sâmbătă, ianuarie 14, 2017

Relația dintre guvern și presă în Israel


Scandalul implicându-i pe Netanyahu și pe directorul ziarului Yedioth, Noni Mozes, le spune israelienilor tot ce trebuie să știe despre „vibranta” presă de știri din Israel.



de Gideon Levy


Israelul trebuie să îi fie recunoscător lui Ari Harow, fostul șef al administrației lui Benjamin Netanyahu. Datorită înregistrărilor sale, țara a aflat adevărul gol-goluț despre jurnalismul israelian în marea lui parte.

Acum fiecare cititor de ziar israelian știe cum a luat ființă hârtia pe care o ține în mână. Cu ce este umplută și de ce. Că în spatele multor lucruri pe care le citește există motive ascunse, unele dintre ele sumbre. Că în fiecare zi a căzut în plasa manipulărilor cinice, a spălării pe creier sistematice și a tacticilor diversioniste fără de egal în lumea liberă.

Lui Shimon Peres îi plăcea să-l citeze pe David Ben-Gurion: dacă vrei să afli calitatea unei enciclopedii, caută în ea ceva ce cunoști și judecă întreaga enciclopedie după acea căutare. Israelienii au fost expuși acum unei căutări pe tema: „relațiile guvern-presă în Israel.”

Vor extrapola ei către alte zone? Când directorul de ziar și redactorul-șef promit prim-ministrului un tratament favorabil și chiar se oferă să îl lase să își aleagă el cu mânuța lui jurnaliștii care vor scrie despre el; când un prim-ministru jură să reducă distribuția unui ziar rival; și când niciunul dintre ei nu spune un cuvânt despre ideologie sau viziuni, ci numai despre putere și bani – întreaga enciclopedie e coruptă. Nu a început cu înregistrările lui Harow și felul în care se scrie despre primul-ministru nu este singura zonă pătată. Întreaga presă israeliană este pătată. Mă rog, încă mai există un ziar adevărat, cu o circulație relativ redusă.

În stilul său întortocheat, evaziv, scriitorul Nahum Barnea a încercat să susțină în Yedioth Ahronoth că „toți am fost făcuți suspecți”, pentru a estompa vina ziarului său, pentru a o încețoșa și a o acoperi, așa cum a încercat să facă președintele Ephraim Katzir după războiul de Yom Kippur („Toți suntem de vină”). Barnea a încercat să mute vina la Israel Hayom, de parcă ar fi vreo diferență esențială între acel ziar și ziarul său. Acum că am aflat că articolele despre Netanyahu au fost subiectul negocierilor legate de putere și bani, este clar că aceasta este limba pe care ziarele acestea o vorbesc în fiecare domeniu.

Fiecare cititor de presă ebraică ar trebui să știe: o mare parte din ce scrie în ziare nu este adevărat. Este ficțiune care ajută ziarele să vândă mai mult. Cititorul e manipulat și sentimentele sale sunt manipulate. Este condus pe o cale greșită, intenționat. Se face comerț cu anxietățile sale și se pune gaz peste focul urilor sale. Incitare și distragere. Cu grijă, ca să nu înfurie prea mult cititorul, ca să fie siguri că el va continua să cumpere.

Aceste publicații seamănă adesea cu cele mai oribile ediții ale revistei armatei, Bamahaneh, cu toată militarizarea, anihilarea și eroii fabricați ai momentului. Incită la ură împotriva arabilor și împotriva „infiltraților” emigranți ilegali, răspândind minciuni despre ei, demonizându-i și delegitimizându-i, pentru că asta vor oamenii.

Nu există cuvinte pentru a descrie gravitatea acestei trădări a încrederii. Modelează opinia publică – nu pe paginile cu editoriale, ci prin fluxul de informații plantate. Mare parte din naționalismul și rasismul care s-a răspândit în Israel poate fi pus pe seama mass-mediei israeliene. În studiourile de televiziuni și în redacțiile ziarelor acești oameni au antrenat israelienii pentru teamă și ură.

De aici a venit mesajul că Elor Azaria este un erou; că membrul Knessetului Basel Ghattas este un terorist; și că arabii sunt de vină pentru toate incendiile. Că palestinienii nu își iubesc copiii și că din cauza lor nu este pace. Că Israelul s-a angajat într-un război curajos în Gaza și că nenumăratele victime ale acelui război sunt de vină pentru moartea lor și pentru distrugerea caselor lor. Că ceea ce este în regulă pentru Israel nu este în regulă și pentru palestinieni.

Presa le spune israelienilor cât de dreaptă este țara lor și cât de morală este armata lor, cât de demn de milă este Israelul și ce periculoși sunt palestinienii. Pentru că asta le place israelienilor să citească. Presa nu a fost cooptată – ea face cooptarea, în slujba narativei, căreia îi este subordonat totul. Nu le spune oamenilor cum arată de fapt ocupația și cum este legată de terorism. Generații de jurnaliști au fost convinși că întreaga lor datorie este de a cita declarațiile purtătorilor de cuvânt și ale publiciștilor.

Israelul are libertatea presei dar presa o urăște. Are câțiva jurnaliști buni și o presă putredă, coruptă.



Niciun comentariu: