joi, septembrie 08, 2016

Urmărește Israelul să provoace un război civil palestinian?






Divizarea societății palestiniene a atins niveluri nemaiîntâlnite, devenind un obstacol major în calea oricărei strategii unificate de oprire a ocupației violente a Israelului sau a ralierii palestinienilor în jurul unui singur obiectiv.

Recentul numit ministru al Apărării, ultra-naționalistul Avigdor Lieberman înțelege foarte bine acest lucru. Tactica sa, de la numirea în funcție, este centrată spre a investi și mai mult în aceste divizări ca o metodă de a fragmenta și mai puternic societatea palestiniană.

Lieberman este un extremist, chiar prin comparație cu standardele josnice ale armatei israeliene. Sunt binecunoscute declarațiile sale violente și rasiste. Printre isprăvile sale recente se numără și atacul verbal la adresa răposatului Mahmoud Darwish, cel mai îndrăgit poet palestinian. A mers până într-acolo încât a comparat poezia lui Darwish – care pledează pentru libertatea poporului său – cu autobiografia lui Adolph Hitler, Mein Kampf.

Dar aceasta nu este cea mai revoltătoare afirmație făcută de ministrul israelian. Nu demult, în 2015, acesta a amenințat să decapiteze cu toporul cetățenii palestinieni ai Israelului dacă nu sunt loiali „statului evreiesc” și l-a amenințat cu moartea pe fostul prim-ministru palestinian Ismail Haniyeh.

Lăsând la o parte declarațiile scandaloase, cea mai recentă manevră a lui Liberman este, de departe, cea mai revoltătoare. Ministrul israelian al Apărării plănuiește să codifice prin culori comunitățile palestiniene din Cisiordania ocupată, marcându-le cu roșu și verde, unde verde înseamnă „bun” și roșu înseamnă „rău”; potrivit acestei codificări, cei „buni” vor fi răsplătiți pentru comportamentul lor, iar cei „răi” vor suferi pedepse colective, chiar dacă un singur membru al comunității respective îndrăznește să se opună ocupației israeliene.

O versiune a acestui plan a fost încercată acum aproape 40 de ani, dar a eșuat. Faptul că un asemenea tip de gândire apare în secolul 21 și comunitatea internațională nu este scandalizată, este consternant.

Cifrarea cu culori va fi însoțită de o campanie menită să resusciteze fostele miliții numite „Village Leagues”, încă un experiment israelian eșuat ce avusese ca scop impunerea unei „alternative” palestiniene de conducere angrenând palestinieni „de seamă”, nu lideri aleși în mod democratic.

Soluția lui Lieberman este de a întemeia o conducere, care, precum acele Village Leagues din anii 70 și 80, în mod cert, va fi privită de către majoritatea palestinienilor ca fiind colaboratoare și trădătoare.

Dar ce sunt aceste „Village Leagues” și vor funcționa oare de data aceasta?

Israelul a încercat dintotdeauna să construiască o conducere alternativă pentru palestinieni. Eforturile sale au culminat în 1978 cu formarea unui soi de miliții pro-guvernamentale numite „Village Leagues”. Erau înarmate și beneficiau de protecție militară israeliană. Spre deosebire de Comitetul Conducerii Naționale și mulți dintre oficialii aleși în 1976, aceste Ligi nu se luptau cu ocupația. În timp ce Israelul încerca suprimarea oricărei mișcări naționale palestiniene autentice și diminuarea influenței pe care o avea PLO (Organizația pentru Eliberarea Palestinei), Ligile reprezentau o tentativă de impunere a unei forme israeliene de autonomie limitată.

Datorită disponibilității lor de a colabora, liderii Ligilor primiseră un rol înlesnitor; banii erau dirijați prin intermediul lor și primeau diferite beneficii din partea conducătorilor israelieni. Printr-o serie de ordine militare, Ligile aveau autorizație de la Israel de a aresta și a băga în închisoare activiștii politici și aveau și sarcini administrative și birocratice cum ar fi emiterea de permise de condus.

Israelul sperase că Ligile vor crea și împuternici o conducere palestiniană „moderată” care va fi de acord să negocieze pe subiectul „autonomiei” – un cuvânt cifrat pentru auto-guvernare limitată sub ocupație și colonizare israeliană continuă.

Răspunsul palestinienilor la formarea acestor Village Leagues a constat în greve și demonstrații coordonate de Comitetul Conducerii Naționale.

În octombrie 1978, primari palestinieni însoțiți de delegați ai orașelor și diferite instituții naționaliste, au început o campanie de mobilizare în masă sub umbrela Comitetului Conducerii Naționale, al cărui principal obiectiv era contestarea acordului de la Camp David – semnat de Egipt și Israel – și a consecințelor politice de marginalizare a palestinienilor ale acestuia.

La vremea respectivă, mișcarea aceasta era cea mai elaborată și unitară rețea de palestinieni asamblată pe Teritoriile Ocupate. Israelul a suprimat imediat primarii, liderii unionali și naționaliștii din diversele instituții profesionale.

Răspunsul național a fost insistarea asupra unității palestinienilor din Ierusalim, Cisiordania și Gaza, a musulmanilor și a creștinilor, a palestinienilor de acasă și a celor din „shattat” sau Diaspora.

Replica israeliană a fost la fel de fermă. Începând cu 2 iulie 1980, a debutat o campanie de asasinare a primarilor aleși democratic implicați în această mișcare.

Însă, acordurile de la Camp David, încercările de eliminare a liderilor naționaliști din Teritoriile Ocupate și violența accentuată a extremiștilor evrei în Cisiordania au inspirat proteste în masă, greve generale și confruntări violente între tineretul palestinian și forțele israeliene.

Guvernul israelian a trecut la a demite primarii aleși democratic din Cisiordania imediat după ce a stabilit, în noiembrie 1981, o „Administrație Civilă” pentru a conduce Teritoriile  Ocupate direct prin armata sa. Guvernarea militară avea ca scop marginalizarea oricărui lider palestinian reprezentativ autentic și cimentarea suplimentară a ocupației. Încă o dată, palestinienii au răspuns cu o revoltă generală și mobilizare în masă.

Câțiva ani mai târziu, Israelul avea să recunoască natura artificială a formării sale și faptul că palestinienii nu puteau fi mobilizați pentru a îmbrățișa viziunea sa de ocupație militară permanentă și autonomie superficială.

În martie 1984, guvernul israelian avea să dizolve Ligile.

Nu îl bănuiesc pe Liberman că ar fi un student perspicace al istoriei, dar ce speră totuși să obțină cu această manevră?

Alegerile municipale din 1976 au stimulat energiile palestiniene să obțină unitatea; s-au raliat în jurul ideilor comune și au găsit o platformă unificatoare în Organizația pentru Eliberarea Palestinei.

Acum, dezacordul palestinian este evident. Cearta prelungită dintre Fatah și Hamas a alterat fundamental discursul naționalist al Palestinei, transformându-l într-un soi de tribalism politic. Cisiordania și Gaza sunt separate, nu doar geografic dar și geopolitic. Cei ce o susțin pe Fatah, în cadrul căreia au loc mai multe lupte, sunt împărțiți mai mult ca oricând între tot mai contestatul lider Mahmoud Abbas și intrusul dar omniprezentul Mohammed Dahlan.

Cel mai periculos este faptul că sistemul de pedepsire sau răsplătire al Israelului pur și simplu a transformat palestinienii în clase: extrem de săraci, trăind în Gaza și în Zona C a Cisiordaniei și relativ prosperi, majoritatea dintre ei afiliați Autorității Palestiniene din Ramallah.

Din punctul de vedere al lui Liberman, este un moment prielnic pentru reimpunerea acelor „Village Leagues”. Fie că funcționează sau nu în forma originală, nu are importanță, din moment ce ideea este aceea de a sădi și mai multă separare, haos social, conflict politic în rândul palestinienilor, și, poate, reproducerea scurtului război civil din Gaza din vara lui 2007.

Comunitatea internațională ar trebui să respingă în mod categoric asemenea planuri arhaice și o asemenea gândire distructivă și să forțeze Israelul să respecte legea internațională, drepturile omului și alegerile democratice ale poporului palestinian.

Puterile care și-au asumat rolurile de „comisionari ai păcii” și gardieni ai legii internaționale trebuie să înțeleagă că Israelul este expert în a porni incendii, dar aproape niciodată nu este capabil să le stingă. Și dintre toți oamenii, lui Lieberman, bodyguardul de club originar din Basarabia – transformat în politician – transformat în ministru al Apărării – nu trebuie să i se permită să codifice pe culori comunitățile palestiniene, să recompenseze și să pedepsească după cum i se năzare.

O scurtă privire în trecut ne va spune că tacticile lui Lieberman vor eșua; dar întrebarea este: cu ce cost?



Niciun comentariu: