miercuri, octombrie 19, 2016

Cum încearcă Israelul să șteargă istoria acestei regiuni





de Jonathan Cook


Cică era menită să fie o lecție israeliană de istorie, predată lumii. Un video postat pe media socială de ministrul de externe al Israelului înfățișează un cuplu obișnuit de evrei, Iacob și Rachel, care locuiesc într-o casă numită „Pământul lui Israel”. O serie ciocăniri în ușă aduc 3000 de ani de întreruperi ale fericirii lor. Mai întâi vin asirienii, urmați de babilonieni, eleni, arabi, romani, cruciați, mameluci și otomani – toți parcă desprinși din distribuția filmului Monty Python.

Iacob și Rachel sunt forțați de facțiunile beligerante să se mute în părți tot mai mici ale casei, până ajung, într-un final, să ridice un cort în grădină. Norocul lor se schimbă numai odată cu sosirea unui funcționar al Imperiului Britanic care le returnează actele de proprietate. O ultimă bătaie în ușă le întrerupe sărbătoarea. În pragul ușii se află un cuplu palestinian sărac, și bărbatul și femeia întinzându-și gâturile să vadă ce bunătăți îi așteaptă înăuntru.




E suficient de urât șovinismul cu care sunt portretizați Iacob și Rachel – niște simpli oameni obișnuiți, îndurând cu stoicism barbarii care se măcelăresc între ei în sufragerie. Dar e și mai insuportabilă descrierea palestinienilor care apar brusc de nicăieri în 1948, după ce Marea Britanie se retrage.

La o milă de casa mea din Nazaret se află ruinele Saffuriyei, un oraș palestinian vechi de secole, până când armata israeliană i-a alungat pe locuitorii săi în 1948 și le-a aruncat casele în aer. Mai mult de 500 de sate au fost rase de pe suprafața pământului într-un mod similar.

În locurile în care clădirile au rămas neatinse, evreii – nu palestinienii – sunt cei care se stabilesc în mod ilegal în casele altora. Dar falsificarea este dusă și mai departe.

Lângă dărâmăturile Saffuriyei se află și mai vechiul oraș roman Sephoris, în care evreii s-au stabilit acum aproape 2000 de ani după revoltele lor eșuate împotriva Imperiului Roman. Podeaua mozaicată a unei sinagogi din acea perioadă, care a supraviețuit vremurilor, ne dezvăluie că evreii din Sephoris venerau soarele, atât de mult s-au contopit cu populația păgână a zonei.

Alte amestecuri există din abundență. În orașul vechi al Nazaretului se află singura „biserică sinagogă” din lume, unde se spune că Isus a ținut prima sa predică. Este un element care ne reamintește că mulți evrei locali aveau să-și spună în curând creștini și mai târziu musulmani. Mai departe, în nord, în orașul Bokaya, o veche sinagogă poate fi zărită alături de biserici și moschei. Timp de secole, religiile avraamice au trăit împreună într-o armonie comună, necunoscută în Europa.

De fapt, contrar versiunii israeliene a istoriei, cele mai violente ciocniri – în afară de revoltele evreilor – au coincis cu invaziile europenilor, fie că a fost vorba de sectarismul agresiv al cruciaților sau de crearea de către zioniști a unui „stat evreiesc” etno-religios, cu ajutorul britanicilor. Mai degrabă, trecutul Palestinei a fost marcat de toleranță culturală și diversitate biologică. Convertirile și căsătoriile mixte reprezentau un semn că regiunea era un creuzet al identităților și credințelor.

Desigur, Israelul preferă să ascundă această istorie, deoarece duce la o concluzie evidentă: regiunea are nevoie de mai puțin, nu de mai mult tribalism și dogmă de acel soi ce place Israelului.

Majoritatea evreiască a Israelului trăiește aproape în întregime separată de palestinienii care au rămas pe pământul lor și astăzi sunt cetățeni cu numele. Între timp, în Cisiordania – cunoscută israelienilor ca regatul biblic al „Iudeei și Samariei” – coloniștii evrei domnesc peste o populație palestiniană ghettoizată, supusă guvernării militare.

Prim ministrul Benjamin Netanyahu a conceput o lege fundamentală care definește Israelul ca aparținând unei „națiuni evreiești” globalizate, nu cetățenilor țării. Și insistă ca negocierile privind pacea să aibă loc numai după ce palestinienii ce trăiesc sub ocupație recunosc Israelul ca fiind un astfel de stat evreiesc – o condiție ce odată era considerată ridicolă, acum a fost adoptată de Washington.

Ca un semn al stării predominante, ministrul israelian al educației a interzis să apară în programa școlară două romane ce au ca subiect relațiile romantice dintre evrei și palestinieni. În același timp, „linia verde” ce odată demarca teritoriile palestiniene ocupate, a fost ștearsă de pe hărțile israeliene din școli, sugerând că întreaga regiune este Eretz Israel, mai marele Israel.

Confruntați cu diplomația și politicile nule ale Israelului, palestinienii sunt tot mai neliniștiți în legătură cu viitorul lor.

Săptămâna trecută, o rezoluție din partea UNESCO, corpul științific și cultural al Națiunilor Unite, a dat glas îngrijorărilor lor. A subliniat amenințările israeliene la adresa celor mai importante locuri sfinte musulmane și creștine aflate sub ocupație.

Recunoscând importanța Ierusalimului „pentru trei religii monoteiste”, rezoluția avertiza totuși, în legătură cu exploatarea israeliană a controlului său ilegal pentru a șterge legătura palestinienilor cu aceste locuri, în special cu moscheea Al Aqsa.

Sperând să distragă atenția de la aceste critici, Israelul s-a pornit să tune și să fulgere la adresa UN pentru că a negat întâietatea narativei sale. Al Aqsa trebuie descrisă în aceeași măsură și ca Muntele Templului, a insistat domnul Netanyahu, referindu-se la un vechi templu uitat, care se presupune că ar fi îngropat sub moscheea din Ierusalim.

Dar presupusa localizare a ruinelor templului duce la concluzia opusă celei la care a ajuns domnul Netanyahu: nu că evreii sunt mai îndreptățiți să pretindă suveranitatea, ci că oamenii și religiile regiunii se împletesc într-un mod incredibil de puternic.

Aceasta ar trebui să fie o lecție de bază pentru toți Iacobii și toate Rachelele, mulți dintre ei trăind în colonii militarizate și în veșnică expansiune pe teritoriu palestinian furat.

Pământul acesta a fost mereu împărțit și nu va fi nicio pace până când nu va fi din nou.


Niciun comentariu: