Premierul israelian Benjamin Netanyahu
de Ramona Wadi
Se pare că prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu este hotărât să adopte o conduită care
ar putea rivaliza chiar cu brutalitatea dictaturii lui Augusto Pinochet în
Chile. Infama impunitate construită de Pinochet și rezumată explicit de vorbele
acestuia: „Uneori democrația trebuie scăldată în sânge” – o aluzie la
torturarea, uciderea și dispariția a mii de chilieni – a fost adoptată cu
entuziasm de către Netanyahu. În cazul acestuia, premisa democrației servește
drept paravan pentru colonialismul violent acceptat de comunitatea internațională.
În luna mai, ONG-ul
palestinian Addameer a găzduit o delegație din America de Sud, cu scopul de a
fortifica solidaritatea dintre Palestina și regiunea care a suferit cu vârf și
îndesat din cauza colonialismului. Printre cei invitați s-a aflat și activista
Alicia Lira, care este președintele Asociației Prizonierilor Executați Politic
(AFEP) din Chile. Aceasta a declarat pentru Radio
Y Diario Universidad de Chile : „Am trăit timp de 17 ani sub dictatură
militară, dar mi se pare că palestinienii sunt chiar mai disperați decât am
fost noi în perioada aceea.” De asemenea, a denunțat Consiliul UN și
organizațiile internaționale pentru promovarea neglijării palestinienilor și nu
a apărării drepturilor umane ale acestora.
Deși, din păcate,
prezența Aliciei Lira în Palestina nu a beneficiat de prea multă acoperire
media, aceasta s-a adresat unor aspecte ignorate în mod intenționat de către
organizațiile internaționale. Prin urmare, a expus multe din contradicțiile
care au validat impunitatea și complicitatea Consiliului UN, care altfel ar fi
rămas nebăgate în seamă.
Respectul nemeritat
și autoritatea cu care s-au decorat Consiliul UN și organizațiile afiliate au
creat un cerc vicios al rapoartelor, condamnărilor și totuși, al și mai multor
violări ale drepturilor omului. În loc să conteste Consiliul UN ca pe o instituție
ce facilitează și promovează violența, ONG-urile și grupările pentru drepturile
omului au sporit în mod constant impunitatea criminalilor, apelând la aceeași
instituție. Astfel se naște un cerc vicios al subjugării care nu afectează doar
palestinienii, ci și autonomia acestor organizații care ar trebui să fie
preocupate în primul rând de mărturiile palestinienilor, nu de împăciuirea
instituțiilor internaționale.
Cu toate acestea,
palestinienilor li se servesc în permanență aceleași aiureli, suferința și
cauza lor fiind prezentate în fața unor instituții internaționale care nu
intenționează să pună capăt colonialismului în Palestina, dată fiind complicitatea
lor instituțională la stabilirea de la bun început a unei entități ilegale și
care violează legile internaționale. Declarațiile Aliciei Lira nu lasă loc de îndoieli
cu privire la această complicitate și responsabilitate pentru prezența si
violența colonialistă a Israelului în Palestina. În plus, Lira a explicat în
mod clar felul în care palestinienii au fost forțați să fie actorii unui
spectacol continuu care își bate joc de existența lor. În loc să se găsească
modalități de sprijinire la nivel internațional a luptei anti-colonialiste a
Palestinei, acordarea de autoritate Consiliului UN este cea mai umilitoare
acțiune întreprinsă de grupările pentru drepturile omului care se bazează pe Consiliul UN să deschidă ochii lumii cu privire la atrocitățile comise de Israel în
Palestina, cu toate că știu că oficialii UN cunosc foarte bine ce se întâmplă.
Istoria Palestinei are
și alte asemănări cu cea a statului Chile, cum ar fi lupta populației indigene
Mapuche sau a miilor de chilieni care s-au opus dictaturii lui Pinochet. De la
independența statului Chile și colonizarea ulterioară a teritoriului acestuia,
nativii Mapuche au avut de înfruntat marginalizarea și asimilarea forțată,
precum și exterminarea. În 1979, Pinochet decreta că „Pământurile separate nu
vor mai fi considerate pământuri indigene și oamenii ce trăiesc pe acele pământuri
nu vor mai fi considerați băștinași.” De la masacrele colonialiste la violența
neoliberală, populația Mapuche s-a confruntat cu o cruzime nemaipomenită, până
în ziua de astăzi, mai ales prin aplicarea legilor anti-teroriste introduse de
Pinochet, acum manipulate pentru anihilarea rezistenței nativilor Mapuche față
de și mai multă violență colonialistă și uzurpare a teritoriului lor. Într-adevăr,
acești nativi au fost deposedați de identitatea lor de către guvernele chiliene
succesive, memoria colectivă a acestora fiind diluată de varianta oficială,
chiar dacă populația indigenă nu a abandonat propria definiție a națiunii.
Chilienii care s-au
opus dictaturii lui Pinochet au fost torturați, omorâți sau pur și simplu au
dispărut, mai ales cei implicați în Mișcarea Revoluționară de Stânga (MIR) și în
Partidul Comunist. Fără a ne scoate din minte ororile trăite de chilieni, reprimarea
memoriei colective de către stat conține un element străin palestinienilor ce
trăiesc sub ocupația israeliană: Pinochet a cerut în mod explicit uitarea
populației indigene pentru a proteja impunitatea guvernului său. În mod
indirect, el a recunoscut violarea drepturilor omului. Însă palestinienii văd
cum pământul și prezența lor este obliterată de către Zioniști, a căror
variantă este susținută la nivel internațional de către UN.
Afirmațiile Aliciei
Lira ar trebui să provoace o discuție intensă. Sub nicio formă atrocitățile
săvârșite de Pinochet și de serviciile sale de informații DINA iar mai apoi CNI
nu trebuie uitate. Citind mărturiile și vorbind cu supraviețuitorii torturii
este imposibil să nu conștientizezi și să nu te lași emoționat de brutalitatea
sadică, sistematică impusă chilienilor de către dictatură. Mai mult,
declarațiile Aliciei Lira după vizitarea Palestinei evocă un șir de
similitudini și diferențe între drama chiliană și cea palestiniană.
Mărturiile prizonierilor
palestinieni vorbesc și ele despre abuzul autorităților israeliene. Dispariții au
avut loc și aici iar ministrul israelian al Educației Naftali Bennett a cerut
ca acestea să continue. Totuși, chilienii și-au impus autonomia asupra memoriei
lor colective, însă palestinienii trăiesc sub un regim colonialist adâncit de
complicitatea Autorității Palestiniene și a comunității internaționale. Așadar,
deși contextul politic este diferit, fără îndoială, există strategii care pot
fi adoptate de palestinieni.
Debarasarea de
normele internaționale și de procedurile convenționale când vine vorba de
protejarea memoriei palestiniene este imperativă. De fiecare dată când
experiența palestiniană este adusă în fața Consiliului UN, oamenii sunt
înjosiți și umiliți din cauză că prioritatea acestei instituții este susținerea
colonialismului israelian. Acest lucru diminuează posibilitatea ca
palestinienii să devină autorii conștiinței și memoriei lor colective, lăsându-i,
cel mult, simpli spectatori.
Mai mult, întărirea
suportului internațional ar servi mult mai bine memoriei palestiniene decât
ploconirea în fața Consiliului UN și acceptarea noțiunii grotești de „justiție
parțială”, așa cum a fost formulată anul trecut de către ministrul de Externe
al PA, Riad Al-Maliki. Lupta palestiniană continuă într-o vreme în care influența
aripii drepte în America de Sud amenință țări precum Venezuela, Argentina și
Brazilia. Vizita Aliciei Lira în Palestina ocupată nu ar trebui redusă la
dimensiunea unei experiențe personale; ar trebui să furnizeze cheia unei lupte
colective în care principalii actori sunt cei mulți care au suferit din cauza
violărilor israeliene ale drepturilor omului. O astfel de acțiune ar crește
vizibilitatea palestiniană și ar reduce repercusiunile generate de
organizațiile cerșetoare de atenție din partea UN. E timpul ca Palestina să-și
condiționeze istoricul din interior, indiferent de ceea ce dictează UN cu
scopul de a-și proteja obiectivele ascunse.
Articolul poate fi citit în original aici: https://www.middleeastmonitor.com/20160620-chiles-memories-and-palestinian-narratives-can-challenge-un-complicity/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu