri din spațiul public israelian. Potrivit Quds Press, Facebook și Twitter au șters recent mii de postări, pagini și conturi ca urmare a cererilor din partea ministerului israelian de justiție.

Într-o notă și mai rău prevestitoare, Knessetul a început să formuleze legislație care să solicite entităților străine să monitorizeze activ site-urile de social-media pentru a detecta informațiile ofensatoare la adresa Israelului.

Recent, cenzorul-șef israelian a notificat zeci de bloggeri și activiști israelieni că orice material pe care vor dori să îl posteze pe blogurile personale sau pe platformele de socializare, când vine vorba de subiecte legate de chestiuni de „securitate”, trebuie cenzurat.  Deși li s-a furnizat o listă generică și ambiguă cu subiectele care trebuie aprobate înainte de a fi postate, subiecții nu au avut voie să dezvăluie lista sau ar fi fost pasibili de a fi pedepsiți prin lege. Dacă putem să luăm ca reper listele din trecut cu subiectele ce au avut nevoie de aprobare înainte de publicare, astfel de subiecte „sensibile” sunt:

+ Înțelegeri de cooperare cu armate străine

+ Scrisori către redactori pe chestiuni militare sau de securitate

+ Orice legat de industria nucleară

+ Informații despre delegații oficiale din străinătate

+ Orice material care constituie un „pericol” pentru viețile oamenilor

+ Politici de imigrare ale națiunilor „amenințate”

+ Folosirea surselor sau materialelor străine care ating vreuna din zonele acestea

+ Detenția celor suspectați de violarea securității

+ Orice informație despre industriile militare

+ Întâlniri, demisii, concedieri, zvonuri despre activitățile IDF sau comandanții IDF

Într-un final, într-un efort transparent de a păstra iluzia democratică a unui flux liber și necenzurat de informații pe piața ideilor, potrivit reglementărilor cenzurii există interdicția de a lăsa spații goale sau alți indicatori în scrierea cuiva care ar putea sugera că a existat material șters.

Pentru cei care se întreabă cât de răspândite, cu adevărat sistemice, sunt procedurile de cenzură ale Israelului, vorbim despre o țară care a interzis publicarea a 2000 de articole și a editat conținutul a încă 15.000 din istoria recentă. Adică mii de articole ale jurnaliștilor profesioniști nu au văzut lumina zilei. Imaginați-vă câte alte evenimente de interes public au rămas neinvestigate sau câte articole nu au fost scrise, câte probleme nu au fost dezbătute din cauza autocenzurii impuse de jurnaliștii prea obosiți sau cu prea multe principii pentru a supune munca lor pre-aprobării din partea cenzorilor guvernamentali. Povești înghițite pur și simplu de industria cenzurii.

Deși nu este încă o lege, a fost înaintată în Knesset o propunere ce nu poate fi descrisă decât ca un asalt la adresa esenței drepturilor și valorilor democratice, una care ar împuternici ministerul apărării să rețină un cetățean fără proces; să nege dreptul cuiva de a se angaja într-un anumit domeniu de activitate; să limiteze accesul în diverse locuri publice; și să „impună orice alt ordin de restricție considerat necesar pe considerente legate de securitatea națională sau siguranța publică.”

În 2011, Knessetul a aprobat propunerea de investigare a câtorva cunoscute organizații israeliene pentru drepturile omului, pentru că ar fi „delegitimizat” armata. Printre ele s-a aflat și B’Tselem. Investigațiile propuse ar fi inclus anchete cu privire la finanțarea diverselor grupuri pentru drepturile omului care au o istorie a criticării politicilor Israelului. La vremea respectivă, Asociația pentru Drepturile Civile din Israel a descris propunerea ca pe o „lovitură severă” la adresa democrației israeliene și criticii au etichetat politica drept „McCarthystă”.

Recent, o variație a acelei propuneri a devenit lege în Israel, obligând ONG-urile care primesc mai mult de jumătate din fonduri de la entități statale străine să declare acest lucru în mod public. Esențialmente, criteriile legislative au fost croite special pentru a reduce la tăcere criticarea politicilor guvernamentale de către 27 de ONG-uri...dintre care 25, inclusiv B’Tselem, sunt considerate a fi de stânga, iar celelalte două neafiliate. După cum s-a intenționat, legea nu va avea absolut niciun impact asupra ONG-urilor de dreapta și pro-colonii care sunt finanțate aproape complet de donații private ale Zioniștilor puternici și entităților Zioniste din afara Israelului.

Putem doar să ne imaginăm că, întorcându-se acasă la furtuna care îl așteaptă ca urmare a discursului rostit în fața Națiunilor Unite, Hagai El-Ad a simțit ceea ce trebuie să fi trăit evreii stângiști din Statele Unite în zilele întunecate ale lui McCarthy.

Pe de altă parte, poate că El-Ad ar trebui să se considere foarte norocos. Pe contul său de Twitter, membrul palestinian arab al Knessetului, Ahmad Tibi, a ironizat apelul făcut de David Bitan pentru retragerea cetățeniei lui El-Ad, spunând: „De ce să ne oprim la a-i revoca cetățenia? De ce să nu distrugem casa directorului general al B’Tselem? De ce să nu-i interzicem întregii sale familii să intre în țară, să-i furăm pământul, să-i băgăm pe toți membrii familiei sale în detenție administrativă și să amplasăm niște puncte de control în cartierul său și să instaurăm niște blocade?”

                                                                                                                                                             

Niciun comentariu: