luni, iunie 06, 2016

Orientalism, Palestina și imaginea distorsionată a Islamului





de Hatem Bazian

Trei dintre cărțile lui Edward Said sunt la fel de actuale astăzi ca atunci când au fost publicate, acum patruzeci de ani : „Orientalism” (1978), „The Question of Palestine”(1979) și „Covering Islam. How Media and Experts Determine How We see the Rest of the World” (1981). (În limba română a fost tradusă numai lucrarea „Orientalism”, Editura Amarcord, Timișoara, 2001 – nota traducătorului). Cele trei cărți constituie trilogia lui Said ce se concentrează pe rolul reprezentării literare și artistice ca discurs în serviciul imperialismului și al exproprierii colonialiste, precum și asupra felului în care mass-media se folosește de manipularea unor figuri de stil, a unei imagistici și a unui vocabular pentru a portretiza o realitate complexă și profundă schematizând-o, stereotipizând-o, uniformizând-o, aplicându-i eticheta de „Orient”, ca revers cultural al colonialismului, sub pretextul superiorității intelectuale a Vestului asupra restului lumii. Aceste cărți sunt o sursă inestimabilă pentru oricine încearcă să deslușească fluxurile și refluxurile acțiunilor și evenimentelor din lumile arabe și musulmane. În același timp, cele trei volume oferă o critică notabilă a politicilor vestice și a discursului public menit să trateze „Estul” ca pe un univers izolat și misterios, plin de iraționalitate.

Încercând să observe evenimentele zilnice din lumea arabă și cea musulmană, oamenii nu reușesc să înțeleagă decimarea veritabilă cu care se confruntă o mulțime de oameni – mai precis, aproximativ 1,4 miliarde. Scrierile lui Said demontează în mod instinctiv lentilele rasiste folosite de presa, politicienii și academicienii vestici pentru a justifica ignorarea constantă a nevoilor și a binelui lumilor arabe și musulmane.

În mod critic, munca lui Said a reglat și a furnizat o privire mai profundă asupra istoriei conflictelor actuale din zonă, inclusiv punând accentul corespunzător pe rolul jucat de colonialism în configurarea regiunii. Desfășurarea curentă a evenimentelor face oportună aducerea în prim-plan a viziunilor lui Said pentru a înțelege mai bine adâncirea crizei din lumile arabe și musulmane. Care ar fi răspunsul și comentariul lui Said la ceea ce se întâmpla astăzi, cum ar decurge analiza acestuia? Este important să ne amintim că volumele „Orientalism”, „Covering islam” și „The Question of Palestine” au apărut în jurul și după războiul arabo-israelian din 1973, războiul civil libanez și revoluția iraniană.

La vremea respectivă, presa și academicienii vestici se concentrau numai asupra prezentului, așa cum fac acum orientaliștii contemporani care tratează evenimentele și distrugerea Afghanistanului, a Siriei, Iraqului, Libiei și Yemenului fără a examina lungul drum ce a dus la situația de față. Aceștia scriu și informează asupra subiectului ca și când s-ar afla în laborator și ar observa la microscop un fenomen încercând să-i descrie fluctuațiile fără a se întreba cum, de ce și care sunt stimulii interni și externi care cauzează mișcările cu pricina.

Ce ar spune Said despre carnagiul permanent, despre desfigurarea atât fizică dar mai ales mentală, camuflată drept cercetare academică temeinică și îndeletnicire intelectuală? Deși au trecut aproape 40 de ani de la publicarea lucrărilor monumentale ale lui Said și în ciuda sutelor, dacă nu miilor de cărți, articole, editoriale, conferințe și rapoarte speciale despre ceea ce numim, în linii mari, lumile arabe și musulmane, elita politică a învățat prea puțin și a aplicat și mai puțin din ce se presupune că a studiat.
Distorsionarea se regăsește la nivel de formatori de opinie, academicieni imperialiști și elite politice care dezlănțuie zilnic puhoaie de jigniri,  deformări și tabloidizări ale lumilor arabe și musulmane. Filmele actuale, cărțile, discursul public încorporează fiecare stereotip existent, dând naștere unei industrii de divertisment rasiste și islamofobe care se hrănește din personaje arabe și musulmane întruchipând răul absolut de pe această planetă, amenințând însăși ideea de viață.

Vechii și noii formați academicieni, uniți cu o pletoră de intelectuali încastrați în sistem au contribuit la producerea și rafinarea unei culturi de orientaliști dispuși la a se documenta despre lumile arabe și musulmane cel mult în limita imaginației proprii și apoi la a-și construi un destin din aducerea civilizației presupușilor suboameni. Importanța pe care Said o acordă rolului intelectualului este pertinentă, din  moment ce astăzi, academicienii ciugulesc firimiturile din palma imperialiștilor laolaltă cu tot felul de burse și proiecte menite a studia „arabul” și „musulmanul” pentru a le descifra înclinația spre rezistență. Într-adevăr, rolul intelectualului a fost pervertit din cauza puterii uzurpatoare, a capitalismului și a intereselor înguste ce trec astăzi drept academice, fiind de fapt doar o formă rafinată de sofisticărie și grijă pentru accederea în cercurile de putere și pentru ascensiunea ierarhică.

Imagistica orientalistă încă prinde în capcană mințile multor adoratori ai grandorii vestice visând campanii de descoperire, documentare și civilizare a Estului și a nevoilor subumane ale acestuia și intervenții ce nu se mai sfârșesc. Orientalistul lui Said a progresat, devenind reprezentantul unei culturi ce folosește o perspectivă epistemologică a „uimirii și temerii” pentru a civiliza „barbarii”. Acest dualism încropit în mod grotesc pe baza unui conflict al civilizațiilor a găsit o modalitate nouă și mai îndrăzneață de a exista, cu ajutorul unor bărbați și femei elegante care îi dau glas pe diverse frecvențe radio, de la  pupitrul știrilor, la mitinguri politice, cu scopul de a otrăvi opinia publică. Said a scris despre ciocnirea unor inculturi ca răspuns la disertația lui Samuel Huntington și a lui Bernard Lewis, dar astăzi ideile acestora sunt motorul elitelor politice și infectează sentimentele maselor. Retorica lui Donald Trump este versiunea necizelată a sofisticăriilor academicienilor și experților orientaliști , provocatoare de același reflex vomitiv precum distorsionările din trecut.

Un parfum orientalist toxic este puternic legat de o adâncă și neînfrânată ostilitate și stigmatizare direcționată spre tot și orice are legătura cu islamul sau cu musulmanii. În plus, Palestina și palestinienii sunt tratați cu o animozitate necruțătoare cuplată cu o lipsă totală de nepăsare față de binele și viețile lor, lucru ce face trilogia lui Said trist de actuală. În mod uimitor, un președinte al SUA susținut de parteneri ai coaliției europene și despoți arabi au invadat Iraqul provocând moartea a milioane de oameni și distrugeri dincolo de orice imaginație, dar tot musulmanul este văzut ca cel violent și o cauză a războiului. Israelul bombardează palestinienii din Gaza în neștire, țintind fără discernământ civili și infrastructuri, dar lumea tace și Benjamin Netanyahu este primit cu covorul roșu!

Cine ar trebui să răspundă pentru haosul creat și pentru apariția Daesh după colapsul unui stat suveran, Iraqul? Cine ar trebui să răspundă pentru asediul permanent al Gazei? Dacă democrația este sistemul politic ideal, dorit și trâmbițat de orientaliști, Zioniști și intelectualii ce pupă mâna sistemului, atunci de ce să ne opunem acesteia în Egip și Tunisia și de ce să-i ajutăm pe cei din zonă care au intenția de a întrerupe acest marș spre libertate, demnitate și justiție?

Said ar suferi văzând cum a ajuns Palestina și cât de oprimați sunt palestinienii din Gaza și Cisiordania. Ar denunța impotența flagrantă a Autorității Palestiniene și complicitatea acesteia. Situația de astăzi a Palestinei este rezultatul direct al mașinațiilor orientaliștilor și stă sub spectrul veșnic al Acordului Sykes-Picot care a sculptat Imperiul Otoman sub forma actualei fantasme a unor state independente conduse de lideri jalnici. Elitele conducătorilor arabi și musulmani crescuți de colonialiști încă sug la sânul metaforic al acestora, își pedepsesc propriile popoare și instigă războaie împotriva statelor vecine pentru a menține funcționarea motorului global al industriei militare.  Said ar deplânge lașitatea intelectualilor, vanitatea elitelor politice și aroganța celor puternici care dau foc lumii ăsteia căutând să o domine și să se îmbogățească.

Niciun comentariu: