Israelul nu este în poziția de a solicita un partener
pentru a pune capăt ocupației. El trebuie să pună capăt ocupației, punct. Nu are
dreptul de a emite pretenții înainte de a face asta.
Activiști pro-palestinieni protestând în New York împotriva ocupației israeliene. Foto: Anadolu Agency
de Gideon Levy
Unul dintre
principalele lucruri pe care le pretinde propaganda israeliană este și unul
dintre cele mai rele – acela că nu există un partener pentru pace. De fapt, a
fost, este și va fi un partener. Dar să lăsăm asta la o parte. Nu e nevoie de
niciun partener.
Ei își doresc atât
de mult două state și sunt atât de împotriva ocupației, spun mulți israelieni
ipocriți – și apoi vine oftatul sfâșietor, purtând întreaga tristețe a
destinului evreiesc – dar nu există un partener. Dacă ar exista unul, ce bine
ar fi! Dacă. Vedeți voi, Israelul este disperat după pace, dar nu are cu cine
să o facă. Așa că este nevoit, e silit împotriva voinței proprii, sărmana
victimă, să continue ocupația. În anii recenți, această șmecherie a devenit
trucul principal al propagandei zioniste. Cu excepția extremei drepte, care
spune în mod deschis că își dorește un apartheid permanent deoarece națiunea
evreiască este superioară, toată lumea îl folosește.
Adevărul este că nu
există un partener pentru continuarea ocupației. Nu există un partener pentru
tergiversarea interminabilă a Israelului și pentru tacticile sale de
respingere. Nu există un partener pentru discursul ridicol al Israelului care
pretinde recunoașterea sa ca stat evreiesc, așa cum nu există un partener
pentru alte pretenții absurde ale Israelului. Nu există un partener pentru chutzpah-ul incredibil al pretențiilor
Israelului de a negocia „fără precondiții”, în timp ce mama tuturor
precondițiilor, întreprinderea colonială, dăinuie cu nerușinare.
Nu există partener
pentru Ierusalimul unit pentru veșnicie și nu va exista niciodată. Nu există
partener pentru nesfârșitele pretenții de securitate ale Israelului, de parcă
el ar fi partea mai slabă, mai strivită, a cărei siguranță și existență s-ar
afla în pericol, și nu poporul palestinian, asupra căruia Israelul comite acțiuni
care nu pot fi descrise altfel decât criminale.
E puțin probabil să
existe un partener pentru demilitarizarea unilaterală, tot o mostră de chutzpah; cu siguranță nu va exista un
partener care să îi lase pe majoritatea coloniștilor acolo unde sunt.
Nu a existat
partener atunci când Israelul a refuzat ani la rând să vorbească cu Organizația
pentru Eliberarea Palestinei (PLO) și nu va exista un partener atâta vreme cât
Israelul continuă să țină oamenii din Gaza închiși într-o cușcă. Nu a existat
un partener atunci când Israelul a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-l
distruge pe Yasser Arafat, președintele palestinian de atunci și nu există
partener după ce Israelul a făcut totul pentru a-l transforma pe succesorul
acestuia, pe Mahmoud Abbas, într-o glumă tristă în ochii poporului său. Și nici
nu va exista un partener câtă vreme persistă ocupația – și nu există nimic mai
violent decât ocupația – și nici pentru pretenția Israelului de încetare a
rezistenței violente.
Pe scurt, nu există
un partener. Precum omul care și-a omorât părinții și apoi cerșește milă în
baza faptului că este orfan – Israelul a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru
a nu exista un partener și apoi schelălăie că nu există unul.
De fapt, nici nu e
nevoie. Pentru a face dreptate, nu e nevoie de un partener. Israelul nu se află
în postura de a-și permite să solicite un partener pentru a pune capăt ocupației.
El trebuie să pună capăt ocupației, punct. Nu are niciun drept să emită
pretenții înainte de a face acest lucru. În ceața densă a propagandei
israeliene, aceste adevăruri fundamentale au fost ascunse vederii și uitate. Simplul
fapt că adevărata victimă este poporul palestinian a fost uitat. El este cel
care se află în pericol existențial și el este cel care trăiește în condiții
inumane, lucru care trebuie schimbat mai înainte de orice altceva. Nu pot fi
puse condiții pentru a returna o parte din pământul unui popor, libertatea și
demnitatea sa. Trebuie să fie invers. Mai întâi faceți dreptate (parțială)
palestinienilor și apoi putem să vorbim și despre restul. Israelul nu a avut
niciodată un om de stat care să răstoarne totul și să pledeze pentru sfârșitul
ocupației înainte de orice altceva. Întotdeauna se începe cu o sumă a
pretențiilor emise de Israel. Întotdeauna se sfârșește cu faptul că nu există
un partener.
Partenerul va
apărea după aceea. Din moment ce majoritatea, nu întregul, poporului
palestinian își dorește să trăiască în pace cu Israelul – scriind de 30 de ani
despre subiectul ocupației m-am convins de acest lucru, dincolo de orice
îndoială – este foarte probabil să se găsească un partener pentru sfârșirea
ocupației. Și dacă nu, foarte rău pentru Israel. Dar nici măcar asta nu îl
poate scuti de datoria sa de a pune capăt nedreptății și nenorocirilor suferite
de palestinieni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu