Tunahan Kuzu, membru al parlamentului olandez, refuzând să dea mâna cu prim ministrul israelian Benjamin Netanyahu
de Ibrahim Hewitt
După orice evaluare
rezonabilă, orice stat care tratează legile și convențiile internaționale cu
dispreț, le ia în râs cu regularitate și pe deasupra menține și un regim brutal
de ocupație militară, intră în categoria statelor imprevizibile și agresive. Israelul
este un asemenea stat.
Chiar înainte de
a-și declara „independența” în 1948, milițiile care au fost predecesoarele
armatei israeliene au comis masacre în rândul civililor și alte atrocități
teroriste. Acestea au inclus atacuri asupra forțelor britanice, asasinarea unui
ministru britanic, Lordul Moyne, și aruncarea în aer a sediului din Ierusalim al
autorităților Mandatului Britanic aflat la vremea respectivă în hotelul King David;
91 de oameni au fost uciși și 45 au fost răniți în acel atac.
Toate acestea sunt
ascunse sub preș de către politicienii din Westminster care se îngrămădesc să
se numească „Prieteni ai Israelului”; este chiar uluitor, având în vedere că
Israelul nu a fost niciodată un „Prieten al Marii Britanii”, și nici al nimănui,
ca s-o spunem pe aia dreapta. Statul există pentru sine însuși; acționează numai
conform propriilor interese, în permanență, indiferent de consecințele asupra
altora; și insistă asupra propriului excepționalism. Faptul că i se permite să
acționeze cu impunitate și să scape basma curată cu crimele comise,
sugerează că „prietenii” săi din locuri
precum Westminster și mai ales Washington sunt de acord că Israelul este
diferit de alte state.
Și chiar este. Așa cum
a subliniat colegul meu Nasim Ahmed în mai 2015, „Israelul este unic pentru
aderența sa dogmatică la o ideologie de stat...” Acea ideologie este Zionismul,
un amestec nociv de rasism și naționalism care depinde la modul cel mai rușinos
de antisemitism pentru a-și atinge obiectivele de „stat evreiesc”. „Istoria”,
adaugă Ahmed, „este presărată cu exemple ale ororilor ce urmează atunci când
statele devin instrumente pentru propășire ideologică, mai ales unul care este
înrădăcinat în etnicitate și religie.” Milioane de palestinieni ce trăiesc sub
ocupație israeliană, suferind sub asediul Fâșiei Gaza și strămutați în țări
vecine vor confirma adevărul acestei afirmații.
Israelul pretinde
că este o democrație, dar rezervă drepturi cetățenești complete numai pentru
membrii unui anumit grup etnic, evreii; cei 1,7 milioane de cetățeni arabi ai
săi nu beneficiază de drepturi depline și sunt discriminați de legi, practici și
obiceiuri. În ciuda acestui fapt, i se face o reclamă zgomotoasă atât de
politicienii vestici cât și de mass-media, cum că ar fi „singura democrație din
Orientul Mijlociu”. Aceștia par a fi orbi în fața faptului că nu e suficient să
ai niște alegeri ca să te numești democrație și că ei aplică standarde duble de
fiecare dată când niște alegeri libere și corecte pun în fruntea popoarelor
oameni pe care Vestul nu îi place. De aici ochii închiși în fața loviturii
militare din 2013 în Egipt pentru a-l da jos pe președintele Mohamed Morsi și
participarea la izolarea și asedierea guvernului condus de Hamas, ales de popor, în Palestina de după 2006. Blocada Gazei, apropo, este singurul
exemplu la care mă pot gândi – și sunt deschis la corectare – în care victimele
unei ocupații militare ilegale și imorale sunt asediate în vreme ce ocupatorii
lor nu doar că sunt sprijiniți, dar sunt și răsplătiți pentru acțiunile lor cu
miliarde de dolari ca ajutor militar și înțelegeri comerciale favorabile.
Cu ce are Israelul
la mână Vestul așa încât să-și permită să se poarte ca un copil răzgâiat în
familia națiunilor? „Cum”, se întreabă autorul israeliana Jeff Halper, „scapă
Israelul basma curată?” Cartea sa „Războiul împotriva oamenilor” (Pluto Press,
2015) încearcă să răspundă întrebării. „Fără o ocupație”, explică el, „Israelul
nu ar avea nici imboldul și nici condițiile pentru a dezvolta, a instala, a
testa și a exporta armament de ultimă oră și modele de control”...Ocupația,
crede Harper, nu este o povară pentru Israel, ci o „resursă” care îi permite să
testeze arme pe ființe umane vii și apoi să le exporte ca „testate în condiții
concrete” țărilor din lumea întreagă. Acest aspect este explorat cu brio și de
Yotam Feldman în filmul său „Laboratorul”; laboratorul eponim este, fără
exagerare, chiar teritoriul palestinian ocupat, mai ales Gaza și locuitorii săi.
Pe scurt, Israelul
este o componentă cheie a complexului militar-industrial global, care câștigă
în jur de 8 miliarde de dolari în fiecare an. Armatele străine stau la rând
pentru a cumpăra mereu tot mai ingenioasele metode israeliene de a omorî
oameni. Harper numește asta „politica securității”, element esențial pentru
„pacificarea globală” pe măsură ce guvernele caută să micșoreze populațiile în
curs de creștere. Israelul, se pare, a acaparat piața de nișă a „armelor,
sistemelor de securitate, modelelor de control al populației și tacticilor fără de
care nu ar fi capabil să concureze pe piețele internaționale de armament și
securitate”. Acesta este, subliniază Harper, ceea ce oferă Israelului „un statut
internațional printre hegemonii globali pe care altfel nu l-ar fi deținut.”
Așa că, data
viitoare când auziți un „Prieten al Israelului” pretinzând că Israelul are
„dreptul de a exista”; că „este singura democrație din Orientul Mijlociu”; și că
„ne împărtășește valorile”, amintiți-vă care este adevăratul motiv pentru care
poate defila țanțoș pe scena mondială și deține mai multă influență decât ar
sugera-o dimensiunile sale așa încât să manipuleze politicile vestice după
pofta inimii. Masivul său arsenal militar – care include arme nucleare – nu există
pentru autoapărare; este o expoziție pentru cumpărătorii de arme din toată lumea,
și palestinienii aflați sub ocupație – atât în Teritoriile Ocupate cât și în
Israel – sunt cobaii pe care aceste arme sunt testate.
Israelul este un
stat imprevizibil și agresiv; acționează în afara normelor, legilor și convențiilor
la care alte state trebuie să adere (sau suferă sancțiuni, invazii și război
dacă nu o fac). Trebuie să-i denunțăm pe suporterii săi din Vest pentru
sprijinirea activității sale criminale care are loc zi după zi pe teritoriile
pe care le ocupă în mod ilegal. Dacă Israelul vrea să fie tratat ca un stat
normal, trebuie să înceapă să se poarte ca unul. Până atunci, merită să fie
izolat și boicotat, la fel ca și companiile vestice care beneficiază de pe urma
ocupației israeliene din Palestina. O campanie completă de boicotare,
falimentare și sancționare este cel mai mărunt lucru pe care îl putem face.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu