sâmbătă, septembrie 10, 2016

Revendicările palestiniene ar trebui să triumfe asupra uneltirilor israeliene și internaționale


      Benjamin Netanyahu în vizită oficială în Olanda, septembrie 2016


de Ramona Wadi

Vizita de stat în Olanda a prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu a fost o dovadă de manipulare absolută politică și psihologică. Nu doar că Netanyahu a nu făcut diferența între țelurile poporului palestinian și cele ale Autorității Palestiniene (PA); hegemonia israeliană a fost discutată și ea în relație cu Europa și cu țările europene. O asemenea beligeranță servește doar pentru a demonstra felul în care țările europene au devenit subordonate Israelului în timp ce alocarea de atenție palestinienilor vine ca o consecință a și mai extinsei colaborări cu Tel Avivul.

Îndepărtându-se de smiorcăiala obișnuită despre palestinienii care își doresc „Acre, Jaffa și Tel Aviv”, Netanyahu a insistat că: „Palestinienii și [președintele PA Mahmoud] Abbas nu sunt de acord cu existența Israelului.” Așa cum l-a citat Times of Israel, Netanyahu a mai declarat că: „Problema lor nu este Cisiordania, ci însăși existența noastră.”

O fărâmă de adevăr se poate spicui din ultimul enunț al lui Netanyhu cu privire la existența Israelului în contextul paradigmei celor două state impuse palestinienilor. Însă, a înscena un refuz de recunoaștere a Israelului ca preocupare constantă nu este doar un gest ipocrit ci și unul ce are intenția de a induce în eroare.

Acceptarea din partea PA a compromisului celor două state reprezintă mai degrabă un indiciu al consimțirii existenței Israelului decât o manifestare a presupusei opoziții. Acțiunile lui Abbas (și ale altor oficiali din cadrul PA) conțin destule dovezi cu privire la loialitatea sa și față de cine este îndreptată. Pentru palestinieni, orice aparență a acceptării existenței Israelului este rezultatul beneficiului economic în cazul elitei palestiniene sau al unei penetrante culturi a fricii în cazul palestinienilor ale căror vieți au devenit o metaforă a tragediei supraviețuirii.

Acestea fiind spuse, o adevărată luptă anti-colonială, care până acum nu a fost posibilă din cauza exageratei importanțe acordate diplomației corupte, ar trebui să conțină în mod evident o respingere a Israelului, altfel nu are niciun sens a milita împotriva compromisului a două state și a ramificațiilor sale.

Însă comunitatea internațională – inclusiv Europa – a creat multe versiuni paralele despre cum ar trebui să arate lupta palestiniană și în ce ar trebui să consiste. BDS, care a câștigat destul teren cât să irite Israelul, este poate cel mai vizibil exemplu în legătură cu ce poate obține solidaritatea internațională cu Palestina. Există însă niște capcane, una dintre ele fiind o lipsă completă a unei poziții clare anti-coloniale. Așa încât, pentru comunitatea internațională, BDS-ul se poate mișca între cele două zone, punând presiune pe companii să pună stop relațiilor comerciale cu Israelul, dar rămânând la câțiva pași distanță de respingerea categorică a Israelului, exact din cauza distingerii pe care o face între 1948 și 1967.

Aceste două date importante mai degrabă au întărit Israelul decât amintirea palestiniană, deoarece și comunitatea internațională a beneficiat de pe urma ambiguității asociate, până în punctul în care Europa este dispusă să își aplice politica externă față de Israel influențată de prezența colonială manifestată în Palestina și de narativele acesteia. Așa încât Netanyahu întâmpină foarte puțină opoziție politică atunci când pretinde că „Israelul nu doar că se protejează pe sine, dar protejează și Europa”. Deși Israelul, în mod necesar și până la un anumit punct, se poate lipsi de Europa, i s-a acordat suficientă impunitate de către comunitatea internațională pentru a-și proiecta narativa cu privire la securitate și a fost asigurat că ea va fi asimilată. Este la fel de clar că simetria, în acest caz a face ca palestinienii să devină o entitate de care se poate lipsi, nu este deloc dezagreabilă pentru Israel. De aceea este important ca smiorcăiala neîncetată a lui Netanyahu despre cum existența Israelului este un impediment, să devină o realitate care în cele din urmă va forma o luptă palestiniană anti-colonială internaționalistă coerentă.



Niciun comentariu: