luni, ianuarie 02, 2017

Crimele nesfârșite ale Israelului includ mai mult decât coloniile



Israelul nu doar că a comis acte genocidare indescriptibile dar a făcut-o cu o transparență absolută.


de Stanley L. Cohen

În săptămâna Crăciunului, lumea a rămas uimită în fața unui gest simbolic al Națiunilor Unite prin care acestea recunoșteau că ocupația israeliană a Cisiordaniei palestiniene este ilegală.

Deși Consiliul de Securitate al U.N., cu o rară unanimitate, a sancționat Israelul pentru că și-a bătut joc de legea internațională și clauzele sale privind ocupația, rezoluția 2334, concepută cu o precizie avocățească ambiguă, i-a lăsat pe analiștii cu experiență asupra subiectului dezbătând ce vrea să însemne de fapt.

Cei mai ambițioși interpreți ai săi vor spune că decretul pare să facă referire la întreaga ocupație și că include în sancțiunile sale întreaga activitate colonială începând cu 1967 încoace, când Israelul a pus stăpânire pe Cisiordania, inclusiv pe Ierusalimul de Est, smulgând aceste teritorii de sub controlul arabo-palestinian.

Alții îi privesc limbajul mustrător ca fiind util în vederea continuării îmbrățișării perimatei soluții a celor două state și un apel aparent la o întoarcere la statu quo-ul de acum 15 ani când coloniile ilegale nu înghițiseră încă peste 60% din Cisiordania.

În tablourile cel mai puțin optimiste pare că rezoluția oferă legitimitate coloniilor deja construite și s-ar referi de fapt doar la cele aflate în construcție dar neterminate și la cele plănuite într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat.

Pentru a înrăutăți situația, în ciuda cuvintelor benevole, rezoluția rămâne o declarație inofensivă, fără un mecanism de implementare – bazându-se practic pe un elan brusc al conștiinței israeliene de a inversa un marș constant al indiferenței față de legea internațională care a condus Israelul pe drumul pe care și l-a construit încă din prima zi pe pământul furat al Palestinei.

Sfidătorul Netanyahu

Predictibil în reacția imediată și urgentă, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a făcut circul isteric săptămânal acuzând lumea de o conspirație murdară organizată de în curând fostul președinte american Barack Obama, care, pe finalul mandatului său de opt ani de obediență slugarnică față de voința israeliană, a descoperit dintr-odată că e ok să spui nu...mă rog, poate...intransigenței sale feroce.

Doar că e cam greu să iei în serios „presiunea” exercitată de o țară care tocmai a îmbogățit cuferele armatei și ocupației israeliene cu 38 de miliarde de dolari.

Nesatisfăcut cu ecoul propriului său vitriol, Netanyahu abia s-a pornit. A urmat apoi selecționarea Senegalului – una dintre cele mai sărace țări ale lumii și unul dintre motoarele rezoluției – pentru represaliile economice. Greșeala sa a fost curajul de a crede în guvernarea legii și de a se afla în clădirea newyorkeză cu drapelele a 193 de națiuni și cel al statului Palestinei privind în zare peste East River.

Netanyahu i-a spus lumii ceea ce crede el despre U.N. și despre rezoluția sa când a anunțat planurile sale de a continua construirea de noi colonii, mai ales în Ierusalim.

„Israelul nu va întoarce și celălalt obraz”, a proclamat Netanyahu anticipând un „plan de acțiune” împotriva Națiunilor Unite. La puțin timp după aceea, a suspendat legăturile de lucru cu Marea Britanie, Franța, Rusia, China, Japonia, Ucraina, Angola, Egipt, Uruguay, Spania, Senegal și Noua Zeelandă, țările care au susținut rezoluția.

Precum un prinț al întunericului

Netanyahu ar trebui să renunțe cât încă e în vârf, dar nu poate. Nu are motivație. La fel ca celelalte sute de rezoluții anterioare critice la adresa politicilor Israelului, cea mai recentă condamnare din partea Națiunilor Unite nu poate să facă altceva decât să strige în noapte pentru înfăptuirea dreptății de către un stat întemeiat pe genocid.

Mi se spune adesea că sunt „emfatic”, „obraznic”, chiar „agresor”. Totuși, bestia cu două picioare este cea care se hrănește cu nevinovați, nu eu. Netanyahu este acel tip de bestie – un căpcăun care trăiește într-o lume înconjurată de gânduri întunecate, criminale. Cu amăgirea pe post de aliat, cu minciuna în calitate de prieten și cu moartea drept mesager, îi râde lumii în nas în timp ce regatul său al terorii consumă tot mai multe victime civile, a căror singură vină este dorința de o viață liberă și aceea de a respira aerul care le înconjoară.

Când se va scrie istoria timpurilor noastre, o relatare sinceră va adăuga, fără doar și poate, umbra diabolică a lui Netanyahu – și cele ale predecesorilor săi – pe lista tartorilor care au privit lumea ca pe terenul lor de joacă în care să jongleze după bunul plac cu moartea și disperarea – întotdeauna, desigur, din motive juste și întotdeauna împotriva celor slabi și fără apărare.

Suma eforturilor Israelului din acești 68 de ani nu reprezintă altceva decât impunerea deliberată a unor condiții de viață și moarte palestinienilor, un grup cognoscibil, calculate în așa fel încât să îi distrugă fizic complet sau parțial.

În lumea lui Iosef Stalin, foametea indusă a fost arma preferată, deși execuțiile în masă și deportările l-au ajutat să se descotorosească de zeci de milioane de oameni pe care i-a considerat „inamici ai poporului.”

Pentru Henry Kissinger, lumea, în particular Indochina, nu era altceva decât un mic joc de șah. Civilii erau simpli pioni gata de a fi sacrificați cu ajutorul tehnologiei militare, inclusiv prin arme biologice și chimice, pentru a-și impune viziunea asupra lumii cu orice preț. Milioane de oameni și-au pierdut viețile pe tabla acestui joc cerebral.

Pol Pot și-a epurat, și-a șters de pe suprafața pământului prin înfometare, extenuare și execuție, un sfert din poporul său a cărui singură crimă era aceea de a vedea lumea într-un mod ce îi contrazicea propria-i viziune – indiferent cât de blândă era viziunea lor sau cât de înapoiată a sa.

În Rwanda, jumătate de milion de femei au fost violate, mutilate sau omorâte dimpreună cu un număr egal de bărbați tutsi, văzuți ca agenți inamici ai statului Hutu – printre armele preferate numărându-se macetele și virusul HIV indus prin viol.

Genocid cu încetinitorul

Acestea sunt doar câteva dintre extremele genocidului, acele cazuri care ne sunt date ca exemplu pentru uciderea în masă, violul sistemic sau înfometarea la scară largă – cele mai rele dintre cele rele. Însă genocidul nu necesită neapărat existența instantanee a unui munte de cadavre sau o turbare explozivă a terorii.

Într-un act ce pare din ce în ce mai puțin o coincidență, definiția juridică a genocidului formulată de Consiliul General al U.N. s-a născut în 1948, exact în același an în care a luat naștere Israelul – care de atunci a devenit atât un expert în aplicarea acestuia cât și un specialist în negarea sa.

Potrivit celei de-a Patra Convenții de la Geneva, genocidul înseamnă „oricare dintre următoarele acte comise cu intenția de a distruge, total sau parțial, un grup național, etnic, rasial sau religios, cum ar fi: (a) uciderea membrilor grupului; (b) vătămarea fizică sau psihică gravă a membrilor grupului, sau (c) crearea în mod deliberat a unor condiții de viață care să ducă la distrugerea fizică totală sau parțială a grupului.” Fiecare dintre aceste tipuri de genocid a fost practicat de către Israel, aproape cu mândrie și fără să fie tras la răspundere în niciun fel și absolut niciodată în aproape 70 de ani.

Nu e nevoie să facem apel la note de subsol obscure ale istoriei pentru a găsi o abundență de acte cu adevărat sistemice de exterminare comise de Israel împotriva palestinienilor din 1948 încoace – palestinienii, un grup „național, etnic, rasial sau religios” cât se poate de cognoscibil potrivit termenilor înțeleși și aplicați de legea internațională.

Începând cu expulzarea în masă, violarea și uciderea la începutul Nakbei (Catastrofa), Israelul și-a dedicat existența genocidului continuu, întrerupt periodic doar pentru a se reechipa sau pentru a schimba natura armamentului ales.

Ceea ce a început cu expulzarea sub amenințarea armei a peste 700.000 de palestinieni de pe pământurile lor strămoșești a pus în mișcare o fugă a refugiaților care a dus la peste 7 milioane de oameni strămutați și fără de țară, oferindu-i lumii o privire tulburătoare spre ceea ce avea să se întâmple câteva zeci de ani mai târziu în Siria.

Violență fără de sfârșit

De-a lungul anilor, Israelul a găsit diverse modalități de a omorî peste 400.000 de civili palestinieni și de a răni sau a schilodi pe viață de două sau de trei ori mai mulți, inclusiv zeci de mii de femei și copii. Că a fost prin focul de tun, prin tirul rachetelor, prin bombe ciorchine sau cu fosfor alb, Israelul a reușit să dea un sens nou diabolismului masacrării intenționate a grupurilor de oameni.

În setea sa de a purifica etnic Palestina de toți locuitorii săi rămași, a folosit înfometarea, violând Protocolul Adițional I la Convenția de la Geneva din 1949, ca armă de război, distrugând recoltele, turmele de animale și rezervele de alimente din teritoriile ocupate.

În mod special, a dezrădăcinat peste un milion de arbori de măslin, măslini care nu doar că reprezintă una dintre amprentele principale ale culturii palestiniene, dar, dimpreună cu sutele de mii de arbori fructiferi distruși, reprezintă un produs-cheie al economiei naționale palestiniene aflate în diferite stadii de ruină.

În Gaza, Israelul a bombardat spitale, școli, centre de îngrijire, blocuri de locuințe, adăposturi ale U.N. Relief and Works Agency și clinici de sănătate mintală cu o eficiență letală care i-ar fi făcut și pe cei mai mari criminali de război din istorie să se înverzească de invidie.

A devastat mii de cămine și a lăsat peste o sută de mii de palestinieni strămutați intern, aruncându-i în stradă, la propriu, fără acoperiș deasupra capului – aducând multe familii în prag de destrămare.

Supraviețuitorilor dezastrului din Gaza, Israelul le-a făcut viața insuportabilă în ultimul deceniu printr-un embargou criminal care nu doar că nu permite intrarea alimentelor, a apei potabile și a medicamentelor, dar le refuză celor 2 milioane de oameni materialele necesare pentru reconstrucția infrastructurii asediate și în mare parte făcute una cu pământul.

Nesatisfăcut doar cu durerea fizică și abandonul crud, abundent, planul Israelului a inclus și inducerea deliberată a unor niveluri de stres post-traumatic fără egal nicăieri în lume.

Date fiind toate aceste elemente de purificare etnică, se estimează în mod rațional că în 2020 Gaza va fi nelocuibilă, punând astfel pe drumuri alte milioane de refugiați traumatizați, într-o diasporă nesigură, periculoasă și ostilă.  

A descrie strategia israeliană în Gaza altfel decât una menită să cauzeze „vătămare fizică și psihică gravă membrilor grupului” înseamnă a nega orgia cât se poate de publică și de sistematică a pedepsirii palestinienilor civili pe baza dinamicii și a identității grupului – și nimic mai mult.

În Cisiordania, planul Israelului de a induce suferință și pedeapsă este unul care variază ca formă dar este identic în intenție sau scop final.

Nesatisfăcut cu cele 531 de localități pe care le-a depopulat și le-a distrus total în primele zile ale Nakbei, începând cu 1967 Israelul a furat, a colonizat și a anexat aproape întreaga Cisiordanie, inclusiv o mare parte a Ierusalimului de Est, violând Articolul 4 al Convenției de la Geneva care interzice ca o forță ocupatoare să facă altceva decât să își ridice câteva baze limitate pentru propriile nevoi legate de securitate în teritoriile ocupate. Strămutarea populației locale și înlocuirea acesteia cu populația civilă a forței de ocupație este strict interzisă.

În timpul acestei deposedări ilegale de pământ, Israelul a aprobat și a subvenționat construirea de colonii ilegale pentru aproximativ 800.000 de coloniști – în mare parte emigranți – distrugând în același timp aproape 50.000 de structuri palestiniene, majoritatea locuințe, multe dintre ele străvechi, făcând ca mii de palestinieni indigeni să rămână fără acoperiș deasupra capului, adesea aruncându-i în stradă sau făcându-i să depindă de găzduirea în și așa aglomeratele case ale rudelor sau prietenilor.

Niciunul dintre aceste adevăruri despre istoria sordidă și criminală a Israelului nu este exagerare sau vorbă în vânt. Acuzațiile de genocid la adresa Israelului au fost susținute iar și iar de o mulțime de ONG-uri și organizații independente pentru drepturile omului, printre ele câteva grupuri respectate din Israel.

De fapt, de la înălțimea poziției sale arogante, Israelul nu doar că a comis acte genocidare abominabile, dar a făcut-o cu o transparență absolută, ca și când i-ar fi spus lumii: iată că am făcut-o și nimeni nu ne poate atinge nici cu un deget.

Să nu vă faceți iluzii, suma eforturilor Israelului din acești 68 de ani (toată existența sa) nu reprezintă decât o impunere voită a unor condiții de viață calculate așa încât să inducă distrugerea totală sau parțială a populației palestiniene.

În prezența dovezilor copleșitoare ale genocidului israelian premeditat, a susține altfel înseamnă a reduce actele ticăloase, diabolice și sistematice ale lui Stalin, Kissinger, Pol Pot și ale statului Hutu la o simplă colecție de întâmplări nefericite.

Da, domnule prim-ministru, ar trebui să demisionați cât încă vă aflați în vârf. Astăzi, Israelul este acuzat de violarea legii ocupației. Mâine, s-ar putea la fel de bine să se afle într-o bine meritată boxă a acuzaților, judecat pentru genocid.


Stanley L. Cohen este avocat și activist pentru drepturile omului cu o vastă experiență de lucru în Africa și Orientul Mijlociu.



Niciun comentariu: