Șimon Peres, care a
decedat astăzi, 28 septembrie 2016, la vârsta de 93 de ani în urma unui stop
cardio-respirator, a simbolizat decalajul dintre imaginea Israelului în Vest și
realitatea sângeroaselor sale politici colonialiste în Palestina și în regiune.
Peres s-a născut în
Belarusul modern în 1923 și familia sa s-a mutat în Palestina în anii 30. Tânăr
fiind, Peres s-a alăturat miliției Haganah, miliție responsabilă pentru
epurarea etnică a satelor și orașelor palestiniene între 1947 și 1949, în
timpul a ceea ce avea să poarte numele de Nakba (catastrofă). Armatele și
milițiile israeliene au comis zeci de masacre în timpul Nakbei, 15.000 de
palestinieni pierzându-și viețile. 800.000 de palestinieni, la vremea
respectivă însemnând 67% din totalul populației, au devenit oameni fără adăpost
și/sau refugiați fără țară. Între 1947 și 1949, armatele și milițiile
israeliene au izgonit aproape 90.000 de creștini palestinieni, aproximativ două
treimi din populația creștină palestiniană, care la vremea Palestinei istorice
era de 117.450.
În ciuda faptului
că expulzarea violentă a palestinienilor este o realitate istorică înregistrată,
Peres a susținut că înainte ca Israelul să fie întemeiat în regiune, „nu a
existat nimic acolo”.
De-a lungul zecilor
de ani, Peres a deținut funcția de prim ministru (de două ori) și de președinte
al Israelului, a fost ministru al apărării, externelor și al finanțelor. A fost
membru în 12 cabinete.
Probabil în Vest
este cel mai cunoscut pentru rolul său în negocierile ce au dus la semnarea
Acordurilor Oslo, pentru care a fost premiat, alături de Ițac Rabin și Yasser
Arafat, cu Nobelul pentru pace. Prin această declarație poporul palestinian
renunța la 78% din Palestina și recunoștea formal Statul Israel. Prin acest
compromis uriaș și dureros, palestinienii renunțau la visul vechi de recăpătare
a întregului teritoriu însușit cu forța de către evrei, pentru visul nou și
nesigur al celor două state. În realitate, Acordurile Oslo au însemnat și mai
multă colonizare, și mai multă anexare de pământ, și mai multă asuprire, și mai
multă teroare.
Pentru palestinieni
și pentru vecinii lor din Orientul Mijlociu, palmaresul lui Peres este foarte
diferit de reputația sa din Vest, unde era considerat un „porumbel” neobosit. Ce
urmează este un rezumat deloc atotcuprinzător al dosarului lui Peres în ceea ce
privește colonialismul și apartheidul.
Armele nucleare
Între 1953 și 1965,
Peres a fost director general al ministerului israelian de apărare și apoi
ministru adjunct al apărării. Peres a fost descris ca fiind „arhitectul
programului de înarmare nucleară a Israelului”, care, până în ziua de astăzi,
„rămâne în afara examinării din partea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică
(IAEA)”.
În 1975, așa cum au
arătat dezvăluiri ulterioare, Peres s-a întâlnit cu ministrul sud-african al
apărării, P.W. Botha și „s-a oferit să vândă armament nuclear regimului de
apartheid”. În 1986, Peres a autorizat operațiunea întreprinsă de Mossad pentru
a-l răpi pe Mordechai Vanunu, fostul tehnician nuclear al Israelului care a
dezvăluit presei britanice detalii despre programul nuclear al acestuia.
Targetarea cetățenilor palestinieni
Peres a avut un rol
central în impunerea regimului militar palestinienilor până în 1966, regim
militar sub care autoritățile au întreprins strămutări și furturi masive de
pământ.
O asemenea unealtă
de deposedare a fost articolul 125 care permitea ca pământul palestinian să fie
declarat zonă militară închisă. Proprietarilor li s-a interzis accesul și
pământul avea să fie confiscat ulterior pe motiv că este „necultivat”. Peres a
susținut că articolul 125 este o modalitate de „a continua în mod direct lupta
pentru emigrarea și colonizarea evreiască.”
O altă
responsabilitate a lui Peres ca director general al ministerului apărării a
fost aceea de a „iudaiza” Galileea; adică, de a implementa politici menite să
reducă proporția cetățenilor palestinieni în zonă.
În 2005, ca
vice-premier în cabinetul lui Ariel Sharon, Peres și-a reînnoit atacurile
asupra cetățenilor palestinieni prin proiecte ce încurajau evreii israelieni să
se mute în Galileea. Proiectul său de „dezvoltare” acoperea 104 comunități –
100 dintre ele fiind evreiești.
În conversații
secrete cu oficiali americani în același an, Peres a declarat că Israelul „a
pierdut un milion de dunami (1000 de kilometri pătrați) din zona Negev în
favoarea beduinilor”, adăugând că „dezvoltarea” regiunii Negev și a Galileei ar
putea contracara ceea ce el numea „o amenințare demografică”.
Susținerea coloniilor ilegale din Cisiordania
Deși proiectul
Israelului de colonizare a Cisiordaniei este asociat mai mult cu partidul Likud
și cu celelalte partide naționaliste de extremă dreapta, partidul Laburist a
fost cel care a inițiat colonizarea teritoriului palestinian nou cucerit – iar Peres
a fost un participant entuziast.
În timpul
mandatului lui Peres de ministru al apărării, din 1974 până în 1977, guvernul
Rabin a întemeiat o serie de colonii cheie în Cisiordania, inclusiv Ofra – mari
porțiuni ale acesteia fiind construite pe teren palestinian privat confiscat.
Deținând un rol
principal în primele zile ale proiectului de colonizare, în anii mai recenți,
Peres a intervenit pentru a submina orice fel de încercări, oricât de modeste,
de a sancționa coloniile ilegale – întotdeauna, desigur, în numele protejării
„acordurilor de pace”.
Masacrul de la Qana
În 1996, din funcția
de prim-ministru, Peres a ordonat și a supravegheat operațiunea militară
„Fructele Mâniei”, în care forțele armate israeliene au omorât 154 de civili
în Liban și au rănit alți 351. Operațiunea, considerată o demonstrație de
putere înaintea alegerilor, i-a luat în vizor în mod deliberat pe civilii
libanezi.
Potrivit site-ului
oficial al forțelor aeriene israeliene (în limba ebraică, nu în engleză),
operațiunea a implicat „bombardarea masivă a satelor șiite din sudul Libanului
pentru a provoca migrarea în masă a civililor în nord, spre Beirut, presând
astfel Siria și Libanul să oprească forțele Hezbollah”.
Cel mai faimos
incident al campaniei a fost masacrul de la Qana, când Israelul a bombardat o
clădire a Națiunilor Unite și a omorât 106 civili care se adăposteau acolo. Un raport
al UN a constatat, contrar negărilor israeliene, că bombardamentul „este foarte
puțin probabil să fi fost rezultatul unor erori tehnice sau procedurale”.
Mai târziu,
artileriștii israelieni au declarat pentru televiziunea israeliană că nu au
niciun fel de regrete în legătură cu masacrul și că morții sunt „doar o grămadă
de arabi”. Cât despre Peres, și conștiința acestuia era la fel de curată:
„Totul a fost făcut într-o manieră logică și responsabilă”, a declarat acesta.
„Sunt împăcat cu mine însumi.”
Gaza – apărând blocada
și brutalitatea
Peres s-a impus ca
unul dintre cei mai importanți ambasadori globali ai Israelului în ultimii zece
ani, timp în care Fâșia Gaza a fost supusă unei blocade devastatoare și a fost
ținta a trei ofensive majore. În ciuda revoltei generale față de astfel de
politici, Peres a susținut în mod constant pedeapsa colectivă și brutalitatea
militară.
În ianuarie 2009,
de exemplu, în ciuda apelurilor din partea organizațiilor israeliene pentru
drepturile omului de a înceta operațiunea „Cast Lead”, Peres a descris
„solidaritatea națională din spatele operațiunii militare” ca pe „una dintre
cele mai mari realizări israeliene”. Potrivit lui Peres, scopul asaltului era
„de a-i bombarda pe palestinieni de să le sară capacele, pentru a-și pierde
pofta de a mai trage în Israel.”
În timpul operațiunii
„Pilonul Apărării” din noiembrie 2012, Peres „și-a asumat rolul de a ajuta
relațiile publice israeliene, comunicându-le liderilor lumii narativa
israeliană”, în cuvintele ziarului Ynetnews. În ajunul ofensivei israeliene,
„Peres a avertizat mișcarea Hamas că dacă dorește o viață normală pentru
oamenii din Gaza, trebuie să înceteze să mai trimită rachete în Israel.”
În 2014, în timpul
unui bombardament fără precedent asupra Gazei, Peres a preluat din nou misiunea
de a spăla crimele israeliene de război. După ce forțele israeliene au ucis
patru copii mici ce se jucau pe o plajă, Peres a știut pe cine să
învinovățească – pe palestinieni: „Era o zonă în legătură cu care am avertizat
că va fi bombardată”, a spus acesta. „Din nefericire, ei nu și-au luat copiii
de acolo.”
Blocada sufocantă,
condamnată de comunitatea internațională ca fiind o formă interzisă de pedeapsă
colectivă, a fost apărată de Peres – exact pe motivele că este o formă de
pedeapsă colectivă. Așa cum a afirmat Peres în 2014: „Dacă Gaza încetează să
tragă, nu va mai fi nevoie de blocadă.”
Susținerea lui
Peres față de pedeapsa colectivă s-a extins și asupra Iranului. Comentând în
2012 rapoartele care spuneau că 6 milioane de iranieni bolnavi de cancer nu
puteau primi tratament din cauza sancțiunilor, Peres a declarat: „Dacă vor să
se întoarcă la o viață normală, atunci să se poarte normal.”
Nu a simțit niciodată nevoia să-și ceară iertare, nici
spre final
Peres a fost mereu
limpede cu privire la scopul unui acord de pace cu palestinienii. Așa cum a
spus în 2014: „Prioritatea principală este aceea ca Israelul să rămână un stat
evreiesc. Acesta este scopul nostru central, pentru asta ne luptăm.” Anul trecut,
a reiterat aceste sentimente într-un interviu pentru AP, afirmând că: „Israelul
ar trebui să implementeze soluția celor două state pentru binele său”, pentru a
„nu ne pierde majoritatea evreiască”.
Această noțiune
este cea care a conturat sprijinul partidului Laburist pentru Acordurile Oslo. Rabin,
adresându-se Knessetului nu cu mult înainte de asasinarea sa în 1995, a afirmat
cât se poate de clar că ceea ce a urmărit Israelul prin Acordurile Oslo era o
„entitate” palestiniană care să fie ceva „mai nesemnificativ decât un stat”. Ierusalimul
avea să devină capitala nedivizată a Israelului, coloniile cheie aveau să fie
anexate și Israelul avea să rămână în valea Iordanului.
Cu câțiva ani în
urmă, Peres a spus că palestinienii „se autovictimizează”. A continuat spunând:
„Se autovictimizează. Sunt niște victime ale greșelilor lor nenecesare.” O astfel
de infatuare crudă l-a caracterizat pe omul a cărui „pace” a însemnat întotdeauna
o pacificare colonială.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu