de Hatem Bazian
Palestina, o rană
care mistuie carnea și sufletul expus al palestinienilor ce trăiesc sub
ocupație, se confruntă cu un val nou de violență israeliană, militară și
colonistă. De unde să încep povestea acestei tragedii grecești bine orchestrate!
Avem începuturi multiple, devieri, înfrângeri, dar cu siguranță, niciun final
care să se întrevadă. Chiar dacă s-ar apropia un sfârșit, distrugerea se
dezlănțuie mai repede ca viteza luminii. Ziarele sunt interesate de ce se
petrece de când „violența s-a reîntors”, de parcă violența ar fi fost în
vacanță sau în New York, participând la ședințele Consiliului General al UN. Violența
tocmai ce s-ar fi întors din vacanță pentru a semăna moarte și urgii. Violența nu
a părăsit niciodată Palestina și de fapt, se află în centrul vieții
palestinienilor, distrugându-i; dar nimeni nu observă și nimănui nu-i pasă.
Vedeți voi,
violența este un cuvânt foarte greu de înțeles când vine vorba de Palestina. Realitatea
este că violența s-a imprimat în mințile palestinienilor și le dirijează viața
de zi cu zi. Violența este norma de când ocupația israeliană rănește și
corodează sufletele palestinienilor zi după zi într-un mod sistematic sadic. Violența
structurată a Israelului atinge palestinienii în cea mai intimă manieră cu
putință și refuză existența unei ființe libere, independente și demne. Violența
israeliană este acel tip de violență care neagă existența unui popor și creează
o absență a acestuia, în ciuda prezenței fizice.
Palestinienii se
confruntă cu violența anihilării care reușește să șteargă brutalitatea față de
ei. Sunt un popor ocupat și deposedat. Într-un mod pervers, violența Israelului
este normalizată și reglementată, acestuia acordându-i-se mână liberă din partea
comunității internaționale pentru a zdrobi populația ocupată sub pretextul
„autoapărării” în fața victimelor sale captive/întemnițate. Lumea nu ar
permite, nu ar tolera și nu ar glorifica gardienii care lovesc cu pumnii
prizonierii încătușați, dar exact asta face când Israelul își dezlănțuie violența
asupra palestinienilor cu arme și bani de la comunitatea internațională! Palestinienii
caută protecție într-o comunitate internațională obișnuită a vinde bombe și
arme Israelului și a obstrucționa acțiunile celor care investighează repetatele
crime de război împotriva unei populații ocupate.
O putere
ocupatoare, asumându-și dreptul de autoapărare împotriva unei populații
ocupate, care își exercită controlul total asupra acesteia și stăpânește fiecare
detaliu minuscul al vieții zilnice a acestei populații, ar trebui să fie
privită ca o insultă la adresa logicii autoapărării. A sugruma până la moarte o
persoană și apoi a pretinde că ai făcut-o cu scopul autoapărării când persoana în
cauză țipă și se zbate în zadar, nu este o scuză validă și ar trebui pedepsită
de legea internațională. Dar gardienii legii sunt implicați în crimă. Într-adevăr,
problema este că legea internațională și agenții ei furnizează instrumentele și
armele pentru ca ucigașul să-și sugrume victima într-un mod profesionist.
SUA, UE, Rusia,
China, India, țările arabe și musulmane, precum și alte personaje de pe scena internațională, sunt preocupate să-și pună la punct propriile interese strategice și Israelul
este amestecat în toate acestea, cu totul soiul de mașinații, vânzări de arme,
operațiuni sub acoperire și jocuri murdare. Palestinienii se confruntă cu
violența și anihilarea israeliană, cu uneltirile lumilor arabe și musulmane
(pentru propriile interese ce vizează puterea) și cu planurile imperiale ale
SUA și UE în regiune pentru petrol și poziționare strategică față de Rusia și
China. Palestina suferă repetate și multiple acte de violență, dar este adusă în
discuția globală numai pentru a fi chestionată cu privire la violența rezistenței și pentru a concepe noi modalități de a furniza protecție puterii
ocupatoare.
Presa se întreabă
dacă „noul ciclu de violențe” este începutul celei de-a treia Intifade, dar nu
se deranjează să se gândească la numele, chipurile, poveștile, visele și
aspirațiile oamenilor care au fost striviți de prea multe ori și înșelați atât
de dușmani cât și de prieteni. A treia Intifadă sau a paișpea, nu asta este
problema, dar mass-media se concentrează asupra acestui lucru de parcă ar
aștepta cu nerăbdare încă un Campionat Mondial sau un Super Bowl. Pentru a vorbi
despre Palestina în timp ce o ștergi de pe hartă îți trebuie o anumită
abilitate și un talent perfectat de reporteri și ziare în ton cu piața globală
și cu siguranța locului de muncă, așa încât, palestinienii sunt obiecte de
recuzită folosite pentru a vorbi despre Israel și poveștile sale, când de fapt
victimele acestuia ar trebui să fie în prim-plan. Povestea este despre
Palestina, dar în locul palestinienilor vorbesc alții și ei nu sunt lăsați
niciodată să o facă.
Avem de-a face cu o
Palestină ocupată înfruntând a patra sau a cincea cea mai puternică armată din
lume echipată cu orice mașinărie a morții existentă pe planetă, inclusiv cu
500-600 de focoase nucleare, și totuși, ne așteptăm la un alt deznodământ. A strivi
palestinienii a devenit preocuparea sadică a guvernului și a societății israeliene
care este cumplit de crudă față de durerea și suferința zilnică a prăzii sale
captive. Cum altfel am putea numi teribilul dispreț și absoluta nepăsare față
de valoarea vieții palestiniene, decât un fascism sadic camuflat într-un
obiectiv religios?
În realitate,
palestinienii sunt micul David care făcea parte dintr-o lume a treia
colonizată, indigenă, pre-industrială, pre-capitalistă, agrară, dintr-o societate
agricolă, bazată pe strângerea recoltei, cu o conducere disfuncțională,
deformată, desemnată de colonizatori, înfruntând Goliatul Zionist sprijinit
inițial de un Goliat britanic colonialist, apoi adoptat de un Goliat american imperialist pentru a fi hrănit și finanțat și transformat într-o putere hegemonică
prin bogăția și forța combinată a multiplilor Goliați, inclusiv cei din lumea
arabă și musulmană care și-au asigurat scaunele puterii pe spinarea
palestinienilor. Dacă scena internațională ar putea avea un moment de
sinceritate, mulți ar fi surprinși să afle că micul David palestinian încă
rezistă, stă în picioare și face zgomot în ciuda sorților copleșitori.
Violența, moartea,
trupurile și recoltele arse fac parte din rutina zilnică a palestinienilor ce
trăiesc sub ocupație. Dar vocile lor, numele și istoriile lor nu au voie să fie
permanente, nu au voie să fie înregistrate și nu au voie să reprezinte oameni
reali, ce merită dreptate, libertate și demnitate.
Eu nu văd un ciclu
al violenței, ci mai degrabă o violență structurată, absolută și eficientă, îndreptată
împotriva populației umilite în fiecare zi, marginalizate, înjosite, ce
cauzează o moarte lentă și metodică. Zidul Apartheidului reprezintă violența
structurată ce disecă orașele și satele palestiniene ca o lamă ce taie trupul
colectiv metaforic al Palestinei. Precum colonistul arogant ce stă în vârful
dealului, Zidul Apartheidului este simbolul bătăușului israelian care își bate
joc, fură și devorează Palestina la fiecare colț.
Violența așezămintelor
și a coloniștilor care înfurie zilnic palestinienii arzând recoltele, furând
rezervoarele cu apă, acaparând pământul și construind structuri incoerente care
ies în evidență ca un deget inflamat. Arhitectura ocupației iese la lumină din
perimetrul discursului colonial înrădăcinat în rasism, putere, control și
dominare emanând o urâțenie atotîmprejmuitoare și o corupție a spiritului uman.
O formă de violență îndreptată inclusiv împotriva pământului, a topografiei, a
munților și văilor care sunt transfigurate în procesul ocupației și corespund
epistemologiei ce a modelat crima la început. Semnul suprem al corupției etice
și morale a Israelului este vizibil în violența comisă asupra măslinilor și
livezilor de struguri și totuși, ecologiștii vestici nu scot un cuvânt în
legătură cu asta.
Violența este
prezentă în permanență în acțiunile Israelului. Violența codificării prin
culoare a plăcuțelor de înmatriculare ale mașinilor, a cardurilor de identitate
și a sistemelor de control ce sunt desemnate să valideze numere în timp ce invalidează
persoanele. Aceasta este violența de a conta ca material biologic și de a nu conta ca ființă umană, impusă de
un soldat tânăr care își exercită controlul și puterea asupra unor bărbați și
femei de vârsta părinților și bunicilor săi. Și totuși, mai violentă este
insistența cu care acest tânăr soldat îl numește în mod intenționat pe bătrân
cu un prenume feminin și pe femeie cu prenume masculin în timp ce rânjește
arogant de parcă ar fi cucerit șapte ceruri. Cum contabilizezi această violență?
Violența punctelor
de control este cancerul ocupației aflat în pieptul metaforic al Palestinei,
care o împiedică să respire și care o duce la o moarte lentă și asfixiantă. Libertatea
de mișcare este un drept uman de bază – și este indubitabil refuzat
palestinienilor. Inclusiv pe terenurile lor private veți găsi coloniști și
soldați care își bagă nasul pentru a se asigura că rasismul Israelului și
stigmatizarea „celuilalt” este resimțită de fiecare palestinian, tânăr sau
bătrân. Șiruri lungi peste șiruri lungi de oameni care așteaptă cu orele să
treacă prin porți de metal, în țarcuri îngrădite despre care și animalele dacă
ar putea s-ar plânge că sunt nepotrivite
pentru ele, că le afectează capacitatea de a fi sănătoase și normale. Ore după
ore, tineri și bătrâni, bolnavi și sănătoși, în întârziere sau nu, punctele de
control sunt destinate să facă simțită unghia ascuțită a ocupației în
profunzimea minților și sufletelor oamenilor. Nu ești ființă umană, nu ești
nici măcar o bovină, ci material biologic care este redus la nimic în mâinile
soldaților antrenați să dezumanizeze, și care, mai grav, consideră acest lucru
a fi o datorie religioasă sau națională.
Având de-a face cu
toate acestea, lumea s-ar aștepta ca palestinienii să-și piardă umanitatea și
să devină ceea ce și-a dorit ocupația – oameni fără fețe și fără nume, fără
însemnătate; dar nu este cazul. Palestinienii continuă să scrie capitol după
capitol al vieții, al rezistenței, al creativității, al abilității de a fi
globali în timp ce sunt întemnițați în închisorile locale ale Israelului și ale
clientului său, Autoritatea Palestiniană. Chiar și în mijlocul acestei violențe
structurate și acestei deposedări colonialiste care durează de 70 de ani,
palestinienii întotdeauna s-au gândit și la lupta și suferința altora și și-au
exprimat solidaritatea fie cu Africa de Sud, fie cu El Salvador sau Vietnam,
Irlanda, Siria, Libia, Kashmir și Yemen.
Mai important,
palestinienii și-au exprimat întotdeauna afinitatea specială cu cauza
afro-americanilor și a nativilor americani, o preocupare și o solidaritate ce
are o istorie lungă și complexă – amintim aici memorabila vizită a lui Malcom X
în Fâșia Gaza în 1964. Este semnul forței și măreției de a gândi și acționa în
solidaritate cu alți oameni în timp ce înfruntă cele mai negre momente și
numeroase brutalități. Palestina a fost locul construirii și reafirmării
solidarității globale ce este înrădăcinată în strigătul ei pentru libertate,
demnitate și bunăstare pentru toți, nu doar pentru câțiva.
Închisorile,
punctele de control, așezările coloniștilor, drumurile de ocolire, codificarea prin
culoare și Zidul Apartheidului sunt simboluri ale corupției minții și a spiritului,
simboluri ale unei ocupații colonialiste care urmează logica brutală a
predecesorilor săi europeni care nu au reușit să frângă spiritul oamenilor. Când
deșertăciunea minții și forța brută devin singura logică ce susține un proiect
colonialist, atunci acesta este sortit eșecului și colapsului. Deși violența
este dificil de suportat și apasă greu pe viața de zi cu zi a oamenilor,
Israelul nu a reușit să zdrobească spiritul palestinian și nu va fi capabil
niciodată. Cum ar trebui să se răspundă și să se pună capăt brutalizării continue
a palestinienilor ar trebui să fie singurul subiect al conversațiilor. Sunt duse
zilele abordării Palestinei prin lentilele simetriei care pune egal între
asupriți și asupritori, făcându-se apel la echivalarea narativei torționarului
sadic cu cea a prizonierilor săi torturați.
Palestinienii sunt
ocupați fizic dar mental sunt un popor liber. Ceea ce cer aceștia mișcării
globale de solidaritate este să se rupă de propriile ocupații psihologice
construite și să acționeze spre a se elibera ea însăși, pentru a sfârși
complicitatea guvernelor proprii ce finanțează și protejează ocupația
israeliană. E bună și exprimarea simpatiei și vărsarea de lacrimi pentru
Palestina, dar, mai de preț, este lupta locală de a contracara multiplele structuri
violente israeliene care ucid și mutilează palestinieni. Lumea nu are de ce să se
concentreze pe faptul că este sau nu este a treia sau a paișpea Intifadă, ci pe
nevoia eliberării Palestinei și pe ridicarea blocadei din Gaza. În această
privință, este timpul pentru o mai multă implicare în acțiunile de boicotare și
pentru crearea de programe și proiecte care pot sparge zidurile opresiunii și
ale indiferenței față de Palestina în fiecare oraș și pe fiecare alee din lume.
În fiecare colț al lumii există oameni persecutați care tânjesc după libertate
și este momentul să ne unim eforturile pentru a acționa la nivel local pentru a
aduce schimbarea globală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu