duminică, ianuarie 22, 2017

Nu mai minimalizați blocada din Gaza și spuneți-i pe nume: genocid




de Nada Elia

Oricât aș fi de obișnuită cu felul jignitor în care mass-media mainstream raportează situația din Palestina, din când în când tot trebuie să mă opresc și să trag aer adânc în piept.

Un articol din ziarul Haaretz de weekend-ul trecut, cu titlul său „Fără apă, fără electricitate și cu copii care mor în mod nenecesar”, m-a pus într-o asemenea ipostază.

Când vreodată este necesar să moară copiii? Cât de consumabili, neesențiali pot fi oamenii pentru ca cineva să vină cu un titlu atât de nepăsător despre necesitatea sau lipsa necesității în moartea unor copii?

Dar articolul, un interviu realizat de Ayelet Shani cu Salah Haj Yahya, medic palestinian ce conduce o delegație lunară a Medicilor pentru Drepturile Omului din Israel în Fâșia Gaza, era problematic în multe alte privințe.

Jurnalista insista să întrebe despre Hamas, sugerând că partidul politic ar fi de vină pentru sărăcia Gazei, în loc să numească Israelul și intermediarul său, Egiptul, ca puteri responsabile pentru impunerea unei blocade care penalizează în principal populația refugiată pentru opțiunea sa politică.

Merită analizat ce lipsește din ceea ce este prezentat, de altfel, ca jurnalism „implicat” – ah, copiii mor „în mod nenecesar”.

Nu putem da vina pe Hamas

În mod specific, Shani normalizează cu desăvârșire blocada ilegală a Israelului care nu este prezentată ca fiind cauza principală pentru situația critică din Fâșia Gaza. În schimb, ea se concentrează pe infrastructura care se prăbușește, pe lipsa aparaturii, în timp ce, în permanență indică acuzator spre Hamas.

Haj Yahya îi redirecționează atenția către responsabilitatea Israelului, dar jurnalista e foarte hotărâtă să persiste în a critica violența mișcării Hamas fața de populația din Gaza.

De exemplu, răspunzându-i lui Yahya când acesta precizează că nu colaborează cu Hamas, Shani întreabă: „Nu aveți nicio legătură cu Hamas, nici măcar una neoficială? Nu aveți nevoie de permisiunea lor? Nu vă supervizează munca?”

Haj Yahya: „Nu există nicio legătură. Intrarea noastră în Gaza se face prin colaborarea cu Israelul, nu lucrăm cu Hamas sau cu reprezentanții săi. Lucrăm numai cu directorii spitalelor și cu ministrul palestinian al sănătății, cu ministrul sănătății din Ramallah și cu adjunctul său din Gaza. Ei sunt cei care ne contactează.”

Nu știu, zic, putem să ne reamintim pentru o secundă că Israelul este cel care controlează granițele sau, mai exact, păstrează blocada asupra Gazei?




Și totuși, accentul pus pe Hamas sugerează că mișcarea de rezistență ar avea ultimul cuvânt de spus. Sau, mai grav, că ar putea nega permisiunea ca o delegație medicală palestiniană să trateze pacienții din Gaza.

Mai departe, Haj Yahya spune: „Apa nu este potabilă, nu se poate folosi în niciun scop. Abia dacă există electricitate. Gaza este în pragul unui dezastru umanitar. Ajutorul internațional este aproape inexistent și statele arabe nu reușesc să furnizeze niciun fel de asistență.”

Statele arabe? De ce ar fi responsabilitatea statelor arabe să se asigure că Gaza are electricitate și apă potabilă?

De ce Shani, dacă este un jurnalist responsabil, nu a spus clar că Israelul este cel care controlează infrastructura Gazei, energia sa electrică și aparatura necesară pentru tratarea apei, nu „statele arabe”?

Și poate partea cea mai uluitoare este aceea în care Haj Yahya aduce vorba despre problema gravă pe care el și alții au documentat-o, pacienții care au nevoie de tratamente medicale care să le salveze viețile, șantajați pentru a colabora cu serviciile israeliene de informații pentru a obține un permis de intrare în Israel, tratamentele nefiind disponibile în Fâșia Gaza:

Haj Yahya: Mai e și problema șantajului.

Shani: Adică?

Haj Yahya: Permisul de călătorie le este acordat cu condiția să colaboreze – informații în schimbul permisului de intrare în Israel.

Shani: Vreți să spuneți că Șin Betul șantajează acești pacienți? Puteți dovedi?

Haj Yahya: Avem dovezi filmate cu pacienți care sunt amenințați sau șantajați în schimbul unui permis de călătorie. Am făcut un raport asupra acestei probleme. Interogatoriul adesea degenerează în situații neplăcute și umilitoare. Uneori se recurge și la violență.

Iar Shani continuă, dând vina pe Hamas pentru că le spune palestinienilor să nu colaboreze cu serviciile israeliene de informații, deși Haj Yahya insistă să îi explice că nu Hamas este cel care refuză să le dea pacienților permisele de ieșire din Gaza.

Narativa palestiniană este asediată la fel ca oamenii din Gaza.

Crima crimelor

Dar vreau să revin asupra titlului acestui articol, la copiii care mor „în mod nenecesar.” În 2010, Nadia Hijab, autor și analist politic palestinian care acum conduce organizația non-profit Al-Shabaka, întreba: „Când putem vorbi de genocid?”

„Israelul nu ucide în mod direct zeci de mii de palestinieni”, scria ea, „dar creează condițiile pentru ca zeci de mii de oameni să moară. Orice epidemie ar putea finaliza treaba.”

Patru ani mai târziu, într-un articol publicat după asaltul israelian asupra Gazei din 2014, Richard Falk întreba: „Este vinovat Israelul de genocid?”

Profesor emerit de drept internațional și fost raportor special al U.N. asupra drepturilor umane palestiniene, Falk este extrem de precaut cu terminologia privind ceea ce este considerată „crima crimelor” și scrie, cu prudență, despre un context „genocidar”.

„A existat o atmosferă genocidară în Israel, în care înalți oficiali au făcut declarații ce sprijineau distrugerea sau eliminarea gazanilor ca popor. Mai mult, bombardarea susținută a Gazei, în condițiile în care populația nu avea posibilitatea de a pleca sau de a căuta adăpost în interiorul Fâșiei, aduce o credibilitate suplimentară acuzației.”

„De asemenea, faptul că Operațiunea Protective Edge a fost al treilea atac militar susținut, de mari proporții, asupra acestei populații pauperizate și asediate în mod ilegal, a făcut parte din contextul genocidar mai larg.”

Circumstanțele care au constituit un „context genocidar” în 2014 nu s-au îmbunătățit și deja este un lucru recunoscut că dacă nu este ridicată blocada, Gaza va deveni de nelocuit până în 2020.




Săptămâna trecută, Mondoweiss posta un editorial curajos intitulat „Integrând genocidul.” Relatând despre sentința ușoară emisă în cazul unui soldat israelian care a împușcat un tânăr palestinian ce zăcea grav rănit pe stradă, scriitorul Yoav Litvin, doctor în psihologie și științe comportamentale, scria: „Politicienii israelieni au declarat sezon deschis vânătorii de palestinieni. Precedentul stabilit de acest caz va consolida și mai puternic dezumanizarea palestinienilor și va pava drumul către continuarea epurării etnice și a genocidului în Teritoriile Palestiniene Ocupate.”

Miza e mare. Crima cu sânge rece este tolerată în Cisiordania iar în Fâșia Gaza, situația este, literalmente, una de viață și moarte pentru două milioane de oameni.

Acesta nu este un dezastru natural, ci unul fabricat politic, Israelul și Egiptul impunând un „context genocidar” care va intra în curând în al zecelea său an.

Rasiștii de pretutindeni sunt încurajați, purtând cu mândrie pancarte care proclamă „Omorâți-i pe toți.”

Și noi trebuie să fim curajoși. Am văzut cuvântul – odată tabu – „apartheid” dobândind o accepțiune mai largă, iar modificarea discursivă a schimbat perspectiva a milioane de oameni asupra chestiunii Palestinei.

Putem să denunțăm morțile „nenecesare” ale copiilor drept ceea ce sunt, și anume, intenție genocidară neîncătușată, susținută de stat?

Și nu, oricât ar încerca Zioniștii să ne manipuleze poveștile, nu trebuie și nu putem să dăm vina pe Hamas pentru asta.



http://www.middleeasteye.net/columns/lets-talk-about-genocide-2072680647

Niciun comentariu: