Jurnaliști palestinieni în Gaza țintiți de forțele israeliene de ocupație cu gaze lacrimogene.
de Dr Daud
Abdullah
Dintre toate
masacrele comise de către Israel și israelieni împotriva poporului palestinian,
cel de pe 25 februarie 1994 (sau ziua a cincisprezecea a Ramadanului, după
calendarul islamic – calendar lunar) a fost unic. Având loc la doar câteva luni
de la semnarea Acordurilor Oslo, în mod evident era o tentativă de a face să
deraieze ceea ce președintele de atunci al SUA Bill Clinton numea „pacea celui
curajos”. Împușcarea mortală a unui băiat palestinian de 15 ani, Mahmoud Rafat
Badran, săptămâna aceasta de către soldații israelieni în ajunul celei de-a
douăzeci și treia comemorări a masacrului din Hebron este un memento înfiorător
al eșecului procesului Oslo.
Badran nu era un
„terorist” și nici nu era căutat pentru vreo infracțiune. A fost împușcat în
timp ce se întorcea acasă de la o piscină din apropiere. După o scurtă anchetă
inițială, armata israeliană a admis că l-a împușcat „din greșeală” în timp ce
urmărea un grup de „aruncători cu pietre”. La fel ca cei 29 de credincioși care
au fost împușcați cu sânge rece în moscheea Ibrahimi în 1994, Badran a fost victima
politicii înșelătoare a Statelor Unite, deoarece fără echipamentul militar și
fără sprijinul politic al guvernelor americane, coloniștii și soldații israelieni
nu ar fi putut acționa cu impunitatea neînfrânată cu care acționează până în
ziua de astăzi.
În ziua în care
democrații desfășoară așa-numita „grevă italiană” în Congresul SUA ca protest
față de legile liberale privind regimul armelor, este ciudat că atât de mulți
americani susțin înăsprirea legilor armelor după fiecare atac în masă în
Statele Unite, dar niciodată nu simt nevoia de o acțiune similară în ceea ce
privește sprijinul militar acordat Israelului de către SUA după fiecare crimă
comisă împotriva civililor palestinieni. Pentru acest aspect nu e nevoie de
legi noi. The Foreign Assistance Act (FAA) încredințează președintelui SUA
puterea de a „reduce în mod substanțial sau a încheia asistența de securitate
în cazul oricărui guvern implicat într-un tipar constant de violări grosolane ale
drepturilor umane recunoscute internațional.”
Niciun președinte
american înainte sau după Oslo nu a avut curajul moral sau politic de a implementa
clauzele Actului de Asistență Străină în ceea ce privește Israelul. Dimpotrivă,
uciderea zilnică a palestinienilor a fost răsplătită de Congres prin aprobarea
unui flux constant de arme letale de-a lungul multor ani. Ca o consecință, în
timp ce palestinienii îl îngropau și-l plângeau pe tânărul Mahmoud Badran
săptămâna aceasta, noul ministru israelian – de extremă dreapta – al Apărării Avigdor
Lieberman toasta în SUA pentru a sărbători iminenta livrare către Israel a 20
de aparate de zbor de ultimă oră, avioanele de bombardament F-35.
Nimeni din
administrația SUA și nici producătorul aeronavei Lockheed Martin nu va îndrăzni
să pună la îndoială înțelepciunea acestei mișcări. Dacă cineva s-a gândit
cumva, pentru o clipă, că înlăturarea așa-zisei „amenințări nucleare iraniene”
va reduce numărul transferurilor de arme către Israel, s-a înșelat. La vremea
masacrului de la Hebron din 1994, coloniștii extremiști erau de neatins, erau mai
presus de orice critică. Și acum, la fel, aceștia rămân componenta politică
dominantă a Israelului de astăzi. Lieberman este liderul lor cel mai
reprezentativ și tocmai a intrat în posesia unui puternic portofoliu.
După masacrul din
Hebron, pentru palestinieni nu a contat prea mult că israelienii au ridicat un
altar în memoria ucigașului în masă Baruch Goldstein. Nu a contat prea mult
nici că guvernul Statelor Unite a decis să numească gruparea Kahane Chai, cea
din care făcea parte Goldstein, organizație teroristă. Ceea ce a contat pentru
ei și contează până în ziua de astăzi, a fost decizia fără precedent de
împărțire a moscheei Ibrahimi într-o manieră care le oferea evreilor drepturi
exclusive de a se ruga în timpul anumitor sărbători religioase și le impunea musulmanilor
o serie de restricții. Restricția dreptului de chemare la rugăciune prin
megafoane este doar una dintre ele. Numai în 2015, departamentul din Hebron al Waqf-ul
Islamic (Consiliu Religios) a înregistrat 600 de ocazii în care forțele de
ocupație israeliene au împiedicat chemarea islamică la rugăciune în moscheea Ibrahimi.
Motivul oferit a fost acela că îi deranja pe cei 500 de coloniști extremiști
locuind ilegal în colonia Kiryat Arba (unde a trăit Goldstein și unde e
comemorat) la câteva sute de metri distanță de moschee.
Încurajați de
succesul schimbării status quo-ului moscheei din Hebron, coloniștii și-au
intensificat în ultimii ani eforturile de a repeta același proces în cazul
moscheei al-Aqsa din Ierusalim. Nu trece o zi fără scandal sau deranj în
moschee sub protecția armatei israeliene. Cu excepția unor apeluri timide la
„reținere” din partea comunității internaționale, palestinienii au fost lăsați
să se descurce singuri pentru a proteja sfințenia și integritatea Sanctuarului
Nobil (Haram al-Sharif). Spectatorii internaționali se pare că așteaptă încă un
masacru în stilul celui din Hebron pentru a le furniza un imbold în susținerea
divizării moscheei și al complexului din jurul ei.
Pe lângă suportul
Statelor Unite pentru Israel și pentru regimul colonialist al acestuia, nu
trebuie să ignorăm nici complicitatea liderilor regionali, inclusiv a celor palestinieni.
Declarația de săptămâna aceasta a veteranului negociator al PLO (Organizația
pentru Eliberarea Palestinei) Nabil Shaath cum că Autoritatea Palestiniană
cheltuiește mai mulți bani pe securitatea israeliană decât pe educația
palestinienilor este o auto-incriminare șocantă și o recunoaștere a culpei.
A douăzeci și treia
comemorare a masacrului din Hebron nu este doar un memento actual al eșecului
procesului Oslo, ci și o oportunitate pentru a schimba direcția și a privi în
altă parte pentru soluții. Palestinienii nu mai pot avea încredere în imparțialitatea
Statelor Unite sau în buna-credință a Israelului; asemenea concepte sunt
străine politicienilor din ambele țări.
Articolul poate fi citit în original aici: https://www.middleeastmonitor.com/20160623-impartiality-and-good-faith-are-alien-to-the-us-and-israel-the-palestinians-must-look-elsewhere/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu