Familiile atacatorilor palestinieni rămân cu durerea, mândria și întrebările fără răspuns

Kayed Rajabi, tatăl lui Muhammad, în cortul îndoliaților împreună cu fiii săi. Foto: Alex Levac

de Gideon Levy și Alex Levac

Potrivit presei israeliene, Raghad al-Khadour și Firas al-Khadour erau logodiți. Dar realitatea este că nu ar fi putut să se căsătorească. Fiind „frați de lapte”, legea islamică le interzicea băiatului și fetei de 17 ani să se căsătorească unul cu altul. Mamele lor sunt surori, tații lor veri (și de asemenea parteneri în afacerea familiei). Raghad și Firas au supt același lapte: mamele lor i-au hrănit împreună, sau poate – nu este clar – una dintre ele i-a hrănit pe amândoi.

Au crescut ca veri apropiați. Doar câțiva metri le separau casele din orașul Bani Naim, în estul Hebronului. Acum Mussa și Abdullah, tații lor, stau în curtea casei lui Firas, jelind moartea băiatului – a fost ucis în timp ce încerca, împreună cu Raghad, să comită un atac cu mașina – și rugându-se pentru însănătoșirea verișoarei sale. Sora lui Raghad, Al-Majid, a fost ucisă și ea cu trei luni în urmă, când încerca un atac cu mașina în colonia israeliană Kiryat Arba, lângă Hebron.

Raghad și Firas au încercat să-i calce cu mașina pe coloniști în exact același loc. Raghad era furioasă pe refuzul Israelului de a returna cadavrul surorii sale pentru a o înmormânta. Tatăl ei este convins că acesta a fost motivul ei principal – „90% a fost din cauza asta”, spune el. Nu știe nici în ce stare se află, nici măcar dacă este conștientă. Frații de lapte Firas și Raghad nu mai sunt împreună.

La câțiva kilometri de aici, într-un cartier din vestul Hebronului, Kayed Rajabi plânge moartea primului său fiu născut, Muhammad Thalji al-Rajabi. În vârstă de 15 ani, acesta a fost omorât în timp ce încerca să înjunghie un soldat la punctul de control Gilbert din Hebron, în același timp și în aceeași zi – vinerea trecută, 16 septembrie – în care frații de lapte au încercat atacul cu mașina nu departe de acest loc.

Două case îndoliate, în Bani Naim și Hebron, sunt foarte diferite una față de cealaltă. Tânguirea și durerea predomină în casa din Hebron, resemnarea și mândria în cea din Bani Naim.

Un soldat israelian stă de pază în cartierul Tel Rumeida din Hebron, 18 septembrie 2016. Foto: Hazem Bader AFP

În Hebron, bărbații familiei Rajabi stau într-o curte de școală ce s-a transformat într-un cort al jelitorilor. Membrii familiei poartă ecusoane indicând legătura familială: „Tatăl martirului”, „Fratele martirului”, „Vărul martirului”. Tatăl poartă pe cap un acoperământ musulman tricotat. Vizibil îndurerat, are barba nerasă a unui bărbat în doliu. Tatăl a cinci copii (inclusiv cel mort, Muhammad) are o afacere cu utilaje industriale de mâna a doua pentru tăiat piatra.

Imaginea lui Muhammad din posterele memoriale este luată din telefonul său. Poza a fost făcută în timpul sărbătorii sacrificiului, Id al-Adha, cu câteva zile înainte ca băiatul să fie omorât. Este îmbrăcat festiv în ultima sa fotografie. Un studio foto a adăugat Mormântul Patriarhilor ca fundal.

Muhammad voia să fie jurnalist, spune tatăl său. Întotdeauna făcea fotografii cu telefonul. Vinerea trecută l-a însoțit pe tatăl său la moschee pentru rugăciuni; după prânz, a spus familiei că merge să-și viziteze verii. Și-a lăsat telefonul acasă – dar nu era un lucru neobișnuit, spune tatăl. Nu îl lua întotdeauna cu el.

Kayed se dusese la magazinul său ca să mai treacă vremea. Un radio anunța zgomotos pe stradă că avusese loc un incident în Hebron. Deschizând site-ul agenției de știri Al Huriya, Kayed a văzut o fotografie ce părea să fie a unui tânăr. Hainele păreau a fi cele ale fiului său. Și-a sunat soția să o întrebe cu ce era îmbrăcat Muhammad. Blugi și o cămașă albastră cu dungă alba, a spus aceasta. Inima i-a stat în loc.

Întâlnirea cu căpitanul Amin

Kayed i-a sunat pe verii pe care Muhammad spusese că îi vizitează – nu fusese acolo. Timp de o oră a condus Kayed pe străzile cartierului cautând prieteni de-ai lui Muhammad care ar fi putut ști unde se află acesta. Site-ul de știri relatase că persoana ucisă avea 20 de ani, apoi a corectat vârsta – 15. Întâi spuseseră că face parte din familia Abu Rajab, dar ulterior au comunicat că numele său era Rajabi.

Fratele mai mic al lui Muhammad, Osama, în vârstă de 13 ani – care luase prânzul cu el cu puțin timp înainte – a văzut și el poza cadavrului și era sigur că este fratele său, ne-a spus acesta în cortul jelitorilor. Kayed înțelesese, o dată pentru totdeauna, că trupul mort era al copilului său.

Un agent de securitate Shin Bet l-a sunat: „Ne pare rău să vă informăm că fiul d-voastră a fost ucis.” Kayed era în drum spre biroul palestinian de legătură și coordonare pentru a întreba de băiat, dar agentul i-a spus că ar trebui să meargă la punctul de control 160, lângă Mormântul Patriarhilor, unde îl va aștepta „căpitanul Amin”.

Deja se lăsase seara. Fratele său nu avea voie să-l însoțească la biroul de la punctul de control. Căpitanul Amin i-a arătat o fotografie din telefon: fața fiului său acoperită de sânge. Cu siguranță era Muhammad. Kayed spera că i se va permite să vadă trupul neînsuflețit, dar degeaba.

„Mi-ați ucis fiul”, i-a spus agentului Shin Bet. „Era un copil.” La care agentul a răspuns, „Noi evreii nu omorâm copii fără motiv. Fiul tău a încercat să înjunghie un soldat.”

Kayed: „Trei soldați înarmați nu pot pune la pământ un băiat de 15 ani fără să-l ucidă? Era doar un băiat. Cum ar fi putut să înjunghie un soldat?”

Amin: „O să-ți arătăm materialul video.”

Kayed spune că i s-a arătat o filmare de aproximativ 15 secunde în care o siluetă neclară alerga spre soldați. Nu a văzut vreun cuțit. Agentul i-a spus să meargă acasă. Când a ajuns acolo, întreg cartierul îl aștepta în stradă.

Kayed tace și trage aer în piept cu putere. Între timp, unchiul lui Muhammad, Majed Rajabi, poartă o conversație cu un client israelian care vrea să cumpere pantofii pe care acesta îi fabrică: „32 de perechi de toate culorile”.

Tatăl îndurerat continuă, „Voi accepta că a fost fiul meu. Dar de ce nu l-au împușcat în picioare? Nu pot trei soldați înarmați să imobilizeze un băiat de 15 ani fără să-l ucidă? Dar ei nu au vrut doar să-l oprească. Au vrut să-l împuște și să-l omoare. Au vrut să-l omoare.”

Întrebat ce l-a făcut pe fiul lui să ia un cuțit și să meargă să înjunghie soldați, Kayed spune că numai Dumnezeu știe. Nimic din comportamentul băiatului nu sugera că era pe cale să comită fapta asta. „Toată lumea vorbește despre ocupație, tot timpul”, spune el, „dar nimic dincolo de asta. Imaginează-ți că soldații ți-ar fi ucis copilul.”

Din cauza incidentului din Kiryat Arba, permisul de intrare în Israel al producătorului de încălțăminte a fost revocat și întreaga familie a lui Rajabi, chiar și rudele cele mai îndepărtate, nu au voie să intre în Israel. Corpul neînsuflețit al lui Muhammad Thalji Rajabi rămâne în mâinile israeliene, desigur.

Purtătorul de cuvânt al IDF, ca răspuns la întrebările adresate de Haaretz, a declarat: „Vineri, 16 septembrie, un terorist a sosit la punctul de control Gilbert din Hebron și a atacat soldații cu un cuțit. Soldații au deschis focul asupra teroristului și l-au ucis. Un soldat a fost rănit la față în timpul atacului.”

Atmosfera casei lui Firas al-Khadour din Bani Naim este diferită. Este una de resemnare în fața destinului, mai ales din partea lui Abdullah care și-a pierdut deja o fată și acum cea de-a doua este rănită și în arest. Firas și Raghad erau în clasa a douăsprezecea. Vinerea trecută, Firas – care nu avea permis auto – a luat mașina tatălui său, un Mitsubishi Magnum, fără permisiune. A luat-o pe Raghad și au mers până la locul unde se face autostopul la intrarea spre Kiryat Arba din drumul național 60. Cei doi au încercat să dea cu mașina peste coloniștii care făceau autostopul și care erau protejați de bucăți mari de beton. Soldații din acel loc au deschis focul, omorându-l pe Firas și rănind-o pe Raghad. Pe 24 iunie, Al-Majad, sora lui Raghad, mersese exact pe același drum, de pe care nu s-a mai întors. Avea 18 ani.

Potrivit tatălui acestora, după o vreme, viața revenise cumva la normal după moartea lui Al-Majad, dar Raghad nu a putut accepta faptul că Israelul refuzase să returneze trupul mort al acesteia pentru a o înmormânta.

Sunteți supărați pe copiii voștri?

Cei doi tați tac pentru un moment. „Ne pare rău și suntem îndurerați, dar suntem mândri de ei”, spune tatăl lui Firas. Abdullah adaugă că speră ca fiica lui să își revină.

Tații nu știu dacă cei doi copii plănuiseră ceea ce au făcut sau a fost o decizie spontană. Raghad își dorea să devină soră medicală și Firas veterinar.

Sirenele urlă în Hebron, unde ne-am întors. Încă o tentativă de înjunghiere la intrarea la Mormântul Patriarhilor. Încă doi tineri palestinieni uciși, ambii din familia Rajabi, aceeași familie din care făcea parte Muhammad Thalji Rajabi, care încercase să înjunghie un soldat cu trei zile mai devreme și al cărui tată îi deplânge acum moartea.

http://www.haaretz.com/israel-news/.premium-1.743682