Președintele Autorității Palestiniene Mahmoud Abbas
de Mohammad Ayesh
Alegerile care vor
avea loc la începutul lunii octombrie în teritoriile palestiniene ocupate sunt
inutile. Nu este nevoie de aceste alegeri deoarece au loc între două părți
pentru care aceste alegeri nu au niciun sens, nicio culoare, nicio semnificație.
Dimpotrivă, aceste alegeri nu sunt decât o distragere a atenției de la
lucrurile esențiale și o tentativă de a cârmui direcția palestiniană.
Există doi factori
care fac ca aceste alegeri să fie complet absurde. Primul este ocupația și
permanența acesteia. Nu e nicio nevoie de alegeri locale când ocupația militară
israeliană este angajată în prezent în distrugerea oamenilor, a copacilor și
chiar a pietrelor de pe pământurile palestiniene. Mai mult, puterea guvernantă
din spatele ocupației este obligată de legea internațională să asigure
poporului palestinian servicii domestice elementare; și deși aceasta îi pune pe
palestinieni în fața faptului împlinit și sub un regim militar impus de tancuri
și aeronave iar palestinienii mai întâi trebuie să se unească și să lupte
pentru a pune capăt acestei ocupații, până atunci, trebuie să solicite
guvernului israelian să le furnizeze serviciile necesare garantate de legea
internațională.
În plus, chestiunea
mai importantă cu privire la organizarea alegerilor sub ocupație militară este
aceea că regimul de ocupație folosește forța coercitivă pentru a se amesteca și
a întrerupe experimentul democratic. Asta se întâmplă în sensul că Israelul
arestează candidatul pe care nu și-l dorește a câștiga alegerile. Exact acest
lucru s-a întâmplat acum câteva zile când Israelul a arestat un politician
afiliat la Hamas, Hussein Abu Kwaik, ceea ce înseamnă că, într-un final,
alegerile sub ocupație militară sunt adesea distorsionate.
Al doilea factor ce
face ca aceste alegeri să fie inutile este divizarea națională palestiniană și
starea continuă de fragmentare între Cisiordania și Gaza, între Fatah și Hamas
și între o jumătate a poporului palestinian și cealaltă. Mai multă atenție ar
trebui acordată aplanării acestor dezacorduri și restaurării unității naționale.
Mai importantă ar fi organizarea de alegeri legislative și prezidențiale locale
într-un efort de a readuce Autoritatea Palestiniană pe calea cea mai bună.
Când vine vorba de
situația palestiniană actuală, în primul și-n primul rând prioritatea ar trebui
să fie rezolvarea divizării naționale și apoi lupta pentru a pune capăt ocupației
israeliene, deoarece stabilirea unui adevărat și normal stat palestinian pentru
un popor palestinian nu poate fi realizată fără atingerea acestor două
obiective esențiale. Obținerea unității palestiniene și încheierea ocupației
israeliene sunt cele două elemente cruciale în acest moment. Orice altceva este
mai puțin important. Este inutilă încercarea de a îndrepta deciziile ce izvorăsc
din ocupația israeliană și este inutilă încercarea de a ameliora condițiile de
trai ale oamenilor ce trăiesc sub ocupația israeliană deoarece viețile lor se
vor îmbunătăți numai după ce ocupația va lua sfârșit, altfel nu.
Discutând despre
alegerile din Palestina este important de subliniat că aceste facțiuni (Fatah
și Hamas) își convertesc energia pe care ar trebui să o folosească în scopul
eliberării pentru a se concentra exclusiv pe aceste alegeri. Aceste lucruri
sunt valabile în mod egal atât pentru Fatah cât și pentru Hamas: ar trebui să
lucreze împreună pentru a pune stop ocupației israeliene și deci ar trebui să
amâne atât alegerile prezidențiale cât și cele locale. Ele ar trebui să se
concentreze acum să ceară forțelor de ocupație să asigure servicii elementare,
să anuleze punctele de control, să elibereze permise de muncă și să deschidă
drumurile deoarece aceste lucruri vor duce la încetarea ocupației și la
stabilirea unui stat palestinian.
Acest articol poate fi citit în original aici: https://www.middleeastmonitor.com/20160826-elections-in-palestine-are-meaningless/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu