luni, octombrie 31, 2016

Top 10 motive pentru care să fii un contestatar al holocaustului





de Kevin Barret


Este foarte, foarte ușor să devii un „contestatar al holocaustului”.

Nu am negat niciodată vreun holocaust. Tot ce am făcut a fost să spun că pare că Bush și Cheney și Rumsfeld și prietenii lor au făcut 9/11. Din senin, ADL (Liga Antidefăimare) și B’nai B’rith (Fiii Alianței sau Fiii Legământului, organizație secretă evreiască) și alții din același neam au început să urle la mine: „De ce spui ASTA, antisemitule care ești tu antisemit, negator al holocaustului ce ești?!”

Am fost etichetat drept „suporter al contestatarilor holocaustului” pe pagina mea de Wikipedia, chiar dacă nu știam nimic despre „contestatarii holocaustului” pe care nu știu ce blogger pretindea că îi susțin.

Asta se întâmpla între 2006 până în 2013. În toți acești ani nu am reușit să schimb ce scrie pe Wikipedia, deși era absurd de fals și făcea trimitere la un blogger necunoscut ca sursă. Ștergeam minciuna și apărea la loc în câteva ore, dacă nu chiar minute.

Apoi am fost etichetat în mod oficial drept un „contestatar al holocaustului” – pentru prima oară, cel puțin din câte știu – de către Jonathan Kay în cartea sa Among the Truthers. Kay nu aduce niciun fel de dovadă că aș fi negat vreun holocaust.

La fel ca profesorul Anthony Hall – care a fost suspendat din postul său de la universitatea Lethbridge pentru că cineva a postat pe pagina sa de Facebook o imagine „negatoare de holocaust” – susțin dezbaterea deschisă în legătură cu toate holocausturile și în legătură cu toate problemele în general.

Dați-mi voie să repet: nu neg nimic. Doar susțin dezbaterea liberă.

Deci, folosind nomenclatura ADL/ B’nai B’rith, presupun că asta mă face (în ochii lor) un „contestatar al holocaustului”.

Așa încât aș face bine să profit la maximum de asta, iată o listă cu cele mai minunate lucruri în legătură cu a fi un „contestatar al holocaustului”.

Top 10 motive pentru care să fii un contestatar al holocaustului

10) Bombardat fără încetare cu comemorări ale holocaustului, muzee ale holocaustului și referiri la holocaust în cultura pop, nu va trebui să te enervezi și să stai bosumflat și deprimat și să te simți vinovat (dacă nu ești evreu) sau paranoic (dacă ești evreu), ci, în schimb, poți să ridici din umeri și să spui „eh, probabil că nu a fost CHIAR AȘA de nasol” și să-ți vezi de treburile tale cu o stare normală de spirit. Efectul cumulativ al lipsei acelei depresii, mânii și sentimentului de vină, va adăuga măcar 10 ani la durata vieții tale.

9) Poți să te pensionezi devreme și să te bucuri de hobby-uri și de grădinărit, din vreme ce NU VEI MAI LUCRA NICIODATĂ ÎN ORAȘUL ĂSTA. Cu toată probabilitatea aia de prelungire a vieții, te vei bucura de o foarte lungă și productivă pensionare.

8) Vestea bună este că atunci când negarea holocaustului va deveni în sfârșit „la modă”, tu deja vei fi fost acolo. Vestea proastă e că pensionarea ta probabil că va trebui să se prelungească pe mulți zeci de ani până să apuci ziua aia.

7) Contestarea holocaustului se transformă rapid într-o industrie înfloritoare cu oportunități pentru autori, regizori de documentare, victime ale persecuției și provocatori sub steag fals pentru ADL (cea din urmă fiind, fără îndoială, categoria care plătește cel mai bine).

6) Îți vei pierde toți „prietenii” care nu erau nici teribil de inteligenți, nici prietenii tăi. Călătorie sprâncenată!

5) S-ar putea să ai șansa să te tragi de șireturi cu oameni celebri ale căror vieți au fost recent dramatizate de Hollywood, cum ar fi David Irving.

4) Când vei deveni un profesor erudit și un contestatar al holocaustului prolific, vei putea obține o slujbă în domeniul Studiilor Holocaustului. Din moment ce se află în Iran, va trebui să vorbești fluent farsi.

3) Vei putea să-l vizitezi pe David Cole și să consumi ceva din rezerva sa din perioada Republican Party Animals. Dar cu atenție, deoarece se pare că ar cauza negarea adevărului în legătură cu 9/11 și alte simptome de posibilă traumă craniană.

2) Declarațiile tale îndrăznețe de contestare a holocaustului îi vor încânta pe prietenii tăi și îi vor îngrozi pe dușmani.

1) Guvernele europene te vor iubi atât de mult încât data viitoare când vei merge acolo în concediu, vor insista ca vacanța ta să continue pe o perioadă nedefinită și chiar îți vor asigura casă și masă gratis.



Niciun comentariu: