de Eman Elshaikh
Dialogul pare a fi
o îndeletnicire plăcută. Ne amintește de colaborare, pace, deschiderea minții și
un schimb liber de idei. Evocă imagini ale filosofilor peripatetici dezbătând concepte cu strictețe și imparțialitate, ajungând la o mai mare claritate și
apropiindu-se de adevărul obiectiv. La suprafață, dialogul pare a fi neutru,
corect și generator de relații solide, bună-credință și rezultate pozitive.
În ciuda aparențelor,
conceptul dialogului este departe de a fi neutru sau inocent și are multe fundamente
ideologice care adesea rămân neexaminate. Se presupune în mod fals, de exemplu,
că toți interlocutorii intră în dialog de pe poziții egale și cu bună-credință.
Se mai presupune, la fel de fals, că un du-te vino antagonist, dacă i se acordă
timp, va aduce adevăr și dreptate. Împreună, aceste presupuneri exclud
recunoașterea (și în consecință interogarea) decalajelor de putere adânc
înrădăcinate, a dinamicilor opresive și a discursurilor hegemonice. Făcând asta,
devine extrem de dificilă intrarea în dialog de pe o poziție marginală și
obținerea vreunei dreptăți.
Acest lucru este cu
atât mai adevărat când vine vorba de Palestina și Israel. A cere un dialog
între palestinieni și israelieni nu este deloc simplu: este încărcat cu
presupunerea unui așa-zis conflict primordial, inerent, între arabi și evrei
(cu totul altfel decât colonialismul istoric de tip settler), pentru care fiecare parte este la fel de responsabilă. În
realitate, o discuție deschisă între colonizatorii puternici și oamenii
colonizați, vulnerabili, este imposibilă.
Pentru palestinieni,
dialogul este un loc foarte șubred din care să lupte pentru dreptate. Așa cum
scria autorul Rich Forere pentru Salem
News, „grupurile de dialog îi plasează pe palestinieni pe o poziție din
care, pentru a-și împărtăși experiențele cu israelienii, sunt obligați să
accepte o realitate distorsionată. Dacă refuză, sunt considerați a fi
dezinteresați în legătură cu ce are de spus partea cealalaltă, și deci,
dezinteresați de pace.”
Asta nu înseamnă că
apărătorii dialogului sunt întotdeauna oameni răi. Pur și simplu înseamnă că
noțiunea de dialog este construită în și emană dinspre sisteme opresive, care și
ele sunt foarte complexe. Așa cum scria teoreticianul politic Iris Marion
Young, „oprimarea desemnează prejudiciile și injustiția suferită de unii oameni
nu în mod necesar pentru că o putere tiranică îi constrânge, ci din cauza
practicilor zilnice ale unei societăți liberale bine-intenționate”. Lupta împotriva
oprimării nu este o simplă luptă împotriva răului fățiș, ci mai degrabă o
interogare consistentă a multiplelor căi prin care oprimarea este menținută
prin intermediul lucrurilor aparent inofensive, ca dialogul.
Așa că, trebuie să
ne întrebăm ce poate realiza, mai exact, dialogul, pentru victimele opresiunii,
cum ar fi palestinienii. Răspunzând unei invitații de a fi unul dintre oratorii
principali pentru Asociația Antropologică din Israel, profesorul libanezo-australian
Ghassan Hage a scris că participarea sa nu va duce la eliberarea palestiniană. Admițând
bunele intenții ale celor care l-au invitat, acesta a scris:
„Sunt întotdeauna
înclinat către dialog, dar m-am gândit îndelung ce ar îndeplini prezența mea și
consider că rezultatul ar fi negativ, nu pozitiv. Dar când mă gândesc la ce
este pozitiv și la ce este negativ, ma gândesc la felul în care influențează
lupta poporului palestinian de a se elibera de colonialism, nu la lupta antropologilor
israelieni de a-și face societatea mai receptivă și deschisă la minte. Este o
greșeală să le echivalezi pe cele două, chiar dacă, ocazional, s-ar putea
suprapune în termeni de interes. […] Accept la modul cel mai sincer că doriți
dialog. Așa încât vreau să spun repede de ce, deși sunt pentru dialog, nu sunt
pentru dialog așa cum îl propuneți dumneavoastră.
[…]
Antropologii israelieni
se întâlnesc cu un număr de situații care sunt asemănătoare celor pe care le
întâlnim noi în alte medii ale colonialismului de tip settler cum ar fi Australia, Noua Zeelandă, Canada și Statele
Unite. Toți suntem antropologi lucrând într-un spațiu social care întotdeauna
seacă într-un mod vampiric și violent (legal și ilegal) o populație nativă
blocându-i pretențiile asupra pământului. Voi, israelienii, trebuie să faceți
față și situației în care istoria voastră vampirică este relativ scurtă și
nouă, populația colonizată de voi încă este relativ puternică și încă își cere
suveranitatea națională și autonomia asupra pământului. Forțele dominante din
societatea voastră aspiră să ajungă în situația în care acest lucru va înceta. Acestea
au ca scop ștergerea existenței palestinienilor ca reclamanți ai suveranității
și îi supun unei terifiante violențe inumane, de o dimensiune, intensitate și
permanență dincolo de orice acceptabilitate. Acest lucru a fost numit foarte
inspirat de către Baruch Kimmerling al vostru, politicid.
Așa încât, pentru
mine, începutul oricărei antropologii decoloniale trebuie să fie
anti-politicid. Trebuie să fie preocupat de modalitățile prin care poate fi
oprită această violență îngrozitoare și de felul în care se poate oferi
prezență și putere politică și socială colonizaților. Nu are legătură cu a-i
face pe antropologii din societatea colonizatoare mai liberali și deschiși la
minte și capabili să compare diferențele. Cred că singurul lucru pe care l-ar
realiza prezența mea ca orator pentru organizația dumneavoastră ar fi acela de
a-i supăra pe câțiva conservatori. Dar asta din cauză că sunt imbecili. Apoi, vor
mai fi și liberalii inteligenți care vor pleca spunând „Ce sentiment! Am auzit
un intelectual sincer și în mod autentic anti-Zionist cu viziuni cu adevărat
contradictorii și pe deasupra și provenind dintr-un mediu arab. A fost o
experiență care m-a îmbogățit, trebuie că sunt foarte fain și deschis la
minte.” Asta nu l-a ajutat și nu îl va ajuta niciodată pe cel colonizat.”
Din motive
asemănătoare, Campania Palestiniană pentru Boicotul Cultural și Academic al
Israelului (PACBI) adoptă boicotarea instituțiilor academice israeliene. Există
multe motive pentru a fi de acord cu pozițiile campaniei. Ca forțe culturale
majore, aceste instituții sunt complice la revizionismul necinstit al istoriei
violente a Israelului și dețin un rol important în susținerea violenței
sistematice împotriva palestinienilor. În plus, palestinienilor nu li se permit
libertățile academice de care beneficiază omologii lor israelieni în Palestina
și Israel. Activiștii palestinieni din străinătate experimentează și ei așa
numita abatere de la libertatea academică, a cărei cea mai recentă repetare a
venit ca răspuns la un curs palestinian ținut la Universitatea Berkeley din
California.
Omar Barghouti, un
membru fondator al PACBI și al mișcării BDS, a avertizat în legătură cu acceptarea
lipsită de spirit critic a apelurilor pentru dialog, în cartea sa „BDS: lupta
globală pentru drepturile palestinienilor”. Asta deoarece, susține el, înainte
ca dialogul să fie autentic sau productiv, trebuie să aibă un scop comun de
sfârșire a nedreptății. Barghouti insistă că dialogul nu poate fi concentrat pe
„a câștiga de partea ta sectoare substanțiale ale comunității opresorului”
pentru a „aduce o schimbare prin persuasiune.”
Cei implicați în
injustiție trebuie să fie atenți la dialogul care nu pune în discuție
opresiunea palestinienilor într-un mod semnificativ. Așa cum a scris profesorul
David Palumbo-Liu în Salon, trebuie
să fim prudenți în legătură cu „tipul de dialog fals și imoral care ignoră sau
minimalizează pretențiile legitime pentru drepturi și făcând asta creează alibiuri
pentru perpetuarea inegalității. Această distincție se aplică fie că discuția
are loc între șefi de stat, artiști, scriitori, profesori sau studenți.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu