joi, octombrie 27, 2016

Sângele lui Khaled Bahar strigă, dar nimeni din Israel nu-l aude






de Gideon Levy

Sângele lui Khaled Bahar strigă. Aproape că îi auzi strigătul cum se înalță din pământul pe care a căzut el, la umbra caișilor, acolo unde acum a rămas o pată întunecată de sânge închegat, lângă niște pietre și o sticlă de apă, puse acolo întru aducere aminte.

Sângele lui strigă din clasa numărul 1207 a liceului de băieți din Beit Ummar, între Betleem și Hebron – clasa a zecea, care săptămâna aceasta a rămas acasă, îndoliată. Protestul a fost o decizie spontană a elevilor. Au împrăștiat petale colorate pe fiecare bancă, au agățat pe pereți flori de plastic comemorative și pe banca celui decedat i-au pus ultima fotografie, înconjurată de coroane. Khaled a stat în banca aceea joi, cu câteva ore înainte ca un soldat israelian să îl ucidă.

Sângele lui Khaled țipă din tăcerea mormântală care învelește ca un lințoliu clasa goală și din steagul coborât în bernă. Sângele său țipă din împrejurările care au dus la moartea sa; un băiat de 15 ani pe care soldații l-au urmărit cu un jeep pentru că l-au bănuit de a fi aruncat cu pietre în vehiculul lor blindat, până când unul dintre ei l-a împușcat în spate de la 20 de metri, omorându-l în timp ce alerga cu disperare să-și salveze viața.

Sângele său se aude strigând din nepăsarea totală pe care a generat-o uciderea sa în Israel, la fel ca în cazul uciderii fiecărui palestinian. Sângele său strigă din felul în care acest adolescent, care a participat la un proiect de fotbal arabo-evreiesc, a fost portretizat ca „terorist”. Sângele său se aude strigând din răspunsul automat, lipsit de orice sentiment, oferit de purtătorul de cuvânt al Forțelor Israeliene de Apărare, îmbibat de termeni ca „investigația poliției militare” și „concluzii operaționale” și „aruncare de pietre” și „constatările vor fi prezentate procuraturii”. Toate acestea sunt acoperiri ale crimei din partea fabricii de scuze a IDF-ului; nu există un singur cuvânt care să reflecte adevărul sau un strop de umanitate. Cât despre a cere iertare sau a formula vreo părere de rău – nicio șansă, nici măcar după ce propria anchetă a armatei a ajuns la concluzia că soldații nu se aflau în niciun fel de pericol.

Sângele lui Khaled strigă pentru că soldații i-au luat trupul, după ce l-au omorât, și Israelul, cu o neobrăzare incredibilă, nu l-a înapoiat familiei deși a trecut o săptămână – mai întâi „din cauza sărbătorilor” și acum din motive care nu sunt clare. Familia n-are decât să aștepte, cui naibii îi pasă de ea? Nouă în niciun caz.

Sângele lui Khaled strigă pentru că este atât de limpede că nimeni nu va fi pedepsit pentru această crimă. Strigă pentru că soldatul care l-a ucis habar n-are pe cine a ucis și e foarte puțin probabil să-l intereseze sau să-l tulbure; e foarte puțin probabil să înțeleagă ce a făcut și ce este rău în a ucide un adolescent palestinian. Și, mai mult, nimeni nu se va deranja să-i explice.

Sângele lui Khaled strigă. Am fost în locul unde s-a petrecut crima și în locurile unde i se jelește moartea, acasă și la școala din Beit Ummar, și vineri voi reveni cu detalii. Am fost acolo și mi-e foarte greu să rămân tăcut. Mi-e greu să rămân tăcut în legătură cu un act atât de abject și laș, atât de mizerabil și înnebunitor – să împuști în spate un adolescent care fuge, la modul cel mai iresponsabil, fără niciun sentiment de vină și cu impunitate absolută.

E greu să taci din gură atunci când soldaților li se spune să continue în felul acesta. Felicitări IDF-ului. Până la urmă, comandantul brigăzii, col. Yisrael Shomer, a făcut exact același lucru și nu a pățit nimic. Ba va fi și promovat. E greu să-ți înghiți vorbele și lacrimile atunci când te întâlnești cu rudele decedatului, o familie iubitoare de pace în capul căreia se află un bărbat care muncește în Israel; după ce primul lor născut a fost ucis, el și soția sa au rămas cu două fete și cu un fiu cu dizabilități.

E greu să rămâi indiferent când îi vezi cum au păstrat singurul permis de intrare în Israel emis pe numele lui Khaled în scurta sa viață, un permis de o zi, pentru un meci de fotbal arabo-evreiesc, ca parte a unui proiect de pace din regiunea de lângă granița cu Fâșia Gaza.

Sângele lui Khaled Bahar strigă, dar nimeni din Israel nu-l aude; este strigătul unui adolescent a cărui moarte a fost o crimă – nici prima, nici ultima.


Niciun comentariu: