O duzină de coloniști mascați fluturând cuțite și bâte și
strigând „moarte arabilor” a atacat cinci fermieri palestinieni care culegeau
măsline. „Au venit să ucidă”, spune una dintre victime.
Hassan, în ziua în care a fost atacat de coloniștii israelieni. Foto: Alex Levac
de Gideon Levy și Alex Levac
A fost un pogrom.
Supraviețuitorii sunt
cinci fermieri palestinieni înrudiți care vorbesc o ebraică stricată și muncesc
în construcții în Israel, cu permise de intrare în Israel valide. În weekend-uri
cultivă ceea ce a mai rămas din pământurile lor, mare parte din ele au fost
jefuite pentru a se construi coloniile ilegale ce le asfixiază satul, Janiya,
în afara orașului Ramallah. Sunt convinși că au supraviețuit atacului de
sâmbăta trecută numai printr-un miracol.
„Pogrom” este
singurul cuvânt care poate descrie ce au îndurat oamenii ăștia. „Vă vom omorî!”
strigau agresorii, în timp ce loveau fermierii în cap și peste tot pe unde
apucau cu bâte și țevi de fier și își fluturau cuțitele zimțate. Singura „crimă”
a palestinienilor care culegeau măsline când coloniștii s-au năpustit asupra lor
a fost că erau palestinieni care au cutezat să-și muncească pământul.
Culegerea măslinelor
este un sezon tradițional pentru pogromuri în Cisiordania, dar acesta a fost
unul dintre cele mai violente. Niciun oficial israelian nu a condamnat atacul,
nimeni nu s-a supărat. O victimă a avut nevoie de 20 de copci la cap, o alta
s-a ales cu un braț și un umăr rupt, o a treia șchiopătează, a patra și-a
pierdut dinții din față. Doar unul dintre palestinieni a reușit să fugă, dar și
el s-a ales cu un șchiopătat lovindu-se la picior în timp ce alerga pe pământul
stâncos.
Fermierii, care și
la câteva zile după experiența aceasta se aflau în stare de șoc, au fost
ridicați de acolo de consătenii lor; măslinele au rămas împrăștiate pe pământ. Acum
le este frică să se întoarcă. Săptămâna aceasta și-au promis să-i trimită pe
tinerii din Janiya să strângă recolta și să termine munca. Ei, cotonogiți și la
trup și la spirit, au spus că nu sunt în stare să mai facă nimic.
Agresorii,
aproximativ o duzină de coloniști mascați, se văd într-un video filmat de un
locuitor al satului, Ahmed al-Mazlim, în timp ce – înflăcărați de entuziasmul
acțiunii lor, pare-se – se întorc la adăposturile lor, care sunt răsfirate mai
jos de colonia Neria, cunoscută și ca Talmonul de Nord, între Modi’in și
Ramallah. Ăsta a fost „oneg Shabbat-ul lor”, bucuria lor de Sabbath: să coboare
în vale și să bată oameni care își munceau pământul, oameni nevinovați și
neajutorați – posibil chiar cu intenția de a-i ucide. Un weekend pașnic.
Coloniștii se văd
cum urcă încet spre barăcile avanpostului lor neautorizat, instalat pe coasta
dealului mai jos de Neria. Nu se grăbesc – în definitiv, nimeni nu o să-i
prindă. Într-un final se așează pe veranda uneia dintre cabane pentru a-și
potoli setea dintr-un bidon.
Nu am mai văzut
până acum infractori care să părăsească locul faptei cu o asemenea indiferență.
Poate că erau epuizați de efortul depus – cotonogirea arabilor – obosiți dar
fericiți. Yotam Berger, reporter Haaretz,
primul care a postat clipul, a vizitat barăcile a doua zi după pogrom. Era clar
pentru el că evreii coloniști locuiau acolo, chiar dacă structurile erau goale
în momentul în care a ajuns el. Nu s-au făcut arestări până acum și
experiențele din trecut sugerează că nici nu se vor face. Poliția investighează.
Janiya, un sătuc
unde trăiesc 1.400 de suflete în centrul Cisiordaniei, își asigura traiul din
munca pământului până când majoritatea terenurilor au fost înhățate de
coloniile din împrejurimi, începând cu sfârșitul anilor 1980. Puține regiuni au
o densitate mai mare de coloniști ca aceasta; din puține sate s-a furat atât de
mult pământ ca din Janiya. Din cei 50.000-60.000 de dunami inițiali (12.500-15.000 acri) deținuți de locuitorii săi,
doar 7.000 de dunami au rămas în mâinile
lor. Satul este sufocat.
Dintr-o poziție care
permite o vedere de ansamblu, putem observa valea în care a avut loc asaltul și
coloniile din împrejurimi. Ghidul nostru este Iyad Hadad, un anchetator pentru
organizația israeliană a drepturilor omului B’Tselem.
Mai jos de noi, casele din Talmon A mărginesc pământurile rămase ale Janiyei,
destul de aproape de casele sătenilor. E suficient să întinzi mâna și să le
atingi; încă un proiect de expansiune și sunt în interiorul Janiyei.
Spre dreapta – sud-est
– se află colonia Dolev, ai cărei rezidenți, cu sprijinul guvernului israelian,
au blocat drumul principal spre Ramallah timp de ani de zile. Cocoțată pe dealul
opus se află Talmon B; lângă ea este Talmon C; și acolo, la orizont, se află
Talmon D. O bază IDF este amplasată în vârful dealului, în depărtare.
Fiecare vârf de
colină reprezintă câte o amenințare pentru tăcutul sat. Neria domină crângurile
de măslini aparținând familiei Abu Fuheida și coastele cu vegetație care duc
spre ele. Locuințele „tinerilor din vârf de deal” (cum mai sunt numiți
coloniștii) sunt împrăștiate pe întreaga întindere, mai jos de coloniile Talmon,
la niște zeci de metri distanță unele de altele.
E liniște în vale. O
parte din crângurile de măslini din Janiya se află acum în proprietatea
coloniilor; când se culege recolta se face în colaborare cu Forțele Israeliene
de „Apărare”. De exemplu, săptămâna trecută s-au cules măslinele din părțile
Talmonului A îngrijite de palestinieni. Dar atacul coloniștilor a avut loc
într-o zonă unde nu este necesară coordonarea cu IDF-ul, deoarece nu se află pe
proprietatea vreunei colonii.
Este sfârșitul
sezonului de recoltare a măslinelor în valea numită Natashath. Este o frumoasă
dimineață de sâmbătă și cinci membri ai familiei Abu Fuheida – Sa’il, Hassan,
Sabar, Sa’ad și Mohammed – coboară în crângul familiei, acolo unde au în jur de
70 de măslini. E în jur de 8:30; nu sunt fermieri în preajmă. Au cu ei plase
(„nu aveam cuțite”, clarifică repede unul dintre ei) care sunt împrăștiate pe
pământ să prindă măslinele care cad, o sticlă de Cola, roșii, pita și niște
mezeluri. Nu este un an bun pentru măslini – recolta a fost slabă.
Muncesc până la
prânz, stau jos să mănânce și se întorc apoi la scări. Planul lor este de a
termina cu totul până spre seară. Dar apar agresorii de nicăieri; culegătorii,
cu capetele între ramurile măslinilor, nu îi văd. Numai Sa’il, cel mai vârstnic
din grup, 57 de ani, și singurul care nu se află pe scară, reușește să fugă,
scăpând doar cu o lovitură la picior.
Potrivit lui Sa’il
și fratelui său rănit, Hassan, erau 10, poate 15 atacatori. Erau tineri și
robuști. Mascați. Unul dintre cei patru care l-au atacat pe Hassan purta
ochelari; Hassan i-a văzut doar ochii. El a fost cel care l-a bătut cel mai
zdravăn. Toți aveau țevi de fier, bâte, bețe sau cuțite. Părea să fie și un
observator: stătea în vârful dealului lângă Neria, înarmat cu o carabină,
părând să observe ce se întâmplă. „Omorâți arabii! Omorâți arabii!” țipau
atacatorii. „O să vă omorâm, târâturilor.”
Sa’il: „Erau
agresivi, violenți, nu am mai văzut un asemenea atac. Au venit să ucidă.”
Unul dintre palestinienii răniți. Foto: Iyad Hadad, B'Tselem
Sătenii s-au dat
jos de pe scări în grabă, nimerind exact în mâinile agresorilor, care l-au
apucat mai întâi pe Saber, apoi pe Hassan, înconjurându-i – câțiva coloniști
pentru fiecare palestinian – și începând să-i lovească cu putere. Sabar a fost
primul care și-a pierdut cunoștința, Hassan spune că și el a leșinat. Pogromiștii
au încercat să-i lovească în cap, dar Hassan a reușit să și-l protejeze pe al
său. Mâna sa dreaptă este acum bandajată, cusută și prinsă într-o eșarfă, are
patru dinți lipsă și buza i-a fost spartă și ea. Abia se mișcă și vorbirea îi
este neclară.
Atacul a continuat
undeva între 5 și 10 minute. Unul dintre veri, Mohammed, a reușit să fugă după
ce a fost rănit ușor și a chemat ajutor din sat. Când agresorii au plecat, cei
răniți au fost luați de ambulanțe și mașini private și duși la spitalul
guvernului din Ramallah. Hassan povestește că și-a recăpătat cunoștința în casa
fratelui său, unde fusese dus de săteni înainte de a fi dus la spital. Amețește
când se ridică în capul oaselor. Era convins că o sa moară, spune Hassan, un
muncitor în construcții în Rishon Letzion („cu permis de muncă valid”).
Numai Hassan și Sa’il
au fost în sat când l-am vizitat săptămâna asta (celelalte trei victime erau la
sediul poliției din regiunea Binyamin să depună mărturie). Casa lor era plină
de vizitatori care veniseră să spună o vorbă de mângâiere victimelor. Agresorii
sunt nebuni, ne spune vărul lor, Sahar: „Urăsc arabii, urăsc mirosul arabilor,
văd un arab și vor să-l calce în picioare. Vor să ne omoare. Nu vor să fie
arabi aici. Și fac ce le trece prin cap.”
Am stat la umbra
bougainvilleei din curtea familiei. L-am întrebat pe Hassan ce credea despre
cele întâmplate. Un zâmbet vag i-a răsărit pe buzele-i rănite: „Nu știu ce să
cred. Asta se întâmplă în fiecare an”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu