de Badruddin Khan
În mod normal ne gândim
la colonizatori ca la niște țări mari și la colonizați ca la niște națiuni mai
mici și mai slabe. Dar nu întotdeauna este valabil. Colonizarea nu presupune întotdeauna
și ocupația. Presupune doar subjugarea colonizatului. Cu ambiție, informație
superioară și chibzuire și cu mentalitatea potrivită, națiunile mai mici pot
(și au făcut-o în trecut) coloniza și domina țări mai mari și mai puternice.
India a fost
colonizată cu succes de micuța Britanie în secolul 18. Vehiculul pentru
colonizare a fost Compania Indiilor de Est. Abia după rebeliunea indiană
britanicii au acționat direct și au trimis trupe pentru a stabili Rajul Britanic.
Pentru următorii 200 de ani India a fost golită de bogățiile sale, economia sa
a fost restructurată pentru a susține nevoile și ambițiile globale ale Angliei
și oamenii săi au fost instruiți să lupte și să moară pentru Coroana Britanică.
Liderii indieni care au rămas au fost cei care au participat de bunăvoie la
această acțiune; cei care s-au opus au fost distruși sau marginalizați.
Într-un mod
similar, Israelul este astăzi în plin proces de colonizare a Statelor Unite ale
Americii, lucru vital pentru proiecția sa globală și pentru exercițiul puterii.
Pașii pe care îi face Israelul sunt vizibili pentru toți (așa cum a fost și
cazul planurilor britanice pentru India) și totuși este deosebit de dificil a
uni punctele pentru a avea imaginea de ansamblu în timp ce procesul se
desfășoară. Sau a face ceva în legătură cu asta.
Colonizarea nu presupune controlul absolut asupra tuturor
lucrurilor
Presupune controlul
absolut al tuturor lucrurilor care contează. Britanicii erau interesați de
bogățiile indiene și de o armată permanentă de indieni dispuși să moară pentru
războaiele lor. Nu le păsa nici cât negru sub unghie de politicile neînsemnate
ale Indiei care nu le influențau nici direct, nici indirect misiunile. O strategie
eficientă de „dezbinare și cucerire” i-a întors pe indieni unii împotriva
altora și a descurajat orice fel de replică sau revoltă. Britanicii au profitat
de „avantajul celui din afară” pentru a strânge informații cu care să anticipe
și să calculeze în mod obiectiv ce prinți indieni să susțină în bătălii și cu
care să comploteze. Precum piesele pe tabla de șah, liderii indieni își epuizau
forțele prin bătălii interne și recurgeau la ajutor furnizat de britanici. Puțină
influență poate schimba rezultatele (așa cum a demonstrat lobby-ul israelian
AIPAC, în drumul său de dominare a Congresului și a politicilor
locale/regionale americane) și de-a lungul anilor, britanicii au fost capabili
să controleze și să alinieze India Coroanei Britanice. Mai puțin de 10.000 de englezi
controlau India colonială, care la vremea respectivă avea o populație de 300 de
milioane de locuitori.
Marea Britanie era o
țară prea mică pentru a conta în ultimă instanță doar prin ea însăși, dar
dominând India, englezii puteau să caute să-și realizeze ambițiile globale. India
era „Bijuteria din Coroana (Britanică)”.
Astăzi, Israelul
controlează politica Statelor Unite în Orientul Mijlociu și are obiective
similare. S-a scris mult despre controlul exercitat de Israel asupra Congresului.
Acum Israelul caută să obțină controlul și asupra ramurii executive a SUA, cu
ambii candidați la președinție susținuți de miliardari pentru care Israelul
este numărul 1 pe agendă (Saban și Adelson). O treime din Curtea Supremă va fi
evreiască și judecătorii au legături familiale și comunitare evreiești. Așa cum
a demonstrat Israelul prin intimidarea reușită a magistratului Goldstone, juriștii
sunt oameni și fiecare are prețul său.
„Forța de ocupație”
a Israelului în SUA a inclus de mult AIPAC-ul (The American Israel Public
Affairs Committee) și densa rețea de organizații comunitare la nivel local și
de stat. Prin relații care au fost dezvoltate de-a lungul anilor și cu fonduri
nelimitate la dispoziție, lobby-ul israelian se asigură că voturile merg acolo
unde trebuie și că oponenții sunt striviți atunci când Israelul cere consens. În
2003, la începutul războiului din Irak al lui George Bush, această forță de
ocupație a fost multiplicată prin includerea zioniștilor creștini.
Cei care critică
lobby-ul israelian sunt marginalizați prin orice fel de mijloace, inclusiv prin
a fi catalogați drept antisemiți. Lobby-ul a fost eficient în a se asigura că Israelul
primește pachete uriașe de ajutor financiar chiar dacă valorile PIB-ului pe cap
de locuitor în Israel le depășesc pe cele ale câtorva țări europene. Prioritățile
de top ale Israelului sunt prioritățile de top ale Statelor Unite. Există,
desigur, momente în care acest lucru nu se întâmplă ( cum ar fi Iranul) dar indiciile
ne conduc spre o direcție în care lațul colonial se va strânge și mai tare în
anii ce vor urma.
Trei probleme ale presei: stabilirea credințelor și a narativelor
Colonizatorul trebuie
să fie un „obiect sacru” care se situează deasupra criticii și a analizei obiective,
iar criticii periculoși trebuie fie distruși, fie marginalizați. Niciun englez
din India nu vorbea de țara mamă și de politicile sale altfel decât cu reverență,
chiar dacă în perioada Rajului Britanic Anglia era răvășită. În Anglia exista o
presă liberă și o dezbatere activă; dar în India lucrul acesta nu era permis,
nu în legătură cu Marea Britanie. Singura postură acceptabilă era reverența.
Astăzi, Israelul
are o presă liberă și sunt ușor de citit traducerile presei de limbă ebraică. Comentatorii
israelieni îl compară pe Netanyahu cu Hitler, Israelul este numit un stat
rasist de apartheid în baza dovezilor iar violența extremă și abuzurile
continue la adresa palestinienilor sunt relatate în detaliu. Dar, aceleași
conversații sunt interzise în SUA. Niciun ziar nu o să scrie așa ceva și asemenea
subiecte nu fac parte din conversația politicoasă. Cei care încalcă aceste
convenții sunt etichetați drept antisemiți, chiar dacă sunt evrei sau nu.
În SUA de astăzi,
boicoturile sunt considerate o formă non-violentă a libertății de exprimare. Cetățenii
au dreptul să boicoteze orice doresc, de unde doresc, fără a risca pedepsirea. Singura
excepție este Israelul.
Excepționalitatea
Cuceririle britanice
erau „pentru Dumnezeu și țară” și deci, justificate. Britanicii erau superiori,
nativii inferiori. Aceste concepții au structurat justificarea morală pentru
măcelul pe care l-au săvârșit britanicii colonizând Asia și Orientul Mijlociu. La
vremea aceea oamenii nu erau născuți egali și a fost nevoie de Constituția
Statelor Unite ca să stabilească faptul evident.
Israelul caută să
se întoarcă la zilele acelea, purtându-se ca și când viețile arabilor ar fi inferioare
și (mai recent) promovează islamofobia pentru a servi aripa sa zionistă creștină.
În 2003, ultra-Zionistul Bernard Lewis a pozat în „expert în arabi” și l-a
informat pe președintele Bush că singura limbă pe care o înțeleg arabii este
forța. Acest lucru a ajutat la justificarea războiului din Irak, ca parte a planului
neocon de a „distruge în mod creativ” statele arabe suverane din vecinătatea
Israelului, pentru a facilita dominanța Israelului.
Astăzi, evreii
israelieni se află în procesul de a distruge societatea palestiniană și a șterge
cultura palestiniană de pe suprafața pământului, cu impunitate. Biserici și
moschei sunt nimicite, deși Israelul preferă să păstreze lumina reflectoarelor
pe moschei, pentru a stârni un război religios între islam pe de o parte și
creștini și evrei pe de cealaltă parte.
În timp ce presa
israeliană înregistrează și dezbate comportamentul negativ al Israelului,
americanilor li se interzice să dezbată în public comportamentul Israelului în
mod critic.
Trei exemple recente:
1/ În timpul
dezbaterii în Congres despre acordul cu Iranul pe care l-a negociat președintele
Obama, senatorul Chuck Schumer a spus că el ar vota „împotrivă”... nu din cauza
vreunei analize independente, ci pentru că asta dorea Netanyahu. Cu alte
cuvinte, a afirmat în public că ar asculta de îndrumările prim-ministrului
israelian, nu de cele ale propriului președinte. Deoarece, așa cum a mărturisit,
este „gardianul Israelului”.
Un senator al SUA în
mandat și-a afirmat supunerea față de o țară străină și nimeni nu i-a cerut
demisia!
2/ Prim-ministrul
israelian s-a adresat în fața Congresului SUA pentru a face lobby împotriva
acordului nuclear cu Iranul. Când acordul este semnat, Israelul cere și mai
mult ajutor de la SUA. Și, cel mai probabil, îl va primi. Putem încerca
diferite definiții ale cuvântului „șantaj” pentru a vedea care se potrivește
mai bine.
Președintele SUA
este impotent când vine vorba de a discuta cu Israelul. Așa numitul lobby
pro-Israel funcționează ca un agent al Israelului. Lobby-ul israelian joacă
rolul pe care Compania Indiilor de Est l-a jucat în colonizarea britanică a
Indiei.
3/ Lobby-ul israelian
interferează masiv cu politica externă americană în zonă. Presa mainstream, ca
de exemplu New York Times, face așa încât să reflecteze viziunile Israelului. Războiul
din Irak a costat peste 1 miliard de dolari și mii de vieți americane, a creat
ISIS-ul și a fost împins de la spate de lobby-ul israelian.
Colonizarea Statelor
Unite de către Israel devine tot mai explicită. Este din ce în ce mai „normal”
să existe un standard dublu: unul pentru Israel, altul pentru restul lumii. Mișcarea
de boicotare a Israelului este un exemplu: poți boicota orice și pe oricine,
dar nu Israelul. Aceasta este adevărata putere și fața colonizării.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu