Terorist abject? Satul beduin din sudul Israelului plânge după un profesor preaiubit

Nimeni din Umm al-Hiran nu crede că Yacoub Mousa Abu Al-Qia’an, tatăl a 13 copii, a intrat intenționat cu mașina într-un polițist; locuitorii își amintesc apelurile sale împotriva violenței: „Lăsați-i să dărâme casa, numai să nu fie nimeni rănit.”

de Gideon Levy

Raba Al-Qia’an rătăcește printre ruine. Pășește printre ele în tăcere, singură, fără să articuleze un sunet. O femeie într-o rochie tradițională și un hanorac roz deschis plimbându-se mută pe nisipul deșertului printre rămășițele casei sale, cu privirea tristă și descurajată. Așa retrăiește ultimele sale clipe petrecute alături de Yacoub, spune nepotul său Akram, care studiază medicina în Moldova. Sora ei, Shifa, povestește că s-a trezit la 4 dimineața luni, în ziua în care am făcut noi vizita și a găsit-o stând lângă foc, oropsită.

Raba abia dacă a vorbit de când tragedia s-a abătut asupra ei săptămâna trecută. Semnele șocului sunt gravate în ea. Își plânge soțul.

La câțiva kilometri distanță, în curtea unei case de piatră decorată din orașul Hura, o altă femeie, Amal, își plânge și ea soțul. A fost căsătorită cu fratele lui Yacoub Abu Al-Qia’an, care a murit acum câțiva ani din cauza unei boli; urmând o tradiție poate revoltătoare pentru unii, ea s-a căsătorit imediat cu Yacoub și s-a mutat împreună cu el în casa soacrei sale. În curtea care freamătă de femei venite să o consoleze, Amal vorbește în șoaptă despre persoana care a fost cel de-al doilea soț al ei.

           Amal Abu Sa'ad, văduva lui Yacoub Abu Al-Qia’an. Foto: Eliyahu Hershkovitz

Amal este o femeie impresionantă, independentă. A devenit lector la Colegiul Academic Kaye din Be’er Sheva la vârsta de 24 de ani. Primul ei soț a fost primul beduin din Israel care a obținut un doctorat în chimie. Ea însăși are un doctorat în educație de la Universitatea Ben-Gurion din Be’er Sheva. Teza ei a fost despre predarea științelor și a medicinei, cu accent pe educarea oamenilor în legătură cu implicațiile genetice ale căsătoriilor între rude în societatea beduină. Având șase copii de la cei doi soți, Amal conduce acum programul de instruire a educatorilor de grădiniță pentru comunitatea beduină la Colegiul Kaye. Are 42 de ani; Yacoub avea 47.

Marțea trecută, cu o zi înainte să fie ucis, Yacoub a sosit seara la casa din Hura și le-a spus mamei și soției că a fost făcut un aranjament pentru casele din Umm al-Hiran care fuseseră programate pentru a fi demolate. „Nu-ți face griji”, i-a spus el mamei, „o sa semnăm în curând.” Și alții din sat au spus săptămâna aceasta că avuseseră impresia că exista un aranjament care ar fi privit toate casele și care ar fi urmat să fie pus la punct. Acum sunt convinși că autoritățile le-au întins o capcană, pentru a-i calma înainte să vină echipele de demolare. Amal își amintește și că în momentul în care au început lucrările pentru noua comunitate evreiască din Hiran, localitatea care este programată a fi construită pe ruinele satului lor, Yacoub i-a spus „Trebuie să-i lăsăm în pace. Muncitorii doar își fac treaba.”

În ultima noapte a vieții sale, Yacoub a părăsit casa din Hura la 11 noaptea – copiii săi dormeau deja – și s-a întors la casa sa din Umm al-Hiran. A fost împușcat și ucis în dimineața următoare, înainte de răsăritul soarelui, de către polițiștii care au pretins că acesta l-a călcat cu mașina în mod intenționat pe colegul lor, Erez Levi. Ministrul securității publice l-a etichetat pe Yacoub drept „terorist” iar comisarul poliției l-a numit un „terorist abject.”

Nimeni din Umm al-Hiran nu crede că Yacoub Abu Al-Qia’an a intrat în mod intenționat cu mașina în polițist. Cumnata sa, Shifa, l-a văzut la fața locului punându-și computerul, televizorul și câteva lucruri personale în noul său jeep Toyota pentru a le salva de la distrugere și apoi a început să conducă încet. O persoană care conduce încet pentru a-și proteja lucrurile nu are de gând să calce oamenii cu mașina, ne-au spus ei când le-am făcut o vizită.

A condus de-a lungul coastei nisipoase care începe din fața casei sale până când jeep-ul s-a oprit, acolo unde stătea poliția – la doar câțiva zeci de metri distanță. În timp ce conducea, l-a împușcat poliția, posibil înainte ca el să fi lovit pe cineva. Salim Abu Al-Qia’an, cumnatul lui Yacoub și unul dintre liderii Umm al-Hiran-ului, care ne-a găzduit în casa sa acum doi ani și jumătate în toiul luptei pentru soarta satului, l-a auzit pe Yacoub claxonând în permanență. Claxonul poate a sunat când Yacoub a căzut pe volan, rănit, sau poate l-a apăsat el intenționat. Dacă claxonezi, înseamnă că nu ai de gând să calci oamenii, spune Salim.

                  Case dărâmate în Umm al-Hiran, 25 ianuarie 2017. Foto: Alex Levac

O tristețe apăsătoare plutește în aerul Umm al-Hiran-ului săptămâna aceasta. Corpul decedatului încă nu a fost returnat de autorități pentru a fi înmormântat – se va întâmpla numai a doua zi – ruinele au fost puse grămadă ca un monument și două corturi mari au fost înălțate în mijlocul a opt case demolate, bărbații și femeile stând separați, plângându-l pe Yacoub și satul lor nimicit.

Un cuplu tânăr din Nazareth a scos din micuța lui mașină pături, produse igienice și cosmetice pentru cortul femeilor. „Măcar atât să facem”, a spus bărbatul.

Tatăl lui Yacoub, care are în jur de 100 de ani și trăiește în Umm al-Hiran, a fost martor la demolare și la uciderea fiului său. Acum a fost dus la un doctor. Mama, Sarah, care are vreo 80 de ani, a rămas în casa din Hura să deplângă moartea fiului său. „Este legal să omori așa?” a întrebat ea. Hussam, fiul lui Yacoub, care studiază medicina la Odessa, a sosit la timp pentru înmormântarea tatălui său, care a avut loc a doua zi. Fratele său, Nur, este student la Colegiul de Ingineri Sami Shamoon din Be’er Sheva.

Casierul micului magazin al benzinăriei de la intersecția Hura, Jihad Abu al-Riash, ne vorbește despre profesorul de matematică pe care îl admira. Yacoub a fost profesorul lui Jihad la liceul Ițac Rabin, din clasa a zecea până în clasa a douăsprezecea. Și chiar după ce a absolvit liceul, profesorul de mate l-a ajutat să se decidă să studieze contabilitatea mai departe. În ultimii ani, Yacoub preda la o altă școală din Hura.

Suntem însoțiți la Umm al-Hiran de activista Haya Noah, care i-a ajutat cu dăruire pe beduinii din Neghev în luptele lor vreme de mulți ani. Toată lumea din sat face parte din familia Qia’an.

Salim, a cărui cameră roz am vizitat-o ultima dată când am fost aici – casa sa încă nu a fost demolată – este foarte încărcată.

                  Case demolate în Umm al-Hiran, 25 ianuarie 2017. Foto: Alex Levac

„Aici a fost război” spune el. „Au venit să ucidă. Au vrut ca ai noștri copii să se trezească în zgomotul împușcăturilor. După ce am plătit cu [viața lui] Yacoub, nu mai avem nimic de pierdut. Situația noastră nu este mai bună decât a lui Yacoub. Suntem pierduți.”

Salim și alți locuitori ai satului relatează că l-au auzit pe Yacoub spunând că dacă i s-ar demola casa, ar pleca din sat să nu vadă ruinele și că sub nicio formă nu trebuie folosită violența, pentru că asta ar duce la și mai multă vărsare de sânge. „Lăsați-i să dărâme casa, numai să nu fie rănit careva”. Acestea au fost cuvintele sale, își amintește Salim. Când sute de polițiști au descins în sat în jurul zorilor, Salim l-a sunat pe Yacoub și i-a sugerat să ducă de acolo mașina („Tocmai ce fusese despachetată”) ca să nu pățească ceva. A fost ultima lor conversație. La puțin timp după aceea, Salim a auzit împușcăturile.

El subliniază că în calitate de angajat al ministerului educației, Yacoub evita să se afle în prima linie a luptei pentru viitorul satului. „Dacă ar fi fost să suspectez pe cineva de planificarea unui act terorist, m-aș fi suspectat pe mine înaintea lui. Întreg Neghevul o să vă spună același lucru. La fel și profesorii din nord care l-au cunoscut. Pur și simplu l-am pierdut. Îi spun comisarului de poliție: Ne-ați demolat casele – asta nu ma îngrijorează. Dar să ucizi cu sânge rece pe cineva a cărui absență o să o resimțim cu toții? Să omorâți un polițist care avea și el o nevastă și copii și familie și să dați vina pe noi? Și să numești pe cineva un ‘terorist abject’? Îți spun comisare, nici tu și nici eu și nimeni din cabinetul ministrului nu merită mai mult respect decât merita omul ăla.”

Yacoub a avut 13 copii, 10 de la Raba și 3 de la Amal. După ce s-a însurat cu Raba, s-a dus în Germania să studieze medicina dar s-a întors după un an.

La marginea Umm al-Hiran-ului, autoritățile au pus un gard pentru a ascunde lucrările de construcție la noul oraș evreiesc Hiran, care va fi întemeiat pe ruinele satului beduin vechi de 62 de ani. Când i-am vizitat pe oamenii din Umm al-Hiran ni s-a spus că săptămâna aceasta copiii nu au mers la școală și din cauza șocului și din cauză că ghiozdanele, manualele și caietele le-au fost distruse de buldozere împreună cu restul lucrurilor deținute de 8 familii din secțiunea vestică a satului. Locuitorilor nu li s-a permis să salveze nimic înainte ca locuințele să le fie rase de pe suprafața pământului.

      Rămășițele caselor dărâmate din Umm al-Hiran, 25 ianuarie 2017. Foto: Alex Levac

„Împărtășim durerea pentru polițistul care a fost ucis și durerea familiei sale” spune cumnata lui Yacoub, Akla, a cărei casă a fost distrusă și ea. Fiul ei, Akram, studentul la medicină în Moldova, adaugă: „Nu cred că există loc pe care să-l iubesc mai mult decât pe ăsta, aici unde m-am născut și am crescut.”

În Hura, văduva, Amal, își plânge pierderea. „Nu înțeleg cum s-a ajuns aici” spune ea. „Nu mi-am imaginat că vor veni să demoleze și să folosească gloanțe pentru a ucide. Nu e prima dată când au venit să dărâme. Uneori izbucnesc violențe după ce are loc demolarea – dar să începi să tragi cu arma din primul minut? Nu am nicio explicație pentru asta. Știu că Yacoub i-a spus mamei sale: Dacă se ajunge la demolare, eu plec.

„Vreau să le spun oamenilor din Israel să se trezească”, adaugă Amal. „Nu vrem să ajungem să fim dușmani. Soarta noastră – ca soarta lui Yacoub sau a polițistului – soarta noastră este să trăim pe același sol, pe același pământ, și viața omenească trebuie să fie sfântă pentru fiecare guvern.”

Lui Yacoub îi plăceau oile. Avea un mic țarc – acum distrus și el – în care le creștea, lângă casa sa din Umm al-Hiran. Yacoub se simțea cel mai bine cu oile, spune Amal. Îi plăcea tăcerea lor.

Toate amintirile ei au fost îngropate la Umm al-Hiran: albumul de nuntă și fotografiile de la ceremonia la care a primit diploma de doctorat și fotografii de familie de neînlocuit, amintirile vieții ei cu cei doi frați cu care s-a căsătorit și care sunt acum morți amândoi.

http://www.haaretz.com/israel-news/.premium-1.767681?v=185B63B577F279AF6C89754284290C95