Un palestinian ucis de trupele israeliene pentru că s-a purtat ciudat

Prietenii și familia îndoliată poartă trupul neînsuflețit al lui Iyad Hamed pentru înmormântarea acestuia în Silwad, după ce a fost ucis de forțele armate israeliene, 26 august, 2016.

de Gideon Levy și Alex Levac

Bărbatul împușcat vinerea trecută de Netzach Yehuda, un soldat al brigăzii ultra-ortodoxe Kfir, avea 38 de ani și era tatăl a doi copii mici, un fiu și o fiică, ce alergau săptămâna aceasta în jurul camerei de zi a casei lor, într-o stare de confuzie, ea într-o fustiță roșie, el în pantaloni scurți. Tatăl lor, Iyad Hamed, avea o dizabilitate mentală congenitală: introvertit și taciturn, avea tendința să se uite în pământ când mergea pe stradă. Îi plăcea să petreacă timpul în natură culegând smochine și alune. Totuși, viața lui era structurată: avea o soție și copii și muncea în construcții, o muncă simplă. „Nu era cel mai ager om”, spun frații lui.

Materialul video filmat de camera de securitate a băcăniei din Silwad, un sat de lângă Ramallah, îi arată ultimele minute din viață. Hamed, într-o cămașă deschisă la culoare, este văzut cumpărând și plătind niște gustări pentru copiii săi. Câteva momente mai târziu, pleacă spre moschee pentru rugăciunile de vineri și nu se mai întoarce niciodată. Nimic din ce a surprins camera nu indică ce avea să se întâmple : un tată cumpără ceva de ronțăit pentru copiii săi în ultimele sale ore de viață.

Mare parte a familiei lui Hamed este în America, așa cum sunt mulți nativi ai acestui sat prosper. Acum zece ani, cei șase frați ai săi s-au mutat în Ohio – în Columbus și în Cleveland – unde lucrează în domeniul imobiliar. Iyad, cel mai în vârstă, a rămas în Silwad, la fel și sora sa. Și-a întemeiat o familie, dar recent a decis să emigreze si el; de asemenea, unul dintre frații săi a spus că Iyad înaintase autorităților o cerere în acest sens.

Trăia la parterul casei din piatră a familiei sale. Clădirea este arătoasă, dar nu este cea mai frumoasă casă din elegantul cartier de pe deal. Al doilea etaj este folosit de frații și familiile lor în timpul vacanțelor pe care le petrec aici. Vara aceasta au venit de două ori: o dată în vacanță și la puțin timp după aceea – să-și jelească fratele mort.

Părinții lor își împărțeau timpul între Silwad și America, o parte din pământurile lor au fost luate pentru a se construi colonia Ofra. Mulți dintre locuitorii acestui cartier s-au mutat în ultimii ani în Statele Unite.

Copiii lui Iyad Hamed; Lian, stânga, și Zakariya. Soldatul care a tras glonțul ce l-a omorât a fost interogat de Poliția Militară săptămâna aceasta sub suspiciunea de a fi cauzat moarte din neglijență și a fost trimis înapoi la unitatea sa.

În decembrie anul trecut, Poliția de Frontieră a împușcat-o și a ucis-o pe Mahdia Hammad, o femeie de 40 de ani, mamă a patru copii, susținând că a încercat să-i calce pe soldați cu mașina. Acum armata l-a ucis pe Iyad Hamed fără niciun motiv vizibil: nu a fost înarmat și nu reprezenta o amenințare pentru nimeni.

Forțele Israeliene de Apărare admit asta.

Crima a avut loc la marginea satului, nu departe de drumul național 60, un fost loc pentru demonstrații și aruncat cu pietre. Demonstrațiile au încetat luna trecută, la presiunile localnicilor obosiți de gazele lacrimogene și de revolte. Cinci locuitori din Silwad au fost uciși anul trecut de trupele israeliene.

Ne aflăm lângă un morman de pietre, în locul în care s-a prăbușit Hamed, sângerând, vinerea trecută. Până aici a ajuns, după ce a lăsat acasă gustările pentru copii, în drum spre o moschee din localitatea vecină Yabrud, unde se ruga vinerea. O prefera pe asta în locul moscheilor din Silwad.

Pe drum, s-a oprit la benzinăria din Silwad să îl salute pe prietenul său Rashad care lucrează acolo. Camera de securitate a benzinăriei l-a surprins și ea. Apoi și-a continuat drumul spre Yabrud, care se află de partea cealaltă a drumului național 60. Ar fi putut folosi pasajul subteran să traverseze, dar a preferat calea mai scurtă, care trece pe lângă o cazemată blindată și un turn de supraveghere al IDF.

Era în jur de 11:40 a.m. Pe partea cealaltă a drumului, Abdel Hamid Yusuf, un tânăr solid de 26 de ani, își conducea autocisterna cu ape menajere la locul în care o golește. Martor la cele întâmplate, stă acum cu noi în locul în care a fost ucis Hamed, dimpreună cu Iyad Hadad, un investigator de teren pentru organizația pentru drepturile omului B’Tselem.

Hamed se purta ciudat, își amintește Yusuf, care îl cunoștea bine și îi știa boala. Hamed păruse să se fi rătăcit și era dezorientat; alerga înainte și înapoi spre turnul de supraveghere. Yusuf spune că nu a văzut soldați cât Hamed alerga între turn și gardurile de sârmă ghimpată. Hamed părea înspăimântat. Vroia să traverseze drumul spre moschee dar nu mai știa pe unde s-o ia. Era ca un animal în cușcă; gardurile de sârmă ghimpată erau imposibil de trecut. „E periculos acolo, pleacă de acolo!” i-a strigat Yusuf de pe partea cealaltă a drumului. Hamed nu a răspuns – poate că nu l-a auzit pe Yusuf.

Este esențial de subliniat că Hamed nu avea nimic în mâini. Lucrul acesta este confirmat de Yusuf și de materialul video filmat de camera de supraveghere a benzinăriei care arată asta: un civil neînarmat îmbrăcat într-o cămașă deschisă la culoare, care pare confuz și rătăcit.

Dintr-odată s-au auzit câteva focuri de armă. Hamed a început să alerge disperat înapoi spre sat. Nu este limpede de unde au venit împușcăturile, dar imediat după aceea Yusuf a văzut câțiva soldați ieșind din vegetația de la baza turnului. Hamed a continuat să fugă. Și mai multe focuri de armă s-au tras asupra lui, pare-se de către soldații care stăteau la pândă. A fost lovit și a căzut. Un glonț i-a intrat prin spate și a ieșit prin piept, a raportat ulterior paramedicul Yahya Mubarak, care a intrat apoi în posesia cadavrului.

A., care locuiește în apartamentul nr. 9  în clădirea Hurriya Tower din apropiere, a ieșit pe balcon când a auzit împușcăturile. Ceea ce a declarat pentru investigatorul de teren confirmă spusele lui Yusuf: Hamed a fugit ca să-și apere viața până când a căzut.

Patru soldați au rostogolit trupul lui Hamed cu picioarele. Acesta probabil a murit pe loc, deși nu se poate spune cu exactitate. O ambulanță israeliană a sosit 15 minute mai târziu, dar Yusuf nu a putut vedea dacă Hamed a primit vreun tratament medical. Au sosit și mai multe trupe într-o mașină gri-argintie, civilă. Corpul a stat întins pe jos ceva vreme până când soldații l-au ridicat. Câteva ore mai târziu, trupul neînsuflețit a fost înapoiat familiei după ce a devenit clar pentru IDF – care foarte rar se grăbește să înapoieze cadavrele – că Hamed nu a greșit cu nimic și că a fost ucis degeaba.

Ambalaje de carton pentru cutiile de muniție ale IDF-ului sunt împrăștiate pe jos acolo unde s-a prăbușit Hamed. Un ofițer IDF se apropie de noi din direcția turnului de supraveghere și patru soldați apar de nicăieri din direcția opusă. Câteva minute mai târziu, vine din vale încă un grup de soldați. Poate unul dintre ei l-a ucis pe Hamed?

Soldatul care a tras glonțul ce l-a omorât a fost interogat de Poliția Militară săptămâna aceasta sub suspiciunea de a fi cauzat moarte din neglijență și a fost trimis înapoi la unitatea sa. Nici măcar nu a fost suspendat de la îndatoririle sale.

În casa decedatului se află tatăl său, Zakariya, un om respectabil de 58 de ani, ce poartă o jellabiya stilizată, cu broderie. Alături de el sunt doi dintre fiii săi, Yahya, 34, din Columbus și Ahmed, 31, din Cleveland. Copiii cei fără de tată ai lui Hamed, Zakariya, de aproape 9 ani și Lian, fetița de 3 ani, sunt cu mama lor, proaspăta văduvă Narmine.

„Ce naiba, suntem ființe umane, cum să fim împușcați așa?” spune Yahya. „Avem copii, pentru Dumnezeu! Soldatul a luat viața unui om. Mi s-a întors stomacul pe dos când am citit rapoartele despre ce s-a întâmplat publicate de Yedioth Ahronoth.”

Când au fost aici în vacanță, acum o lună, frații i-au adus lui Iyad niște haine noi, cadou. Iyad nu a apucat să le poarte; le păstra pentru Id al-Adha, Sărbătoarea Sacrificiului. Acum nu le va mai purta niciodată, „pentru că niște soldați au hotărât să-l ucidă”. Chipurile fraților săi sunt contorsionate de durere.

Yahya: „Hai să spunem că Iyad se purta ciudat. De ce să-l ucizi? Împușcă-l în picior. De ce să-l ucizi? Nu ești Dumnezeu. În prima Intifadă, trăgeau la picioare. Puteai să vorbești cu soldații. Acum dacă duci o mână spre buzunar te omoară. Știți ce tragedie a cauzat soldatul care mi-a ucis fratele? Știți câte familii a distrus?”

Copiii se ghemuiesc lângă cei doi unchi. Lian umflă un balon și-i dă drumul să zboare în cameră. Are un „ochi leneș” și poartă ochelari groși. E programată la operație pentru ambliopie peste câteva săptămâni; tatăl ei nu va putea să o însoțească.

Yahya, care citește pe telefon ediția în limba engleză a ziarului Haaretz în Statele Unite spune „Copiii știu că un soldat evreu le-a ucis tatăl. Când vor crește probabil că vor urî Israelul și pe bună dreptate. Le-ați ucis tatăl. Noi nu suntem o familie politică”, spune acesta în continuare. „Nu am fost niciodată în închisoare, nu am aruncat niciodată cu o piatră. Nici Iyad. Dar ce fel de simpatie vor putea avea copiii aceștia pentru Israel când vor crește? Vreți să locuiți aici? Bine. Dar nu ne ucideți. Lăsați-ne să trăim și noi. Iubiți viața – și noi o iubim. Toată lumea vă va spune ce suflet nevinovat era Iyad. Nu a făcut rău nimănui, niciodată. Aș vrea să știu ce va spune Gadi Eisenkot (Șeful de Stat Major) despre această crimă. Și ce simte soldatul care l-a ucis pe Iyad. Am auzit că este religios.”

„Când am călcat din greșeală cu mașina o pisică, am fost afectat multă vreme după aceea”, spune Yahya. „Ce simte acum soldatul care mi-a ucis fratele?”

Articolul poate fi citit în original aici: http://www.haaretz.com/israel-news/.premium-1.739750