miercuri, ianuarie 18, 2017

Israelul cercetează toate nelegiuirile liderilor săi cu excepția crimei reale: ocupația


Ocupația israeliană a Palestinei este sursa întregii corupții din Israel, cu care nicio altă crimă nu poate fi comparată.

                                      Demonstrație împotriva corupției în Israel


de Gideon Levy

Un nor negru planează deasupra viitorului politic al prim-ministrului israelian. Benjamin Netanyahu este suspectat de o serie de încălcări ale legii, grupate în principal în două dosare. Primul implică acceptarea unor cadouri din partea producătorului de film israeliano-american Arnon Milchan.

Valorând zeci de mii de dolari și răspândindu-se pe durata mai multor ani, cadourile lui Milchan includeau trabucuri scumpe și șampanie de lux livrate la reședința prim-ministrului. Milchan are interese de afaceri în Israel, interese pe care Netanyahu, care este și ministrul comunicațiilor din Israel, le-a influențat substanțial. Se pare că Netanyahu ar fi intervenit pe lângă Secretarul de Stat american, John Kerry, pentru a-i face rost lui Milchan de o viză pe termen-lung pentru Statele Unite. Netanyahu a fost deja interogat în legătură cu chestiunea.

Al doilea dosar este mai complicat. Poliția a obținut niște înregistrări ale unor conversații din prezent între Netanyahu și un alt Arnon, Arnon Mozes, directorul și redactorul-șef al ziarului Yedioth Ahronoth, până recent cotidianul israelian cu cea mai mare circulație. Poliția a obținut înregistrările întâmplător, în timp ce investiga un caz diferit, cel al fostului consilier al lui Netanyahu.

Aceste înregistrări, recent dezvăluite de mass-media, au creat furoare în Israel. Dialogul dintre cei doi, un prim-ministru în funcție și un important director de ziar, sună, în cel mai bun caz, ca o simplă discuție între doi afaceriști cinici și în cel mai rău caz, ca între doi escroci mafioți. Sunt auziți negociind un schimb reciproc în care articolele mai favorabile despre Netanyahu publicate de Yedioth Ahronoth aveau să fie răsplătite cu anumite beneficii pentru ziar.

Războiul ziarelor

În fundal avem tabloidul israelian gratuit Israel Hayom, care a început să fie tipărit în 2007 și este finanțat de mogulul american al cazinourilor, Sheldon Adelson. Cu distribuție gratuită, Israel Hayom este acum ziarul israelian cu cea mai mare circulație în țară, detronându-l pe Yedioth Ahronoth de pe primul loc atât în circulație cât și în controlul pieței de publicitate.

Adelson, unul dintre cei mai apropiați și mai devotați asociați ai prim-ministrului, a întemeiat Israel Hayom doar pentru a-l ajuta pe Netanyahu să-și îmbunătățească imaginea și să contracareze critica la care îl supunea Yedioth Ahronoth. Adelson a pierdut deja peste 700 de milioane de dolari în această aventură publicistică, dar succesul ziarului în termeni de circulație și publicitate i-a cauzat daune letale rivalului său, Yedioth Ahronoth – care a pierdut putere, influență și venituri substanțiale din cauza lui Israel Hayom.

În ultimii câțiva ani, războiul dintre aceste două ziare s-a transformat într-un război împotriva lui Netanyahu, care se află în spatele lui Israel Hayom și îi influențează puternic conținutul. Când o nouă lege care propunea scoaterea ziarelor gratuite în afara legii a trecut de prima citire în parlament, Netanyahu a prezentat data noilor alegeri pentru a „omorî” propunerea de lege.

Conversațiile înregistrate între prim-ministru și directorul de ziar se concentrează asupra unui armistițiu, unul care presupunea reducerea circulației ziarului Israel Hayom, în schimbul căreia Yedioth Ahronoth se angaja să scrie articole mai favorabile despre primul ministru. Propunerea discutată de cei doi este halucinantă: un prim-ministru încearcă să își plaseze jurnaliștii preferați la Yedioth Ahronoth, în timp ce directorul de ziar promite să îl „răsfețe” pe prim-ministru în ziarul său și așa mai departe.

Scandalul face valuri, furioase și de mare răsunet, cu noi detalii zilnice pentru a amplifica rușinea. Procurorul general israelian Avichai Mandelbilt trebuie să se decidă în curând dacă îl acuză sau nu pe Netanyahu de corupție și abuz de încredere în ambele cazuri investigate, numai într-unul sau deloc.

Sentimentul general este că Mandelbilt nu va avea de ales și va trebui să îl dea în judecată pe Netanyahu. Mandelbilt este un fost secretar al cabinetului și unul dintre apropiații lui Netanyahu, ceea ce nu face decât să complice problema și să intensifice suspiciunile de lipsă a integrității.

Următoarele zile vor decide soarta lui Netanyahu. Dacă este acuzat, va fi supus unei presiuni și mai mari de a demisiona, deși, ținând cont strict de litera legii, el nu este obligat să o facă. Pare însă puțin probabil să poată contracara în mod adecvat presiunea publică și politică și să rămână în funcție.

Corupție neînsemnată

Nu este prima oară când Netanyahu este suspectat că ar fi încălcat legea, dar, cel puțin până acum, dosarele au fost mereu închise înainte de a se ajunge la proces. Și soția sa se află sub investigație în momentul de față.

Predecesorul lui Netanyahu, fostul prim-ministru Ehud Olmert, ispășește momentan o pedeapsă pentru corupție. Doi foști prim-miniștri, Ariel Sharon și Ehud Barak, au fost investigați în trecut pentru suspiciunea săvârșirii unor acte ilegale, dar nu au fost acuzați. Un alt fost prim-ministru, răposatul Ițac Rabin, a demisionat în timpul primului său mandat din cauza unui cont bancar străin pe care îl avea – lucru interzis la vremea aceea. Israelul are și un fost președinte condamnat pentru viol, un ministru al finanțelor și un ministru al internelor condamnați pentru corupție și trimiși la închisoare, câțiva politicieni condamnați pentru încălcarea legii și un fost rabin-șef ce urmează să fie dat în judecată în baza unor infracțiuni financiare serioase.

Este Israelul un stat corupt? Da și nu. Este suficient de corupt încât să producă aceste acuzări numeroase ale aleșilor publici, dar totuși destul de curat, în sensul că își dă în judecată fără teamă și își pedepsește chiar și cei mai importanți politicieni. Vorbim aici de o corupție mai degrabă neînsemnată: en détail, nu en gros. Totuși, aceste acte meschine ale corupției personale nu trebuie tratate cu superficialitate. Trebuie luate în serios pentru că sunt serioase și indică o decădere ce se răspândește.

Comportamentul lui Netanyahu, de exemplu, nu doar la nivel penal ci și în domeniul public, sugerează norme imperiale inacceptabile de tipul l’etat, c’est moi, o lipsă a distincției între banii publici și cei privați și un sentiment general al unui drept executiv suprem. E foarte bine că personajele responsabile cu aplicarea legii se ocupă de asta; nu au fost mereu lipsite de compromis în pozițiile lor față de încălcarea legii de către funcționarii publici din Israel.

De asemenea, în cazul lui Netanyahu, procurorul general pare să facă totul pentru a întârzia și a neutraliza investigația și pentru a amâna orice punere sub acuzare. De exemplu, înregistrările convorbirilor dintre Netanyahu și Mozes s-au aflat vreme de șase luni în posesia procurorului general înainte ca ceva să fie făcut public.

Procesele care nu au avut loc niciodată

Dar, dincolo de toate acestea, un alt nor se întrezărește, și mai negru, unul pe care nimeni nu îndrăznește să-l menționeze. Elefantul din cameră este corupția de stat instituționalizată derivată dintr-o ocupație ce durează de 50 de ani, pe care nimeni nu o are în vedere.

Prim-ministrul Ehud Olmert a fost trimis la închisoare pentru că și-a băgat în buzunar câteva sute de mii de dolari. Nu a fost judecat niciodată pentru rolul deținut în operațiunea Cast Lead din Gaza, un asalt brutal al Israelului asupra unei populații neajutorate, care a ucis mii de civili nevinovați, inclusiv femei și copii, bătrâni și bolnavi, și a transformat în moloz mii de case. Nimeni nu s-a gândit să-l pună sub acuzare pe Olmert pentru Cast Lead, nici pentru directivele în războiul pe care l-a condus împotriva Libanului. Singurul care a fost trimis în judecată pentru crimele comise în Gaza a fost un soldat care a furat un card de credit dintr-o casă particulară. Și aceeași dinamică este evidentă la vârful guvernului: crime de război, încălcarea legii internaționale, crimele ocupației și coloniile ilegale – toate acestea sunt o disprețuitoare și o vrednică de dispreț uriașă violare a legii internaționale și nimeni din Israel nu a fost dat în judecată pentru asta.

Israelului îi place să se autoportretizeze ca o țară democratică, o națiune a legii: singura democrație din Orientul Mijlociu. Israelului îi place și să se ocupe cu chestiunile relativ triviale: un proces-spectacol pentru un soldat (Elor Azaria) care a împușcat mortal un palestinian muribund care încercase să înjunghie un alt soldat israelian a ținut prima pagină a tuturor ziarelor din Israel ca dovadă a staturii morale a Israelului ca națiune. Evacuarea câtorva clădiri din colonia Amona – la fel, în același scop.

Dar concentrarea pe corupția minoră și pe fărădelegile triviale distrage atenția de la lucrul principal: comportamentul unei ocupații care este sursa întregii corupții din statul Israel și stă la baza tuturor actelor criminale ale statului Israel, și care este incomparabilă cu orice altă crimă sau nelegiuire. Și faptul că nimeni nu este judecat și pedepsit pentru asta, în timp ce Israelul își face de lucru cu cazuri de corupție minoră, este tulburător și e un semn de boală.

Trebuie subliniat: războiul împotriva corupției din Israel este important. Importanța sa nu trebuie minimalizată. Lupta împotriva corupției este importantă în formarea caracterului și a imaginii unei țări încă tinere. Dar trebuie să facem tot posibilul să păstrăm perspectiva corectă: Israelul ia măsuri împotriva lucrurilor de magnitudinea unei dureri de măsea – o sarcină necesară – în timp ce ignoră complet bătălia mai dificilă și serioasă cu boala fatală care îl macină.



http://www.middleeasteye.net/columns/corruption-large-and-small-86604213

Niciun comentariu: