de Gideon Levy
Dați-i Cezarului ce
este al Cezarului: prim-ministrul Benjamin Netanyahu are dreptate. Are dreptate
când spune că lumea se află în buzunarul Israelului. Are dreptate când spune că
Israelul are un viitor strălucit la Națiunile Unite. Are dreptate când își face
apariția vesel, arogant și mai optimist ca niciodată, cu siguranță nu din
postura de prim-ministru. Are toate motivele să se simtă astfel. Netanyahu are
dreptate – și este un dezastru.
Suntem dezamăgiți. Este
descurajant pentru oricine a crezut în lumea asta, pentru oricine a crezut în
președintele Barack Obama sau în Europa, pentru oricine a crezut în capacitatea
opiniei publice vestice de a influența guvernele. Este descurajant pentru
oricine a crezut că nu va mai exista colonialism în secolul 21, că un regim
brutal de ocupație militară nu va mai continua și în a treia sa generație. Toate
profețiile sfârșitului ce erau o sursă de speranță pentru cei ce cred că
ocupația israeliană trebuie să ia sfârșit, s-au risipit.
Ni s-a promis
presiune internațională și sancțiuni; izolare globală și stoparea ajutorului
financiar american; boicotări și ostracizare. În schimb, ne-am ales cu un regim
de ocupație ce n-a fost nicicând mai înrădăcinat și cu un Israel ce n-a fost
nicicând mai puternic.
Ni s-a promis că nu
poate dura la nesfârșit, dar am descoperit că adevărat este exact opusul. De ce?
Pentru că Israelul poate, pentru că e puternic; pentru că Israelul este departe
de a fi izolat. Să recunoaștem, ocupația israeliană este mai generalizată decât
era acum 10 ani și sfârșitul său nici măcar nu se întrevede la orizont. Trebuie
să admitem lucrul acesta.
Trebuie să admitem
și că palestinienii sunt izolați, divizați și mai uitați ca niciodată de când și-au
făcut apariția pe scena lumii. Arabii sângerează, musulmanii sunt demonizați,
emigranții sunt temuți – și ocupația israeliană nu are decât de câștigat de pe
urma acestor lucruri. Lumea și-a pierdut interesul față de un conflict ce poate
fi cel mai periculos pentru propria-i siguranță, unul ce creează cele mai mari
valuri de șoc. Și-a pierdut interesul față de un conflict căruia i-ar putea
pune capăt relativ ușor.
Nu există niciun
alt conflict față de care să existe un asemenea consens global. Niciun alt
subiect nu unește lumea mai tare ca subiectul ocupației israeliene. Din India
până-n Africa, din Beijing la Washington și Moscova, toată lumea spune că i se
opune – și totuși, nimeni nu face mare lucru în legătură cu asta. E un morman
de contradicții. Niciun alt stat nu este atât de dependent de comunitatea
internațională precum Israelul, și totuși, Israelul își permite să o sfideze
cum puțini îndrăznesc.
Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la Consiliul General al UN, 22 septembrie 2016. Foto: Mike Segar, Reuters
Singurii jucători care au rămas sunt societățile civile și organizațiile de tip BDS. Ele nu au renunțat și muncesc cu o determinare uriașă pentru a combate o situație în care milioane de oameni trăiesc sub o ocupație străină crudă. Dar sunt pe cont propriu.
Se pare că puterea
opiniei publice în democrațiile vestice este limitată, cu siguranță atunci când
vine vorba de Israel. Până și mass-media internațională se întoarce, treptat, în
favoarea Israelului – lucru care favorizează ocupația – sau își pierde
interesul – ceea ce favorizează tot ocupația. Universitățile clocotesc, stânga
europeană este pe baricade, liberalii americani protestează, dar guvernele tergiversează soluționarea conflictului. Enunță fraze pompoase dar goale, și
tot îl invită cu fast pe Netanyahu în țările lor – așa cum s-a întâmplat recent
în Olanda, țara cu o imagine atât de iluminată și liberală. De ce să inviți pe
cineva care a declarat că nu are nicio intenție de a pune capăt nedreptății? Și
apoi, desigur, există ajutorul militar acordat de SUA.
Această minune – o țară
atât de dependentă de lume care se poartă de parcă lumea n-ar exista – nu are
nicio explicație logică. Toate argumentele obișnuite, de la vina față de
holocaust la anxietatea față de islamiști, nu sunt suficiente pentru a explica
un comportament ce se opune întru totul valorilor și intereselor declarate ale
comunității internaționale. Trebuie să recunoaștem acest lucru. Trebuie să recunoaștem
și că Netanyahu are dreptate când promite Consiliului General al UN că, în
câțiva ani, și mai multe țări vor vota pentru Israel. Trebuie să recunoaștem că
lumea nu va mișca un deget pentru a-i elibera pe palestinieni (și pe
israelieni) de ocupația malignă. Trebuie să recunoaștem că Netanyahu are motive
serioase să fie atât de îngâmfat.
Mingea se află acum
în terenul Israelului, unde, din păcate, domnește indiferența și este aproape
părăsit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu