Elor Azaria
de Jonathan Cook
A fost procesul pe
care aproape nimeni din Israel nu l-a dorit.
În martie anul
trecut, medicul militar Elor Azaria a fost filmat în timp ce trăgea un glonț în
capul lui Abed al-Fattah al-Sharif, un palestinian de 21 de ani, în timp ce acesta
zăcea, rănit, pe pământul din Hebron. După arestarea lui Azaria, s-a revărsat
un val de simpatie față de soldat, din partea publicului israelian, a
politicienilor și a colegilor soldați.
Israelienii
obișnuiți au simțit că s-ar fi putut găsi în sala aceea de judecată chiar copiii lor. Ei l-au privit ca pe o victimă a ghinionului. S-a intentat proces
împotriva sa doar pentru că a avut ghinionul ca acțiunile sale să fie filmate.
Comandamentul
armatei s-a temut că procesul riscă să expună în fața întregii lumi secretele
murdare ale armatei. Unii s-au temut chiar de o răscoală în rândul soldaților
care se identificau cu Azaria.
Între timp,
guvernul lui Benjamin Netanyahu s-a temut că procedurile îl vor forța să facă o
alegere inconfortabilă între a susține aplicarea legii și a-l apăra pe soldat.
Cu toate acestea,
procurorii militari nu au avut de ales și au trebuit să-l pună sub acuzare pe Azaria
după ce filmul crimei a făcut înconjurul lumii pe rețelele de socializare.
Aida Touma-Suleiman,
membru palestinian al parlamentului israelian, a declarat pentru Al Jazeera că procesul a survenit într-un
context al fricii israeliene tot mai accentuate că într-o zi, soldații
israelieni se vor afla sub privirea scrutătoare a organelor precum Curtea
Internațională de Justiție de la Haga (ICC).
„Într-un caz atât
de limpede ca acesta, este important pentru Israel să pară că ia în serios
crimele de război, altfel ICC s-ar putea decide să investigheze”, a spus Touma-Suleiman.
„Dar acest caz a provocat probleme deoarece i-a supărat pe politicienii de
dreapta și a iritat mare parte a publicului israelian, care se așteaptă la o
impunitate absolută pentru soldați.”
Dată fiind această
dispoziție generală, armata a renunțat rapid la acuzația inițială de omor din
culpă împotriva lui Azaria. În schimb, procurorii au convenit asupra unei
acuzații de ucidere prin imprudență, o decizie pe care familia lui Sharif a
catalogat-o drept o „pervertire a justiției.”
Familia și frații lui Sharif
Miercuri, Azaria a fost
găsit vinovat de acuzația atenuată de către un tribunal militar. Trei judecători
militari au decis: „A deschis focul încălcând ordinele. Teroristul [Sharif] nu
prezenta nicio amenințare.”
Avocații lui Azaria
au anunțat că vor face recurs.
Deși tribunalul are
împuternicirea de a-l întemnița pe Azaria pentru până la 20 de ani, cu
siguranță vor găsi motive pentru a decide asupra unei sentințe blânde.
Gălăgia dinafara
tribunalului cu care a fost întâmpinată condamnarea lui Azaria și decizia
subsecventă ca judecătorii și procurorul să fie însoțiți de gărzi de corp vor contribui
la presiunea exercitată.
Israelieni manifestându-și solidaritatea cu Elor Azaria
Chiar înainte de
anunțarea sentinței, politicienii, inclusiv Netanyahu, au lansat o campanie de
presiune asupra președintelui israelian Reuven Rivlin de a-l grația pe Azaria.
Touma-Suleiman a
spus că precedentele istorice, cum ar fi amnistierea oficialilor securității
implicați în masacrul de la Kfar Qassem și afacerea Bus 300, sugerau că
respectiva campanie avea sorți de izbândă.
„A existat o domnie
a terorii menită să reducă la tăcere pe oricine încearcă să apere drepturile
omului și respectarea legii în acest caz”, a mai spus Touma-Suleiman.
Dacă scopul procesul
este de a demonstra lumii că Israelul își trage la răspundere soldații cum se
cuvine atunci când aceștia comit crime, probabil că a eșuat.
BTselem, o organizație
israeliană pentru drepturile omului care a publicat pentru prima dată clipul
împușcării din Hebron, a afirmat într-o declarație pentru Al Jazeera că actul condamnării lui Azaria este unul „excepțional.”
În majoritatea cazurilor în care soldații erau suspectați de a fi executat palestinieni,
a declarat organizația, avea loc „o procedură de mușamalizare” a crimelor de
către armată.
Azaria este, de
fapt, primul soldat israelian care va fi acuzat de omor din 2004 încoace, când
un lunetist beduin a fost condamnat pentru uciderea lui Tom Hurndall, un
activist britanic în Gaza.
Yesh Din, un alt grup israelian
pentru drepturile omului, a emis un raport săptămâna aceasta remarcând că nu a
avut loc nicio investigație pentru cei 76 de palestinieni uciși de soldații
israelieni în Cisiordania ocupată anul trecut. Informațiile arată o
„inabilitate și o lipsă de dorință” de a se adresa comportamentului ilegal al
soldaților.
Adalah, un centru juridic pentru
minoritatea palestiniană a Israelului, a subliniat că au existat „zero
condamnări” într-un șir de atacuri ale Israelului identificate de acesta, care
au ucis palestinieni în timpul ofensivei israeliene asupra Gazei în 2014.
În mod paradoxal,
lecția pe care probabil că a învățat-o armata din procesul lui Azaria este nevoia
de o și mai mare discreție.
În aprilie anul
trecut, la câteva săptămâni după împușcarea din Hebron, agenții israelieni de securitate
au ucis mortal doi tineri, frate și soră, la punctul de control Qalandiya,
lângă Ierusalim. Autoritățile israeliene au refuzat în mod repetat să facă
publice filmările surprinse de camerele de luat vederi ale punctului de
control.
Ziarul Haaretz a descris decizia din octombrie de
a se renunța la investigație, în ciuda dovezilor clare că Maram și Taha Abu
Ismail nu reprezentau o amenințare în momentul în care au fost împușcați, ca pe
o „autorizație oficială pentru a ucide.”
Dintre argumentele
neconvingătoare oferite de apărarea lui Azaria, unul a fost cât se poate de grăitor:
multe cazuri similare au fost închise, inclusiv o investigație în cazul unui
colonel, Yisrael Shomer, care a fost filmat în timp ce împușca mortal un adolescent
palestinian care fugea, în 2015. Azaria, au spus avocații săi, a fost tratat
diferit.
De asemenea, condamnarea
lui Azaria probabil că nu va avea niciun efect în a-i determina pe soldații
israelieni să se supună legilor.
Un sondaj efectuat
de IDI (Israel Democracy Institute) în septembrie arată că 65% dintre evreii
israelieni au fost de acord cu gestul lui Azaria de a-l executa pe Sharif. Dintre
israelienii cu vârsta între 18 și 24 de ani, segment de vârstă din care mulți
israelieni sunt recruți, 84% i-au susținut acțiunile.
Presa israeliană în
marea ei majoritate s-a poziționat de partea lui Azaria, prezentându-l ca pe
„copilul nostru, al tuturor.” Două publicații israeliene chiar l-au numit „omul
anului.”
„Atitudinea publicului
israelian a fost clară”, a declarat Yedidia Stern, un cercetător al IDI. „Israelienii
s-au gândit: l-am îmbrăcat în uniformă, i-am dat pistol și l-am pus într-o postură
periculoasă în teritoriile ocupate. Poate că nu e un erou, dar nu e nici un
criminal. E băiatul nostru.”
Imaginea populară a
unui adolescent novice care și-a pierdut direcția într-un moment de confuzie în
Hebron este greu de susținut având în vedere lucrurile care se știu despre el. Postările
sale pe platformele de socializare dezvăluie un tânăr care defula păreri urâte,
virulent anti-arabe chiar înainte să se înroleze în armată.
În timpul războiului
din Gaza din 2014, Azaria a făcut apel la masacrarea fiecărui palestinian din Fâșie.
De asemenea și-a declarat sprijinul pentru răposatul Meir Kahane, un rabin al
cărui partid anti-arab, Kach, a fost scos în afara legii în 1994 după ce un
adept, Baruch Goldstein, a ucis 29 de palestinieni care se rugau în moscheea
Ibrahimi din Hebron.
În timpul
procesului s-a dezvăluit că Azaria, la fel ca mulți alți soldați din unitatea
sa, era prieten cu niște coloniști din Hebron, foști lideri Kach. De fiecare
Sabat, el și alți soldați, inclusiv militari cu grade superioare, îl vizitau la
prânz pe Baruch Marzel, un fost discipol al lui Kahane.
Un video îl arată
pe Azaria, după ce l-a împușcat pe Sharif, mergând spre Marzel, zâmbind și dând
mâna cu acesta.
O altă secvență a
filmului îl arată pe un alt colonist, șoferul de ambulanță Ofer Ohana,
îndemnându-i pe soldați să îl execute pe Sharif când acesta a dat semne de
viață, după ce fusese rănit critic în timpul unui atac cu cuțitul asupra unui
punct de control.
Ohana poate fi
văzut cum mută cuțitul mai aproape de Sharif după ce l-a executat Azaria,
probabil pentru a crea o justificare pentru crimă.
Un raport publicat
luna aceasta de procurori militari dezvăluie că este un lucru obișnuit ca soldații
și coloniștii să manipuleze dovezile în locurile în care sunt uciși
palestinieni. Astfel, sunt zădărnicite eforturile de a investiga cazurile.
Human Rights Watch a subliniat
că, în lunile premergătoare împușcării din Hebron, miniștri ai guvernului și
oficiali ai securității au făcut apeluri repetate pentru impunerea unei
politici de „a împușca pentru a ucide” împotriva atacatorilor palestinieni,
chiar atunci când aceștia nu prezintă vreun pericol.
Separat, atât
rabinul-șef sefard Yitzhak Yosef, cât și rabinul-șef al armatei, Eyal Karim, au
cerut executarea palestinienilor suspectați că ar fi atacatori.
Dar, mai
semnificativ, personaje importante ale armatei au rupt rândurile în timpul
procesului pentru a-și vocaliza sprijinul față de execuțiile extrajudiciare,
indicând că e foarte posibil ca ofițerii să închidă deseori ochii în fața unor
crime ca cea comisă de Azaria.
Uzi Dayan, un fost
adjunct-șef al Statului Major, a depus mărturie în apărarea lui Azaria. El a
declarat că personal și-a acoperit soldații atunci când aceștia au ucis
palestinieni fără justificare.
Într-un caz pe care
l-a citat Dayan, trupele sale au împușcat mortal cinci palestinieni care se
întorceau acasă de la muncă. El personal a blocat investigația. Asemenea chestiuni
nu ar trebui să ajungă la public, a adăugat acesta.
Vorbind mai general
despre execuțiile extrajudiciare, Dayan a declarat: „Am ordonat să se ucidă
teroriști doar pentru că sunt teroriști, indiferent de situația lor, indiferent
dacă erau periculoși sau nu.”
Un alt general, Shmuel
Zakai, care a condus forțele israeliene în Gaza, a spus curții de justiție că,
din punctul lui de vedere, comportamentul lui Azaria este „rezonabil.” A declarat:
„Nu am văzut nimic neobișnuit în comportamentul său.”
Sari Bashi de la
HRW, a declarat pentru Al Jazeera:
„Acțiunile lui Azaria nu au avut loc într-un vacuum. Politicieni importanți și
oficiali de securitate i-au propulsat acțiunile.”
Touma-Suleiman a
accentuat contrastul evident dintre procesul lui Azaria și cel al lui Ahmed
Manasra, un palestinian de 13 ani care a fost condamnat la 12 ani într-o
închisoare pentru adulți.
Un tribunal militar
israelian a găsit copilul vinovat de tentativă de omor, chiar dacă judecătorul
a acceptat că Manasra nu înjunghiase pe nimeni în atacul din Ierusalim din
2015. Vărul său mai mare, care a fost omorât pe loc, fusese responsabil pentru
înjunghierea a doi israelieni.
„Manasra este
copil, dar sistemul tribunalului militar s-a ocupat de el mult mai dur decât
s-a ocupat de un soldat ca Azaria”, a spus ea. „Când ocupatorul este judecător
și juriu, nu există speranță de egalitate în fața legii și a justiției.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu