ÎMPĂRȚIND IERUSALIMUL, ÎNTĂRIND OCUPAȚIA

Pe măsură ce Israelul se apropie de a cincizecea aniversare a victoriei sale în Războiul de Șase Zile, este cât se poate de clar că politicile ulterioare au transformat războiul inițial într-o platformă a expansionismului mesianic ce în timp subminează însăși existența Israelului.

de Daniel Seidemann

 Zidul de separație israelian înconjoară tabăra de refugiați Shuafat, care, tehnic, este în interiorul granițelor municipale ale Ierusalimului și a fost anexată de către Israel în mod unilateral.

Săptămâna trecută a fost cea de-a 49-a aniversare a „reunificării” Ierusalimului. Această aniversare vine în contextul unei revolte populare fără precedent de la 1967 încoace. Deși „Ierusalim-eterna-și-neîmpărțita-cu-nimeni-capitală-a-Israelului” nu a fost niciodată mai mult decât un mit, la 49 de ani după „unificare” orașul este despărțit în mod fizic de ziduri ale fricii și urii, iar fundamentul său este, mai mult decât oricând, cel al violenței și al neîncrederii.

De la 1967, au existat perioade în care ocupația israeliană asupra Ierusalimului de Est părea a fi o boală în remisie. Acum este evident că ocupația metastazează și este din ce în ce mai puțin diferită de cea din Cisiordania. Non-cetățenii Israelului, palestinienii din Ierusalim formează o societate aflată într-un limbo – în permanență privați de drepturi și fără niciun fel de putere politică, nefăcând parte nici din Israel, nici din Teritoriile Palestiniene Ocupate.

Odată o minoritate cu greu tolerată, palestinienii din Ierusalimul de Est sunt priviți astăzi de către oficialii Israelului drept „dușmanul”. Pedeapsa colectivă, care mai demult era episodică, a devenit sistemică, într-un mod alarmant. Dintotdeauna palestinienii care locuiesc între granițele orașului dar dincolo de zidul de separație au avut acces limitat la serviciile publice și guvernamentale, dar acum le sunt refuzate cu desăvârșire.

Împărțind Ierusalimul

Aceste schimbări sunt atât de evidente, încât inclusiv cei care în trecut erau abonați la mantra „Ierusalimului-mereu-unit” realizează că este un lucru imposibil. Această revelație este susținută de câteva propuneri recente pentru o și mai mare fragmentare a orașului. Una dintre aceste propuneri vine de la liderul israelian al opoziției Isaac „Buji” Herzog, o alta din partea liderului laburist Haim Ramon și a treia, mai ocolită dar asemănătoare în esență cu celelalte, dinspre primarul Ierusalimului, Nir Barkat.

Din poziția de susținător îndelungat al împărțirii politice a Ierusalimului ca parte din soluția celor două state, mă bucură trezirea la realitatea imposibilității guvernării Israelului în Ierusalimul de Est. În același timp, sunt extrem de alarmat, deoarece aceste planuri vin din partea unor oameni cu mentalități dintre cele mai periculoase și contraproductive.

Ideea centrală a acestor propuneri recomandă ca modalitate de îmbunătățire a siguranței și de „salvare” a Ierusalimului evreiesc nu încheierea ocupației, ci expansiunea acesteia. Planul constă în eliminarea a 200.000 de bărbați, femei și copii palestinieni din Ierusalim, izolându-i de familii, spitale, locuri de muncă, școli și locuri de rugăciune. Restul de 120.000 de palestinieni – cei locuind în zone pe care Israelul le prețuiește prea mult pentru a renunța la ele – vor fi izolați între noile granițe ale Israelului și vor fi subiectul unor politici ostile prezenței lor într-un mod mult mai deschis ca oricând de la 1967 încoace.

 Cartierul Silwan din Ierusalimul de Est, căminul a zeci de mii de palestinieni este una din zonele pe care Israelul vrea să le păstreze. Coloniști și grupuri arheologice israeliene s-au mutat acolo în ultimii ani asigurând o prezență israeliano-evreiască.

Aceste propuneri nu fac decât să înrăutățească situația unei siguranțe oricum șubrede. Siguranța în Ierusalim nu ține de numărul agenților forțelor de securitate care patrulează pe străzile orașului și la granițele sale, nici de numărul per se al rezidenților palestinieni. Insecuritatea de astăzi a Ierusalimului își are originea în furia palestiniană, alimentată de disperare, derivată din ocupația permanentă, sporită de teama că Israelul caută să schimbe status quo-ul Muntelui Templului/ Al-Haram al-Sharif. Declarațiile Israelului, politicile și acțiunile sale – cum ar fi propunerea expulzării a 200.000 de palestinieni din orașul lor! – nu fac decât să intensifice și să credibilizeze aceste temeri.

Cât despre „salvarea” Ierusalimului evreiesc, coloniștii și oficialii guvernului Israelului lucrează de ani de zile la crearea – prin case, parcuri, situri arheologice și facilități turistice – unui domeniu evreiesc pseudo-biblic în zonele cele mai instabile ale Ierusalimului de Est (și, într-adevăr, ale planetei) și anume în Orașul Vechi și teritoriile adiacente acestuia, inclusiv Muntelui Templului/ Al-Haram al-Sharif, fără a ține cont de drepturile pe care le dețin acolo musulmanii și creștinii. Propunerile de a izola și mai mult palestinienii de aceste zone exacerbează această tendință periculoasă deja existentă a transformării conflictului israeliano-palestinian dintr-unul politic într-o bătălie religioasă cu sumă nulă.

Trădarea moderaților

Unii susțin că nimic din lucrurile acestea nu contează – că toată discuția asta despre divizarea Ierusalimului este doar un gambit politic menit să demonstreze că Netanyahu nu are soluții la problemele cu care se confruntă astăzi Israelul. Chiar dacă acesta ar fi cazul, introducerea unor astfel de noțiuni în discursul public are consecințe devastatoare. Făcând acest lucru se promovează ideea că nu există un partener palestinian pentru negocieri, ceea ce servește la o și mai mare exploatare a politicilor menite să îngroape posibilitatea soluției celor două state. Herzog și Ramon, mai ales, atrag și ei atenția palestinienilor că Stânga israeliană, dacă ar mai reveni vreodată la putere sau i s-ar alătura guvernului lui Netanyahu, nu va fi un partener de negocieri. Într-adevăr, susținând această abordare, presupusele forțe moderate ale Israelului adoptă o poziție la fel de inumană față de palestinieni ca cea a rasiștilor și a islamofobilor israelieni de Dreapta. De fapt, ceea ce așa-zișii moderați le transmit palestinienilor și lumii este că în Ierusalim doar viețile evreilor contează.

Pentru că m-am opus acestor planuri de divizare a Ierusalimului, am fost acuzat de ipocrizie și că îmi doresc „totul sau nimic”. De fapt, cred că granițele provizorii, cedarea autorității și măsurile sporite de securitate pot fi niște pași constructivi, dar numai dacă într-adevăr servesc terminării ocupației. Dar Netanyahu și guvernul său cimentează în mod sistematic realitatea unui stat unic iar posibilitatea implementării soluției celor două state atârnă de un fir de păr. Ocupația permanentă este cel mai mare pericol al generației noastre și ne aflăm chiar la limita izbânzii planului Zionist. Miza este aceea că Israelul fie va reprezenta o dezvoltare trainică, importantă în istoria evreiască, fie încă un episod trecător al independenței evreiești.

 Polițist israelian de graniță oprește și verifică palestinienii ce ies din cartierul Issawiya al Ierusalimului de Est, pe 15 octombrie 2015. Israelul a stabilit puncte de control în cartierele palestiniene din Ierusalimul de Est ca o pedeapsă colectivă după câteva atacuri ale unor palestinieni. Israelul susține că aceste măsuri au fost necesare pentru siguranță.

Pe măsură ce Israelul se apropie de a cincizecea aniversare a victoriei sale în Războiul de Șase Zile, este cât se poate de clar că politicile ulterioare au transformat războiul inițial într-o platformă a expansionismului mesianic care în timp subminează însăși existența Israelului. Israelul are nevoie disperată de lideri curajoși care să spună adevărul despre imposibilitatea continuării ocupației și despre necesitatea vitală a adoptării unor politici care să îndrepte Israelul spre soluția celor două state, atât în interiorul cât și în exteriorul Ierusalimului. În schimb, „moderați” precum Herzog și Ramon i s-au alăturat lui Netanyahu perpetuând iluzia că siguranța poate fi îmbunătățită, Ierusalimul poate fi făcut mai evreiesc și palestinienii pot fi făcuți să dispară – totul fără ca Israelul să trebuiască să facă alegeri dificile sau compromisuri dureroase. Practic, aceștia spun publicului : problema nu este ocupația, problema e că Netanyahu o face prost și Stânga poate să o facă mai bine. Dar ocupația nu poate fi diminuată prin șmecherii politice și nu poate fi acoperită prin cascadorii de-ale hasbarei. Ocupația fie este, fie nu este.

Mulți dintre suporterii lui Herzog și ai lui Ramon sunt oameni de treabă, exact ei ar trebui să aibă curajul să articuleze alternative lucide la traseul autodistructiv al Israelului. Dar, într-o eșuare tragică a cutezanței și a integrității, aceștia au abdicat de la responsabilitățile lor. Istoria nu îi va judeca cu blândețe.

Daniel Seidemann este un avocat israelian specializat în geopolitica Ierusalimului și fondatorul Terrestrial Jerusalem, un ONG din Ierusalim ce lucrează la o soluție pentru problema Ierusalimului compatibilă cu soluția celor două state.