luni, octombrie 31, 2016

Dialogul nu este neutru





de Eman Elshaikh


Dialogul pare a fi o îndeletnicire plăcută. Ne amintește de colaborare, pace, deschiderea minții și un schimb liber de idei. Evocă imagini ale filosofilor peripatetici dezbătând concepte cu strictețe și imparțialitate, ajungând la o mai mare claritate și apropiindu-se de adevărul obiectiv. La suprafață, dialogul pare a fi neutru, corect și generator de relații solide, bună-credință și rezultate pozitive.

În ciuda aparențelor, conceptul dialogului este departe de a fi neutru sau inocent și are multe fundamente ideologice care adesea rămân neexaminate. Se presupune în mod fals, de exemplu, că toți interlocutorii intră în dialog de pe poziții egale și cu bună-credință. Se mai presupune, la fel de fals, că un du-te vino antagonist, dacă i se acordă timp, va aduce adevăr și dreptate. Împreună, aceste presupuneri exclud recunoașterea (și în consecință interogarea) decalajelor de putere adânc înrădăcinate, a dinamicilor opresive și a discursurilor hegemonice. Făcând asta, devine extrem de dificilă intrarea în dialog de pe o poziție marginală și obținerea vreunei dreptăți.

Acest lucru este cu atât mai adevărat când vine vorba de Palestina și Israel. A cere un dialog între palestinieni și israelieni nu este deloc simplu: este încărcat cu presupunerea unui așa-zis conflict primordial, inerent, între arabi și evrei (cu totul altfel decât colonialismul istoric de tip settler), pentru care fiecare parte este la fel de responsabilă. În realitate, o discuție deschisă între colonizatorii puternici și oamenii colonizați, vulnerabili, este imposibilă.

Pentru palestinieni, dialogul este un loc foarte șubred din care să lupte pentru dreptate. Așa cum scria autorul Rich Forere pentru Salem News, „grupurile de dialog îi plasează pe palestinieni pe o poziție din care, pentru a-și împărtăși experiențele cu israelienii, sunt obligați să accepte o realitate distorsionată. Dacă refuză, sunt considerați a fi dezinteresați în legătură cu ce are de spus partea cealalaltă, și deci, dezinteresați de pace.”

Asta nu înseamnă că apărătorii dialogului sunt întotdeauna oameni răi. Pur și simplu înseamnă că noțiunea de dialog este construită în și emană dinspre sisteme opresive, care și ele sunt foarte complexe. Așa cum scria teoreticianul politic Iris Marion Young, „oprimarea desemnează prejudiciile și injustiția suferită de unii oameni nu în mod necesar pentru că o putere tiranică îi constrânge, ci din cauza practicilor zilnice ale unei societăți liberale bine-intenționate”. Lupta împotriva oprimării nu este o simplă luptă împotriva răului fățiș, ci mai degrabă o interogare consistentă a multiplelor căi prin care oprimarea este menținută prin intermediul lucrurilor aparent inofensive, ca dialogul.

Așa că, trebuie să ne întrebăm ce poate realiza, mai exact, dialogul, pentru victimele opresiunii, cum ar fi palestinienii. Răspunzând unei invitații de a fi unul dintre oratorii principali pentru Asociația Antropologică din Israel, profesorul libanezo-australian Ghassan Hage a scris că participarea sa nu va duce la eliberarea palestiniană. Admițând bunele intenții ale celor care l-au invitat, acesta a scris:

„Sunt întotdeauna înclinat către dialog, dar m-am gândit îndelung ce ar îndeplini prezența mea și consider că rezultatul ar fi negativ, nu pozitiv. Dar când mă gândesc la ce este pozitiv și la ce este negativ, ma gândesc la felul în care influențează lupta poporului palestinian de a se elibera de colonialism, nu la lupta antropologilor israelieni de a-și face societatea mai receptivă și deschisă la minte. Este o greșeală să le echivalezi pe cele două, chiar dacă, ocazional, s-ar putea suprapune în termeni de interes. […] Accept la modul cel mai sincer că doriți dialog. Așa încât vreau să spun repede de ce, deși sunt pentru dialog, nu sunt pentru dialog așa cum îl propuneți dumneavoastră.
                                                                               
                                                              […]   

Antropologii israelieni se întâlnesc cu un număr de situații care sunt asemănătoare celor pe care le întâlnim noi în alte medii ale colonialismului de tip settler cum ar fi Australia, Noua Zeelandă, Canada și Statele Unite. Toți suntem antropologi lucrând într-un spațiu social care întotdeauna seacă într-un mod vampiric și violent (legal și ilegal) o populație nativă blocându-i pretențiile asupra pământului. Voi, israelienii, trebuie să faceți față și situației în care istoria voastră vampirică este relativ scurtă și nouă, populația colonizată de voi încă este relativ puternică și încă își cere suveranitatea națională și autonomia asupra pământului. Forțele dominante din societatea voastră aspiră să ajungă în situația în care acest lucru va înceta. Acestea au ca scop ștergerea existenței palestinienilor ca reclamanți ai suveranității și îi supun unei terifiante violențe inumane, de o dimensiune, intensitate și permanență dincolo de orice acceptabilitate. Acest lucru a fost numit foarte inspirat de către Baruch Kimmerling al vostru, politicid.

Așa încât, pentru mine, începutul oricărei antropologii decoloniale trebuie să fie anti-politicid. Trebuie să fie preocupat de modalitățile prin care poate fi oprită această violență îngrozitoare și de felul în care se poate oferi prezență și putere politică și socială colonizaților. Nu are legătură cu a-i face pe antropologii din societatea colonizatoare mai liberali și deschiși la minte și capabili să compare diferențele. Cred că singurul lucru pe care l-ar realiza prezența mea ca orator pentru organizația dumneavoastră ar fi acela de a-i supăra pe câțiva conservatori. Dar asta din cauză că sunt imbecili. Apoi, vor mai fi și liberalii inteligenți care vor pleca spunând „Ce sentiment! Am auzit un intelectual sincer și în mod autentic anti-Zionist cu viziuni cu adevărat contradictorii și pe deasupra și provenind dintr-un mediu arab. A fost o experiență care m-a îmbogățit, trebuie că sunt foarte fain și deschis la minte.” Asta nu l-a ajutat și nu îl va ajuta niciodată pe cel colonizat.”

Din motive asemănătoare, Campania Palestiniană pentru Boicotul Cultural și Academic al Israelului (PACBI) adoptă boicotarea instituțiilor academice israeliene. Există multe motive pentru a fi de acord cu pozițiile campaniei. Ca forțe culturale majore, aceste instituții sunt complice la revizionismul necinstit al istoriei violente a Israelului și dețin un rol important în susținerea violenței sistematice împotriva palestinienilor. În plus, palestinienilor nu li se permit libertățile academice de care beneficiază omologii lor israelieni în Palestina și Israel. Activiștii palestinieni din străinătate experimentează și ei așa numita abatere de la libertatea academică, a cărei cea mai recentă repetare a venit ca răspuns la un curs palestinian ținut la Universitatea Berkeley din California.

Omar Barghouti, un membru fondator al PACBI și al mișcării BDS, a avertizat în legătură cu acceptarea lipsită de spirit critic a apelurilor pentru dialog, în cartea sa „BDS: lupta globală pentru drepturile palestinienilor”. Asta deoarece, susține el, înainte ca dialogul să fie autentic sau productiv, trebuie să aibă un scop comun de sfârșire a nedreptății. Barghouti insistă că dialogul nu poate fi concentrat pe „a câștiga de partea ta sectoare substanțiale ale comunității opresorului” pentru a „aduce o schimbare prin persuasiune.”

Cei implicați în injustiție trebuie să fie atenți la dialogul care nu pune în discuție opresiunea palestinienilor într-un mod semnificativ. Așa cum a scris profesorul David Palumbo-Liu în Salon, trebuie să fim prudenți în legătură cu „tipul de dialog fals și imoral care ignoră sau minimalizează pretențiile legitime pentru drepturi și făcând asta creează alibiuri pentru perpetuarea inegalității. Această distincție se aplică fie că discuția are loc între șefi de stat, artiști, scriitori, profesori sau studenți.”



Niciun comentariu: