sâmbătă, octombrie 22, 2016

Fondul Național Evreiesc: discriminare privată pe pământuri publice




Legendarele „cutii albastre” folosite pentru strângerile de fonduri JNF în întreaga lume. (Foto: Alan English, CC license)



Fondul Național Evreiesc (JNF) este o rețea globală de organizații caritabile zioniste care au ca scop achiziționarea și colonizarea de pământ în numele poporului evreu. Branșa israeliană a JNF este o organizație suprastatală care se bucură de un statut special sub legea israeliană privind administrarea pământului.

Peste 93% din teritoriul din interiorul Liniei Verzi este controlat de Autoritatea Israeliană a Terenurilor (ILA), un organ guvernamental. ILA controlează atât pământul deținut de stat, cât și pământul deținut de JNF. Fondul Național Evreiesc deține 6 din 14 poziții (43%) în cadrul organului guvernant al ILA, deși deține doar 13% din pământul controlat de ILA. Cu alte cuvinte, JNF a cedat administrarea propriilor terenuri statului în schimbul unei părți majoritare în interiorul puterii decizionale privind toate terenurile controlate de stat. Petiția depusă recent de organizația pentru drepturile omului Adalah și partenerii săi, contestă constituționalitatea acestui aranjament.

Rolul Fondului Național Evreiesc în consiliul ILA îi oferă o influență enormă asupra alocării și folosirii de terenuri. La nivel mondial, Israelul deține una dintre cele mai mari proporții de control al statului asupra pământului; majoritatea acestui pământ este închiriat pe termen lung. O porțiune considerabilă a pământurilor statului a fost expropriată (furată) de la palestinieni – refugiați ai Nakbei din 1948, precum și palestinieni care au fost strămutați din casele lor, dar cu toate acestea, nu au devenit cetățeni ai Israelului.

Deoarece JNF este, tehnic, o asociație privată, misiunea sa discriminatorie nu poate fi contestată în mod direct sub legea israeliană. Dar rolul său în Consiliul ILA – un organ de stat – poate fi. Petiționarii susțin că dacă o organizație își propune în mod explicit să păstreze terenuri doar pentru poporul evreu, rolul Fondului Național Evreiesc în Consiliul ILA încalcă egalitatea și demnitatea cetățenilor arabi ai Israelului. Petiționarii indică un conflict fundamental între misiunea JNF-ului și datoria statului de a nu discrimina împotriva cetățenilor săi non-evrei.

Procesul pune accentul pe tensiunea dintre dedicarea ideologică a Israelului de a fi statul poporului evreu și pretenția sa de a trata în mod egal toți cetățenii săi. Este de remarcat că statutul constituțional al dreptului la egalitate în legea israeliană este, în cel mai bun caz, incert. Legea fundamentală: demnitate umană și libertate (1992) a statului nu face nicio referire la acest principiu și Curtea Supremă israeliană a ezitat să o folosească dincolo de reperul deciziei în cazul Qaadan din 2000 sau de hotărârea judecătorească din 2006 împotriva alocării de statut „prioritar” comunităților arabe, în mod discriminatoriu.

Pentru a răspunde întrebărilor esențiale impuse de acest caz, Curtea va trebui să decidă asupra legitimității unui organ evident discriminatoriu precum JNF, care joacă un rol important într-o zonă crucială a politicii de stat. Dacă Curtea Supremă ia partea solicitanților, va disloca un element cheie al regimului zionist; dacă legitimizează rolul JNF-ului, va expune Israelul la o și mai mare critică internațională. Din aceste motive, este întemeiat să ne așteptăm la o amânare din partea Curții Supreme în vederea luării unei decizii și la căutarea unei modalități de ignorare a petiției fără emiterea unei hotărâri judecătorești.

Statul și Fondul Național Evreiesc au o istorie lungă de colaborare în scopul sprijinirii politicilor discriminatorii sub camuflajul egalității. În 2004, Adalah și alte organizații au completat o petiție denunțând refuzul discriminatoriu al JNF de a organiza licitații arabe pentru proprietățile sale. Curtea Supremă israeliană a tărăgănat acest caz vreme de ani de zile. Până la urmă, statul și JNF au formulat un acord: arabilor li se va permite să liciteze pentru proprietățile deținute de JNF, dar statul va „compensa” Fondul Național Evreiesc pentru fiecare teren închiriat arabilor cu alte terenuri de stat, în raport de 1:1. Practic, statul și JNF au căzut de acord să tolereze nediscriminarea la micro-nivel atâta vreme cât discriminarea structurală putea să rămână intactă. Deși Adalah și alte organizații pentru drepturile omului au criticat natura discriminatorie a acestei înțelegeri, petiția a fost pur și simplu ignorată. Acest rezultat i-a satisfăcut pe principalii actori ai regimului – guvernul putea pretinde că nu discriminează, JNF putea să continue să păstreze terenurile doar pentru evrei și instanța nu a fost silită să emită o hotărâre într-un sens sau altul.

Privatizând Nakba?

Pentru a-și avansa argumentele, noua petiție pune problema proprietății publice versus private a pământului. Această dezbatere a avut loc în mare parte între zioniști, dar cu consecințe importante pentru palestinieni.

La început, proiectul zionist era dedicat achiziționării de pământ în numele evreilor de peste tot din lume și păstrării pământului în mâini evreiești. Acest principiu a fost înregistrat în Legea Fundamentală: Terenurile Israelului (1960). În 1960, JNF a transferat controlul direct asupra proprietății sale – atât terenurile cumpărate înainte de 1948, cât și pământurile refugiaților palestinieni care i-au fost făcute cadou de către stat – statului, în schimbul a 50% din locurile în organul de conducere al ILA, organul de stat care se ocupa atunci de toate terenurile statului.

Capitaliștii din mișcarea zionistă au criticat îndelung dreptul public de proprietate asupra pământului din Israel, în vreme ce JNF a continuat să susțină că pământul ar trebui să fie controlat de stat (cu JNF în capul mesei, desigur) pentru promovarea intereselor zioniste. Privatizarea terenurilor este o dezvoltare semnificativă în Israel, marcând, fără îndoială, o nouă etapă în consolidarea Nakbei. În teorie, privatizarea ar elimina cerința legală potrivit căreia pământul trebuie să rămână în mâinile „poporului evreu” sau ale statului și ar fi putut chiar să permită cetățenilor palestinieni ai Israelului să achiziționeze pământ. În practică însă, principalul efect al privatizării este de a exacerba inegalitatea economică și de a ignora chiar și cea mai mică posibilitate de restituire sau compensație pentru terenurile deja confiscate de la palestinieni.

Israelul a aprobat o serie de reforme ale pământului în 2009 și 2010 pentru a pregăti drumul privatizării unor terenuri de stat, mai ales în zone urbane. Ca parte din aceste reforme, Administrația Terenurilor Israelului a fost redată celor de la ILA și locurile din organul guvernant ale Fondului Național Evreiesc au fost reduse de la 50% la 43%.

Cea mai importantă problemă nerezolvată în reformele pământului a fost tensiunea dintre privatizare și misiunea ideologică a Fondului Național Evreiesc. Statul și JNF au ajuns în sfârșit la o înțelegere în noiembrie 2015, confirmând că în schimbul privatizării unor terenuri ale JNF din centrul țării, statul îi va da alte terenuri publice din Galileea și Naqab, ultimele două zone majore cu rezerve de terenuri și unde locuiește un procent ridicat de palestinieni cetățeni ai statului. Mai mult, statul a căzut de acord ca acele terenuri să fie administrate potrivit principiilor JNF, adică vor fi administrate doar în folosul evreilor. Relația dintre proprietatea colectivă și privată a pământului în Israel, astfel, nu este una de „ori-ori”, ci mai degrabă o succesiune: proprietate colectivă mai întâi, pentru a consolida câștigurile de pe urma Nakbei prin alocarea terenurilor evreilor și apoi, după ce trecerea timpului face ca posibilitatea reîntoarcerii palestinienilor să fie de neconceput, poate continua privatizarea pentru a întări și mai mult Nakba și pentru a-i acoperi urmele.

În acest context al luptelor în legătură cu privatizarea, recenta petiție înaintată de Adalah și partenerii săi se bazează în mod semnificativ pe un caz de referință din 2009, Centrul Academic al Legii și Afacerilor versus Ministerul de Finanțe. În acel caz, Curtea Supremă israeliană a interzis activitatea închisorilor private în Israel, bazându-se pe teoria că transferarea unor funcții importante de stat în mâini private reprezintă o potențială amenințare la adresa demnității umane.

În mod cert, apărătorii Fondului Național Evreiesc vor susține că nu ar trebui să fie tratați precum închisorile private discutate în cazul Centrului Academic, deoarece ei nu caută profitul. Dar asta arată cum JNF vrea să le aibă pe amândouă în chestiunea proprietății private a pământului. Pe de o parte, statutul Fondului Național de actor privat este cel care îi permite să se angajeze într-o misiune discriminatorie. Și totuși, se împotrivește ca alți actori privați să dețină pământul, ca nu cumva aceștia să submineze obiectivele zioniste de dezvoltare sau, mai grav, să vândă non-evreilor.

Fondul Național Evreiesc ca entitate colonială

Prin diferitele filiale din lume, Fondul Național Evreiesc operează ca instituție filantropică privată, cu libertățile și beneficiile ce vin la pachet cu acest statut, cum ar fi scutirea de taxe în SUA. În Israel, este o entitate privată cu puteri speciale sub legea publică. Dar peste tot pe unde și-a întins tentaculele are un singur scop: colonizarea de pământ în folosul evreilor de pretutindeni.

În cazuri clasice de colonialism, o companie de stat sau privată va mobiliza resurse și oameni pentru a coloniza pământurile străine. Fondul Național Evreiesc este oarecum diferit: operează într-o lume în care colonialismul oficial este dezaprobat, lucrează prin forma legală a unei organizații caritabile non-profit pentru a strânge și a muta fonduri din țările vestice în Israel/Palestina. Și în loc să fie trimis de o putere metropolitană îndepărtată, Fondul Național Evreiesc lucrează în numele unui stat colonialist de tip settler stabilit în locul colonizării, făcând astfel ca munca sa să pară mai legitimă și mai bazată pe procesele locale.

Sistemul juridic al Israelului oferă puține mijloace de a contesta aceste practici coloniale, principiul egalității fiind unul dintre cele câteva disponibile. Dar cadrul discriminării vine cu limitări semnificative. Legea împotriva discriminării are ca scop obținerea egalității între cetățeni într-un singur stat sau între diferite grupuri de oameni din interiorul unei țări. Dar JNF este o organizație extrateritorială, cu misiunea de a acționa în numele evreilor din toată lumea în timp ce strânge fonduri și operează în zeci de țări. Extrem de important, legile Israelului de privatizare a pământului interzic vânzarea de terenuri străinilor, mai puțin dacă aceștia sunt evrei – chiar și evrei non-israelieni care nu și-au exercitat drepturile automate de a obține cetățenia israeliană. O soluție plauzibilă pentru Nakba și coșmarul colonialismului din Israel/Palestina nu poate fi egalitatea între palestinienii indigeni și evreii non-israelieni care nu au o legătură directă cu țara.

Mai mult, încadrând problemele legate de pământ în termeni de egalitate între oamenii ce locuiesc în prezent în interiorul statului, elimină drepturile marii majorități a proprietarilor – refugiații palestinieni din diaspora. Pentru a fi utilă în această situație, orice normă legală a egalității trebuie să se lupte cu privilegiile distincte transfrontaliere și cu daunele pe care colonialismul le autorizează.


Niciun comentariu: