vineri, octombrie 28, 2016

Cel mai devastator telefon pe care îl poate primi un părinte palestinian: „Fiul tău este martir, vino acasă”


Fotografia lui Khaled Bahar, lipită pe ușa școlii sale din Beit Ummar. Foto: Alex Levac



de Gideon Levy și Alex Levac

Locul A: Un mic crâng de caiși la capătul nord-estic al orașul Beit Ummar, între Betleem și Hebron. Pământul și paiele au rămas pătate de sângele închegat al adolescentului ucis. Câteva pietre au fost adunate în locul acela în memoria sa, în mijlocul lor se află o sticlă umplută cu apă. Este o tradiție locală: nu se pun flori, se pune apă în locul morții.

Acesta este locul în care soldații IDF a gonit cu jeep-ul lor blindat joia trecută, urmărindu-l pe un tânăr neînarmat pe care îl suspectau că ar fi aruncat cu pietre în ei. Aici s-au oprit, au coborât din mașină și au început să-l urmărească pe jos pe tânărul ce alerga printre caiși să-și apere viața.

Un fermier care lucra la niște pruni pe partea cealaltă i-a strigat unui soldat, „Nu trage! Nu trage!” dar soldatul nu l-a băgat în seamă. Părea să fie foarte hotărât să-i dea o lecție băiatului, o dată pentru totdeauna. Știa, desigur, că nu va păți nimic dacă va omorî puștiul, așa că, de ce nu? A trimis o rafală de gloanțe de la o distanță de 20 de metri în spatele băiatului, ucigându-l. Glonțul i-a ieșit prin piept; un șuvoi de sânge i-a împroșcat fața. A zăcut pe jos, mort, până când un paramedic palestinian i-a acoperit trupul cu un cearșaf albastru și soldatii l-au luat. Captura lor.

Locul B: Liceul băiatului din Beit Ummar. Etajul al doilea, sala cu numărul 1207, clasa a zecea. Sala este goală, părăsită. Băncile sunt acoperite cu petale colorate și rozete albe, de plastic, sunt agățate de pereți și de ușa de fier. O tăcere mormântală planează deasupra încăperii. Elevii au decis, din proprie inițiativă, să nu vină la școală trei zile, în semn de doliu față de colegul lor decedat. Ultimul rând, lângă fereastră, a patra bancă: locul obișnuit al tânărului mort – inclusiv în joia trecută, cu doar câteva ore înainte ca soldatul să-l ucidă. O fotografie a băiatului este așezată pe pupitru, înconjurată de ghirlande de flori artificiale. Drapelul școlii este coborât în bernă.


                Fotografia lui Khaled Bahar în fosta sa bancă de liceu. Foto: Alex Levac


Locul C: Casa băiatului. După ce a fost omorât, consiliul local a pavat repede cărarea strâmtă ce coboară de la casa modestă a familiei, al cărei acoperiș este acum împodobit cu steaguri palestiniene. Un cort mare al îndoliaților înălțat lângă casă este și el acoperit cu fotografii ale băiatului și așteaptă miile de oameni ce vor veni să-și exprime condoleanțele.

Momentan cortul este gol; doar câțiva bărbați își spun rugăciunile din miezul zilei. Femeile, printre care și mama îndurerată, stau în curte, plângând. Luni, de Simhat Torah, localnicii au așteptat ca sărbătoarea evreiască să ia sfârșit sperând că după aceea familia va primi trupul mort al fiului pentru a-l îngropa în cimitirul orașului.

Tatăl îndoliat, muncitor pe un șantier din cartierul ultraortodox Har Nof al Ierusalimului, ne povestește cum fiul său a participat la un proiect de fotbal evreiesco-arab. Era primul născut al familiei.

Khaled Bahar avea 15 ani în momentul morții.

Pe 20 octombrie, Khaled a venit acasă de la școală, a mâncat prânzul și l-a rugat pe tatăl său să-i dea niște bani de buzunar. A primit 5 șecheli (1,30 $). Tatăl și fiul s-au despărțit; tatăl, Bahar al-Bahar, s-a dus să-și exprime condoleanțele undeva în oraș iar băiatul a plecat și el. Soția lui Bahar, Ilham, l-a sunat să-i aducă aminte că celălalt fiu al lor avea o programare la doctor. Micul Ahmed, în vârstă de 9 ani (cuplul mai are și două fete) are un handicap din cauza unui defect din naștere. Slăbuț și palid, cu un braț disfuncțional și cu vorbirea neclară, ne pupă pe ambii obraji, așa cum face cu fiecare musafir. Joia trecută, Ahmed s-a dus singur la clinică și s-a întâlnit acolo cu tatăl său. Medicul a spus că situația băiatului se îmbunătățește.

Anxietate crescândă

Pe stradă, oamenii se frământau. Se auzise că un băiat fusese rănit în oraș; se spunea că ar fi fost vorba de familia Bahar. Bahar era îngrijorat. Între timp, se răspândise un zvon cum că numele băiatului rănit ar fi fost Ahmed Moussa al-Bahar, o rudă de-a lor și că nu fusese rănit, ci omorât. După aceea, se spusese că tânărul mort era nepotul lui Yusuf al-Bahar; Khaled Bahar avea un unchi care se numea așa.

Anxietatea era tot mai mare. Într-un final, un tânăr locuitor al orașului i-a arătat tatălui o fotografie a celui mort pe telefonul său. Imaginea circula deja pe rețelele de socializare din Beit Ummar. Bahar l-a recunoscut imediat pe adolescentul care zăcea în crângul de caiși, înconjurat de soldați. Era fiul lui mai mare. Și-a sunat soția: „Fiul tău este shahid (martir). Vino acasă.”

În crângul de caiși, locul crimei, Abu Hazem – un fermier care fusese martor la incident – i-a spus anchetatorului din partea organizației B’Tselem, Musa Hashhash, că el a încercat să-i oprească pe soldați, spunându-le să nu tragă în băiat. Trei soldați au coborât din jeep, spune el; unul a fugit după băiat și l-a împușcat. „E mort”, l-a auzit pe soldat spunându-i comandantului său. Impresia lui Hazem era că ofițerul fusese tulburat de împușcare. Imamul local, Muhammad Awad, un voluntar al B’Tselem, a sosit repede în locul cu pricina și a fotografiat corpul însângerat ce zăcea pe pământ, înconjurat de soldați. Aceștia au încercat să-l alunge, dar el a continuat să facă fotografii până când trupul a fost acoperit. Imaginile sunt greu de privit.

Liceul băiatului din Beit Ummar: Profesorul lui Khaled, Louei al-Savarana, ne-a însoțit în clasa goală. Deși Khaled venea dintr-o familie simplă, săracă, era unul dintre cei mai buni elevi, spune Savarana. Profesorul pare a fi în stare de șoc. Directorul spune că Khaled este al cincilea elev al școlii ucis de soldații IDF. În 1993, trupele au ucis un tânăr în curtea școlii.

Casa îndoliată: Osama Abu Bahar, o rudă, a stat lângă Khaled la școală, anul acesta. Acum își petrece cea mai mare parte a timpului aici. În aer plutește o tristețe pătrunzătoare; nu este nimic militant sau amenințător. Asta este o familie pacifistă, spune una dintre rude. Părinții au păstrat ca amintire un permis de intrare în Israel pe care Khaled l-a primit pe 19 mai, un permis de o zi, în limba incomprehensibilă a ocupației. Este un lucru prețios în realitatea familiei și l-au păzit așa cum cineva ar avea grijă de o diplomă de excelență sau de o bijuterie. Imaginați-vă: un permis de intrare în Israel pentru o zi!

Familia îl sună pe organizatorul acelei mitice excursii de o zi. În limba ebraică, acesta ne spune că era parte dintr-un proiect intitulat „Cunoaște-ți vecinul” susținut de o organizație non-guvernamentală israeliană numită Mifalot Education and Society Enterprises. Ca parte din acest proiect, Khaled s-a dus să joace fotbal într-una din comunitățile adiacente Fâșiei Gaza – organizatorul nu știe care – împreună cu copii evrei și palestinieni în echipe mixte.

„Suntem o familie care iubește pacea”, murmură din nou aceștia, aici, în această casă a durerii. Cineva spune că presa israeliană l-a numit pe Khaled „terorist” și un râset trist, amar, izbucnește din mijlocul jeluirii.

Radio Israel a comunicat săptămâna aceasta că, potrivit unei anchete a armatei, soldații nu se aflau în niciun pericol de moarte atunci când l-au împușcat pe băiat.

Ca răspuns întrebărilor puse de Haaretz, purtătorul de cuvânt al IDF a declarat: „Pe 20 octombrie, a avut loc un incident în timpul căruia un băiat aruncător de pietre a fost ucis lângă Beit Ummar. Evenimentul se află sub investigația Poliției Militare și concluziile sale vor fi transmise mai departe pentru a fi examinate de procuratura militară. În paralel, a fost întocmit un raport în care au fost trase concluzii operaționale.”

Este reconfortant de știut că IDF-ul trage concluzii operaționale.



Niciun comentariu: