De ce este restul lumii mai interesat decât Israelul să găsească
soluții la conflictul israeliano-palestinian?
de Gideon Levy
Societatea de dezbateri Oxford Union, Oxford, în timpul unei vizite efectuate de Secretarul de Stat al SUA John Kerry în mai, 2016. Foto: Peter Nicholls/Reuters
Dezbaterea cu
privire la viitorul Israelului nu are loc în Israel. Are loc oriunde altundeva
numai în Israel nu. Israelul nu e interesat de viitorul său – e interesat de
prezent și, în principal, de trecut. Aici oamenii nu vorbesc despre viitor.
Nimeni nu știe încotro ne îndreptăm și, chiar mai uimitor, nici încotro vrem să
ne îndreptăm. Ce va fi peste 10 ani sau peste 20? Dar după aceea? Și ce ne
dorim în afară de „pace și siguranță”, bla, bla, bla?
Lumea e mai preocupată de
aceste lucruri decât suntem noi.
Săptămâna trecută –
o săptămână normală – în Marea Britanie au avut loc mai multe discuții despre
potențiale soluții la conflictul israeliano-palestinian decât în întregul an în
Israel. În Londra și Oxford, în universități și în Parlament, diverse forumuri
au dezbătut soluția unui singur stat versus soluția celor două state, lucru
care în Israel nu se întâmplă mai deloc. Trăim în negare și reprimare, cu
capetele ascunse în nisip, distrași, evitând problema, implicându-ne în
nimicuri și sperând să fie bine. Nimic bun nu poate ieși din asta.
Dezbaterea de joi
seara din cadrul Oxford Union (celebra societate de dezbateri din inima
universității britanice – nota traducătorului) pune mare accent pe Orientul Mijlociu,
cu siguranță mult mai mare decât orice societate studențească din Israel. În
urmă cu o săptămână, tema propusă discuției a fost aceea că soluția celor două
state nu mai este viabilă. Nu doar codul vestimentar semi-formal strict (smoching)
și protocolul erau străine israelienilor – la fel de străină era și dezbaterea
unei asemenea probleme despre viitorul Israelului.
Moțiunea prezentă
în fața prestigiosului club de dezbateri în sistem închis, fondat în 1823, unde
și-au făcut apariția patru președinți ai Statelor Unite și 12 prim-miniștri
britanici, inclusiv Winston Churchill – era: „Acest Parlament consideră că
soluția a două state în Orientul Mijlociu este imposibilă.”
Din păcate, majoritatea
„acestui Parlament” a respins propunerea, poate pentru că cei mai mulți membri
ai societății sunt conservatori bogați, albi și președintele său este evreu.
Votul se face prin ridicarea mâinii: cei care ridică mâna dreaptă sunt în
favoarea propunerii, cei care ridică mâna stângă sunt contra. (Voturile
„pentru” au fost 37%, cele „contra” 63%)
Eu m-am pronunțat
în favoarea propunerii și am votat ridicând mâna dreaptă. În mod neobișnuit
pentru mine, eram în favoarea a ceva. Dar nu a ajutat. În toată această sesiune
tensionată a existat și ceva comic. Yiftah Curiel, purtătorul de cuvânt al
ambasadei Israelului în Londra, a spus că soluția celor două state încă este
posibilă și Israelul o sprijină. Ați înțeles? Israelul pretinde că susține
soluția celor două state – poate pentru că și-a dat seama că soluția celor două
state nu mai este posibilă. Ce a împiedicat Israelul să implementeze această
soluție în ultimii 50 de ani sau mai mult de ocupație? Și cum își permite
reprezentantul oficial al statului – stat care nu a încetat să construiască din
ce în ce mai multe colonii, stat al cărui scop absolut este împiedicarea soluției
celor două state – să spună că Israelul este în favoarea împărțirii pământului?
Dar tupeul
Israelului (chutzpah) nu are limite și nici cutezanța propagandiștilor săi. De
fapt, au câștigat încă o dată, aici, la dezbaterea de la Oxford. De fapt,
continuă să răspândească teama de antisemitism în cadrul Partidului Laburist
Britanic, chiar dacă acesta nu există – cu siguranță nu așa cum e descris în
Israel. Dar propaganda e propagandă.
Aproape toți
israelienii sunt împotriva soluției unui stat unic, lucru de care mișcarea
Zionistă se teme cel mai mult și este dreptul lor să fie. O parte dintre ei
încă bâiguie „două state” ca și când ar vorbi în somn și, de asemenea, este
dreptul lor. Însă numai câțiva se întreabă dacă această soluție mai este
posibilă; dacă Israelul a intenționat vreodată să o implementeze și ce a împiedicat
implementarea acesteia. Și niciodată nu se discută alternativele. Acest lucru
este de neconceput pentru fuga israeliană de realitate.
În joia aceasta,
membrii Oxford Union se vor întâlni din nou și vor supune dezbaterii moțiunea
„Acest Parlament consideră că accesul guvernului la datele personale ale
consumatorilor ar trebui să fie interzis de către companiile tehnologice.” Înca
o dată se va dezbate și încă o dată se va vota. Destinul ocupației israeliene
le atinge viețile mult mai puțin decât chestiunea dreptului la intimitate. Și
totuși îl dezbat cu seriozitate și pasiune. Numai în Israel e tratat în mod
diferit.
Gideon Levy,
corespondent Haaretz
Articolul poate fi
citit în original aici : http://www.haaretz.com/opinion/.premium-1.721966
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu