marți, noiembrie 29, 2016

Un băiat paralizat de gloanțele armatei israeliene se luptă pentru a obține despăgubire


                 Familia lui Atiya Nabahin. Foto: Khalil Hamra, AP


Atiya Nabahin a fost împușcat în gât de soldați în timp ce se întorcea acasă de la școală. Acum așteaptă decizia judecătorească în vederea unei compensații.


de Amira Hass


Un palestinian de 17 ani care a devenit tetraplegic după ce a fost rănit de gloanțele IDF-ului se luptă cu legea pentru a obține despăgubire pentru vătămarea suferită. Dacă tribunalul Be’er Sheva acceptă poziția statului de a respinge cazul, avocatul său va apela la Curtea Supremă de Justiție.

Familia lui Atiya Nabahin trăia în estul taberei de refugiați Al-Bureji, pe un teren cultivat pe care îl avea și-l muncea de zeci de ani, aproape de Linia Verde de demarcație. Pe 16 noiembrie 2014, de ziua sa, Nabahin a fost împușcat în gât de soldați când se întorcea de la școală. Niciun fel de ciocnire armată nu avea loc în vremea respectivă între palestinieni și IDF.

Timp de șase luni, Nabahin a primit tratament medical în Israel (plătit de Autoritatea Palestiniană), după ce s-a determinat că fusese paralizat permanent de la gât în jos. Tatăl său, Fathi, în vârstă de 59 de ani, a stat cu el în toată vremea aceasta și a fost învățat la spitalul ALYN cum să aibă grijă de fiul său care este acum complet dependent de ceilalți membri ai familiei. Familia nu își permite să angajeze ajutor. Întreaga responsabilitate emoțională, fizică și financiară a îngrijirii lui Atiya se află pe umerii lor.

Când Atiya Nabahin și tatăl său au fost la spitalul Soroka la începutul anului 2015, organizația pentru drepturile omului din Gaza, Mizan, le-a făcut legătura cu avocatul Mohammed Jabarin, care a intentat mai apoi un proces civil împotriva statului. Ofer Shoval, adjunctul procurorului tribunalului din Tel Aviv, a încercat să respingă cazul susținând că Nabahin „este rezident al unei zone în afara Israelului, zonă pe care guvernul a declarat-o oficial teritoriu inamic” și deoarece „legea afirmă în mod explicit că nu statul este responsabil pentru prejudiciile suferite sau accidentele întâmplate în aceste circumstanțe.”

În urmă cu o lună, Jabarin și avocatul Nadeem Shehadeh de la Adalah – centrul juridic pentru drepturile minorității arabe din Israel – i-au scris un răspuns lui Shoval, spunând că legea în baza căreia dorește statul să respingă cazul contestă în mod direct autoritatea Curții Supreme.

Începând cu sfârșitul anilor 1990 și mai ales după izbucnirea celei de-a doua Intifade, guvernele israeliene succesive au încercat să limiteze abilitatea palestinienilor de a da în judecată statul când sunt vătămați de acțiunile IDF. În 2002, a intrat în vigoare un amendament la Legea Vătămărilor Civile, care nega dreptul locuitorilor din teritoriile ocupate, „cetățenilor statelor inamice și membrilor activi ai organizațiilor teroriste” de a da în judecată statul pentru vătămare în afara cadrului operațiunilor de război (cu excepții minore). Amendamentul stipula și că „statul nu este responsabil pentru vătămările cauzate în zonele de conflict din cauza acțiunilor forțelor de securitate” și autoriza ministerul apărării să determine, chiar și retroactiv, ceea ce se califica drept „zonă de conflict”.

Nouă organizații ale drepturilor omului, israeliene și palestiniene, au înaintat petiții împotriva amendamentului și în decembrie 2006, un complet al Înaltei Curți format din nouă judecători a hotărât că respectiva clauză oferea imunitate completă statului, „cu scopul incorect de a scuti statul de toate responsabilitățile vătămărilor ce au loc în zonele de conflict...în legătură cu ample categorii de acțiuni ce nu sunt acțiuni de luptă chiar și în sensul cel mai extins al cuvântului. Aceasta înseamnă că multe persoane rănite care nu au fost implicate în niciun fel de activitate ostilă și nu au fost rănite în mod accidental în timpul acțiunilor forțelor de securitate menite să gestioneze orice tip de activitate ostilă, sunt lăsate fără niciun fel de despăgubire pentru vătămare produsă vieții și proprietății lor.”

Judecătorii au hotărât ca respectiva clauză-cheie a Amendamentului (nr. 7, secțiunea 5c), care includea definirea zonelor de conflict să fie abrogată deoarece viola Legea de Bază: Libertate și Demnitate Umană. Însa, tribunalul nu a anulat secțiunea 5b privind identitatea victimelor, dar a menționat că această secțiune poate fi discutată în cazurile distincte.

Imediat după emiterea sentinței, guvernul a început să lucreze să fie restaurat amendamentul, indirect. Așa încât, în 2012, a fost aprobat Amendamentul 8 și de data aceasta nu a existat nicio petiție la Înalta Curte, deși Amendamentul 8 oferea statului imunitate chiar mai completă decât Amendamentul 7. În noul amendament, definiția activității militare ca „având loc în circumstanțe ale pericolului fizic sau mortal” a fost extinsă la „acțiuni de natură combatantă, luând în considerare totalitatea circumstanțelor, inclusiv obiectivul operațiunii, localizarea sa geografica și pericolul în care se află forțele care o pun în aplicare”. Cu alte cuvinte, statul nu are nevoie de ipoteza că soldații se aflau în pericol pentru a justifica solicitarea acestora de a respinge un proces de vătămare.

În plus, pentru a eluda definiția „zonei de conflict” care a fost abrogată de ordinul Înaltei Curți, Amendamentul 8 a adăugat următoarele cuvinte secțiunii despre identitatea părții vătămate care nu este autorizată să dea în judecată (cetățeanul unei țări inamice, etc): „sau unul care nu este cetățean israelian, care este locuitor într-o zonă din afara Israelului pe care guvernul israelian a declarat-o teritoriu inamic.” Cu alte cuvinte: în loc de „zonă de conflict”, noul amendament spune „teritoriu inamic”.

În octombrie 2014, guvernul a emis un ordin prin care declara Gaza teritoriu inamic. Ordinul a fost aplicat retroactiv, începând cu 7 iulie 2014 (chiar înainte de începerea Operațiunii Protective Edge din Gaza).

Avocații lui Nabahin cred că rănirea sa gravă se încadrează exact în segmentul acela unde judecătorii Înaltei Curți, prin hotărârea lor din 2006, au căutat să împiedice statul să fugă de responsabilitate: vătămările nejustificate cauzate de soldați, de emisari ai statului, ale unei persoane neimplicate în ostilități într-un spațiu și un timp în care nu exista niciun fel de activitate ostilă. În scrisoarea lor, Jabarin și Shehadeh au scris:

„Practic, statului i se oferă imunitate totală, însemnând că este scutit de responsabilitatea pentru vătămările legate de multe zone de activitate care nu se califică drept activități combatante, chiar și în sensul cel mai larg și mai inerent problematic al noțiunii. Astfel încât, multe victime se află în situația de a nu avea la dispoziție nicio procedură legală prin care să ceară despăgubiri pentru vătămările suferite...În acest fel,  [statul] nu încearcă să adapteze legile privind vătămarea la o situație de război, ci mai degrabă încearcă să nege aplicabilitatea acestor legi în multe situații care nu sunt legate de situația de război...”

Avocații – și clientul lor paralizat pe viață – așteaptă răspunsul statului față de obiecția lor.



Niciun comentariu: