Falsitatea corectitudinii politice și cenzura în travesti

de Bobana M. Andjelkovic

Există diferite definiții și abordări ale conceptului de adevăr. De la filosofiile antice ale Orientului Îndepărtat la filosofiile analitice combinate cu ciberneticile secolelor 20 și 21. Toate au fundamente, argumente și ipoteze ce pot fi dezbătute. Toate pot fi acceptate sau nu, dar majoritatea au fundamente solide și coerente. Cei cărora le place să relativizeze – distracția superficialului filosof contemporan popular, vor abuza de faptul că persistă diferite abordări ale noțiunii și vor trage concluzia că adevărul depinde de viziunea subiectului sau chiar vor pune sub semnul întrebării de ce este important adevărul într-un anumit caz și context.

Până la urmă, importantă este capacitatea de a lăsa la o parte perspectivele mărginite ale acestui climat care ar dori să devalorizeze secole de gândire umană. De-a lungul secolelor au existat eforturi reale de dezvoltare a variatelor poziții și perspective care acoperă spectrul conceptelor umane distincte, care sunt comprehensibile și au baze solide și pot fi tratate ca valori acceptate la modul general. Le putem accepta sau nu, dar sinceritatea originilor acestora este deasupra abordării; au fost derivate în afara motivelor oportuniste. Atâta vreme cât putem susține sau dezbate niște opinii sau teze în baza argumentelor coerente, câtă vreme le putem împărtăși cu ceilalți și le putem aduce în discuție, fie că există sau nu o opoziție fermă de partea cealaltă, ne aflăm totuși în siguranță gândind, dezbătând, concluzionând, încercând să schimbăm opinia, poziția sau abordarea filosofică a cuiva. Este important ca ființele umane să evolueze, să dobândească noi cunoștințe și să dezvolte noi idei, idei mai bune decât cele pe care le aveau înainte. Toate acestea sunt diferite de relativizarea incoerentă, care alcătuiește miezul falsității corectitudinii politice.

Introducerea noțiunii de corectitudine politică pe post de contribuție valoroasă la lupta pentru libertate este complet greșită, nu se potrivește omenirii și, indiscutabil, scade nivelul discursului. Corectitudinea politică este într-adevăr utilă celor care intenționează să subjuge mintea umană, să submineze modalitățile de a gândi și trăi derivate în mod organic și să impună altele în locul acestora. Corectitudinea politică este folositoare în scopuri mai mari sau mai mărunte, cum ar fi susținerea de argumente retorice, manipularea cuiva sau chiar dobândirea de putere politică într-o foarte scurtă perioadă de timp. Acestea sunt motivele pentru care cei ce propun acest model au nevoia relativizării, deoarece în locul unui sistem de valori coerent există doar unul superficial, unul bazat pe inabilitatea de a-și proiecta interesele pe termen lung dincolo de nevoile imediate sau egoiste, deghizate în mod cinic sub formă de grijă autentică pentru ceilalți. Așa încât aceștia descoperă că este mai sigur să relativizeze orice și să se angajeze în oportunism.

Corectitudinea politică nu este legată de progresul sau dezvoltarea umană, este nenaturală; artificialitatea vine odată cu dezvoltarea unui limbaj specific sau a jargonului său. Corectitudinea politică este o valoare impusă, una obținută exclusiv prin banii oferiți celor care o promovează – lucru care le permite să impună aceste valori suspecte, pentru a distrage omenirea de la dezvoltarea naturală (peste care nu se poate sări), pentru a favoriza anumite grupuri și a le oprima pe altele, pentru ca, în cele din urmă, să pulverizeze și să separe oamenii. Dar, în același timp, trebuie creată aparența că există grijă pentru ceilalți, pentru egalitate, fraternitate și toate celelalte fraze cu încărcătură politică dar care de fapt și-au pierdut orice înțeles în procesul deconstrucției textuale.

Este necesar să ne adresăm și originii istorice a corectitudinii politice. Aceasta datează din timpul dezbaterilor politice și disputelor în contextul politicilor extremiste. A început ca un produs al stalinismului în cadrul partidului comunist și era o unealtă folosită împotriva celor care depășeau granița acceptabilă a gândirii ideologice. A continuat în cadrul inautenticelor dezbateri politice din SUA după cel de-al Doilea Război Mondial, unde a devenit mai mult decât evident că scopul acestei agende nu avea nimic în comun cu realizările sociale. Scopul declarat era acela ca oamenii să se comporte unii față de alții și să fie tratați în mod egal, indiferent de diferențele dintre ei. Dar intenția este legată mai mult de nebunie politică, de extremism deghizat și poate chiar de un oarecare grad de instabilitate psihică printre indivizii sau grupurile care o promovează.

Dacă termenul de corectitudine politică cuprinde sugestia ortodoxiei staliniste în URSS și a campaniilor media sociale și politice orchestrate în SUA după WWII pentru a facilita transferul puterii de la instituțiile guvernamentale oficiale la instituțiile non-guvernamentale neoficiale, cum a ajuns să fie privit ca o preocupare autentică pentru libertate și egalitate? Este mai mult o mască pentru cenzura neoficială sau, mai precis, o încercare de a controla membrii societății prin limbajul cotidian într-o manieră deghizată, cu scopul de a modela mințile. Țintește să ia aparența unui luptător pentru libertate în numele fiecărui individ de pe planetă, indiferent de viziunile politice, religioase, sexuale sau de orice alt tip ale oricărui individ de pe planetă. Dar, în același timp, presupune ca indivizi sau grupuri demne de dispreț să poată susține dreptul de a exista și a acționa deschis.

Într-o epocă în care corectitudinea politică doar lasă impresia că protejează pe toată lumea și susține libertatea pentru toată lumea, comunitatea internațională permite Israelului să omoare poporul palestinian, pe teritoriul statului Palestina, atât în Cisiordania cât și în Gaza. Israelului i se permite să nu ridice blocada ce asfixiază Gaza, Israelului i se permite să folosească operațiuni militare sub steag fals și campanii media sub steag fals pentru a porni războaie dezgustătoare și masacre în statul ocupat al Palestinei. Israelului i se permite să aducă cetățeni străini, evrei și convertiți – coloniști ilegali, mulți dintre ei nici măcar cunoscând limba ebraică, fanatici religioși de extremă dreapta din lumea întreagă, să trăiască pe pământul altor oameni și să se poarte ca cetățeni israelieni. Dar indigenilor din statul Palestina nu li se permite să trăiască acolo liberi, pe terenurile lor private sau pe proprietatea statului – sunt expulzați și li se neagă dreptul de reîntoarcere – toate acestea sub privirea comunității internaționale.

Israelul distruge cultura beduinilor chiar și după ce a fost avertizat de comunitatea internațională. Coloniile pe care Israelul le construiește pe pământ palestinian sunt ilegale sub legea internațională. Israelul se folosește de discuțiile despre pace pentru a distrage atenția de la anexarea de și mai mult pământ și de la construirea de și mai multe colonii ilegale. Dar, de fiecare dată când este denunțat pentru violență rușinoasă față de statul Palestinei și cetățenii săi, Israelul invocă argumentul antisemitismului și al holocaustului. Ce este corect politic în argumentul acesta? Antisemitismul și holocaustul sunt singurele argumente, false oricum, pe care Israelul este în stare să le aducă pentru a-și justifica crimele, de 70 de ani încoace? Au trecut 70 de ani de la holocaust și aproape un secol de la începutul ocupației deschise și sprijinite internațional și al violenței indiscutabile față de Palestina și cetățenii ei pe pământul lor. Sportul preferat al soldaților israelieni din ultimii ani este uciderea copiilor palestinieni. Forțelor de Ocupație Israeliene (așa-zisul IDF) li se permite profanarea și vandalizarea locurilor sfinte islamice și creștine. Ce este corect politic în legătură cu asta?

Triburi africane indigene sunt rase de pe suprafața pământului și, iarăși, falsul argument este folosit drept camuflaj – grija umanitară. Resursele naturale sunt furate, viețile oamenilor sunt schimbate cu forța sub falsul pretext al preocupării față de ei. Guvernele sunt schimbate cu forța, sunt impuse standardele societății străine, sunt provocate războaie civile, oamenii sunt lăsați să moară de foame. Același lucru au pățit și aborigenii din Australia, triburile native din America de Sud și de Nord și câteva triburi și națiuni din unele părți ale Asiei. Din fericire, încă mai sunt părți ale lumii sănătoase. Acestea au reușit să-și păstreze vii umanitatea și cultura, atât cât este posibil în epoca furiei nebune. Paradigma dominantă este în general aliată în jurul ignoranței, a superficialității și a lașității; o paradigmă ce plasează valoarea în uriașele cantități de bani, mai presus de orice. Aceștia sunt bani însângerați, străini, în mare parte venind din așa-zisa lume dezvoltată. Ce este corect politic în legătură cu asta?

În ultimii zeci de ani, comunitatea internațională a creat o nouă zonă de război în Balcani, prin fragmentări și divizări, prin războaie civile și bombardamente NATO cu ajutorul politicienilor locali corupți, ale căror viziuni politice variază de la naționalismul extrem la sălbaticul capitalism vestic distructiv, depinde ce li s-a ordonat de la marii șefi ai lumii dezvoltate. Ce este corect politic în legătură cu asta?

Ce scop are UNESCO, dacă Bagdad, Tripoli, Damasc, Kabul și alte centre antice ale culturii sunt distruse? Care este scopul UN dacă Statele Unite ale Americii duc războaie de proximitate și nu numai, peste tot în lume? Care este scopul misiunilor internaționale de pace ale UN dacă nu pot acționa în linie cu legea internațională și păstra pacea? Care este scopul oricărui serviciu public de poliție dacă este militarizat și mai mult pune în pericol decât protejează plătitorii de taxe? Și ce este corect politic în legătură cu asta?

Dar, chiar dacă așa-numitele țări ale lumii dezvoltate au făcut posibil, sub false argumente, să se șteargă culturi importante, care au reprezentat sol fertil pentru dezvoltarea multor alte culturi și să se fure artefacte din țările distruse pentru a fi expuse în muzeele lumii dezvoltate, nu este posibil să elimine oamenii sănătoși la cap și bunul simț. De aceea misiunea lor este finalizată prin manipulare și prin implementarea mijloacelor necesare creării standardelor duble și dizolvării conștiinței umane naturale. Dar, mai devreme sau mai târziu, bunul simț va apărea din nou, pentru că este o caracteristică naturală. Când natura este împiedicată să existe prin mecanismele sale obișnuite, găsește alte modalități prin care să lupte cu boala, deoarece natura este un sistem autoreglator pe care noile științe aplicate încearcă să-l copieze prin mașinării, dar eșuează, producând himere.