de Charlotte
Silver
Israelul și-a suspendat
cooperarea cu UNESCO după ce organizația culturală și științifică a Națiunilor
Unite a adoptat o rezoluție prin care condamna cu vehemență acțiunile agresive
ale Israelului în interiorul și în jurul moscheei al-Aqsa din Ierusalimul de
Est ocupat.
În ciuda
puternicului lobby împotriva moțiunii făcut de ambasadorii israelieni din toată
lumea, rezoluția a fost votată cu 24 de voturi „pentru” și 6 voturi „contra”.
SUA, Germania,
Lituania, Estonia și Olanda au votat împotriva rezoluției, în vreme ce Rusia și
China, printre alte țări, au sprijinit-o.
Oficialii din
guvernul israelian susțin că moțiunea neagă o legătură evreiască cu locul
istoric, care include Zidul Vestic (al Plângerii), deși nimic din limbajul
folosit în moțiunea cu pricina nu sugerează așa ceva.
Planul Israelului
pare a fi dobândirea suveranității asupra locului.
În mod semnificativ,
efortul Israelului de a obține confirmare simbolică și poate legală asupra
locului prin rezoluții UN vine în contextul în care solicitările anumitor
grupuri pentru distrugerea moscheei al-Aqsa și înlocuirea acesteia cu un templu
evreiesc se intensifică, adesea cu sprijin și finanțare din partea guvernului
israelian.
Criticii au punctat
referirea exclusivă a moțiunii față de locul respectiv prin denumirea „moscheea
al-Aqsa/al-Haram al-Sharif” ca dovadă a faptului că rezoluția neagă orice
legătură evreiască sau reverență a locului pe care evreii îl numesc Muntele
Templului.
În aprilie, UNESCO
a adoptat o rezoluție similară care a stârnit o critică aproape identică.
Franța a votat în
favoarea rezoluției, dar și-a retras imediat sprijinul față de aceasta după ce
prim ministrul israelian Benjamin Netanyahu i-a scris o scrisoare de protest
președintelui francez François Hollande.
Denunțând acțiunile ilegale, nu negând legăturile
De fapt, rezoluția
adoptată de UNESCO afirmă „importanța Orașului Vechi al Ierusalimului și a zidurilor
sale pentru cele trei religii monoteiste”, în timp ce solicită Israelului
redarea statu-quo-ului istoric al complexului ce include moscheea al-Aqsa prin
returnarea întregii autorități Waqf-ului iordanian – instituția care s-a ocupat
de administrarea acestuia.
Până la izbucnirea
celei de-a doua Intifade în anul 2000, Waqf-ul iordanian administra și controla
locul sfânt.
Deși complexul
propriu-zis încă se află sub autoritatea Waqf-ului, perimetrul său este
controlat de Israel și forțele israeliene fac incursiuni dese în interiorul său.
Israelul a inițiat
și continuă să inițieze proiecte arheologice și de dezvoltare în jurul său,
proiecte care pun în pericol fundația al-Aqsei și restricționează cu severitate
accesul palestinian și musulman în locul sfânt.
Rezoluția condamnă
„accentuarea agresiunilor israeliene și măsurile ilegale împotriva [Waqf-ului] și
a personalului său și împotriva libertății de închinare în locul sfânt și
restricționarea accesului musulmanilor în moscheea al-Aqsa/al-Haram al-Sharif și
cere Israelului, puterea ocupatoare, să respecte statu-quo-ul istoric și să
oprească imediat aceste măsuri.”
De asemenea,
denunță și excavările și demolările structurilor antice din și în jurul
Orașului Vechi întreprinse de Israel, vandalizarea complexului de către
coloniștii de extremă dreapta și de forțele armate, distrugerea clădirilor de
către forțele israeliene precum și obstrucționarea renovărilor necesare.
Rezoluția critică
planurile Israelului de a construi un sistem de telecabine în Ierusalimul de
Est și așa numitul Kedem Center în cartierul palestinian Silwan.
Votul UNESCO vine
într-o vreme în care Israelul a sprijinit accentuarea activității private de
construire a coloniilor în inima Ierusalimului de Est ocupat.
Noile date
sugerează că numărul coloniștilor evrei în zona ce înconjoară complexul al-Aqsa
a crescut cu 70 de procente din 2009 încoace. În timpul aceleiași perioade, 60
de familii palestiniene au fost evacuate cu forța, 55 dintre ele numai în ultimii
doi ani, potrivit organizației non-guvernamentale israeliene Ir Amim.
Gargara israeliană
Netanyahu este
dirijorul corului care condamnă rezoluția.
„A spune că
Israelul nu are nicio legătură cu Muntele Templului și cu Zidul Vestic este ca
și când ai spune că China nu are vreo legătură cu Marele Zid Chinezesc sau că
Egiptul nu are vreo legătură cu piramidele”, a afirmat acesta.
Felul în care
Netanyahu și-a ales cuvintele este semnificativ: el afirmă ca statul israelian,
nu religia iudaică are o „legătură” cu aceste locuri care se află în
Cisiordania ocupată.
Atestarea unei
asemenea „conexiuni” de rezoluțiile UN, în scris, ar reprezenta pentru Israel
un pas înainte către dobândirea suveranității asupra acestor locuri.
Isaac Herzog,
liderul opoziției israeliene a declarat: „Oricine vrea să rescrie istoria, să
distorsioneze faptele și să inventeze fantezia că Zidul Vestic și Muntele
Templului nu au legătură cu poporul evreiesc, spune o minciună teribilă care
servește doar la sporirea urii.”
Luându-și ca reper
gargara guvernamentală, Israelul susține ideea perpetuată că moțiunea era un
atac la adresa venerației evreilor față de locul respectiv.
Ziarul Haaretz, din Tel Aviv, a publicat un
articol cu un titlu înșelător la modul cel mai grosolan: „UNESCO susține
moțiunea care anulează legăturile evreiești cu Muntele Templului.”
Yair Rosenberg de
la Tablet Magazine descrie decizia
UNESCO drept o „rezoluție fățiș antisemitică ce șterge legăturile evreiești cu
Muntele Templului, cel mai sfânt loc al iudaismului.”
„A șterge
conexiunea evreiască cu Ierusalimul este a nega însăși moștenirea culturală a
Ierusalimului” spune Liga Împotriva Defăimării din SUA.
Până și directorul
general al UNESCO, Irina Bokova, s-a alăturat criticilor: „Diferite popoare
venerează aceleași locuri, uneori sub nume diferite. Recunoașterea, folosirea
și respectarea acestor nume este extrem de importantă.”
Furia în legătură
cu rezoluția a atins și campania prezidențială a Statelor Unite, atât Donald
Trump cât și Hillary Clinton emițând critici aspre.
Autoritatea Palestiniană
a dat o declarație salutând rezoluția susținută de Algeria, Egipt, Liban,
Maroc, Oman, Qatar și Sudan, spunând că decizia adoptată reflectă „angajamentul
permanent al majorității statelor membre de a confrunta impunitatea și de a
confirma principiile în baza cărora s-a întemeiat UNESCO.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu