de Bobana
Andjelkovic
De aceea, de dragul
omenirii, drumurile nu ar trebui să ducă niciodată la un imperiu colonial
precum a fost cel al Romei. Dar realitatea este diferită. Noile imperii
coloniale tind să fie ceea ce era Imperiul Roman. La ce folosește istoria dacă
nimeni nu învață din ea? Sau la care istorie ar trebui să ne raportăm, dacă
istoria este scrisă mereu de către învingători și învingătorii nu sunt
întotdeauna aceeași.
Omenirea de astăzi
este martoră atât la explozia cât și la implozia contemporanului auto-declarat
singurul imperiu rămas, dar care evită să utilizeze cuvântul „colonial”. Poate că
nu este ultimul imperiu rămas, dar cu siguranță singurul care pornește războaie
coloniale pretinzând că nu dorește decât să aducă democrație și pace. Pentru a
aduce pacea, nu este mai ușor să nu pornești războiul, dacă într-adevăr pacea
este scopul? Se pare că vechii colonialiști colaborează cu noii colonialiști. Cei
vechi au pierdut teritorii pe care le-au ocupat, și, în mod evident, le
displace. Cei noi nu au apucat să ocupe teritorii, și, în mod evident, le
displace. Vechii colonialiști sunt aliații și mentorii celor noi. Îi ajută cu
experiența și priceperea dobândită, cu mecanisme și alte soiuri de activități
pentru a face lucrurile mai bine de data aceasta. Noii colonialiști sunt la fel
de brutali ca și cei vechi...Împreună alcătuiesc o combinație letală pentru
anumite țări și pământurile lor.
Pe măsură ce
post-feudalismul acaparează rapid întreg mapamondul și Orientul Mijlociu arde
de viu, trebuie să ne întrebăm: Pentru ce? Pentru cine? De ce Orientul Mijlociu
este golit în mod constant de locuitorii săi nativi?
Noul și permanentul
dezastru a început cu locuitorii Palestinei. Incendierea Orientului Mijlociu a
început odată cu dezintegrarea Palestinei. Secolul XX a început cu exodul
palestinienilor din Palestina. Secolul XXI a început cu exodul altor națiuni
din Orientul Mijlociu. Are vreo logică faptul că așa-zisa lume dezvoltată este
suprapopulată, dar șuvoaie nesfârșite de oameni se îndreaptă din Orientul
Mijlociu exact în lumea dezvoltată suprapopulată, în Europa; care parțial nu îi
prea vrea, parțial trebuie să îi vrea? Până la urmă, țările din Orientul
Mijlociu au fost distruse de către armata euroatlantică.
Odată cu expulzarea
palestinienilor din Palestina, modus operandi a fost stabilit. Totul a devenit
mai ușor. Nu era vorba despre mărfuri, bunuri...Era vorba despre a pune bazele neocolonialismului
la nivel social, politic, religios. De data aceasta prezența armatelor nu era
un lucru obligatoriu, era mai mult o unealtă a unui război special. Iar toate
acele așa numite războaie speciale au devenit războaie obișnuite. De la
psihologie cognitivă pentru manipulări în masă și etici comportamentale pentru
schimbarea fundamentelor sociale, la comunități și grupuri politice și de alte
tipuri, la război împotriva terorismului, bombardamente aeriene neoficiale și
așa mai departe. Comerțul și economia au fost puse pe locul al doilea – era importantă
exercitarea puterii în favoarea noilor reguli la nivel social și uman. Dar, așa
cum lumea este divizată și ierarhizată în epoca post-feudalismului global, așa
sunt și puterile și drepturile. Unii sunt mai egali decât alții. Este consecința
noilor reguli. Acele noi reguli nu sunt valabile pentru toată lumea. Acele noi
reguli înseamnă că unii oameni au un set de drepturi și obligații iar alți
oameni au alt set de drepturi și obligații. Dacă interacționează în vreun fel,
consecințele acțiunilor lor nu vor fi tratate în același fel. Ceea ce deja
creează condiții propice pentru noi conflicte.
Ce ar fi dacă
palestinienii ar răspunde în mod violent violenței pe care o trăiesc zi de zi
în țara lor deja ocupată? Ce s-ar întâmpla dacă guvernele, atât cel din
Cisiordania cât și cel din Gaza, indiferent de neînțelegerile dintre ele, nu ar
acționa așa cum o fac și ar inspira contra-violență la o scară mai mare, nu așa
cum se întâmplă acum, sporadic, la nivel de decizii individuale? Ce s-ar întâmpla
dacă statul Palestinei ar fi un instigator la război în regiune, nu partenerul
rezonabil și diplomatic în așa-zisele discuții despre pace și alte procese de
acest soi? Ce s-ar întâmpla în Orientul Mijlociu? Ce s-ar întâmpla în toate
țările care trăiesc cât de cât în pace zilele astea? Dar, Palestinei i se neagă
până și dreptul de a se apăra, chiar fiind sub ocupație.
Yasser Arafat a
spus odată că Palestina este fie cimentul care ține laolaltă lumea arabă, fie
explozibilul care o spulberă în toate părțile.
Având în minte
situația curentă și circumstanțele existente pe glob, precum și geneza
Palestinei ocupate și a altor țări din Orientul Mijlociu mai târziu, nu e
exagerat să spunem că Palestina este cimentul
care ține lumea laolaltă sau poate fi explozibilul care o spulberă în
toate părțile.
Comunitatea
internațională sau mai precis așa numita lume dezvoltată – acele țări care
susțin că sunt societăți deschise și democratice, nu manifestă niciun fel de
tendință sau efort pentru a calma nicio zonă de criză de nicăieri în lumea
asta. Acesta este și cazul Orientului Mijlociu, epicentrul tuturor crizelor. Dacă
scopul strămutării populației din Orientul Mijlociu este de a-l goli pentru a
aduce alți cetățeni sau pentru a crea alte fundamente culturale, religioase,
sociale, atunci trebuie să spunem din nou, că totul a început cu exodul
palestinienilor. Și continuă cu exodul sirienilor, irakienilor și al altor oameni
din Orientul Mijlociu și Asia Centrală.
Odată cu așa-zisul
pact nuclear dintre comunitatea internațională și Iran, sunt anumite semne că ar
exista o posibilitate ca situația din Orientul Mijlociu să se calmeze. Pare că
această chestiune anume a devenit un mod eficient de a evalua diferite țări și
comportamentul lor în Orientul Mijlociu. Este mai bun orice fel de acord decât
niciun fel de acord, după ani de zile de situații foarte bizare având loc? Este
mai bun orice fel de acord decât niciun fel de acord pentru a diminua
posibilitatea unor noi acțiuni beligerante nucleare – dacă acesta ar fi cazul? Sau
este mai bună instigarea la război și răspândirea fricii de amenințări
imaginare dinspre Iran, care nu au fost niciodată demonstrate, și în același
timp evitarea inspecțiilor IAEA (International Atomic Energy Agency), a responsabilității
pentru crime evidente, terorism de stat, apartheid și masacre? Este acceptabil
ca singura țară care a decis vreodată să bombardeze nuclear altă țară să creeze
tensiuni chiar și după ce acordul a fost semnat?
Există un proverb
bun care spune: cum îți așterni așa dormi. Dacă neocolonialismul a început cu
colonizarea Palestinei, este vreo șansă ca un ciclu să trebuiască să se închidă
în Palestina, gândindu-ne la o ordine naturală și cosmică inevitabilă,
indiferent ce planuri ar avea complexul militar industrial? Sau va exista un
oarecare strop de simț practic de a opri distrugerea Orientului Mijlociu, unul
dintre leagănele culturale moștenite cu atâta mândrie de Europa? Există suficient
simț al realității pentru a detecta problemele arzătoare, cine le cauzează,
cine le inspiră, cine săvârșește ticăloșii și în numele cui sau a ce, până nu
este prea târziu? Chiar dacă Palestina rămâne calmă, acționând în cadrul
diplomației și al legii internaționale, problema nu este rezolvată, experiența
ne-a arătat-o, istoria ne-a arătat-o. E cât se poate de clar. Și e cât se poate
de clar că legile nu sunt aceleași pentru toată lumea. Acordul nuclear cu
Iranul a arătat că există țări care nu trebuie să se supună legilor internaționale
dar au dreptul să le judece și să le condamne pe cele care acționează exact în
spiritul acestor legi. Atunci care mai e scopul reglementărilor internaționale?
Palestinienii încă
țin în mână ramura de măslin a păcii – atât în Cisiordania, cât și în Gaza,
chiar dacă există neînțelegeri între oficialii palestinieni și ocazional
revolte – opinii diferite trăind împreună – până la urmă, nu asta este
moștenirea democrației? Dacă cineva se apără atunci când este atacat, are tot
dreptul să o facă. Mai ales dacă o parte a țării este ocupată ilegal de cetățeni
ai altor țări și dacă cealaltă parte a țării se află sub asediu și arată ca cea
mai mare închisoare neoficială din lume. Palestinienii încă țin în mână ramura
de măslin a păcii pe care le-a lăsat-o Yasser Arafat, dar există alte mâini
care vor să taie mâinile ce țin ramura de măslin, pentru a avea argumentul că
văd numai puști și pistoale.
A luat-o razna așa-zisa
lume dezvoltată? Să vorbești despre libertate, democrație, egalitate,
fraternitate, pace, dar în același timp să acționezi împotriva acestor noțiuni:
să dezvolți și să perfecționezi arme – tradiționale, de distrugere în masă, inteligențe
artificiale armate, arme bio/nano-tech? Să folosești știința nu pentru a ajuta
omenirea, ci pentru distrugerea vieții pe pământ? Descartes introducea noțiunea
de „geniu rău” în Meditațiile sale metafizice.
Dar, există o
contra-metodă, o armă opusă tuturor geniilor rele de toate felurile – un zâmbet.
Nu zâmbetul acela hollywoodian, de tip zombie, când ochii sunt goi și nu
zâmbesc, atât de prezent în mass media dominantă a acestei lumi „dezvoltate”. Nu,
nu acel zâmbet. Ci zâmbetul tinerilor palestinieni atunci când IDF îi arestează.
Zâmbetul lui Yasser Arafat, a cărui zi de naștere a fost acum câteva zile, pe 24
august.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu