marți, ianuarie 31, 2017

Documentul vechi de 40 de ani care construiește temelia unui stat al apartheidului




de Jihad Abu Raya

În septembrie 1976, ziarul israelian Al Hamishmar a publicat un memorandum care făcea recomandări despre cum ar trebui gestionată situația palestinienilor ce trăiau în interiorul statului Israel, care sunt considerați cetățeni potrivit legii israeliene.

De ce a fost publicat atunci acest document secret și cine l-a scris nu se știa la vremea aceea. În anii ce au urmat după ce au fost „scurse” informații despre acest document, niciun personaj al guvernului israelian nu i-a repudiat recomandările, deși guvernul israelian a fost oarecum rușinat de faptul că a fost făcut public conținutul acestui document. Autorul (sau autorii) anonim și caracterul tainic al acestui document lasă loc de speculații.

Așa cum sugerează narativa documentului, publicarea sa ar fi făcut parte dintr-un plan de a incita intimidarea și ostilitatea față de palestinieni.

Ulterior, mai multe voci au cerut ca Israelul să fie judecat de tribunalul internațional pentru crime împotriva umanității, crime pe care le-a comis și continuă să le comită împotriva palestinienilor. Printre aceste victime se numără și arabii palestinieni cetățeni ai Israelului, care au de suferit din cauza discriminării rasiale a politicii de stat.

Unde se integrează Documentul Koenig în toate acestea?

Mascarea adevărului

Accesul la documente clare și explicite emise de guvernul israelian nu este ușor, lucru care contribuie la senzația că Israelul operează ca un sistem de apartheid. Statul este nerăbdător să acopere politica discriminării rasiale camuflând-o: descoperirea adevărului poate fi foarte dificilă. Poate Documentul Koenig a fost primul care a afirmat clar și explicit adevărurile ascunse.

Documentul a fost numit după Yisrael Koenig, despre care se spune că l-ar fi conceput, deși sursele sugerează că erau și alții care au contribuit la realizarea sa. Koenig a fost directorul general al Districtului Nordic al ministerului de interne începând cu 1967, vreme de 26 de ani. Acolo, era responsabil pentru cea mai mare proporție a palestinienilor din 1948 care trăiau în nordul țării.

Se mai crede că a contribuit la redactarea memorandumului Tsavi Aldaroti, care era considerat un expert în problemele arabe și care a ocupat mai multe poziții oficiale, dintre care cea mai importantă a fost cea de director general al biroului primului ministru.

Documentul în sine a fost realizat în două etape. Prima parte a fost pregătită înainte de protestele cu ocazia Zilei Pământului, pe 30 martie 1976, când mii de palestinieni au intrat în grevă și au demonstrat împotriva confiscării guvernamentale a teritoriului, primul lor act de dezobediență civilă colectivă față de regimul Zionist. A doua parte (apendixul) a fost pregătită după aceea. Este evident din această adăugare ulterioară că guvernul israelian a dorit să recomande pregătiri pentru stabilirea unei strategii pentru a face față cetățenilor arabi.

De la un capăt la celălalt, există o premisă: că cetățenii arabi, care constituie o cincime din cetățenii statului, trebuie să fie priviți ca dușmani și înapoiați, lipsiți de înțelegerea modernității sau a democrației. Acesta, sugerează documentul, este fundamentul în baza căruia ar trebui tratați acești cetățeni.

Conținutul documentului

Documentul se deschide cu un preludiu care analizează „problema” – așa cum sunt denumiți cetățenii palestinieni ai Israelului – și critică oficialii israelieni și metodele și instrumentele nesofisticate pe care le-au folosit pentru a se ocupa de această „problemă.”

De la început, spune documentul, nu a existat un tratament obiectiv și țintit implementat de oficialii israelieni pentru a asigura interesele evreiești naționale pe termen lung, nici suficientă pregătire pentru a pune la dispoziție unelte eficiente care să garanteze o legătură reală cu comunitatea evreiască.

Existau cinci subiecte, potrivit documentului, care trebuiau abordate: „problema” demografică și ramificațiile sale naționaliste arabe; liderii arabi și impactul lor; economia și munca; educația; și implementarea legii. De asemenea, oferea recomandări pentru rezolvarea acestor probleme în cadrul unei strategii menite să domesticească arabii și să garanteze supremația evreiască.

1. Strivirea nesupunerii arabe

Cetățeanul arab de rând nu mai este nici inferior, nici învins, în ciuda celor mai bune eforturi ale statului, spunea Memorandumul Koenig. În schimb, comunicarea dintre cetățenii palestinieni din Israel și palestinienii din Cisiodania a încurajat cetățenii arabi să se „ridice” și i-a motivat să își exprime opiniile naționaliste.

Schimbarea aceasta sfidătoare a arabilor, potrivit documentului, era legată de creșterea populației arabe din nordul Israelului. Pentru a remedia acest lucru, autorul (sau autorii) recomanda extinderea procesului de iudaizare în Galileea și potențiala strămutare a populației arabe. Acest lucru avea să fie făcut prin coordonarea completă și absolută cu instituțiile guvernamentale și avea să fie implementat cu strictețe și fermitate.


    Demonstrație pentru a marca Ziua Pământului în Deir Hanna, nordul Galileei. Foto: AFP


2. Slăbirea liderilor arabi

Se face apoi referire la populația arabă din Israel ca la un popor cu un „caracter arab levantin” și a cărui „imaginație tinde să depășească raționalitatea.” Ulterior, se menționează „arabul oriental, care este superficial și găunos în personalitatea sa și care este mai înclinat spre ficțiune decât spre realitate.”

Sunt și apeluri pentru unitate, pentru „exercitarea tuturor eforturilor posibile pentru a uni partidele Zioniste și pentru a le face să cadă de acord în mod unanim asupra chestiunii arabilor Israelului – pentru a-i elimina din disputele politice interne.” Consecința: refuzarea oricărei influențe semnificative a reprezentanților arabi din parlament – care au fost membri ai Knessetului încă de la primele alegeri parlamentare în 1949.

În a doua parte, Documentul Koenig afirmă că „evreii care au fost împuterniciți să se ocupe de această populație” și să o facă „loială” Israelului, au eșuat.

Documentul recomanda numirea „unei echipe speciale de lucru (servicii secrete) pentru a monitoriza comportamentul personal al liderilor organizației comuniste israeliene Rakah și alte personalități slabe, și pentru a face informațiile disponibile publicului care i-a ales”, cât și cercetarea tuturor personalităților „pasive.” Documentul mai cerea și cercetarea mai amplă a liderilor arabi, inclusiv a membrilor arabi ai Knessetului.

3. Refuzarea accesului la muncă pentru cetățenii arabi

Prea multe sectoare ale muncii, remarca documentul, sunt dependente de muncitorii arabi. Folosind un limbaj rasist și fascist explicit, documentul susținea că arabii au reușit să strângă „munți de bani” și că „siguranța economică și socială, care eliberează individul și familia sa de anxietăți, anticipări și presiuni zilnice, furnizează muncitorilor, în mod deliberat sau nu, oportunitatea de a avea mai mult timp pentru a discuta idei naționale și sociale.”


  Muncitori palestinieni la punctul militar de control Eyal, Qalqilya, Cisiordania. Foto: AFP


Astfel că documentul recomanda ca numărul muncitorilor arabi în fabrici să fie redus și să se ofere întâietate angajării muncitorilor evrei. De asemenea, recomanda strategii pentru a se asigura că cetățenii arabi aveau să întâmpine dificultăți economice ca să nu devină prea preocupați cu gânduri despre interesele lor naționale.

Și adăuga în continuare: „Guvernul trebuie să găsească o modalitate de a refuza beneficiile sociale familiilor arabe cu mulți copii, fie legând beneficiul de statutul economic, fie prin transferarea acestor beneficii de la securitatea națională la Agenția Evreiască sau Agenția Zionistă pentru a le face disponibile numai evreilor.”

4. Negarea educației

În privința tineretului arab, documentul vedea un pericol în îmbunătățirea educației pe care o primea acesta și susținea că această amenințare trebuie confruntată. Trebuiau introduse măsuri care să limiteze numărul arabilor educați și să încurajeze „studenții arabi să studieze subiecte vocaționale sofisticate și științele naturale deoarece astfel de subiecte lasă puțin timp liber pentru a le permite să se implice în activități naționaliste.”

De asemenea, pleda pentru „facilitarea călătoriilor în străinătate în scop educațional, făcând apoi dificilă reîntoarcerea și găsirea slujbelor. O astfel de politică îi poate încuraja să emigreze.”

5. Control mai strict

Cât despre „implementarea legii”, Memorandumul Koenig susținea că arabii sunt cunoscuți pentru încălcarea legii, mai ales când vine vorba de construcția caselor. Recomanda un control mai strict și o monitorizare riguroasă a activităților acestora, folosirea hărțuirii și acuzarea lor în instanță pentru a-i trimite la închisoare.


Confruntare între forțele israeliene de securitate și palestinieni protestând împotriva interzicerii accesului în moscheea Al Aqsa. Foto: AFP


După prima Zi a Pământului, pe 30 martie 1976, odată cu succesul grevei generale din interiorul Palestinei și cu uriașul sprijin public pentru liderii arabi, a fost publicată a doua parte – apendixul – a Documentului Koenig. Oficialii care l-au pregătit considerau că Ziua Pământului este o mișcare de nesupunere civică ce furniza legitimitate recomandărilor rasiste afirmate, susținând nevoia înăspririi măsurilor de controlare și monitorizare a populației arabe.

Ei mai recomandau numirea de comitete guvernamentale care să fie însărcinate cu implementarea recomandărilor documentului.

A adoptat guvernul israelian documentul?

Fără îndoială, materialul conținut de acest document ce pledează pentru discriminarea rasială împotriva cetățenilor arabi reprezintă un fundament ideal pentru un regim de apartheid. Percepe arabii ca pe o comunitate superficială și retrogradă care are nevoie de tratament special și observare constantă.

Ahmad H. Saadi, un conferențiar la Departamentul de Politici și Guvern la Universitatea Ben-Gurion din Neghev susține că „limbajul rasist al raportului și sugestiile sale draconice au cauzat o indignare a palestinienilor pe scară largă. Însă oficialii de stat au respins această reacție ca fiind nefondată.”

Ceea ce încearcă să creeze Documentul Koenig este o realitate fascistă care vânează arabii în toate aspectele vieții lor. Îi încurajează pe arabi să emigreze și le refuză drepturile legitime ca cetățeni ai statului. În contrast, amplifică și mai mult privilegiile de care se bucură evreii în timp ce caută stratageme necinstite indirecte pentru a implementa acest proiect, inclusiv transferul puterilor la instituțiile semi-oficiale, cum ar fi Agenția Evreiască și Agenția Zionistă, pentru a sluji doar interesele evreilor.

În plus, documentul recomandă unirea tuturor partidelor evreiești pentru a diminua orice influență ar putea avea partidele arabe în parlament.

Nu avem documente sau hârtii oficiale care să demonstreze că guvernul israelian a adoptat acest document. Totuși, este un lucru cunoscut în cercurile politice și juridice israeliene faptul că decizia luată de orice comitet de investigație este o acoperire pentru guvernul israelian. Nu știm însă statutul juridic al comitetului care a pregătit acest document.

Consiliul de Securitate al U.N. a comunicat câteva din răspunsurile la publicarea memorandumului. Un ziar israelian, Yedioh Ahronot, spunea la scurtă vreme după dezvăluirea acestui document că elemente importante apropiate de biroul primului ministru îi acordau însemnătate. Între timp, radioul israelian raporta că ministrul internelor de atunci, Yosef Burg, a reacționat la publicarea documentului spunând că avea încredere deplină în Koenig.

Pozițiile guvernamentale ocupate de Koenig și Aldaroti oferă autoritate oficială documentului. Astfel că, este datoria guvernului israelian să demonstreze că a respins acest document și că nu l-a adoptat niciodată.

Făcând din Koenig o realitate

Deci, a adoptat guvernul israelian acest document ca politică? Indicațiile inechivoce arată că a devenit o strategie, într-adevăr aproape o constituție, preluată de guvernele israeliene succesive.

După publicarea Memorandumului Koenig, a avut loc un uriaș proces de iudaizare a Galileei sub pretextul „Planului de dezvoltare pentru Galileea.” Au fost construite zeci de colonii exclusiv evreiești și sute de mii de evrei au fost transferați să locuiască în ele. În același timp, guvernele arabe succesive au încurajat emigrarea arabă în afara țării. Cetățenii arabi au continuat să fie hărțuiți prin confiscarea pământurilor și prin deposedarea lor într-o tentativă de a pricinui o înfrângere morală.


          Macarale și excavatoare israeliene în colonia evreiască Neve Yakoov. Foto: AFP


Poate cea mai clară dovadă a venit în octombrie 2000, când poliția și armata israeliană au ucis 13 arabi palestinieni, 12 dintre ei cetățeni ai Israelului, fără existența vreunei provocări, în timpul unui protest, pentru a-i descuraja pe arabi să-și ridice capetele și să își ceară drepturile.

Excludere politică

În ciuda participării partidelor arabe la alegerile parlamentare israeliene, parlamentarii arabi nu au aproape niciun fel de influență, lucru care amintește de recomandările documentului privind excluderea reprezentanților arabi din disputele interne. Acest lucru a fost posibil prin unificarea partidelor Zioniste împotriva oricărei participări efective a partidelor arabe în procesul decizional.

Cât despre beneficiile legate de securitatea națională alocate copiilor, copiii arabilor fiind tratați inițial ca egali, acestea au fost reduse semnificativ. Au fost inventate noi căi pentru a compensa exclusiv copiii evrei, de exemplu prin beneficii și recompense oferite celor care servesc în armată.

În privința rolului agențiilor evreiești și Zioniste, acestora li s-au oferit puteri de dezvoltare. Acest lucru a implicat bugete uriașe de miliarde de dolari pompate exclusiv în municipalitățile evreiești, din moment ce aceste agenții serveau numai cetățenii evrei.

Sistemul educațional arab din Israel a fost plasat sub controlul aparatului serviciilor de informații. Adică, niciun profesor sau director de școală nu putea fi angajat fără aprobarea serviciilor secrete. Au existat apeluri repetate în instanță pentru reducerea rolului jucat de serviciile secrete în aceste angajări, dar fără succes (într-adevăr, a fost confirmat că un reprezentant al aparatului serviciilor de informații supervizează aceste numiri în funcții).

Până și programa școlară a fost plasată sub supravegherea „specialiștilor”, într-o încercare de a domestici populația arabă și a o transforma într-una loială, așa cum s-a pledat în urmă cu patru decenii.

Iar „implementarea legii” așa încât să asigure sărăcirea populației arabe? Autoritățile israeliene au emis ordine de demolări pentru 50.000 de case și au impus amenzi usturătoare cetățenilor arabi. Efectul net a fost epuizarea și pauperizarea arabilor, o îndeplinire a recomandărilor prezentate în document.

Memorandumul Koenig a fost adoptat și implementat ca punct de referință și ca sursă esențială de guvernele israeliene succesive și ca strategie stabilită împotriva populației arabe. Este constituția pentru un sistem al apartheidului care a fost stabilit în interiorul teritoriilor ocupate de Israelul zilelor noastre.

Ce este apartheidul?

Apartheidul este o crimă împotriva umanității în concordanță cu Statutul de la Roma din 2002 al Curții Penale Internaționale. Trei condiții trebuie îndeplinite pentru ca o practică să poată fi catalogată drept „apartheid”:

1. Trebuie să existe două sau mai multe grupuri rasiale

2. Grupul rasial guvernant trebuie să folosească practici inumane împotriva celuilalt grup rasial (sau grupurilor)

3. Aceste practici inumane trebuie aplicate într-o manieră instituțională și metodologică de către rasa guvernantă, al cărei obiectiv este perpetuarea acestei situații.



Niciun comentariu: