Camerele parlamentului, Marea Britanie.
de Asa Winstanley
Un raport întocmit
de comitetul special al Casei Comunelor publicat săptămâna trecută conținea un
atac fără precedent la adresa libertății de exprimare din Marea Britanie. În ciuda
acestui fapt, mass-media pur și simplu a folosit raportul pentru a-și alimenta
interminabila și obsesiva campanie împotriva liderului Partidului Laburist,
Jeremy Corbyn. Cel mai tulburător aspect al raportului a fost, așadar, îngropat.
Ancheta privind
antisemitismul elaborată de comitetul special al afacerilor interne a
recomandat ca, în anumite circumstanțe, folosirea cuvântului „Zionist” într-un
context critic să poată fi tratată ca ofensă condamnabilă potrivit legislației
infracțiunilor motivate de ură. Raportul recunoaște că în jur de trei sferturi
din incidentele antisemitice comunicate vin din surse de extremă-dreapta și
totuși – în mod uluitor – autorii ignoră aproape în totalitate antisemitismul
caracteristic extremei drepte. În schimb, documentul se concentrează pe două ținte
principale ale stângii: Corbyn și președinta Uniunii Naționale a Studenților,
Malia Bouattia. Acest lucru demonstrează în mod categoric abordarea regretabilă
și foarte părtinitoare a comitetului dominat de conservatori.
Într-o declarație
făcută duminica trecută, Corbyn spunea că acest comitet a neglijat să analizeze
combaterea antisemitismului în alte partide politice. „Politizarea
antisemitismului – sau folosirea sa ca o armă în controversele dintre și în
interiorul partidelor politice – face un deserviciu luptei împotriva acestuia”,
a insistat Jeremy Corbyn.
Însă, ceea ce
foarte puțini par să critice, este uluitoarea tentativă a comitetului de a –
mai mult sau mai puțin – declara ilegală critica adusă Zionismului în Marea
Britanie. „În scopul investigațiilor infracționale sau disciplinare”, afirmă
raportul, „folosirea cuvântului ‘Zionist’ sau ‘Zio’ într-un context acuzator
sau abuziv ar trebui să fie considerată instigatoare și potențial antisemitică.”
De-a lungul anului
2016, a avut loc o adevărată vânătoare de vrăjitoare și o panică morală în legătură
cu „antisemitismul” care, zice-se, ar devora Partidul Laburist. Deși Partidul
Laburist și alte partide de stânga nu sunt, desigur, imune la realitatea
antisemitismului, toate dovezile empirice arată că nivelul rasismului
antisemitic în cadrul acestui partid este de fapt mai scăzut decât în general,
în societate.
Și totuși, povestea
falsei, în întregime fabricatei „crize antisemitice laburiste” a dăinuit, deoarece
a reprezentat o unealtă prea folositoare și la îndemână pentru a-i face rău
liderului stângist al partidului laburist. Acest lucru este valabil atât în cazul
laburiștilor de dreapta și al lobby-ului pro-Israel precum și al aliaților
acestora din mass-media.
De-a lungul acestei
povești, a existat o oarecare dezbatere despre Zionism, ce înseamnă de fapt și
care este diferența dintre anti-Zionism și antisemitism. Chiar și unele figuri
influente pro-Corbyn ale stângii au căzut în capcană și au spus că „ar trebui
să încetăm să mai vorbim despre Zionism”.
Dimpotrivă, eu cred
că pentru ca identifica în mod corect problema nedreptății din Palestina,
trebuie să ne ducem la sursă. Problema este ideologia fondatoare a statului
israelian: Zionismul.
Autorii comitetului
special susțin că ar trebui să criticăm „guvernul israelian” și nu Zionismul,
dar acest lucru nu ține cont de problemele mai adânci din Palestina ocupată. El
sugerează că problema se află doar la guvernul actual, puternic de dreapta, al
Israelului.
De fapt, guvernele
israeliene de stânga au fost la fel de ostile față de drepturile
palestinienilor, dacă nu chiar mai ostile. Nakba, ocuparea Cisiordaniei și a
Gazei în 1967, geneza și extinderea cea mai pronunțată a coloniilor ilegale,
toate acestea s-au întâmplat sub conducerea stângii Zioniste (Partidul Laburist
israelian sau descendenții săi ideologici).
Așa cum scria Ben
White în aprilie, ceea ce lipsește din majoritatea dezbaterilor, este realitatea
istorică și contemporană a ceea ce înseamnă Zionismul pentru palestinieni, care
sunt principalele victime ale opresiunii și crimelor de război israeliene.
Zionismul este
ideologia fondatoare a statului Israel. Așa cum a formulat profesorul de
economie al London School și totodată activistul Jonathan Rosenhead, Zionismul
a însemnat comiterea de grave nedreptăți față de poporul palestinian, așa că, în
acest sens, fiecare folosire a cuvântului „Zionist” este o acuzație.
Da, Zioniștilor, vă
acuzăm de sprijinirea unei ideologii opresive.
Zionismul este o
ideologie violentă, și adepții săi – Zioniștii – au planificat și săvârșit
purificarea etnică a 750.000 de palestinieni ca act fundamental al întemeierii
statului Israel între 1947 și 1948, eveniment comemorat de palestinienii de
peste tot ca Al-Nakba, Catastrofa.
Zionismul este o ideologie
rasistă care neagă dreptul de reîntoarcere la casele lor acelor refugiați
palestinieni și urmașilor lor, doar pentru că nu sunt evrei.
Zionismul este o
ideologie colonialistă care, în continuare, construiește colonii exclusiv
evreiești pe pământul palestinian din Cisiordania ocupată, confiscat prin
violență.
Zionismul este o
ideologie a apartheidului care neagă votul și drepturile umane celor 4,5
milioane de palestinieni din teritoriile ocupate (Gaza și Cisiordania) și îi
tratează pe palestinienii din Israel (în jur de 20% din populație) ca cetățeni
de mâna a doua sau a treia care nu au drepturi egale potrivit legii, politicilor
și practicilor israeliene.
Tentativele draconice
precum cea a comitetului special al afacerilor interne de a scoate în afara legii
criticarea Israelului nu vor funcționa niciodată; nu poți suprima critica adusă
unei ideologii politice injuste.
Este adevărat că
unii adepți ai extremei drepte folosesc cuvântul „Zionist” ca termen codificat
pentru „evreu”, camuflându-și în felul acesta antisemitismul. Asta face cu atât
mai importantă distingerea între cele două: iudaismul este o religie din care s-a
dezvoltat o identitate etnică evreiască; Zionismul este o ideologie politică de
tip colonialist. Nu toți evreii sunt Zioniști și nu toți Zioniștii sunt evrei.
Raportul Chakrabarti
are multe recomandări apreciabile pentru Partidul Laburist în legătură cu problema
antisemitismului (așa încât este păcat că acest comitet special a ales să-l atace
atât pe el cât și pe autorul său). Printre ele se află și recomandarea de a se
folosi cuvântul Zionist cu grijă și matură chibzuință, dar a renunța în
totalitate la el ar fi o greșeală uriașă. Ar fi o prea mare concesie făcută
extremei drepte și statului israelian și aliaților săi (care organizează cu
nerușinare, în toată lumea, campanii de
denunțare a oricărei critici adresate Israelului ca „antisemitică” și fac lobby
pentru legislație locală în acest sens).
În acest context, este
remarcabil că principalii susținători ai falsei ecuații „Zionist = evreu” sunt
a) statul Israel și b) antisemiții neo-fasciști.
Așa cum spunea
Yasser Arafat în faimosul său discurs în fața Consiliului General al Națiunilor
Unite în 1974: „Zionismul este o ideologie imperialistă, colonialistă, rasistă;
este profund reacționar și discriminant; este unit cu antisemitismul în dogmele
sale retrograde și este, în definitiv, o altă față a aceleiași monede.” Cu alte
cuvinte, Zionismul are nevoie de
antisemitism. Înfruntați-l pe primul și veți face niște pași importanți spre
a-l eradica pe cel din urmă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu