joi, ianuarie 05, 2017

Procesul lui Elor Azaria: spasmele morții unei societăți sănătoase


Nu vor mai exista procese ca cel al lui Azaria. Politicienii și masele nu vor lăsa să se întâmple asta.

                           Protestatari manifestându-și solidaritatea cu Elor Azaria


de Gideon Levy


Uitați-vă bine de tot la procesul soldatului Elor Azaria: așa arată spasmele morții. Așa arată spasmele morții unui guvern decent și ultimele spasme ale unei societăți sănătoase. Așa arată fațada egalității în fața legii – (ce s-ar fi întâmplat dacă Azaria ar fi fost palestinian?) – când majoritatea măștilor au căzut, inclusiv cea a rușinii. Așa arată o democrație care crede că poate continua să existe netulburată chiar dacă o brutală tiranie militară se lăfăiește în curtea din spate. Așa arată o armată de ocupație când încă insistă asupra câtorva ritualuri religioase ale legii.

Toate elementele aleargă cu rapiditate în aceeași direcție și galopul în viteză a dat ghes unui ultim efort de a-l înveșmânta în deghizarea corectitudinii, sub forma procesului Azaria sau a evacuării avanpostului Amona, de exemplu. Când Moshe Ya’alon și Gadi Eisenkot, doi comandanți militari responsabili pentru crime de război și ocupație au devenit gardienii legii și ai moralității în Israel, înseamnă că situația e mai mult decât disperată.

Merită să vă uitați bine la ei: în curând, nici ei nu vor mai fi aici. Vor fi înlocuiți de oameni chiar mai răi. Ieri, masele amenințau: „Gadi, Gadi, ai grijă, Rabin își caută tovarăș.”

Poate îi vom duce lipsa chiar și lui Eisenkot. E greu de crezut, dar și el este o specie pe cale de dispariție. Până și reporterul tv Dany Cushmaro a fost ieri o țintă a gloatei. Cât de ridicol.

La tribunal, un judecător militar a citit un verdict detaliat, bine motivat, mai mult decât evident și inevitabil și era complet detașat de ceea ce se întâmpla afară. În interiorul tribunalului, acuzatul a fost întâmpinat cu aplauze, în timp ce crainicii se luau la întrecere care să arate mai multă compasiune și empatie cu el (pentru ce, mai exact?). Iar afară, sute de protestatari amenințau să ia cu asalt tribunalul, armata și mass-media, în vreme ce erau impulsionați de corul politicienilor ce incitau la ură.


           Violența erupe în fața tribunalului militar înaintea pronunțării verdictului


Miniștrii culturii, educației și internelor deja s-au pronunțat pentru amnistierea lui Azaria. Shelly Yacimovich, membru al Knessetului din partea Uniunii Zioniste, li s-a alăturat. Normele sunt răsturnate una după alta: o persoană condamnată pentru omucidere este profesor de moralitate; miniștrii cabinetului subminează sistemul de justiție și armata. Iar opoziția este non-existentă.

Ce drum lung a parcurs Israelul de la grațierea acordată predecesorilor lui Azaria, autorii atacului asupra autobuzului 300, în 1984, când doi palestinieni care au deturnat un autobuz au fost capturați vii de către serviciul de securitate Șin Bet și executați mai târziu. Măcar acei ucigași nu au devenit eroi. Poate chiar au avut o clipă în care s-au rușinat din cauza acțiunilor lor.

Au trecut 13 ani de când un soldat al Forțelor Israeliene de Apărare a fost ucis pentru omucidere în timpul activității operaționale, și atunci a fost vorba de un soldat beduin care a petrecut 6 ani în închisoare numai datorită presiunii internaționale (victima ucisă era un fotograf britanic). Operațiunile Cast Lead și Protective Edge din Gaza, cu sutele lor de morți nenecesare, s-au soldat fără nicio condamnare. Nici în cazul execuțiilor fetelor înarmate cu foarfeci și ale băieților purtători de cuțite nu s-a ajuns la tribunal, darămite la o condamnare. Toate acestea „pe tura” lui Eisenkot.

„Sunt judecători în IDF?” Aproape zero. Azaria nu a fost primul călau și nici nu va fi ultimul.

E bine că va fi condamnat. Dacă i se va da o sentință corespunzătoare poate asta va preveni alte execuții extrajudiciare. Dar nu e nimic entuziasmant în legătură cu acest lucru. Camerele celor de la B’Tselem – acea organizație de trădători și mincinoși – a forțat IDF-ul să îl dea în judecată. Dovezile au forțat tribunalul să-l condamne.

Și acesta a fost cântecul de lebădă. Nu vor mai exista procese ca cel al lui Azaria. Politicienii și masele nu vor lăsa să se întâmple asta.

Rădăcina problemei este ura față de arabi. Azaria este practic un erou național pentru un singur motiv: a ucis un arab (granițele dintre arabi și teroriști sunt cețoase în Israel). Azaria a făcut ceea ce mulți oameni și-ar dori să facă ei înșiși și ceea ce și mai mulți cred că ar fi trebuit să facă.

A fost o crimă din milă: plângerea de milă a ocupatorului față de soarta sa amară. Cât de obidit e săracul soldat Azaria, care a fost forțat să stea la un punct de control din Hebron. Cât de obidiți sunt comandanții săi care l-au trimis acolo. Cât de obidit e săracul Israel, care este forțat să ridice puncte militare de control în inima orașului palestinian și să-i stranguleze locuitorii. Dar pentru asta nimeni nu a fost dat în judecată.

Azaria nu este nici erou, nici victimă. E un criminal. Dar deasupra lui sunt criminali și mai mari.



Niciun comentariu: