marți, septembrie 06, 2016

Toate drumurile duc la Palestina






de Bobana Andjelkovic

De aceea, de dragul omenirii, drumurile nu ar trebui să ducă niciodată la un imperiu colonial precum a fost cel al Romei. Dar realitatea este diferită. Noile imperii coloniale tind să fie ceea ce era Imperiul Roman. La ce folosește istoria dacă nimeni nu învață din ea? Sau la care istorie ar trebui să ne raportăm, dacă istoria este scrisă mereu de către învingători și învingătorii nu sunt întotdeauna aceeași.

Omenirea de astăzi este martoră atât la explozia cât și la implozia contemporanului auto-declarat singurul imperiu rămas, dar care evită să utilizeze cuvântul „colonial”. Poate că nu este ultimul imperiu rămas, dar cu siguranță singurul care pornește războaie coloniale pretinzând că nu dorește decât să aducă democrație și pace. Pentru a aduce pacea, nu este mai ușor să nu pornești războiul, dacă într-adevăr pacea este scopul? Se pare că vechii colonialiști colaborează cu noii colonialiști. Cei vechi au pierdut teritorii pe care le-au ocupat, și, în mod evident, le displace. Cei noi nu au apucat să ocupe teritorii, și, în mod evident, le displace. Vechii colonialiști sunt aliații și mentorii celor noi. Îi ajută cu experiența și priceperea dobândită, cu mecanisme și alte soiuri de activități pentru a face lucrurile mai bine de data aceasta. Noii colonialiști sunt la fel de brutali ca și cei vechi...Împreună alcătuiesc o combinație letală pentru anumite țări și pământurile lor.

Pe măsură ce post-feudalismul acaparează rapid întreg mapamondul și Orientul Mijlociu arde de viu, trebuie să ne întrebăm: Pentru ce? Pentru cine? De ce Orientul Mijlociu este golit în mod constant de locuitorii săi nativi?

Noul și permanentul dezastru a început cu locuitorii Palestinei. Incendierea Orientului Mijlociu a început odată cu dezintegrarea Palestinei. Secolul XX a început cu exodul palestinienilor din Palestina. Secolul XXI a început cu exodul altor națiuni din Orientul Mijlociu. Are vreo logică faptul că așa-zisa lume dezvoltată este suprapopulată, dar șuvoaie nesfârșite de oameni se îndreaptă din Orientul Mijlociu exact în lumea dezvoltată suprapopulată, în Europa; care parțial nu îi prea vrea, parțial trebuie să îi vrea? Până la urmă, țările din Orientul Mijlociu au fost distruse de către armata euroatlantică.

Odată cu expulzarea palestinienilor din Palestina, modus operandi a fost stabilit. Totul a devenit mai ușor. Nu era vorba despre mărfuri, bunuri...Era vorba despre a pune bazele neocolonialismului la nivel social, politic, religios. De data aceasta prezența armatelor nu era un lucru obligatoriu, era mai mult o unealtă a unui război special. Iar toate acele așa numite războaie speciale au devenit războaie obișnuite. De la psihologie cognitivă pentru manipulări în masă și etici comportamentale pentru schimbarea fundamentelor sociale, la comunități și grupuri politice și de alte tipuri, la război împotriva terorismului, bombardamente aeriene neoficiale și așa mai departe. Comerțul și economia au fost puse pe locul al doilea – era importantă exercitarea puterii în favoarea noilor reguli la nivel social și uman. Dar, așa cum lumea este divizată și ierarhizată în epoca post-feudalismului global, așa sunt și puterile și drepturile. Unii sunt mai egali decât alții. Este consecința noilor reguli. Acele noi reguli nu sunt valabile pentru toată lumea. Acele noi reguli înseamnă că unii oameni au un set de drepturi și obligații iar alți oameni au alt set de drepturi și obligații. Dacă interacționează în vreun fel, consecințele acțiunilor lor nu vor fi tratate în același fel. Ceea ce deja creează condiții propice pentru noi conflicte.

Ce ar fi dacă palestinienii ar răspunde în mod violent violenței pe care o trăiesc zi de zi în țara lor deja ocupată? Ce s-ar întâmpla dacă guvernele, atât cel din Cisiordania cât și cel din Gaza, indiferent de neînțelegerile dintre ele, nu ar acționa așa cum o fac și ar inspira contra-violență la o scară mai mare, nu așa cum se întâmplă acum, sporadic, la nivel de decizii individuale? Ce s-ar întâmpla dacă statul Palestinei ar fi un instigator la război în regiune, nu partenerul rezonabil și diplomatic în așa-zisele discuții despre pace și alte procese de acest soi? Ce s-ar întâmpla în Orientul Mijlociu? Ce s-ar întâmpla în toate țările care trăiesc cât de cât în pace zilele astea? Dar, Palestinei i se neagă până și dreptul de a se apăra, chiar fiind sub ocupație.

Yasser Arafat a spus odată că Palestina este fie cimentul care ține laolaltă lumea arabă, fie explozibilul care o spulberă în toate părțile.

Având în minte situația curentă și circumstanțele existente pe glob, precum și geneza Palestinei ocupate și a altor țări din Orientul Mijlociu mai târziu, nu e exagerat să spunem că Palestina este cimentul  care ține lumea laolaltă sau poate fi explozibilul care o spulberă în toate părțile.

Comunitatea internațională sau mai precis așa numita lume dezvoltată – acele țări care susțin că sunt societăți deschise și democratice, nu manifestă niciun fel de tendință sau efort pentru a calma nicio zonă de criză de nicăieri în lumea asta. Acesta este și cazul Orientului Mijlociu, epicentrul tuturor crizelor. Dacă scopul strămutării populației din Orientul Mijlociu este de a-l goli pentru a aduce alți cetățeni sau pentru a crea alte fundamente culturale, religioase, sociale, atunci trebuie să spunem din nou, că totul a început cu exodul palestinienilor. Și continuă cu exodul sirienilor, irakienilor și al altor oameni din Orientul Mijlociu și Asia Centrală.

Odată cu așa-zisul pact nuclear dintre comunitatea internațională și Iran, sunt anumite semne că ar exista o posibilitate ca situația din Orientul Mijlociu să se calmeze. Pare că această chestiune anume a devenit un mod eficient de a evalua diferite țări și comportamentul lor în Orientul Mijlociu. Este mai bun orice fel de acord decât niciun fel de acord, după ani de zile de situații foarte bizare având loc? Este mai bun orice fel de acord decât niciun fel de acord pentru a diminua posibilitatea unor noi acțiuni beligerante nucleare – dacă acesta ar fi cazul? Sau este mai bună instigarea la război și răspândirea fricii de amenințări imaginare dinspre Iran, care nu au fost niciodată demonstrate, și în același timp evitarea inspecțiilor IAEA (International Atomic Energy Agency), a responsabilității pentru crime evidente, terorism de stat, apartheid și masacre? Este acceptabil ca singura țară care a decis vreodată să bombardeze nuclear altă țară să creeze tensiuni chiar și după ce acordul a fost semnat?

Există un proverb bun care spune: cum îți așterni așa dormi. Dacă neocolonialismul a început cu colonizarea Palestinei, este vreo șansă ca un ciclu să trebuiască să se închidă în Palestina, gândindu-ne la o ordine naturală și cosmică inevitabilă, indiferent ce planuri ar avea complexul militar industrial? Sau va exista un oarecare strop de simț practic de a opri distrugerea Orientului Mijlociu, unul dintre leagănele culturale moștenite cu atâta mândrie de Europa? Există suficient simț al realității pentru a detecta problemele arzătoare, cine le cauzează, cine le inspiră, cine săvârșește ticăloșii și în numele cui sau a ce, până nu este prea târziu? Chiar dacă Palestina rămâne calmă, acționând în cadrul diplomației și al legii internaționale, problema nu este rezolvată, experiența ne-a arătat-o, istoria ne-a arătat-o. E cât se poate de clar. Și e cât se poate de clar că legile nu sunt aceleași pentru toată lumea. Acordul nuclear cu Iranul a arătat că există țări care nu trebuie să se supună legilor internaționale dar au dreptul să le judece și să le condamne pe cele care acționează exact în spiritul acestor legi. Atunci care mai e scopul reglementărilor internaționale?

Palestinienii încă țin în mână ramura de măslin a păcii – atât în Cisiordania, cât și în Gaza, chiar dacă există neînțelegeri între oficialii palestinieni și ocazional revolte – opinii diferite trăind împreună – până la urmă, nu asta este moștenirea democrației? Dacă cineva se apără atunci când este atacat, are tot dreptul să o facă. Mai ales dacă o parte a țării este ocupată ilegal de cetățeni ai altor țări și dacă cealaltă parte a țării se află sub asediu și arată ca cea mai mare închisoare neoficială din lume. Palestinienii încă țin în mână ramura de măslin a păcii pe care le-a lăsat-o Yasser Arafat, dar există alte mâini care vor să taie mâinile ce țin ramura de măslin, pentru a avea argumentul că văd numai puști și pistoale.

A luat-o razna așa-zisa lume dezvoltată? Să vorbești despre libertate, democrație, egalitate, fraternitate, pace, dar în același timp să acționezi împotriva acestor noțiuni: să dezvolți și să perfecționezi arme – tradiționale, de distrugere în masă, inteligențe artificiale armate, arme bio/nano-tech? Să folosești știința nu pentru a ajuta omenirea, ci pentru distrugerea vieții pe pământ? Descartes introducea noțiunea de „geniu rău” în Meditațiile sale metafizice.

Dar, există o contra-metodă, o armă opusă tuturor geniilor rele de toate felurile – un zâmbet. Nu zâmbetul acela hollywoodian, de tip zombie, când ochii sunt goi și nu zâmbesc, atât de prezent în mass media dominantă a acestei lumi „dezvoltate”. Nu, nu acel zâmbet. Ci zâmbetul tinerilor palestinieni atunci când IDF îi arestează. Zâmbetul lui Yasser Arafat, a cărui zi de naștere a fost acum câteva zile, pe 24 august. 

Niciun comentariu: